Ansamblul însuşirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile şi acţiunile sale.
Caracterul te reprezintă fără să vrei, înainte mult de a te prezenta, cine şi ce eşti cu toate bune şi rele, ce hram porţi, într-un cuvînt te dezvăluie, înainte de a deschide gura chiar.
E ceva ce te poate înălţa ori coborî în aprecierea apropiaţilor. În situaţii limită, nefireşti în care viaţa te pune, încercîndu-te, de ieşi ori nu bine.
O bună educaţie, însuşită corect, adevărată, responsabilă în intimitatea ta cea mai adîncă, e cel din urmă apel al tău la firea ta întruchipată, ce e cel mai greu de schimbat cunva, e ultima staţie a firii tale .
E tiparul autentic, lăuntric, ascuns ce nu se vede, decît în deranjante, ofensatoare, dărîmătoare ocazii limită în care viaţa te obligă să le trăieşti cumva, vrei nu vrei.
Aşa că cel mai bine e să te înfrîneţi, moralizîndu-te neîncetat, conştientizînd permanent conduita ta, filtrînd de poţi toate acţiunile tale prin politeţea necesară, şi buna cuviinţă.
De se poate să fii cît mai treaz la controalele inopinate ce ţi le face viaţa la pielea goală, la fundul gol, al comportamentului, gîndirii şi în prezenţa martorilor de toate felurile ce te evaluiază vrei nu vrei, etichetîndu-te după cum eşti, şi foarte greu vei schimda ceva de va fi nevoie cîndva.
Trebuie să fii un om normal, aşa cum te doreşte EL, cît mai curat, adevărat, fără false atitudini ce nu te caracterizează defel, ce nu te reprezintă pe tine cu adevărat, verifică-te permanent ca în faţa unei oglinzi interioare, ce trebuie să o ai.
N. Steinhardt : "Convingerea politică, părerile filosofice, originea socială, credinţa religioasă nu sînt decît accidente ; doar caracterul rămîne după filtrările produse de situaţiile limită ce ţi le pune-n cale viaţa".
luni, 31 ianuarie 2011
duminică, 30 ianuarie 2011
Ecumenic
Investit cu autoritate extinsă asupra întrgii biserici creştine. Doar împăraţii Constantin, şi mama sa Elena o aveau atunci la creearea creştinismului, dar au dispărut şi ulterior întregul imperiu. Şi germenii din interior ai autodistrugerii creştinismului, şi-au urmat programul LUI, atingîndu-şi scopurile : îndepărtarea neamurilor un timp de la EL şi SĂ-i oblige pe a-I SĂI să-L respecte cum vrea EL şi ei simt astă cerere a Sa dintotdeauna.
Acum EL în curînd va veni pentru întreaga lume, trebuie cumva să-L aflăm : Domnul Dumnezeul Tatăl nostru, să-L ştim măcar deocamdată corect pur adevărat, cît mai adevărat posibil. Să nu-L mai falsificăm deloc.
Cine se simte în siguranţă, adică fiind nepedepsit încă, să-şi urmeze credinţa oricare ar fi ea, pentru că aşa vrea EL, dar cine suferă, orice atingere, boală, distrugere, orice formă de pedeapsă cît de atenţionabilă, să-şi revizuiască urgent atitudinea faţă de EL .
Nu prea e timp de prea multă răzgîndire în favoarea SA, veţi simţi mai pregnant cît de curînd, unii simt deja şi-şi caută ceva în sinea lor, pe EL .
Nu vă înduioşaţi prea mult de orice credinţă ce nu vă reprezintă, părăsiţi-o, deoarece nu vă apără mai deloc. şi simţiţi de mii de ani aceste false ca pe adevărate încercări pedepsitoare, pentru că aşa aţi fost programaţi .
EL va avea grijă de noi în viitorul cu EL, cît de curînd .
Acum EL în curînd va veni pentru întreaga lume, trebuie cumva să-L aflăm : Domnul Dumnezeul Tatăl nostru, să-L ştim măcar deocamdată corect pur adevărat, cît mai adevărat posibil. Să nu-L mai falsificăm deloc.
Cine se simte în siguranţă, adică fiind nepedepsit încă, să-şi urmeze credinţa oricare ar fi ea, pentru că aşa vrea EL, dar cine suferă, orice atingere, boală, distrugere, orice formă de pedeapsă cît de atenţionabilă, să-şi revizuiască urgent atitudinea faţă de EL .
Nu prea e timp de prea multă răzgîndire în favoarea SA, veţi simţi mai pregnant cît de curînd, unii simt deja şi-şi caută ceva în sinea lor, pe EL .
Nu vă înduioşaţi prea mult de orice credinţă ce nu vă reprezintă, părăsiţi-o, deoarece nu vă apără mai deloc. şi simţiţi de mii de ani aceste false ca pe adevărate încercări pedepsitoare, pentru că aşa aţi fost programaţi .
EL va avea grijă de noi în viitorul cu EL, cît de curînd .
William F. Beckley jr.
“Raportarea individuală la darul mirabil al vieţii prin tema sacrificiului şi a suferinţei (cinematografic îndatorate lui Andrei Tarkovski, iar literar decorticate de maestrul Alexander Soljeniţîn) are meritul de a scoate în evidenţă percepţia „conservatoare” a vieţii ca bun inalienabil. Nihilismul politic şi cultural s-a născut, dimpotrivă, printr-o îndoială hiperbolică faţă de acest adevăr esenţial”.
Intimitatea de N. Steinhardt
Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său.
Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de venin.
Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori… Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat. Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre.
Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.
Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mîncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor… Dar, dincolo de orice, trufia rămîne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă. Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării.
Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămîne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngîmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.
Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne, poate, pentru totdeauna
ascunse minţii şi inimii tale.
Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţle noastre..”
“Acum ştiu, ştiu că orice ură, orice aversiune, orice ţinere de minte a răului, orice lipsă de mila, orice lipsă de inţelegere, bunavoinţă, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul graţiei şi gingăşiei unui menuet de Mozart… este un păcat şi o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, injurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice căutătură rea, orice dispreţ, orice rea dispoziţie este de la diavol şi strică totul.
Acum ştiu, am aflat şi eu...
Apasă aici pentru a renunța.
sâmbătă, 29 ianuarie 2011
Precauţia
Gilbert Keith Chesterton : "păcatul nu este că maşinile sînt mecanice, păcatul este că oamenii sint coducătorii ; nenorocirea nu este că oamenii iubesc maşinile, nenorocirea vine din faptul că oamenii iubesc prea puţin maşinile" Adică nu le apreciază destul de corect, şi cu precauţie conduse.
Şi sînt inconştienţi de forţa lor distructivă, haotică cînd sînt conduse iresponsabil, neatent, beţi de viteză, şi ne cunoscători ai sinelui lor în raport cu maşinile lor.
Omul la conducerea unei maşinii se poate transforma într-o fiară incontrolabilă, ajungîndu-se uneori nefiresc de rău, educaţia, şi legi aspre, precum şi implicarea LUI prin conştientizarea omului despre normalitatea existenţială, deci o asigurare la EL şi la ADAS.
Crezi că EL ţi-a dat viaţă şi te-a lăsat să evoluiezi bătîndu-ţi joc de tine, creaţi SA, El te bate înainte de a face prostii, şi după ce ai făcut-o lată te mai bate dar şi mai tare, pentru că nu ai ţinut cont de avertizarea dată.
Nepricepuţi, nedrepţi, nefireşti, încăpăţinaţi, buieci pe cheltuiala LUI, inconştienţi, măcar conştiinţă să aveţi, că-I sînteţi datori vînduţi, măcar acum în al 12-lea ceas.
Şi sînt inconştienţi de forţa lor distructivă, haotică cînd sînt conduse iresponsabil, neatent, beţi de viteză, şi ne cunoscători ai sinelui lor în raport cu maşinile lor.
Omul la conducerea unei maşinii se poate transforma într-o fiară incontrolabilă, ajungîndu-se uneori nefiresc de rău, educaţia, şi legi aspre, precum şi implicarea LUI prin conştientizarea omului despre normalitatea existenţială, deci o asigurare la EL şi la ADAS.
Crezi că EL ţi-a dat viaţă şi te-a lăsat să evoluiezi bătîndu-ţi joc de tine, creaţi SA, El te bate înainte de a face prostii, şi după ce ai făcut-o lată te mai bate dar şi mai tare, pentru că nu ai ţinut cont de avertizarea dată.
Nepricepuţi, nedrepţi, nefireşti, încăpăţinaţi, buieci pe cheltuiala LUI, inconştienţi, măcar conştiinţă să aveţi, că-I sînteţi datori vînduţi, măcar acum în al 12-lea ceas.
Isus
Trebuie să dezbat şi problematica aceasta deoarece consider că nu-i cunoscută, şi El îmi dă voie, chiar îmi dă şi unele informaţii, şi confirmări necesare, elucidării acestui aşa de extins caz aşa zis divin.
De la început să vă informez un adevăr important : întrebîndu-L cu peste un an în urmă despre Isus, mi-a răspuns că nu a fost şi nu este în CER, şi nu-i Divinitate.
Ulterior am aflat că a fost un iudeu cu aptitudini paranormale şi vindecător cum sînt azi şi atunci în lume numeroşi asemenea inşi, de care EL ştiia, şi l-a folosit prin intermediul împăraţilor Constantin şi Elena, la edificarea unei noi religii.
Creştinismul ca nouă religie era şi folosită de EL pentru îndepărtarea neamurilor de la EL, preocuparea SA fiind poporul SĂU, deasemenea ca şi sursă de presiune pentru neascultătorul SĂU popor pămîntean care-I ştiu şi simt cererile LUI de îndeplinit pentru ei către EL.
Deci a lăsat să evoluieze noua religie în limitele binelui şi iubirii pe o temelie imaginară, falsă pentru acele scopuri enunţate mai sus, în lume creştinismul nu a dorit răul în esenţa sa, doar condus nedrept nerespectîndu-se NT, în litera sa cum a fost conceput, nu cum este trunchiat de profitori lumeşti din bisericile dezbinării.
EL, Domnul Dumnezeul Tatăl nostru, ca pedepsă a neadevărului propagandistic creştin îl ţine tot spînzurat pe Isus pe cruci, şi de asemenea iubirea mult trîmbiţată nu se înfăptuieşte şi încă creştinisnul se tot divide şi se macină prin lupte intestine.
Avînd în vedere că EL doreşte în curînd să vină pe pămînt, doreşte o trezire adevărată a lumii noastre, ca să-L ştim adevărat pentru început. Şi ne vom lămuri atunci definitiv cum stă tema Isus cu adevărat.
Credincioşii ce se simt bine şi ocrotiţi adică nu sînt pedepsiţi deloc de EL, în orice credinţă sînt inplicaţi, nu au nici o problemă, dar cei ce suferă pedepse de orice natură, să caute grabnic îndreptarea cît mai e timp.
De la început să vă informez un adevăr important : întrebîndu-L cu peste un an în urmă despre Isus, mi-a răspuns că nu a fost şi nu este în CER, şi nu-i Divinitate.
Ulterior am aflat că a fost un iudeu cu aptitudini paranormale şi vindecător cum sînt azi şi atunci în lume numeroşi asemenea inşi, de care EL ştiia, şi l-a folosit prin intermediul împăraţilor Constantin şi Elena, la edificarea unei noi religii.
Creştinismul ca nouă religie era şi folosită de EL pentru îndepărtarea neamurilor de la EL, preocuparea SA fiind poporul SĂU, deasemenea ca şi sursă de presiune pentru neascultătorul SĂU popor pămîntean care-I ştiu şi simt cererile LUI de îndeplinit pentru ei către EL.
Deci a lăsat să evoluieze noua religie în limitele binelui şi iubirii pe o temelie imaginară, falsă pentru acele scopuri enunţate mai sus, în lume creştinismul nu a dorit răul în esenţa sa, doar condus nedrept nerespectîndu-se NT, în litera sa cum a fost conceput, nu cum este trunchiat de profitori lumeşti din bisericile dezbinării.
EL, Domnul Dumnezeul Tatăl nostru, ca pedepsă a neadevărului propagandistic creştin îl ţine tot spînzurat pe Isus pe cruci, şi de asemenea iubirea mult trîmbiţată nu se înfăptuieşte şi încă creştinisnul se tot divide şi se macină prin lupte intestine.
Avînd în vedere că EL doreşte în curînd să vină pe pămînt, doreşte o trezire adevărată a lumii noastre, ca să-L ştim adevărat pentru început. Şi ne vom lămuri atunci definitiv cum stă tema Isus cu adevărat.
Credincioşii ce se simt bine şi ocrotiţi adică nu sînt pedepsiţi deloc de EL, în orice credinţă sînt inplicaţi, nu au nici o problemă, dar cei ce suferă pedepse de orice natură, să caute grabnic îndreptarea cît mai e timp.
miercuri, 26 ianuarie 2011
Petrache Lupu
Un subiect ce de mult îl cam ştiam, mai bine poate de cca 10 ani, Am să caut să-l analizez cumva deoarece e un episod interesant, şi unic cumva, şi EL mi-a dat voie.
Petrache Lupu cam bolnav, gîngav, casătorit, sărac, cioban din satul Maglavit, de la finele lui mai pînă pe la începutul lui august 1935, întîlneşte sub forma unei entităţi Divine pe Domnul Dumnezeul nostru, sub forma descrisă ca un Luminos MOŞ cu plete şi barbă albe ce levita, vorbindu-i ciobanului să transmită românilor că trebuie să se-ndrepte, să se trezecă moral şi în credinţă cumva cu influienţe din NT cred , nu ştiu pentru că pe mine EL mă îndrumă tot spre o trezire morală a societăţii oamenilor, dar şi de cunoaşterea şi respectarea LUI, în vederea încredinţării .
Petrache Lupu a fost îndrumat de EL să transmită oamenilor ca singuri să-şi caute îndreptarea, şi încredinţarea, altfel vor avea de suferit amarnic de sus pînă jos.
Oamenii nedrepţi, neînţelegători, au obligat pe cioban să încalce zicerile Divine, obligîndu-l săi intermedieze cumva mai multe vindecări, ameliorări ale vremii, diverse alte probleme, dar s-a uitat pricina : îndreptarea de sine a fiecăruia în parte,şi toată minunea a ieşit pe dos pentru români, şi au fost pedepsiţi amarnic 50 de ani, inclusiv bisericile nepricepute încă.
Petrache Lupu cam bolnav, gîngav, casătorit, sărac, cioban din satul Maglavit, de la finele lui mai pînă pe la începutul lui august 1935, întîlneşte sub forma unei entităţi Divine pe Domnul Dumnezeul nostru, sub forma descrisă ca un Luminos MOŞ cu plete şi barbă albe ce levita, vorbindu-i ciobanului să transmită românilor că trebuie să se-ndrepte, să se trezecă moral şi în credinţă cumva cu influienţe din NT cred , nu ştiu pentru că pe mine EL mă îndrumă tot spre o trezire morală a societăţii oamenilor, dar şi de cunoaşterea şi respectarea LUI, în vederea încredinţării .
Petrache Lupu a fost îndrumat de EL să transmită oamenilor ca singuri să-şi caute îndreptarea, şi încredinţarea, altfel vor avea de suferit amarnic de sus pînă jos.
Oamenii nedrepţi, neînţelegători, au obligat pe cioban să încalce zicerile Divine, obligîndu-l săi intermedieze cumva mai multe vindecări, ameliorări ale vremii, diverse alte probleme, dar s-a uitat pricina : îndreptarea de sine a fiecăruia în parte,şi toată minunea a ieşit pe dos pentru români, şi au fost pedepsiţi amarnic 50 de ani, inclusiv bisericile nepricepute încă.
luni, 24 ianuarie 2011
Inconştientul
De vreme ce este inconştientul şi te apasă, trebuie să-l subjugi luminîndu-l şi să te purifici cunoscînd (Sigmund Freud).
Inconştientul la fel ca şi animalitatea înăscută, umană, se poate înlătura prin educaţie în timp, cu voinţă, inteligenţă şi în ultimă instanţă prin moralizarea fiinţei tale.
Dar există un dar foarte mare şi periculos, se poate reinstale imoralitatea, inconştientul şi animalitatea precumpănitoare în fiinţa ta neatentă, intrînd într-un mediu foarte ostil, fiind nepregătit suficient de bine, adică încredinţat adînc, şi trebuie să o iei de la început din nou, deci atenţie, vigilenţă, şi conştiinţă înaltă de se poate.
Trebuie să fii atent la orice provocare, întîmplare deochiată, ori fireasă neaşteptată nouă nemaiîntîlnită.
Şi de se mai întîmplă inconştientul, ca la mine, să te mai încerce uneori, şoptindu-ţi cîte prostii, rele ori necuviinţe, să te faci că nu-l auzi, eşti surd la pornirile lui deochiate .
Ar fi corect să-ţi ceri iertare în asemenea cazuri de inconsecvenţă spirituală intimă, să-ţi ceri iertare LUI, că ai avut o asemenea pornire, căreia nu ia-i dat curs, te-ai înfrînat conşient, dar procedind aşa cred că-i mai bine.
Acel gînd rău să-l stăpîneşti,şi să-l fugăreşti din minte, uitîndu-l cît mai repede, gîndintu-te la alceva mai constructiv, mai adevărat, pur, curat, la comuniunea cu EL cumva.
De nu-ţi stăpîneşti conştient gînditele involuntar greşeli, şi le şi repeţi, fără să-ţi ceri instantaneu iertare, şi să te căieşti cumplit, sincer, ajungi din greşeaşă în greşeală o epavă, nu un om adevărat.
Inconştientul la fel ca şi animalitatea înăscută, umană, se poate înlătura prin educaţie în timp, cu voinţă, inteligenţă şi în ultimă instanţă prin moralizarea fiinţei tale.
Dar există un dar foarte mare şi periculos, se poate reinstale imoralitatea, inconştientul şi animalitatea precumpănitoare în fiinţa ta neatentă, intrînd într-un mediu foarte ostil, fiind nepregătit suficient de bine, adică încredinţat adînc, şi trebuie să o iei de la început din nou, deci atenţie, vigilenţă, şi conştiinţă înaltă de se poate.
Trebuie să fii atent la orice provocare, întîmplare deochiată, ori fireasă neaşteptată nouă nemaiîntîlnită.
Şi de se mai întîmplă inconştientul, ca la mine, să te mai încerce uneori, şoptindu-ţi cîte prostii, rele ori necuviinţe, să te faci că nu-l auzi, eşti surd la pornirile lui deochiate .
Ar fi corect să-ţi ceri iertare în asemenea cazuri de inconsecvenţă spirituală intimă, să-ţi ceri iertare LUI, că ai avut o asemenea pornire, căreia nu ia-i dat curs, te-ai înfrînat conşient, dar procedind aşa cred că-i mai bine.
Acel gînd rău să-l stăpîneşti,şi să-l fugăreşti din minte, uitîndu-l cît mai repede, gîndintu-te la alceva mai constructiv, mai adevărat, pur, curat, la comuniunea cu EL cumva.
De nu-ţi stăpîneşti conştient gînditele involuntar greşeli, şi le şi repeţi, fără să-ţi ceri instantaneu iertare, şi să te căieşti cumplit, sincer, ajungi din greşeaşă în greşeală o epavă, nu un om adevărat.
duminică, 23 ianuarie 2011
Curajul
Da, curajul, dar nu cu ochii închişi ca un înpins de un inpuls nefiresc, nebunesc, ci curajul adervărat roditor, responsabil, e ceva ce te face viteaz, demn , irezistibil, de neoprit, chiar invulnerabil pentru cei luaţi prin surprindere de iniţiativa ta. Henry Montherland : "Curajul! La cuvîntul acesta revenim mereu".
Un curaj folositor, nu gratuit numai să te afli în treabă, dement, zadarnic, zăpăcit, fără un ţel măreţ, deosebit.
De curaj ai nevoie cam în multe întreprinderi ce se ivesc în viaţă, din lipsa curajului mulţi le evită, nu se inplică le e frică, laşi poate. Frederic Rauh : "Oricare ar fi concepţiile, curajul e totul"
Poţi fi un deschizător de drumuri, de pîrtie, urmat de izbînzi nescontate pînă nu demult, un victorios, un învingător ce ia totul. Luis-Antoine Saint-Just : "Circumstanţele nu sînt grele decît pentru cei care se dau înapoi din faţa mormintelor lor"
Toţi inventatorii au fost şi sînt nişte încăpăţinaţi curajoşi, la fel ca marii descoperitori, ce nu s-au dat înlături, sacrificîndu-şi chiar şi viaţa pentru un ţel, atunci nefiresc. Brice Parain : "E simplu, dacă vrei să fii liber, nu trebuie să-ţi fie teamă de moarte".
Şi reversul medaliei, cînd lipsit de curaj cu capul în nisip ca struţul, şi te năpădesc nevoile, învingîndu-te pe tine şi apropiaţii tăi. Rene Descartes : "Toate greutăţile se datorează faptului că eşti lipsit de curaj" N. Steinhardt : "Curajul îi cere intelectualului o oarecare simplicitate, refuzul de a se pierde în subtilităţi prea gingaşe, voinţa de a se descotorosi de speculaţiile intelectului analist şi fabulator ; de unde şi formula lui N. Iorga : Frica are mai multă imaginaţie decît curajul".
Şi cu EL să ai de lucru îţi trebuie o doză oarecare de curaj, orice ar fi îţi zici, e totuşi cu mine un nefapt, un CEVA ce nimeni nu-L ştie încă. Dar voi izbîndi, pentru că nu mă lasă de izbelişte, şi ce vrea EL voi voii şi eu cumva EL ştie.
Un curaj folositor, nu gratuit numai să te afli în treabă, dement, zadarnic, zăpăcit, fără un ţel măreţ, deosebit.
De curaj ai nevoie cam în multe întreprinderi ce se ivesc în viaţă, din lipsa curajului mulţi le evită, nu se inplică le e frică, laşi poate. Frederic Rauh : "Oricare ar fi concepţiile, curajul e totul"
Poţi fi un deschizător de drumuri, de pîrtie, urmat de izbînzi nescontate pînă nu demult, un victorios, un învingător ce ia totul. Luis-Antoine Saint-Just : "Circumstanţele nu sînt grele decît pentru cei care se dau înapoi din faţa mormintelor lor"
Toţi inventatorii au fost şi sînt nişte încăpăţinaţi curajoşi, la fel ca marii descoperitori, ce nu s-au dat înlături, sacrificîndu-şi chiar şi viaţa pentru un ţel, atunci nefiresc. Brice Parain : "E simplu, dacă vrei să fii liber, nu trebuie să-ţi fie teamă de moarte".
Şi reversul medaliei, cînd lipsit de curaj cu capul în nisip ca struţul, şi te năpădesc nevoile, învingîndu-te pe tine şi apropiaţii tăi. Rene Descartes : "Toate greutăţile se datorează faptului că eşti lipsit de curaj" N. Steinhardt : "Curajul îi cere intelectualului o oarecare simplicitate, refuzul de a se pierde în subtilităţi prea gingaşe, voinţa de a se descotorosi de speculaţiile intelectului analist şi fabulator ; de unde şi formula lui N. Iorga : Frica are mai multă imaginaţie decît curajul".
Şi cu EL să ai de lucru îţi trebuie o doză oarecare de curaj, orice ar fi îţi zici, e totuşi cu mine un nefapt, un CEVA ce nimeni nu-L ştie încă. Dar voi izbîndi, pentru că nu mă lasă de izbelişte, şi ce vrea EL voi voii şi eu cumva EL ştie.
Reprezentarea
Numele ori cuvîntul cel reprezinţi că eşti, să fii aşa nu altfel, de eşti părinte să te comporţi ca un părinte întrutotul responsabil, de eşti educator să educi cu dăruire nu falsificînd aşteptările copiilor şi părinţilor, să ai chemate pentru orice funcţie ocupi şi să cauţi chiar de nu eşti bine pregătit să devii în cel mai scurt timp, altfel eşti un rebut social, nedemn de numele de om.
Să-ţi faci datoria cum se cuvine nu după ureche, şi interes, de nu ştii lasă-te să vie altul, şi să nu-ţi fie ruşine de nepriceperea ta, e o dovadă de corectitudine, nu de laşitate.
Dar să nu te încăpăţinezi şi mai rău să profiţi de avantajele funcţiei pe care nu ştii să o onorezi corect, aşa cum se-ntîmplă azi la noi în ţară, care-şi înşeală aşteptările de peste 20 de ani, iluzionînd poporul, cei furat nu guvernat, înfometat, dezorientat din vina falşilor politicieni, şi conducători cu numele, nereprezentanţi ai maselor ci ai propriilor interese, poate ne vom trezi cumva, şi EL ne va îndrepta.
"Conducătorul spiritual nu trebuie să trăiască altfel decît enoriaşii lui....Omul politic se cuvine să fie pildă vie de cinste şi curaj pentru ţara lui....Guvernanţii se cade să poarte răspunderea actelor lor....nu eşti ostaş de nu o şi dovedeşti, nu eşti fiu dacă nu te învredniceşti prin faptele tale de acest nume ( N. Steinhardt ).
Să-ţi faci datoria cum se cuvine nu după ureche, şi interes, de nu ştii lasă-te să vie altul, şi să nu-ţi fie ruşine de nepriceperea ta, e o dovadă de corectitudine, nu de laşitate.
Dar să nu te încăpăţinezi şi mai rău să profiţi de avantajele funcţiei pe care nu ştii să o onorezi corect, aşa cum se-ntîmplă azi la noi în ţară, care-şi înşeală aşteptările de peste 20 de ani, iluzionînd poporul, cei furat nu guvernat, înfometat, dezorientat din vina falşilor politicieni, şi conducători cu numele, nereprezentanţi ai maselor ci ai propriilor interese, poate ne vom trezi cumva, şi EL ne va îndrepta.
"Conducătorul spiritual nu trebuie să trăiască altfel decît enoriaşii lui....Omul politic se cuvine să fie pildă vie de cinste şi curaj pentru ţara lui....Guvernanţii se cade să poarte răspunderea actelor lor....nu eşti ostaş de nu o şi dovedeşti, nu eşti fiu dacă nu te învredniceşti prin faptele tale de acest nume ( N. Steinhardt ).
Toleranţa visată
Toleranţa, e visul meu din noaptea trecută : se făcea că urmam o învăţătură, cred în credinţa ce mi-a dat-o EL acum peste 4 ani, erau undeva expuse întinse pe spaliere diferite haine textile, şi tricouri cu spatele tipărit în date ale toleranţei ca în sistemul ISO, aşa ceva aproximativ, o alegorie. Cineva mă îndruma să iau un tricou cu toleranţe, la-am împăturit şi în clasa unde învăţam, s-a transormat într-o carte pe care am băgato în geanta mea spre a o folosi la învăţare ulterioară. Profesoara ne supraveghia , dar nu a văzut ce am făcut, cred că era contra regulamentului, ceva.
Trag concluzia că eu am nevoie de a fi mai tolerant dar nu expus ci mai interiorizat, să vă tolerez expusele voastre credinţe, dar să fie corecte, spre bine, constructive, adevărate, drepte, în folosul omenirii, planetei, Creaţiei SALE. Şi să le simţiţi că vă ajută cumva, altfel nu-s corespunzătoare.
Faţă de postarea pe Blog de ieri "Solemnitatea", pe care am încheiat-o cu avertismentul, de a vă îndrepta spre EL.
Consider că am cam fost intolerant ( de ce, veţi zice, să credem în visele unora?). Ştiu că EL e cu mine şi mă îndrumă, mă şi pedepseşte de-I greşesc.
Repet din nou, nu oblig pe nimeni, dar văd că suferiţi, vă pedepseşte mai mereu, fiindcă nu urmăriţi binele ci ura, dezordinea, nepăsarea, neîndreptarea, spuneţi una şi faceţi alta, vă descalificaţi ca specie cu gîndire şi spirit de la EL.
Şi fără să-L ştiţi măcar, nemulţumiţii, indecişii, începătorii, de doriţi să-L aflaţi căutaţi-L cum vă pricepeţi fiecare independent , pe cont propriu.
Se prea poate să vă accepte şi fiind atenţi la schimbările ce vi se întîmplă, să deveniţi alt om în devenire, nu fiţi prea aspru cu voi înşivă, în a vă îndrepta pe fugă, ci calm răbdător şi atenţi să învăţaţi binele, toleranţa, încrederea în voi, şi în cei ce credeţi că vi-s aproape.
Trag concluzia că eu am nevoie de a fi mai tolerant dar nu expus ci mai interiorizat, să vă tolerez expusele voastre credinţe, dar să fie corecte, spre bine, constructive, adevărate, drepte, în folosul omenirii, planetei, Creaţiei SALE. Şi să le simţiţi că vă ajută cumva, altfel nu-s corespunzătoare.
Faţă de postarea pe Blog de ieri "Solemnitatea", pe care am încheiat-o cu avertismentul, de a vă îndrepta spre EL.
Consider că am cam fost intolerant ( de ce, veţi zice, să credem în visele unora?). Ştiu că EL e cu mine şi mă îndrumă, mă şi pedepseşte de-I greşesc.
Repet din nou, nu oblig pe nimeni, dar văd că suferiţi, vă pedepseşte mai mereu, fiindcă nu urmăriţi binele ci ura, dezordinea, nepăsarea, neîndreptarea, spuneţi una şi faceţi alta, vă descalificaţi ca specie cu gîndire şi spirit de la EL.
Şi fără să-L ştiţi măcar, nemulţumiţii, indecişii, începătorii, de doriţi să-L aflaţi căutaţi-L cum vă pricepeţi fiecare independent , pe cont propriu.
Se prea poate să vă accepte şi fiind atenţi la schimbările ce vi se întîmplă, să deveniţi alt om în devenire, nu fiţi prea aspru cu voi înşivă, în a vă îndrepta pe fugă, ci calm răbdător şi atenţi să învăţaţi binele, toleranţa, încrederea în voi, şi în cei ce credeţi că vi-s aproape.
sâmbătă, 22 ianuarie 2011
Solemnitatea
Au degradat solemnitatea vorbelor mari, inpostorii, nedrepţii, lichelele (cu oarecare cultură), folosindu-le pentru aşi acoperi mîrşăviile lor, micimea din ei, prostiile.
Lovind în imaginea societăţii, ducînd în derizoriu solemnitatea adevărată pură, bătîndu-şi joc de ea.
Cei ce au dus o viaţă uşoară, fără privaţiuni, ori needucaţi nu ştiu să aprecieze adevăratele valori umane, greşind la aprecierea încărcăturii emoţionale a sentimentelor.
Prin vorbe solemne, adevărate, puternice, patriotice, ori mobilizatoare în orice domeniu înălţător, ce-i mişcă pe cei ce au suferit, şi ştiu să aprecieze obiectiv suferinţa, şi să le fie milă de cei oropsiţi, şi să nu facă haz de nacaz.
Cinismul îşi are rostul său, dar nu oriunde şi oricum pentru că poţi greşi şi răni prin gestică şi atitudini orgolii întemeiate adînc , de nezdruncinat, plătind greu neştiinţa.
Nu e ruşine să-ţi fie milă, şi cei viteji şi incoruptibili au o doză apreciabilă de aplecare spre ameliorarea suferinţei adevărate concrete.
Să nu cunoască pedeapsa, durerea pentru că nu ştiu să-i facă faţă, nu sînt pregătiţi deloc, chiar de au fost avertizaţi cumva, suferinţa e mereu nouă, neaşteptată, imprevizibilă, dărîmătoare, descurajantă, totală, paralizantă uneori, depinde de sinele fiecăruia.
Şi de regulă cei complet nepregătiţi, şi cei ce nu ştiu să aprecieze echilibrul vieţii, plătesc, şi cît sînt de maturi ca şi "domnul Goe" fug la mama, de se mai poate un asemenea refugiu.
E ceva şi mai şi decît s-a desprins pînă aici : de mii de ani unii s-au considerat îndreptăţi-ţi în solemnitatea supremă să nu-L ştie, respecte şi fără frică cum vrea EL, au fost şi sînt pedepsiţi ei şi enoriaşii lor.
EL va veni şi cum a promis în VT, la final, va fi vai şi amar de voi nedrepţilor, am intrat deja în ceasul al 12- lea.
Lovind în imaginea societăţii, ducînd în derizoriu solemnitatea adevărată pură, bătîndu-şi joc de ea.
Cei ce au dus o viaţă uşoară, fără privaţiuni, ori needucaţi nu ştiu să aprecieze adevăratele valori umane, greşind la aprecierea încărcăturii emoţionale a sentimentelor.
Prin vorbe solemne, adevărate, puternice, patriotice, ori mobilizatoare în orice domeniu înălţător, ce-i mişcă pe cei ce au suferit, şi ştiu să aprecieze obiectiv suferinţa, şi să le fie milă de cei oropsiţi, şi să nu facă haz de nacaz.
Cinismul îşi are rostul său, dar nu oriunde şi oricum pentru că poţi greşi şi răni prin gestică şi atitudini orgolii întemeiate adînc , de nezdruncinat, plătind greu neştiinţa.
Nu e ruşine să-ţi fie milă, şi cei viteji şi incoruptibili au o doză apreciabilă de aplecare spre ameliorarea suferinţei adevărate concrete.
Să nu cunoască pedeapsa, durerea pentru că nu ştiu să-i facă faţă, nu sînt pregătiţi deloc, chiar de au fost avertizaţi cumva, suferinţa e mereu nouă, neaşteptată, imprevizibilă, dărîmătoare, descurajantă, totală, paralizantă uneori, depinde de sinele fiecăruia.
Şi de regulă cei complet nepregătiţi, şi cei ce nu ştiu să aprecieze echilibrul vieţii, plătesc, şi cît sînt de maturi ca şi "domnul Goe" fug la mama, de se mai poate un asemenea refugiu.
E ceva şi mai şi decît s-a desprins pînă aici : de mii de ani unii s-au considerat îndreptăţi-ţi în solemnitatea supremă să nu-L ştie, respecte şi fără frică cum vrea EL, au fost şi sînt pedepsiţi ei şi enoriaşii lor.
EL va veni şi cum a promis în VT, la final, va fi vai şi amar de voi nedrepţilor, am intrat deja în ceasul al 12- lea.
vineri, 21 ianuarie 2011
Încrederea
Omul are multe trăsături caracteristice lui, dar cea mai deosebită, originală, o fi facultatea de a rîde ori de a plînge, dar se pare că şi unele animale se exprimă cumva aşa.
Să comunice, şi unele animale pot cumva, "de a lucra cu ajutorul unor concepte generale"( Julian Huxley), capacitatea de a ţine minte de a stoca cunoştinţele, experienţele, gîndurile dobîndite prin memorie.
Totuşi încrederea e definitorie omului adevărat, peste celelalte atribute umane, e un corolar deosebit pur uman şi cam rar întîlnit între oamenii de azi, care se sălbăticesc pe zi ce trece, cu toată civilizaţia actuală.
Trebuie să vină Domnul cît mai curînd pentru a nu ne strica de tot, am avut un maxim de evoluţie civilizatorie şi de curînd dăm înapoi cam peste tot, de fapt e o dezordine universală, şi ne nedreptăţim tot mai accentuat.
Ne trebuie un ţel, ceva nedefinit încă şi cred că numai EL ne va trezi la binele de urmat, concomitent cu evoluţia noastră în direcţia dezvoltării armonioase spre CE am fost programaţi.
Să comunice, şi unele animale pot cumva, "de a lucra cu ajutorul unor concepte generale"( Julian Huxley), capacitatea de a ţine minte de a stoca cunoştinţele, experienţele, gîndurile dobîndite prin memorie.
Totuşi încrederea e definitorie omului adevărat, peste celelalte atribute umane, e un corolar deosebit pur uman şi cam rar întîlnit între oamenii de azi, care se sălbăticesc pe zi ce trece, cu toată civilizaţia actuală.
Trebuie să vină Domnul cît mai curînd pentru a nu ne strica de tot, am avut un maxim de evoluţie civilizatorie şi de curînd dăm înapoi cam peste tot, de fapt e o dezordine universală, şi ne nedreptăţim tot mai accentuat.
Ne trebuie un ţel, ceva nedefinit încă şi cred că numai EL ne va trezi la binele de urmat, concomitent cu evoluţia noastră în direcţia dezvoltării armonioase spre CE am fost programaţi.
joi, 20 ianuarie 2011
Învoirea
Lipsa de încredere, ca şi la animalul din om needucat, sălbaticul necivilizat, un om decăzut din calitatea de om adevărat, cinstit, onest, cu bun simţ, cu conştiinţa binelui înfăptuit şi gîndit.
Da, om adevărat aşa de neportivit zilelor noastre, ce nu-i la modă, nu se poartă decît impuritatea socială, nedreptatea strigătoare la cer, incultura, şi de e cultură e umbrită de apucături animalice deochiate.
Civismul, onoarea sînt calităţi, nu vorbe-n vînt, greu de găsit în sînul societăţii noastre de azi, dezordonate, orbite de interese meschine, lumeşti cu ură, invidie, fără onoare.
Cu toate că numeroşi inşi sînt fără grija zilei de mîine, şi chiar avuţi, dar unde le sînt bunele maniere, trăsăturile nobile necesare unei anume categorii sociale ce se cred, aspectul nobil, cavaleresc întruchipat?
Deci să fie cu tot cu "arme şi bagaje" în lumea bună, să-şi uite apucăturile deochiate, dezonorante pentru toată viaţa ei şi toţi ai lor.
"Încrederea în semeni e brevetul, e marca depusă, e insigna, e numărul electronic sau cromozomic al omului cumsecade şi e lucrul cel mai de neconceput pentru şmecher...Inpostorii binelui pentru că deşi îşi dau seama că binele integral nu-l pot săvîrşi şi perfecţi nu pot pretinde a fi, nu renunţă de a încerca să-l facă, măcar la nivelul redus al conştiinţei corupătoare de absolut"( N. Steinhardt ).
Da, om adevărat aşa de neportivit zilelor noastre, ce nu-i la modă, nu se poartă decît impuritatea socială, nedreptatea strigătoare la cer, incultura, şi de e cultură e umbrită de apucături animalice deochiate.
Civismul, onoarea sînt calităţi, nu vorbe-n vînt, greu de găsit în sînul societăţii noastre de azi, dezordonate, orbite de interese meschine, lumeşti cu ură, invidie, fără onoare.
Cu toate că numeroşi inşi sînt fără grija zilei de mîine, şi chiar avuţi, dar unde le sînt bunele maniere, trăsăturile nobile necesare unei anume categorii sociale ce se cred, aspectul nobil, cavaleresc întruchipat?
Deci să fie cu tot cu "arme şi bagaje" în lumea bună, să-şi uite apucăturile deochiate, dezonorante pentru toată viaţa ei şi toţi ai lor.
"Încrederea în semeni e brevetul, e marca depusă, e insigna, e numărul electronic sau cromozomic al omului cumsecade şi e lucrul cel mai de neconceput pentru şmecher...Inpostorii binelui pentru că deşi îşi dau seama că binele integral nu-l pot săvîrşi şi perfecţi nu pot pretinde a fi, nu renunţă de a încerca să-l facă, măcar la nivelul redus al conştiinţei corupătoare de absolut"( N. Steinhardt ).
marți, 18 ianuarie 2011
Fericirea
Faţetele fericirii, categoriile fericirii sînt cîteva mai... vom vedea : cea mai înălţătoare, mai deplină, mai profundă , mai izbăvitoare e fericirea participativă, mai bine faci dragoste decît să o priveşti.
Încă o faţă a fericirii e atunci cînd dăruieşti, cînd dai de la tine celui ce are nevoie, e o împlinire adevărată făcînd pe altul bucuros, fericit poate.
Cînd primeşti e o oarecare fericire, dar poate se apropie de egoism de nu ai neapărată nevoie,şi se-ndepărtează de altruism.
Altruist, eşti distribuitor de fericire.
Şi un hoţ furînd se bucură dar pe spatele altuia pe care-l face nefericit, deci e o fericire falsă, nadevărată e o umbră ce terorizează sinele făptuitorului, la un anumit timp de scadenţă.
Fericirea e participaţie şi dezinteresată, nespus mai apropiată de verbul a da decît de verbul a lua, a primi, a strînge ( N. Steinhardt ).
Încă o faţă a fericirii e atunci cînd dăruieşti, cînd dai de la tine celui ce are nevoie, e o împlinire adevărată făcînd pe altul bucuros, fericit poate.
Cînd primeşti e o oarecare fericire, dar poate se apropie de egoism de nu ai neapărată nevoie,şi se-ndepărtează de altruism.
Altruist, eşti distribuitor de fericire.
Şi un hoţ furînd se bucură dar pe spatele altuia pe care-l face nefericit, deci e o fericire falsă, nadevărată e o umbră ce terorizează sinele făptuitorului, la un anumit timp de scadenţă.
Fericirea e participaţie şi dezinteresată, nespus mai apropiată de verbul a da decît de verbul a lua, a primi, a strînge ( N. Steinhardt ).
luni, 17 ianuarie 2011
Cutezanţa
De vrei să realizezi, să creezi orice cît de neînsemnat lucru, trebuie să-l faci cu plăcere nu obligat de nimeni niciodată.
Să te retragi în lumea ta, cum o fi, nu contează, ţie să-ţi placă, asta contează, ascuns în lumea ta oricînd vei izbindi acolo unde alţii nici nu gîndesc.
Deci crează-ţi întîi o stare de intimitate, un spaţiu propriu dorinţelor tale cele mai năstruşnice , poate de neimaginat pentru alţii, dar în care tu să te simţi bine, şi să faci ceva.
Ceva care să te reprezinte cît mai complet, şi desăvîrşit, măreţ, inatacabil, de neatins de alţii, să-i dai gata, bucurîndu-te de ce ai reuşit de capul tău singur.
Gustave Flaubert a spus demult că singura şansă de a izbindi este de a face numai ce-ţi place, ceva reprezentativ, nu în nisipul mişcător al atracţilor şi învoirilor vieţii zilnice.
Deci să realizezi să creezi distrîndu-te cu plăcere ceva desăvîrşit prin tine însuşi, ce te pasionează, ce alţii poate nu apreciază, şi care poate numai tu crezi posibil.
Poate nu eşti încurajat ci criticat, înjosit, luptă, nu te lăsa, cu rîvnă atentă, dăruire deosebită le ve-i plăti lor lipsa de încredere.
Ai numai răbdare, atenţie la lucrul tău, fără grabă, învinge-ţi orice pornire şi grabă, finalizînd în linişte deplină fără să te dai de gol numănui, ci numai EL, să te ştie, şi vei triunfa, dar nu va fi uşor, prin luptă continuă şi cu tine însuţi.
Să te retragi în lumea ta, cum o fi, nu contează, ţie să-ţi placă, asta contează, ascuns în lumea ta oricînd vei izbindi acolo unde alţii nici nu gîndesc.
Deci crează-ţi întîi o stare de intimitate, un spaţiu propriu dorinţelor tale cele mai năstruşnice , poate de neimaginat pentru alţii, dar în care tu să te simţi bine, şi să faci ceva.
Ceva care să te reprezinte cît mai complet, şi desăvîrşit, măreţ, inatacabil, de neatins de alţii, să-i dai gata, bucurîndu-te de ce ai reuşit de capul tău singur.
Gustave Flaubert a spus demult că singura şansă de a izbindi este de a face numai ce-ţi place, ceva reprezentativ, nu în nisipul mişcător al atracţilor şi învoirilor vieţii zilnice.
Deci să realizezi să creezi distrîndu-te cu plăcere ceva desăvîrşit prin tine însuşi, ce te pasionează, ce alţii poate nu apreciază, şi care poate numai tu crezi posibil.
Poate nu eşti încurajat ci criticat, înjosit, luptă, nu te lăsa, cu rîvnă atentă, dăruire deosebită le ve-i plăti lor lipsa de încredere.
Ai numai răbdare, atenţie la lucrul tău, fără grabă, învinge-ţi orice pornire şi grabă, finalizînd în linişte deplină fără să te dai de gol numănui, ci numai EL, să te ştie, şi vei triunfa, dar nu va fi uşor, prin luptă continuă şi cu tine însuţi.
duminică, 16 ianuarie 2011
Nu vreau să TE supăr cumva, e curiozitate, DA?
Viaţa pe care o trăim e o experienţă a LUI, în condiţiile pămîntului-laboratorul LUI, şi are dotări atît de sofisticate încît ne poate studia din toate punctele de vedere ale Lumii LUI.
Nu puteţi să vă puneţi măcar un timp limitat în postura Sa? Încercaţi măcar ceva ceva, e ceva foarte nou de interpretat pe EL, din afara sistemului nostru închis de EL, în care ne aflăm.
Nu puteţi să vă puneţi măcar un timp limitat în postura Sa? Încercaţi măcar ceva ceva, e ceva foarte nou de interpretat pe EL, din afara sistemului nostru închis de EL, în care ne aflăm.
Omenia
Sînt adevăruri şi adevăruri ce ne ispitesc în viaţă să le urmăm şi pentru a căror izbînzi sîntem uneori în stare datorită instinctualităţii noastre înăscute, să-i terfelim şi pe apropiaţi.
Şi chiar pe prieteni, dar acele adevăruri sînt trecătoare, însă de omenie trebuie să dăm dovadă toată viaţa.
Se spune că în istoria sa poporul Român a pus mai presus de glaciara obiectivitate, prietenia, omenia sa, şi a izbîndit, fiind aşa recunoscut în lume.
Asta a fost parcă foarte demult. în istorie, dar azi acest popor al Românilor e pe cale să se schimbe să devină şi cu şmecheri, pungaşi, neserioşi, nedrepţi adică să-şi piardă izbînditul renume.
Trebuie făcut ceva pentru al apăra de piaza rea, ce a invadat lumea , şi să căutăm să nu ne întoxice aceste răutăţi de inport urîte nouă, să nu ne molipsim de ele, treziţi-vă!
Şi chiar pe prieteni, dar acele adevăruri sînt trecătoare, însă de omenie trebuie să dăm dovadă toată viaţa.
Se spune că în istoria sa poporul Român a pus mai presus de glaciara obiectivitate, prietenia, omenia sa, şi a izbîndit, fiind aşa recunoscut în lume.
Asta a fost parcă foarte demult. în istorie, dar azi acest popor al Românilor e pe cale să se schimbe să devină şi cu şmecheri, pungaşi, neserioşi, nedrepţi adică să-şi piardă izbînditul renume.
Trebuie făcut ceva pentru al apăra de piaza rea, ce a invadat lumea , şi să căutăm să nu ne întoxice aceste răutăţi de inport urîte nouă, să nu ne molipsim de ele, treziţi-vă!
Schimbarea
Altruismul, e ceva ce ne lipseşte în societatea noastră de astăzi, şi-l considerăm depăşit, învechit, dezonorant, mai bine cu răul din noi, să fim invidioşi, individualişti, nemiloşi, nătîngi, scorţoşi, defăimători, lumeţi .
Caractere urîte, nedrepte, animalice ce ne schimonosesc existenţa cotidiană, făcîndu-ne vrînd nevrînd părtaşi la un spectacol odios, ce domină lumea de azi dezonorînd-o, şi pe EL dezgustîndu-L de noi.
Mizeria noastră a pătruns sau va pătrunde cît de curînd, în toate ungherele cele mai intime care încă nu-s ponegrite încă-s pure, curate, adevărate necunoscute răutăţii nostre.
Trebuie să luăm aminte la spusele pastorului Dietrich Bonhoeffer : să existăm numai pentru alţii. Pentru a fi întradevăr curăţaţi de nedreptate lăuntrică, e foarte greu dar nu imposibil.
Să nu ne afundăm în spre rău care nu cunoaşte limitele înjosirii, ci să căutăm să ne oprim măcar un timp, să nu mai înfăptuim răul nici altuia şi nici nouă.
După care în gînd să ne punem să ne înălţăm spre bine şi în fapte, cît mai sus, pentru că nici înfăptuirea binelui nu cunoaşte limite, în sus.
Va fi o luptă cu sinele înfăptuirea binelui, va fi un pareu greu de cîştigat, trebuie pus osul la trebă serios, cu dăruire, cu bareme progamate, azi nu mai fac cutare prostie, răutate şi mă abţin.
Absentez de la răutăţile zilnice pe rînd, să ne facem un barem de îndeplinit binele şi de abţinut de la rele.
Ce cîştigăm ? Încrederea în noi că sîntem alt om, mai bun, mai sănătos, mai uşurat de răul din trecut, ai să simţi diferenţa, şi EL te va ajuta prin spiritualitatea ta, vei fi mai odihnit, voios, lipsit de griji, şi neajunsuri.
Şi vei aduce bucurie şi altora, în mijlocul lor cînd vei merge, vei fi primit altfel, vei simţi şi nu vei şti de ce, e ceva intim spiritual te schimbi, nu te opri defel, continuă-ţi binele gîndului şi faptelor.
Caractere urîte, nedrepte, animalice ce ne schimonosesc existenţa cotidiană, făcîndu-ne vrînd nevrînd părtaşi la un spectacol odios, ce domină lumea de azi dezonorînd-o, şi pe EL dezgustîndu-L de noi.
Mizeria noastră a pătruns sau va pătrunde cît de curînd, în toate ungherele cele mai intime care încă nu-s ponegrite încă-s pure, curate, adevărate necunoscute răutăţii nostre.
Trebuie să luăm aminte la spusele pastorului Dietrich Bonhoeffer : să existăm numai pentru alţii. Pentru a fi întradevăr curăţaţi de nedreptate lăuntrică, e foarte greu dar nu imposibil.
Să nu ne afundăm în spre rău care nu cunoaşte limitele înjosirii, ci să căutăm să ne oprim măcar un timp, să nu mai înfăptuim răul nici altuia şi nici nouă.
După care în gînd să ne punem să ne înălţăm spre bine şi în fapte, cît mai sus, pentru că nici înfăptuirea binelui nu cunoaşte limite, în sus.
Va fi o luptă cu sinele înfăptuirea binelui, va fi un pareu greu de cîştigat, trebuie pus osul la trebă serios, cu dăruire, cu bareme progamate, azi nu mai fac cutare prostie, răutate şi mă abţin.
Absentez de la răutăţile zilnice pe rînd, să ne facem un barem de îndeplinit binele şi de abţinut de la rele.
Ce cîştigăm ? Încrederea în noi că sîntem alt om, mai bun, mai sănătos, mai uşurat de răul din trecut, ai să simţi diferenţa, şi EL te va ajuta prin spiritualitatea ta, vei fi mai odihnit, voios, lipsit de griji, şi neajunsuri.
Şi vei aduce bucurie şi altora, în mijlocul lor cînd vei merge, vei fi primit altfel, vei simţi şi nu vei şti de ce, e ceva intim spiritual te schimbi, nu te opri defel, continuă-ţi binele gîndului şi faptelor.
joi, 13 ianuarie 2011
OARE?
"Un altar înălţat pe locuri unde au fost nenorociri şi suferinţe. singura inscripţie de deasupra altarului ( cadedralei din Coventry) : "Tată, iartă-ne". Au Englezii defectele lor, dar şi cînd se decid să fie nobili! Oraşul Convetry, distrus de Germani, îşi refăcea catedrala sub semnul asumării în mod egal de către toţi -atacanţi şi victime, învinşi şi învingători- a vinilor"(N.Steinhardt).
Interesant, familia e patria mică, de ai greşit părinţilor, tu copil fiind le ceri iertare înainte ca ei să te pedepsească.
Dar naţiile astea mari mature responsabile, prin conducerile lor de atunci măcar în public să ştie întreaga lume pentru că-i privea, I-au cerut iertare recunoscîndu-I TUTELA asupra noastră ca UNICULUI PĂRINTE ? Şi cred că pedeapsa se micşora cumva.
Nu, ei îşi cer iertare unii de la alţii, dar ei toţi greşindu-I numai LUI, şi de asta au plătit toţi la hurtă .
Pentru că nu-L ştiu, respectă şi crede, în măsuta pe care o doreşte EL, pemtru că ceva ceva se ştie de EL dar nu cît doreşte EL dintotdeauna, cred că nici acum.
După atîtea milenii de la creaţia noastră nu consideraţi că a venit timpul să-L recunoaşteţi măcar corect cum vrea EL?
Măcar încercaţi ceva deosebit mobilizator în direcţia asta, EL aşteptă şi iar aşteptă, şi acum se apropie un hop global nu sesizaţi?
Credeţi că-l veţi trece fără EL, Creatorul Universului?
Şi iar, şi iar....plătim din vina voastră "fruntaşi" ai lumii?????
TREZIŢI-VĂ !!!!
Şi noi oricum vă urmăm, dar întîi în direcţia LUI !
Interesant, familia e patria mică, de ai greşit părinţilor, tu copil fiind le ceri iertare înainte ca ei să te pedepsească.
Dar naţiile astea mari mature responsabile, prin conducerile lor de atunci măcar în public să ştie întreaga lume pentru că-i privea, I-au cerut iertare recunoscîndu-I TUTELA asupra noastră ca UNICULUI PĂRINTE ? Şi cred că pedeapsa se micşora cumva.
Nu, ei îşi cer iertare unii de la alţii, dar ei toţi greşindu-I numai LUI, şi de asta au plătit toţi la hurtă .
Pentru că nu-L ştiu, respectă şi crede, în măsuta pe care o doreşte EL, pemtru că ceva ceva se ştie de EL dar nu cît doreşte EL dintotdeauna, cred că nici acum.
După atîtea milenii de la creaţia noastră nu consideraţi că a venit timpul să-L recunoaşteţi măcar corect cum vrea EL?
Măcar încercaţi ceva deosebit mobilizator în direcţia asta, EL aşteptă şi iar aşteptă, şi acum se apropie un hop global nu sesizaţi?
Credeţi că-l veţi trece fără EL, Creatorul Universului?
Şi iar, şi iar....plătim din vina voastră "fruntaşi" ai lumii?????
TREZIŢI-VĂ !!!!
Şi noi oricum vă urmăm, dar întîi în direcţia LUI !
miercuri, 12 ianuarie 2011
Exemplul
Sînt oameni exepţionali cu har neştiut, perfecţi, instruiţi, echilibraţi, atenţi, corecţi, săritori în ajutorul oricui, nobili, desăvîrşiţi, demni de urmat, consideri că nu-s reali, ci visezi cînd îi întîlneşti, şi totuşi reali şi simpli.
Nesofisticaţi, obişnuiţi, şi totuşi atît de diferiţi de noi toţi cred, în bine numai în binele desăvîrşit exemplar, demni oricînd de urmat, de poţi, aici e hopul, nu putem, e prea mare înîlţimea în care evoluiază.
Există nu-i numai apanajul sfinţilor, sînt şi oameni obişnuiţi, întîlniţi printre noi, dar trebuie să fim atenţi pentru ai vedea şi simţi energia binefăcătoare.
Să-i urmăm atent, pentru a ne molipsi, şi nunumai pentru noi, ci şi pentru oricine consideră că poate aşa ceva înălţător, ar fi de dorit să întîlnim asemenea superoameni cît mai des, în societatea asta dezbinată şi supusă atîtor rele molipsitoare exemple.
N. Steinhardt : Pariziană de origine bretonă. Tanti Alice reprezenta ceva rar; o bretonă necredincioasă.....trecea prin viaţă înconjurată de un nimb de farmec, dulceaţă, bunătate, drăgălăşenie, şi altruism, cum numai la marii sfinţi şi la unii pusnici se întîmplă a fi. Era înzestrată de Dumnezeu în care nu credea pe căile obişnuite, dar de care se apropia pe căi de bună seamă necunoscute nouă, şi în darul facerii de miracole. Cu zîmbetul ei care topia orice ghiaţă, orice supărare, orice icnire de răutate şi înverşunare, ştia să înpace vrăjbile, să aline durerile, să trezească nădejdi. Era mereu gata, la orice oră din zi şi noapte, pe ploaie, pe vînt, pe viscol, sau în toiul lui cuptor, să sară din pat, să iasă din casă, să alerge la capătul pămîntului pentru se duce să dea ajutor, să scoată pe cineva dintr-o încurcătură sau o belea sau pentru a face un serviciu ori un drum, pe scurt pentru a fi de folos. Nu ezita, la nevoie, să spună o minciună, ba şi mai multe, să cerşească, să insiste să intre pe fereastră după ce fusese poftită să iasă pe uşă, să se umilească (după criteriile omului obişnuit, căci pentru ea cuvîntul de umilire, ca şi cel de oboseală, era inexistent),să ia asupră-şi vini străine dacă de aici atîrna liniştea celui ce făcuse apel la ea. Femeia aceasta, pe cît era de bună era şi de inteligenţă, de spirituală, de plină de cele mai rafinate însuşiri ale graţiei. Izbitor de frumoasă şi de elegantă, înbina chipul reginei cu sufletul sfintei într-un anonimat pe care dezvăluindu-l nu pridideai a te uimi, a nu-ţi veni să crezi, a fi biruit de admiraţie.
Nesofisticaţi, obişnuiţi, şi totuşi atît de diferiţi de noi toţi cred, în bine numai în binele desăvîrşit exemplar, demni oricînd de urmat, de poţi, aici e hopul, nu putem, e prea mare înîlţimea în care evoluiază.
Există nu-i numai apanajul sfinţilor, sînt şi oameni obişnuiţi, întîlniţi printre noi, dar trebuie să fim atenţi pentru ai vedea şi simţi energia binefăcătoare.
Să-i urmăm atent, pentru a ne molipsi, şi nunumai pentru noi, ci şi pentru oricine consideră că poate aşa ceva înălţător, ar fi de dorit să întîlnim asemenea superoameni cît mai des, în societatea asta dezbinată şi supusă atîtor rele molipsitoare exemple.
N. Steinhardt : Pariziană de origine bretonă. Tanti Alice reprezenta ceva rar; o bretonă necredincioasă.....trecea prin viaţă înconjurată de un nimb de farmec, dulceaţă, bunătate, drăgălăşenie, şi altruism, cum numai la marii sfinţi şi la unii pusnici se întîmplă a fi. Era înzestrată de Dumnezeu în care nu credea pe căile obişnuite, dar de care se apropia pe căi de bună seamă necunoscute nouă, şi în darul facerii de miracole. Cu zîmbetul ei care topia orice ghiaţă, orice supărare, orice icnire de răutate şi înverşunare, ştia să înpace vrăjbile, să aline durerile, să trezească nădejdi. Era mereu gata, la orice oră din zi şi noapte, pe ploaie, pe vînt, pe viscol, sau în toiul lui cuptor, să sară din pat, să iasă din casă, să alerge la capătul pămîntului pentru se duce să dea ajutor, să scoată pe cineva dintr-o încurcătură sau o belea sau pentru a face un serviciu ori un drum, pe scurt pentru a fi de folos. Nu ezita, la nevoie, să spună o minciună, ba şi mai multe, să cerşească, să insiste să intre pe fereastră după ce fusese poftită să iasă pe uşă, să se umilească (după criteriile omului obişnuit, căci pentru ea cuvîntul de umilire, ca şi cel de oboseală, era inexistent),să ia asupră-şi vini străine dacă de aici atîrna liniştea celui ce făcuse apel la ea. Femeia aceasta, pe cît era de bună era şi de inteligenţă, de spirituală, de plină de cele mai rafinate însuşiri ale graţiei. Izbitor de frumoasă şi de elegantă, înbina chipul reginei cu sufletul sfintei într-un anonimat pe care dezvăluindu-l nu pridideai a te uimi, a nu-ţi veni să crezi, a fi biruit de admiraţie.
Urîtul
Răul e banal, dezordinea e banală,exepţionale sînt lururile bune, însuşirile alese (Henri Messis). Urîţenia expusă e dezgustătoare, ridicolă, puturoasă, înbufnată că nu eşti ca ea caraghioasă.
Urîtul degeaba-l înzorzonezi, fardezi, e şi mai urît, parcă-i gol puşcă, poate cîndva o fi fost, asta e, de compătimit cînd se trăieşte din amintiri, melancolia e pierdere de timp.
Obscenitatea e monotonă, rituală, răul sau viciul sînt mereu aceleaşi, de o uscăciune apăsătoare, defectele sînt uniforme (Andre Suares).
Rămăşiţele unui avut ce-l umileşti prin firea ta nedreaptă, eşuată, trezeştete e timpul pentru un nou început, mai altfel, încearcă să-l construieşti singur, nu exagera, fii tu nou, ponderat.
Viciul e conştient de virtute, dar nu dă înapoi, nu are destulă forţă, motivaţia nu o cunoaşte încă pe deplin, se împiedică-n obişnuit, lene, nepăsare, îndărătnic, nu se poate trezi e nărăvit.
O latentă înglodare în mîlul urîţeniei, nu te sinchiseşti, e aşa că trebuie aşa, fără alte dialoguri, fudul nevoie mare, dar e în fundul gol, şi nu se vede pe el, e orb.
EL îndată va veni şi-s mulţi orbi ce au nevoie de lumina SA.
Urîtul degeaba-l înzorzonezi, fardezi, e şi mai urît, parcă-i gol puşcă, poate cîndva o fi fost, asta e, de compătimit cînd se trăieşte din amintiri, melancolia e pierdere de timp.
Obscenitatea e monotonă, rituală, răul sau viciul sînt mereu aceleaşi, de o uscăciune apăsătoare, defectele sînt uniforme (Andre Suares).
Rămăşiţele unui avut ce-l umileşti prin firea ta nedreaptă, eşuată, trezeştete e timpul pentru un nou început, mai altfel, încearcă să-l construieşti singur, nu exagera, fii tu nou, ponderat.
Viciul e conştient de virtute, dar nu dă înapoi, nu are destulă forţă, motivaţia nu o cunoaşte încă pe deplin, se împiedică-n obişnuit, lene, nepăsare, îndărătnic, nu se poate trezi e nărăvit.
O latentă înglodare în mîlul urîţeniei, nu te sinchiseşti, e aşa că trebuie aşa, fără alte dialoguri, fudul nevoie mare, dar e în fundul gol, şi nu se vede pe el, e orb.
EL îndată va veni şi-s mulţi orbi ce au nevoie de lumina SA.
"Fruntaşii" nostrii
Da, e ceva de lucru, de îndreptat în societatea noastră actuală, pentru că lichelele de toate culorile şi categoriile au prins "aripi" furate de la cei cunsecade, şi s-au cocoţat sus în societatea noastră.
Nu intru în amănuntele urît mirositoare a acestei afaceri de inversare a valorilor sociale, dar ar trebui nonlichelele şi cei în drept să-i întrebe cum au ajuns acolo sus înşelînd, să dea totul înapoi ce au furat.
Şi mai ales cei cumsecade ar trebui să nu se mai facă, că nu-i văd pe netrebnicii cocoţaţi, şi să se suflice şi la treabă, pentru că au prins chiag puturos şi ne întoxică ţara, naţia şi tot ce avem şi sîntem.
Cu toate că legile concurenţei ar trebui să-i măture pe neaveniţi, nu se-ntîmplă ceva normal la noi în ţară şi trebuie să-i cărăm în spate pe proşti,. hoţi, turnători şi securişti, chiar şi maimuţoii îgînfaţi.
Domnia proştilor şi trădarea oamenilor cumsecade (Walthes Rathaenan). În ciuda tuturor regulilor politice şi economice "fruntaşii" noştrii fac prostii şi noi suferim, de ni-am luat unii lumea-n cap.
Nu intru în amănuntele urît mirositoare a acestei afaceri de inversare a valorilor sociale, dar ar trebui nonlichelele şi cei în drept să-i întrebe cum au ajuns acolo sus înşelînd, să dea totul înapoi ce au furat.
Şi mai ales cei cumsecade ar trebui să nu se mai facă, că nu-i văd pe netrebnicii cocoţaţi, şi să se suflice şi la treabă, pentru că au prins chiag puturos şi ne întoxică ţara, naţia şi tot ce avem şi sîntem.
Cu toate că legile concurenţei ar trebui să-i măture pe neaveniţi, nu se-ntîmplă ceva normal la noi în ţară şi trebuie să-i cărăm în spate pe proşti,. hoţi, turnători şi securişti, chiar şi maimuţoii îgînfaţi.
Domnia proştilor şi trădarea oamenilor cumsecade (Walthes Rathaenan). În ciuda tuturor regulilor politice şi economice "fruntaşii" noştrii fac prostii şi noi suferim, de ni-am luat unii lumea-n cap.
marți, 11 ianuarie 2011
Curajul
Zicală asiatică : moartea e uşa vieţii. N. Steinhardt : Istoria este a celor ce au ştiut să moară ori să nu le fie teamă-fizic- de perspectiva ei
Curajul e o componentă deosebită a unora desăvîrşiţi în a înfrunta firea proprie pentru a se dedica în timp schimbării felului instinctual de a fi, şi aş învinge animalitatea înăscută, schimbîndu-se în bine.
Determinarea de aş croi o viaţă fericită, printr-o luptă cu potrivnica existenţă, în concordanţă cu o mobilizate pentru aş atige scopul.
De asemenea imorali înrăiţi neschimbaţi o peroiadă, cutaeză în timp cu o voinţă deosebită să o rupă cu deochiata existenţă siliţi de un ţel înalt moralizator.
Exemplele acestea există în viaţă le întîlnim nu la fiecare pas, dar sînt, se pot observa şi înving cu curaj firea lor rea, viaţa chiar, împotrivirea societăţii, şi-s exemple deosebite de urmat cu curaj.
Curajul e o componentă deosebită a unora desăvîrşiţi în a înfrunta firea proprie pentru a se dedica în timp schimbării felului instinctual de a fi, şi aş învinge animalitatea înăscută, schimbîndu-se în bine.
Determinarea de aş croi o viaţă fericită, printr-o luptă cu potrivnica existenţă, în concordanţă cu o mobilizate pentru aş atige scopul.
De asemenea imorali înrăiţi neschimbaţi o peroiadă, cutaeză în timp cu o voinţă deosebită să o rupă cu deochiata existenţă siliţi de un ţel înalt moralizator.
Exemplele acestea există în viaţă le întîlnim nu la fiecare pas, dar sînt, se pot observa şi înving cu curaj firea lor rea, viaţa chiar, împotrivirea societăţii, şi-s exemple deosebite de urmat cu curaj.
Frica de EL
Dostoievski : Frica e blestemul omenirii.
Şi totuşi se consideră : căruia îi e frică de EL, Domnul Dumnezeul Tatăl ceresc, e primul pas spre credinţa în EL, şi nu-i blestem ci binefacere, salvarea.
Bineînţeles o frică constructivă în raport cu credinţa, respectul şi să-L ştim cît mai adînc şi bine.
O frică care să ne permită, cunoscîndu-L, cît vrea EL, să promovăm în direcţia dorită de EL, evoluînd ca să-L mulţumum cunva şi noi să fim mulţumiţi în comuniune cu EL.
O altă lume, cred.
Şi totuşi se consideră : căruia îi e frică de EL, Domnul Dumnezeul Tatăl ceresc, e primul pas spre credinţa în EL, şi nu-i blestem ci binefacere, salvarea.
Bineînţeles o frică constructivă în raport cu credinţa, respectul şi să-L ştim cît mai adînc şi bine.
O frică care să ne permită, cunoscîndu-L, cît vrea EL, să promovăm în direcţia dorită de EL, evoluînd ca să-L mulţumum cunva şi noi să fim mulţumiţi în comuniune cu EL.
O altă lume, cred.
luni, 10 ianuarie 2011
Depindem
Acuzat pe drept de un oarecare neajuns săvîrşit unei terţe părţi, atunci chiar de-i năcăjit, slab, oropsit cel vinova trebuie să plătească, să-ndrepte geşeala comisă, chiar de se afudă mai tare-necazul său.
Să nu cădem nici în extrema cealaltă, de ia cineva năcăjit, ori un copil needucat, ceva de mîncare mai neînsemnat valoric, să nu exagerăm "furtul", să fim îngăduitori, că şi EL e cu noi de nenumărate ori la necaz.
Depinde de înprejurări, şi fapte ce trebuiesc cîntărite, să fim echilibraţi în decizii. pentru că EL ne vede orice am face, şi oriunde am fi.
E tare bine să nu fim repeziţi, neatenţi pentru că pierdem ocazii neînsemnate de a fi drepţi, în faţa LUI, de nu putem fi adevăraţi aducători de bine în cazuri mai însemnate.
Dreapta îngăduinţă, bunul simţ să nu ne lipsească niciodată din bagajul de măsuri ale firii noastre, să ne-nvăţăm cît mai mult, să ne obişnuim, greu uşor, asta e, EL e ceva mai aproape.
Şi vine vine, nu e tare mult de aşteptat şi ne vrea trezirea noastră completă, adevărată nu trunchiată de nedrepţii Istoriei SALE.
Să nu cădem nici în extrema cealaltă, de ia cineva năcăjit, ori un copil needucat, ceva de mîncare mai neînsemnat valoric, să nu exagerăm "furtul", să fim îngăduitori, că şi EL e cu noi de nenumărate ori la necaz.
Depinde de înprejurări, şi fapte ce trebuiesc cîntărite, să fim echilibraţi în decizii. pentru că EL ne vede orice am face, şi oriunde am fi.
E tare bine să nu fim repeziţi, neatenţi pentru că pierdem ocazii neînsemnate de a fi drepţi, în faţa LUI, de nu putem fi adevăraţi aducători de bine în cazuri mai însemnate.
Dreapta îngăduinţă, bunul simţ să nu ne lipsească niciodată din bagajul de măsuri ale firii noastre, să ne-nvăţăm cît mai mult, să ne obişnuim, greu uşor, asta e, EL e ceva mai aproape.
Şi vine vine, nu e tare mult de aşteptat şi ne vrea trezirea noastră completă, adevărată nu trunchiată de nedrepţii Istoriei SALE.
duminică, 9 ianuarie 2011
MORALA
Baza tuturor realizărilor adevărate într-o societate e morala aplicată fără discriminare, la toate nivelele societăţii, şi mai ales sus cît mai sus.
De la încălcarea moralei pornesc toate derapajele naţiilor, şi statelor indiferent de cultura lor cît de bine e statuată.
Libertatea unei societăţi se sprijină tot pe morală, pentru că dacă legile ei nu-s în acord strîns cu morala, libertatea, e vorbă-n vînt, fără acoperire în fapte corecte, adevărate.
Nu ajunge cultura, mai e nevoie de morală. Ăsta-i cuvîntul pe care-l evită toţi şi de care se tem : morala.
Cultura singură nu ajunge : poţi să fii instruit şi totuşi brutal, simplist, nătîng şi elementar...Sentimentul democratic nu-i decît o părere politică, vine şi se duce, o iei şi o laşi după împrejurări şi potrivit cu intresele tale.(N.Steinhardt).
Morala e temelia culturii şi politicii sociale din orice stat de pe glob azi şi-n viitor, eu cred EL ştie.
Libertatea care pentru mulţi e însăşi viaţa, şi uneori şi o doză de fericire, are nevoie de o pavăză, ce e numai morala. Morala e un soi de legi nescrise ce se cam confundă cu bunul simţ, adevărul, dreptatea, conştiinţa , echilibrul, înfrînarea, un tot foarte necesar azi nouă, şi-n viitor.
De la încălcarea moralei pornesc toate derapajele naţiilor, şi statelor indiferent de cultura lor cît de bine e statuată.
Libertatea unei societăţi se sprijină tot pe morală, pentru că dacă legile ei nu-s în acord strîns cu morala, libertatea, e vorbă-n vînt, fără acoperire în fapte corecte, adevărate.
Nu ajunge cultura, mai e nevoie de morală. Ăsta-i cuvîntul pe care-l evită toţi şi de care se tem : morala.
Cultura singură nu ajunge : poţi să fii instruit şi totuşi brutal, simplist, nătîng şi elementar...Sentimentul democratic nu-i decît o părere politică, vine şi se duce, o iei şi o laşi după împrejurări şi potrivit cu intresele tale.(N.Steinhardt).
Morala e temelia culturii şi politicii sociale din orice stat de pe glob azi şi-n viitor, eu cred EL ştie.
Libertatea care pentru mulţi e însăşi viaţa, şi uneori şi o doză de fericire, are nevoie de o pavăză, ce e numai morala. Morala e un soi de legi nescrise ce se cam confundă cu bunul simţ, adevărul, dreptatea, conştiinţa , echilibrul, înfrînarea, un tot foarte necesar azi nouă, şi-n viitor.
Îndreptarea
Întradevăr să conştientizezi greşeala ce o faci, e mare realizare, să ştii că nu eşti drept într-o acţiune ce ai înfăptuit-o, că ai greşit, şi să cauţi să o îndrepţi, e ceva corect şi înălţător.
Dar să previi acele greşeli să nu le mai faci ar fi de dorit şi atunci e cel mai bine şi să cauţi să te menţii la acel nivel de corectitudine autoinpusă, asta înseamnă îndreptarea.
Mai bine spus începutul îndreptării pe toate planurile existenţei tale complexe, ca la fiecare. Bunul simţ joacă un rol hotărîtor să ţi-l inpui, dar să nu exagerezi cu tine.
Să nu cauţi să duci autoînfrînarea la extreme, "nu strică puţină îngăduinţă faţă de tine însuţi, oarecare zîmbet şi modestie.Nu te lua prea în serios şi în sublim. Nu te grăbi să admiţi că eşti o făptură cu totul exepţională, a iadului şi a răului "N.Steinhardt .Deci echilibru în toate.
Viciul admiră virtutea, dar virtutea presupune înfrînarea, deci avem porniri nesănătoase în firea noastră, ce prin educaţie în timp, şi cu voinţă le dominăm cumva, dar să ne ferim pînă ne obişnuim cu binele, să mai avem de-a face cu ispite nepotrivite.
Toată viaţa e o luptă cu sinele nostru, tindem spre împliniri extreme, dar nu obţinem decît specializări foarte înguste ale domeniilor dorite, din vina intinctelor şi inconştientului, ce înving puritatea omului nou în lume.
Îndreptarea e primul pas spre cunoaşterea ta, care pe EL îL ineresează, şi se poate să urmeze de doreşti să-L ştii măcar cît mai bine posibil, să-L respecţi, şi de se poate să-L crezi.
E intrarea ta într-o lume nouă, a comuniunii cu EL, va fi împămîntenirea raiului în tine şi cu tine permanent cît vei dori în comuniune cu EL.
Dar să previi acele greşeli să nu le mai faci ar fi de dorit şi atunci e cel mai bine şi să cauţi să te menţii la acel nivel de corectitudine autoinpusă, asta înseamnă îndreptarea.
Mai bine spus începutul îndreptării pe toate planurile existenţei tale complexe, ca la fiecare. Bunul simţ joacă un rol hotărîtor să ţi-l inpui, dar să nu exagerezi cu tine.
Să nu cauţi să duci autoînfrînarea la extreme, "nu strică puţină îngăduinţă faţă de tine însuţi, oarecare zîmbet şi modestie.Nu te lua prea în serios şi în sublim. Nu te grăbi să admiţi că eşti o făptură cu totul exepţională, a iadului şi a răului "N.Steinhardt .Deci echilibru în toate.
Viciul admiră virtutea, dar virtutea presupune înfrînarea, deci avem porniri nesănătoase în firea noastră, ce prin educaţie în timp, şi cu voinţă le dominăm cumva, dar să ne ferim pînă ne obişnuim cu binele, să mai avem de-a face cu ispite nepotrivite.
Toată viaţa e o luptă cu sinele nostru, tindem spre împliniri extreme, dar nu obţinem decît specializări foarte înguste ale domeniilor dorite, din vina intinctelor şi inconştientului, ce înving puritatea omului nou în lume.
Îndreptarea e primul pas spre cunoaşterea ta, care pe EL îL ineresează, şi se poate să urmeze de doreşti să-L ştii măcar cît mai bine posibil, să-L respecţi, şi de se poate să-L crezi.
E intrarea ta într-o lume nouă, a comuniunii cu EL, va fi împămîntenirea raiului în tine şi cu tine permanent cît vei dori în comuniune cu EL.
sâmbătă, 8 ianuarie 2011
Întîi fantasmele (atenţionările), şi ulterior pedeapsa urîtă, poate ne trezeşTE !
Decît să-L ştim măcar, mai bine ne supunem pedepselor LUI, indiferent de mărimea lor, le considerăm, normale, inevitabile, ca şi bolile ce ne seceră vieţile, incoştienţa întruchipată de sus pînă jos în societatea noastră de cînd existăm, infideli LUI, şi proşti, pardon, dar cred că nu vă simţiţi jigniţi de adevăr, nu?
N. Steinhardt : naufragiul Titanicului a fost o nenorocire blîndă,intra în ritmul vieţii, ultima bună înainte de 1914 cînd începe neaşteptata, originala catastrofă.
Soljeniţîn (ori Pasternak) : cînd a izbucnit în 1941 oamenii au răsufat uşuraţi : ieşiau în sfîrşit din fantasmagoria teroarei pentru a păşi din nou pe făgaşul normal al unei vechi nenorociri omeneşti.
Jules Romains văzuse, Kafka prevestise : poliţia pentru oamenii cumsecade. Şi a urmat teroarea comunistă la noi şi aiurea alte necazuri mari şi diverse.
Nu prea cred, vă ştiu insensibili, dar totuşi vă previn, EL nu se va lăsa, pînă nu vă va trezi cumva, acum că mă are pe mine conştient de EL cumva , mai aşteaptă să vadă de vă treziţi cumva.
Fantasmele-s de mult lansate. armaghedoane, apocalipsele, 2012, chiar şi-n 2011 au fost prevăzute nenorociri şi chiar mondiale, vă atenţionez că EL nu prea glumeşte de nu-L ştiţi măcar normal, cine e şi cum e.
De va începe cumva să ne scuture, voi simţi şi eu dar cred mai domol decît voi. Da, nu-s normale nici un fel de suferimţe de am fi cum vrea EL, dar aşa, suferim de ne-ndoaie şi tot nu-L respectăm.
Ne-am învăţat să suferim, şi ne-am creat ministere de apărare contra LUI : al sănătăţii, al poliţiei, al apărării, al cultelor, etc.Dar degeaba nu vedeţi cînd e pus pe pedepsire daţi vina pe EL, zicînd că numai EL ştie de ce se-ntîmplă nenorocirea, pentru că nu-I faceţi faţă, orice aţi face, dar nu nimeriţi să faceţi ce trebuie, sînteţi nişte nedrepţi ve-ţi fi îndreptaţi cu sila dacă cu binele nu vreţi !
N. Steinhardt : naufragiul Titanicului a fost o nenorocire blîndă,intra în ritmul vieţii, ultima bună înainte de 1914 cînd începe neaşteptata, originala catastrofă.
Soljeniţîn (ori Pasternak) : cînd a izbucnit în 1941 oamenii au răsufat uşuraţi : ieşiau în sfîrşit din fantasmagoria teroarei pentru a păşi din nou pe făgaşul normal al unei vechi nenorociri omeneşti.
Jules Romains văzuse, Kafka prevestise : poliţia pentru oamenii cumsecade. Şi a urmat teroarea comunistă la noi şi aiurea alte necazuri mari şi diverse.
Nu prea cred, vă ştiu insensibili, dar totuşi vă previn, EL nu se va lăsa, pînă nu vă va trezi cumva, acum că mă are pe mine conştient de EL cumva , mai aşteaptă să vadă de vă treziţi cumva.
Fantasmele-s de mult lansate. armaghedoane, apocalipsele, 2012, chiar şi-n 2011 au fost prevăzute nenorociri şi chiar mondiale, vă atenţionez că EL nu prea glumeşte de nu-L ştiţi măcar normal, cine e şi cum e.
De va începe cumva să ne scuture, voi simţi şi eu dar cred mai domol decît voi. Da, nu-s normale nici un fel de suferimţe de am fi cum vrea EL, dar aşa, suferim de ne-ndoaie şi tot nu-L respectăm.
Ne-am învăţat să suferim, şi ne-am creat ministere de apărare contra LUI : al sănătăţii, al poliţiei, al apărării, al cultelor, etc.Dar degeaba nu vedeţi cînd e pus pe pedepsire daţi vina pe EL, zicînd că numai EL ştie de ce se-ntîmplă nenorocirea, pentru că nu-I faceţi faţă, orice aţi face, dar nu nimeriţi să faceţi ce trebuie, sînteţi nişte nedrepţi ve-ţi fi îndreptaţi cu sila dacă cu binele nu vreţi !
vineri, 7 ianuarie 2011
Camaraderia
Camaraderia e un examen , pe care omul modern, cibernetizat, civilizat trebuie să-l dea pentru a putea merge mai departe în era cosmică.
Ce cred că urmează, pentru că EL nu ne va lăsa să batem cam pasul pe loc în acest domeniu uluitor şi plin de satisfacţii nebănuite. Şi avem şi noi o datorie cred de a-L urma între astre cumva.
Omul -camarad trebuie să-şi lase complet înclinaţiile retrograde de azi, ca şmecheria, mîndria, egoismul, nemila, neîncrederea.
Şi să se aplece spre civism, altruism, întrajutorare, cavalerism nobil în acţiuni sociale de muncă ca-n familie.
Deci o schimbare de 180 grd., altfel vom rămîne de căruţă, şi vom fi lăsaţi în afară, va fi nevolnicul eliminat total din angrenajul viitorului ce începe azi.
Şi să nu-L uităm pe EL, pentru că ne priveşte, şi aşteaptă să ne purtăm ca nişte adevăraţi oameni responsabili ai planetei SALE.
Pe care doreşte să ne-o facem cît mai competitivă pe plan cosmic cît de cît, să numai dăm înapoi ca racul, împotriva LUI, şi a binelui general, planetar.
Revin, N. Steinhardt : camaraderia e doar pentru oameni foarte, foarte cumsecade şi presupune un mare progres moral, e o subtilitate psihică şi etică, simpla ei existenţă dovedeşte un standard ideatic extrem de avansat, e posibil numai între bărbaţi şi femei căliţi în morală,
Dar ei zic camaraderie şi înţeleg desfrîu. Au schimbat numele cu relaţia. Păi desfrîul e de cînd lumea şi nu constituie nici o noutate, nici un progres. Pe cînd camaraderia e o noţiune progresistă.
Ce cred că urmează, pentru că EL nu ne va lăsa să batem cam pasul pe loc în acest domeniu uluitor şi plin de satisfacţii nebănuite. Şi avem şi noi o datorie cred de a-L urma între astre cumva.
Omul -camarad trebuie să-şi lase complet înclinaţiile retrograde de azi, ca şmecheria, mîndria, egoismul, nemila, neîncrederea.
Şi să se aplece spre civism, altruism, întrajutorare, cavalerism nobil în acţiuni sociale de muncă ca-n familie.
Deci o schimbare de 180 grd., altfel vom rămîne de căruţă, şi vom fi lăsaţi în afară, va fi nevolnicul eliminat total din angrenajul viitorului ce începe azi.
Şi să nu-L uităm pe EL, pentru că ne priveşte, şi aşteaptă să ne purtăm ca nişte adevăraţi oameni responsabili ai planetei SALE.
Pe care doreşte să ne-o facem cît mai competitivă pe plan cosmic cît de cît, să numai dăm înapoi ca racul, împotriva LUI, şi a binelui general, planetar.
Revin, N. Steinhardt : camaraderia e doar pentru oameni foarte, foarte cumsecade şi presupune un mare progres moral, e o subtilitate psihică şi etică, simpla ei existenţă dovedeşte un standard ideatic extrem de avansat, e posibil numai între bărbaţi şi femei căliţi în morală,
Dar ei zic camaraderie şi înţeleg desfrîu. Au schimbat numele cu relaţia. Păi desfrîul e de cînd lumea şi nu constituie nici o noutate, nici un progres. Pe cînd camaraderia e o noţiune progresistă.
Primejdia
Cele două explozii, demografică,şi progresul ştiinţei duc inevitabil la încălcarea normelor democratice ale civilizaţiei actuale, prin înfiinţarea organizaţiei (în care Bertrand Russell vede antipodul libertăţii individuale).
Organizaţia devine din ce în ce mai puternică, mai dominantă, acaparatoate a toate pînghiile puterii chiar mondiale.
Organizarea de tip stup, unde fiecare e o rotiţă, lipsind libertatea individului, programată din interior ce nu ţine de om, ci de afacerea în sine, ne ţinind nici de cerinţele naturii în ultimă instanţă.
Totul e să nu ne pierdem şi lucizi, demni, cu piciorele pe pămînt, echilibraţi, să analizăm, continuu, noile preocupări, şi să nu ne lăsăm învinşi de interese meschine, unilaterale.
Şi să ne urmăm interesul general binele omenirii, cîntărind în acord cu natura, şi de se poate să-L ştim cît mai bine şi pe EL ce ne doreşte.
N. Steinhardt : Datorită civismului, pe de o parte, şi libertăţii sprijinită de morală şi de credinţa în Dumnezeu, pe de alta , putem ieşi din coşmarul stupului, organizaţiei, , dresajului, fără a cădea-prosteşte- în anarhie. Echilibrul ne fereşte de iadul pregătit nouă dincolo de licenţa lui Ivan Karamazov : turma dobitocească.
Organizaţia devine din ce în ce mai puternică, mai dominantă, acaparatoate a toate pînghiile puterii chiar mondiale.
Organizarea de tip stup, unde fiecare e o rotiţă, lipsind libertatea individului, programată din interior ce nu ţine de om, ci de afacerea în sine, ne ţinind nici de cerinţele naturii în ultimă instanţă.
Totul e să nu ne pierdem şi lucizi, demni, cu piciorele pe pămînt, echilibraţi, să analizăm, continuu, noile preocupări, şi să nu ne lăsăm învinşi de interese meschine, unilaterale.
Şi să ne urmăm interesul general binele omenirii, cîntărind în acord cu natura, şi de se poate să-L ştim cît mai bine şi pe EL ce ne doreşte.
N. Steinhardt : Datorită civismului, pe de o parte, şi libertăţii sprijinită de morală şi de credinţa în Dumnezeu, pe de alta , putem ieşi din coşmarul stupului, organizaţiei, , dresajului, fără a cădea-prosteşte- în anarhie. Echilibrul ne fereşte de iadul pregătit nouă dincolo de licenţa lui Ivan Karamazov : turma dobitocească.
Răsplata şi mai e mult
-Tu, ateu? Aida de , eşti mult prea vesel (Dostoievski, în Adolescentul ).
Credinţa, e o apropiere de EL, ce-ţi izgoneşte himerele, fricile, melancoliile, nemulţumirile, pedepsele, totul e altfel, eşti un împlinit, bucuros, nepreocupat, adevărat om.
Cei buni şi normali te respectă, iar răii nu te înţeleg, cu antipatie, dar nu se vor atimge de tine, poate-L simt cumva.
Dar EL are mai mari cerinţe de la tine, atenţie, nu te îngînfa, pentru că pierzi foarte uşor totul, i-a aminte şi respectă-ţi blazonul de credincios al LUI, treci la treaba dată, nu lenevi deloc.
Credinţa, e o apropiere de EL, ce-ţi izgoneşte himerele, fricile, melancoliile, nemulţumirile, pedepsele, totul e altfel, eşti un împlinit, bucuros, nepreocupat, adevărat om.
Cei buni şi normali te respectă, iar răii nu te înţeleg, cu antipatie, dar nu se vor atimge de tine, poate-L simt cumva.
Dar EL are mai mari cerinţe de la tine, atenţie, nu te îngînfa, pentru că pierzi foarte uşor totul, i-a aminte şi respectă-ţi blazonul de credincios al LUI, treci la treaba dată, nu lenevi deloc.
Fericirea
Nu te lasă grijile să dormi sau te deşteaptă din somn. Dar se întîmplă ca şi de pe urma fericirii să te pomeneşti treaz în toiul nopţii. N. Steinhardt.
Da, e o răsplată ce EL, ţi-o dă, dorind să o simţi ca ceva ne mai pomenit, de înălţător, o bucurie imensă desăvîrşită, atotcuprinzătoare, definitivă, deneimaginat firii tale, îţi vine să zburzi ca un copil needucat, sălbaticul din tine ar vrea să-şi facă de cap.
Să ştii că eşti al LUI, şi să te bucuri ca şi EL de pe urma gîndului şi faptelor tale bune ce-L mulţumesc
cumva.
EL te izolează cumva de ceilalţi, pentru că numai tu meriţi răsplata LUI, pentru cum gîndeşti şi acţionezi, vrea să-I ştii Lumea LUI, şi să fii şi-n continuare aL LUI., cît mai performant , să nu te laşi niciodată !
Da, e o răsplată ce EL, ţi-o dă, dorind să o simţi ca ceva ne mai pomenit, de înălţător, o bucurie imensă desăvîrşită, atotcuprinzătoare, definitivă, deneimaginat firii tale, îţi vine să zburzi ca un copil needucat, sălbaticul din tine ar vrea să-şi facă de cap.
Să ştii că eşti al LUI, şi să te bucuri ca şi EL de pe urma gîndului şi faptelor tale bune ce-L mulţumesc
cumva.
EL te izolează cumva de ceilalţi, pentru că numai tu meriţi răsplata LUI, pentru cum gîndeşti şi acţionezi, vrea să-I ştii Lumea LUI, şi să fii şi-n continuare aL LUI., cît mai performant , să nu te laşi niciodată !
Natura
Să ne respectăm reciproc noi şi natura, ea ne e dată să ne ajute în vieţuirea noastră, îngrijînd-o, respectînd-o, şi colaborînd cu ea la bunul mers al costrucţiei acesteia ce EL a făurit-o.
Francis Bacon : nu dominăm natura decît supunîndu-ne ei. E necesar să cunoaştem natura cît mai bine pentru a culege roadele ei, în concordanţă cu cerinţele ei.
În armonie cu planeta trebuie să vieţuim fără ai mai aduce daune ireparabile, ca pînă acum, şi să ni le îndreptăm urgent stricăciunile cauzate, pentru a nu fi pedepsiţi de EL.
Francis Bacon : nu dominăm natura decît supunîndu-ne ei. E necesar să cunoaştem natura cît mai bine pentru a culege roadele ei, în concordanţă cu cerinţele ei.
În armonie cu planeta trebuie să vieţuim fără ai mai aduce daune ireparabile, ca pînă acum, şi să ni le îndreptăm urgent stricăciunile cauzate, pentru a nu fi pedepsiţi de EL.
joi, 6 ianuarie 2011
Cum vrea EL
Am vrea să fim dirijaţi de EL, cum ar fi mai bine, să avem obţiuni la alegere, cel puţin trei : bine, neutru şi rău, dar nu e aşa trebuie să ne căznim cu firea noastră să aflăm îndreptarea.
Fără să ştim reacţiile LUI, la faptele şi gîndurile noastre, şi la final vom vedea nota, se poate să primim note rele şi în viaţă prin pedepse mai grele ori avertismente, prin uşoare pedepse.
Pentru îndreptarea ce EL o vrea cît mai sinceră, adevărată, adîncă fermă fără întoarcere
Dumnezeu, atotştiutor, are preştiinţa reacţiilor şi purtărilor noastre, dar nu ne sileşte să reacţionăm şi să ne purtăm într-un anumit fel. Avem, neîcetat, obţiuni : N. Steinhardt.
Fără să ştim reacţiile LUI, la faptele şi gîndurile noastre, şi la final vom vedea nota, se poate să primim note rele şi în viaţă prin pedepse mai grele ori avertismente, prin uşoare pedepse.
Pentru îndreptarea ce EL o vrea cît mai sinceră, adevărată, adîncă fermă fără întoarcere
Dumnezeu, atotştiutor, are preştiinţa reacţiilor şi purtărilor noastre, dar nu ne sileşte să reacţionăm şi să ne purtăm într-un anumit fel. Avem, neîcetat, obţiuni : N. Steinhardt.
Îndreptarea
În Pateric : curtezana care ori de cîte ori venea un anume mare pusnic în oraş după treburi îi dădea milostenii şi-i plăcea să-l asculte. Odată, după ce bătrînul îi vorbise, l-a întrebat : Părinte, este ispăşire-îndreptare? Zice bătrînul : Este.
Atît.(L-a urmat pe loc şi a dus-o la o mînăstire de femei în pustie.)
Aşa e, de cauţi în adevăr, sincer să te-ndrepţi,chiar şi pentru înaintaşii tăi, EL te ajută, te îndrumă, şi te aşteptă să reuşeşti în a-L urma în gînd şi fapte, cu voinţă, îndărătnicie, încăpăţinare, şi vei deveni alt om pe care nevoile, pedepsele nu te vor mai atige, vei fi în altă lume, cu toate că vei fi printre oameni , dar cu fericirea ta în tine.
Atît.(L-a urmat pe loc şi a dus-o la o mînăstire de femei în pustie.)
Aşa e, de cauţi în adevăr, sincer să te-ndrepţi,chiar şi pentru înaintaşii tăi, EL te ajută, te îndrumă, şi te aşteptă să reuşeşti în a-L urma în gînd şi fapte, cu voinţă, îndărătnicie, încăpăţinare, şi vei deveni alt om pe care nevoile, pedepsele nu te vor mai atige, vei fi în altă lume, cu toate că vei fi printre oameni , dar cu fericirea ta în tine.
Lupta
E mult mai bine cred să crezi în EL concomitent cu ducerea unei vieţi normale, între oameni, cu familia ta alături, şi greutăţile şi bucuriile vieţii în societatea de azi.
Luc de Champiers, marchiz de Vauvenarques : activitatea duce la mai multe înpliniri decît prudenţa.În activitatea zilnică, conlucrarea cu EL crează examene noi permanente, ce inactivitatea nu cred.
Mai bine e să te înşeli decît să nu faci nimic : Joseph Paul Goebbels. Cine nu riscă pierde totul : Joseph Fouche.
Refugiul din tumultul frecuşului zilnic, îţi dă mai puţine oportunităţi de a demonstra că poţi să-L şti, respecte şi crede, fiind ca o luptă continuă cu tine, cu sinele tău activ pe lîngă rele lumii ispititoare.
Yves Guyot : primul lucru pe care trebuie să-l facem e să nu facem prostii. Deci să nu fim proşti ci echilibraţi, nerepeziţi, buni, respectoşi, să-ţi vezi atent de treabă şi fără grabă.
Luc de Champiers, marchiz de Vauvenarques : activitatea duce la mai multe înpliniri decît prudenţa.În activitatea zilnică, conlucrarea cu EL crează examene noi permanente, ce inactivitatea nu cred.
Mai bine e să te înşeli decît să nu faci nimic : Joseph Paul Goebbels. Cine nu riscă pierde totul : Joseph Fouche.
Refugiul din tumultul frecuşului zilnic, îţi dă mai puţine oportunităţi de a demonstra că poţi să-L şti, respecte şi crede, fiind ca o luptă continuă cu tine, cu sinele tău activ pe lîngă rele lumii ispititoare.
Yves Guyot : primul lucru pe care trebuie să-l facem e să nu facem prostii. Deci să nu fim proşti ci echilibraţi, nerepeziţi, buni, respectoşi, să-ţi vezi atent de treabă şi fără grabă.
Înfrînarea
Trupul e templul spiritului, care e de la EL, i se spune şi Duh de la EL, şi nu avem voie să ne batem joc de trup, ne fiind noi ai noştri.
Avem numai datoria de a fi corecţi, să ne îndreptăm acolo unde nu sîntem adevăraţi în bine, şi cel mai important să nu ne batem joc de fiinţa noastră.
Dată cadou eului nostru de EL, pentru a folosi trupul cum e normal de la EL, nu cum ni se serveşte prostia, fără de legea, dezmăţul, desfrîul.
Dar o vom duce-o mai bine de ne vom abţine cu bun simţ, înfrînîndu-ne pornirile, învingînd nedreptatea în toate felurile ce ne interesează.
Să nu aştepţi mulţumire, recunoştinţă de la nimeni, indiferent de binele ce i-ai făcut, să-ţi continui munca ca şi cînd nu s-a întîmplat nimic, impasibil, e greu, dar trebuie .
Avem numai datoria de a fi corecţi, să ne îndreptăm acolo unde nu sîntem adevăraţi în bine, şi cel mai important să nu ne batem joc de fiinţa noastră.
Dată cadou eului nostru de EL, pentru a folosi trupul cum e normal de la EL, nu cum ni se serveşte prostia, fără de legea, dezmăţul, desfrîul.
Dar o vom duce-o mai bine de ne vom abţine cu bun simţ, înfrînîndu-ne pornirile, învingînd nedreptatea în toate felurile ce ne interesează.
Să nu aştepţi mulţumire, recunoştinţă de la nimeni, indiferent de binele ce i-ai făcut, să-ţi continui munca ca şi cînd nu s-a întîmplat nimic, impasibil, e greu, dar trebuie .
Tu în faţa LUI
Da, e un efort din parte ta de a te înţelege cu EL, şi nu ştii cum să faci , te căzneşti, te mobilizezi, nu ai inspiraţie.
La început vei copia o adresare auzită, învăţată de la alţii, ulterior vrei să fii cît mai autentic, mai novator, şi EL asta vrea, nu-I plac reluările, mai ales de la alţii ce nu te reprezintă, pentru că tu eşti unic în felul tău, eşti o creaţie unicat pentru EL, şi cu aşteptări unicat pentru EL.
Tu în faţa SA, despovărat de greşeli, pentru că EL te iartă pentru a fi uşor în exprimare, fără tare ci liber în preajma SA, altfel decît în activitatea zilnică preocupantă impusă, ori autoimpuse, silite .
EL te vrea neobligat să-I fii liber de sarcini, şi în gînd cu EL, să-I destăinui spiritualitatea ta, cum te pricepi mai adevărat.
Goleşteţi sacul vieţii tale cu toate ce cuprinde, nu ascunde nimic, ci aratăte gol goluţ în tot ce te reprezintă,cu bune dar mai ales cu rele toate, cu ştiinţă ori involuntare, nu ta sfii.
EL te ştie mai bine de te ştii tu pe tine, dar te vrea să te exprimi, să-I dai raportul cum vrei mai rezumativ ori mai pe larg.
Odată şi odată tot va trebui să-I spui tot, absolut tot. Spunîndu-I tot ce ai pe suflet, cu bune şi rele, îţi va ierta cît mai multe, vei simţi asta.
Şi te va cunoaşte cum tu nu ştii să te cunoşti. R.Thom : sînt pe vîrful neutru şi catasrofic, la egală distanţă între credinţă şi necredinţă. Dacă merg mai departe, dacă mă rog, dacă nu mi-e frică să cred, înseamnă că risc, pariez, mă avînt, sar în gol, obtez-îndrăznesc.
N. Steinhardt : Cît despre senzaţia de umilinţă pe care o încercăm văzînd că nu putem crede în mod cu totul pur şi neşovăitor, trebuie şi ea depăşită. Cum? Printr-un act de recunoaştere a limitelor noastre făcînd parte condiţia umană cum face parte şi atîtea alte infirmităţi şi inferiorităţi....ţine adaosul esenţial." a zis cu lacrimi"- lacrimi ale recunoaşterii greşelii înfăptuite fără să vrei, speranţei şi fericirii.
La început vei copia o adresare auzită, învăţată de la alţii, ulterior vrei să fii cît mai autentic, mai novator, şi EL asta vrea, nu-I plac reluările, mai ales de la alţii ce nu te reprezintă, pentru că tu eşti unic în felul tău, eşti o creaţie unicat pentru EL, şi cu aşteptări unicat pentru EL.
Tu în faţa SA, despovărat de greşeli, pentru că EL te iartă pentru a fi uşor în exprimare, fără tare ci liber în preajma SA, altfel decît în activitatea zilnică preocupantă impusă, ori autoimpuse, silite .
EL te vrea neobligat să-I fii liber de sarcini, şi în gînd cu EL, să-I destăinui spiritualitatea ta, cum te pricepi mai adevărat.
Goleşteţi sacul vieţii tale cu toate ce cuprinde, nu ascunde nimic, ci aratăte gol goluţ în tot ce te reprezintă,cu bune dar mai ales cu rele toate, cu ştiinţă ori involuntare, nu ta sfii.
EL te ştie mai bine de te ştii tu pe tine, dar te vrea să te exprimi, să-I dai raportul cum vrei mai rezumativ ori mai pe larg.
Odată şi odată tot va trebui să-I spui tot, absolut tot. Spunîndu-I tot ce ai pe suflet, cu bune şi rele, îţi va ierta cît mai multe, vei simţi asta.
Şi te va cunoaşte cum tu nu ştii să te cunoşti. R.Thom : sînt pe vîrful neutru şi catasrofic, la egală distanţă între credinţă şi necredinţă. Dacă merg mai departe, dacă mă rog, dacă nu mi-e frică să cred, înseamnă că risc, pariez, mă avînt, sar în gol, obtez-îndrăznesc.
N. Steinhardt : Cît despre senzaţia de umilinţă pe care o încercăm văzînd că nu putem crede în mod cu totul pur şi neşovăitor, trebuie şi ea depăşită. Cum? Printr-un act de recunoaştere a limitelor noastre făcînd parte condiţia umană cum face parte şi atîtea alte infirmităţi şi inferiorităţi....ţine adaosul esenţial." a zis cu lacrimi"- lacrimi ale recunoaşterii greşelii înfăptuite fără să vrei, speranţei şi fericirii.
miercuri, 5 ianuarie 2011
Răul din viaţa noastră
Dostoievski şi ulterior Paval Evdokimov : Dumnezeu a creat lumea inocentă, fără de rău. Dar pe om l-a creat liber, adică liber de a crea răul, de al introduce în lume. EL şi-a asumat un risc prin actul creaţiei, se poate spune un risc divin .
Deci omul e capul răutăţilor lumeşti, şi Domnul pentru a-l aduce la normal îl pedepseşte tot prin rău ca să se trezească, să nu mai gîndească şi înfăptuiască răutăţi.
Eu am primit numeroase pedepse de îndreptare de cînd mă ştiu, azi am hotărît să văd de va fi corect, ca să sufăr pedepsele şi nu tot să caut să iau măsuri de păzire de ele,ci de îndreptare.
EL a dat şi de nu-s drept cum vrea EL, de va lua cumva, asta e, voi căuta să iau numai în seamă dar să nu mă mai căznesc ca pînă acuma, măcar am să încerc Doamne, să văd de voi putea.
Cu sănătatea mea şi a familiei voi ţine legătura cu tine , pentru că-mi afectează viaţa închinată şi ŢIE, avînd o datorie ce mi-ai cerut să o îndeplinesc.
Aşa de înrădăcinat e răul în om că-i trebuie foarte mult curaj să treacă să înfăptuiască măcar şi bine cît de cît, şi să-ţi iei inima-n dinţi, să facă numai binele, la început mai timid.
Deci făptuirea binelui e şi un act de mare curaj, dar faptele bune , îs ca un cec în alb cînd te prezinţi la EL, şi-i mai uşor să-ţi îndelpineşti viitoarele îndreptări necesare.
Deci omul e capul răutăţilor lumeşti, şi Domnul pentru a-l aduce la normal îl pedepseşte tot prin rău ca să se trezească, să nu mai gîndească şi înfăptuiască răutăţi.
Eu am primit numeroase pedepse de îndreptare de cînd mă ştiu, azi am hotărît să văd de va fi corect, ca să sufăr pedepsele şi nu tot să caut să iau măsuri de păzire de ele,ci de îndreptare.
EL a dat şi de nu-s drept cum vrea EL, de va lua cumva, asta e, voi căuta să iau numai în seamă dar să nu mă mai căznesc ca pînă acuma, măcar am să încerc Doamne, să văd de voi putea.
Cu sănătatea mea şi a familiei voi ţine legătura cu tine , pentru că-mi afectează viaţa închinată şi ŢIE, avînd o datorie ce mi-ai cerut să o îndeplinesc.
Aşa de înrădăcinat e răul în om că-i trebuie foarte mult curaj să treacă să înfăptuiască măcar şi bine cît de cît, şi să-ţi iei inima-n dinţi, să facă numai binele, la început mai timid.
Deci făptuirea binelui e şi un act de mare curaj, dar faptele bune , îs ca un cec în alb cînd te prezinţi la EL, şi-i mai uşor să-ţi îndelpineşti viitoarele îndreptări necesare.
marți, 4 ianuarie 2011
Hazardul ori nu, programarea
Georges Bernanos : nu oricui i se întîmplă orice.
Cred că-i aşa, totul mi se pare în mare programat, de ce în mare pentru că există un spaţiu de manevră de la un jalon la altul, şi nu ai voie să-l ratezi ori să-l eviţi cumva.
Majoritatea nu-s conştienţi de programarea ce o urmeză în viaţă, şi ce trebuie să facă în continuare, de ar ţine legătura cu EL cumva sigur ar fi alceva cu viaţa lor.
Eu după încredinţare nici nu-mi văd capul de o continuă, acum preocupare pentru a îndeplini cele cerute de viaţă, cu mici hopuri , dat cam continuă.
Singurul pericol care-l paşte pe un deznădăjduit, cînd înfruntă ura şi dispreţul,este de a se înduioşa asupra proprie sale soarte : Georges Bernanos.
Deci să nu dai înapoi orice ar fi, să-ţi urmezi ţelul tot înainte, chiar de sînt piedici, cu răbdare multă, cu EL alături nu există să nu birui în ce ai de făcut.
Totdeauna cînd e mai greu, ia legătura cu EL, şi nu te v-a lăsa, vei simţi aceasta. Se poate să fii pedepsit de EL, dar revino-ţi şi continuă cu învăţătură de minte, să nu mai greşeşti.
Cred că-i aşa, totul mi se pare în mare programat, de ce în mare pentru că există un spaţiu de manevră de la un jalon la altul, şi nu ai voie să-l ratezi ori să-l eviţi cumva.
Majoritatea nu-s conştienţi de programarea ce o urmeză în viaţă, şi ce trebuie să facă în continuare, de ar ţine legătura cu EL cumva sigur ar fi alceva cu viaţa lor.
Eu după încredinţare nici nu-mi văd capul de o continuă, acum preocupare pentru a îndeplini cele cerute de viaţă, cu mici hopuri , dat cam continuă.
Singurul pericol care-l paşte pe un deznădăjduit, cînd înfruntă ura şi dispreţul,este de a se înduioşa asupra proprie sale soarte : Georges Bernanos.
Deci să nu dai înapoi orice ar fi, să-ţi urmezi ţelul tot înainte, chiar de sînt piedici, cu răbdare multă, cu EL alături nu există să nu birui în ce ai de făcut.
Totdeauna cînd e mai greu, ia legătura cu EL, şi nu te v-a lăsa, vei simţi aceasta. Se poate să fii pedepsit de EL, dar revino-ţi şi continuă cu învăţătură de minte, să nu mai greşeşti.
luni, 3 ianuarie 2011
Reţeta
Nu cred că existăn o regulă de apropiere de EL, se ştie că prin facerea binelui în toate formele posibile şi imposibile, e posibil să te apropii, dar acei monahi în sihăstriile lor.
Au fugit de lume, de încercările lumeşti, pizme, ispite, şi trăiesc într-un altfel de mediu ostil, greu închipuit de omul normal, dar avînd un scop, să-L slujescă cumva, şi EL apreciază acea osteneală.
Azvîrlit în lumescul normal, oarecum mai stingher, dar totuşi implicat, neînfricat să înfrunţi frecuşul zilnic, dar permanent cît îţi permite gîndul, cu EL în legătură, aşa ca Ghiţă.
Eu înfăptuiesc şi cu sprijinul LUI, o oarecare trăire cu EL, în gînd mai permanentă, cred decît alţi oameni normali, şi caut să nu fug de responsabilităţile familiare- sociale, etc.
Mai caut tot datorită LUI, să mă implic prin intermediul net-lui la trezirea în bine a lumii noatre, nedrepte, rătăcite, dezorientate, pedepsite, şi mai nu
ştiu cum...
Mai sînt duhovnici învechiţi în ale credinţei de orice confesiune religioasă, ce au fost prigoniţi, ori s-au autoizolat
uneori de lume, şi au primit de la EL, harul cunoaşterii în diferitele aspecte existente la nivelul lor de exprimare.
Şi cred că mai există multe alte forme de apropiere de EL, necunoscute mie, pentru că tot aud, isprăvi ale unor oameni ce cred că au cumva legături cu EL, şi înfăptuiesc minunate fapte bune,şi uneori inexplicabile.
Au fugit de lume, de încercările lumeşti, pizme, ispite, şi trăiesc într-un altfel de mediu ostil, greu închipuit de omul normal, dar avînd un scop, să-L slujescă cumva, şi EL apreciază acea osteneală.
Azvîrlit în lumescul normal, oarecum mai stingher, dar totuşi implicat, neînfricat să înfrunţi frecuşul zilnic, dar permanent cît îţi permite gîndul, cu EL în legătură, aşa ca Ghiţă.
Eu înfăptuiesc şi cu sprijinul LUI, o oarecare trăire cu EL, în gînd mai permanentă, cred decît alţi oameni normali, şi caut să nu fug de responsabilităţile familiare- sociale, etc.
Mai caut tot datorită LUI, să mă implic prin intermediul net-lui la trezirea în bine a lumii noatre, nedrepte, rătăcite, dezorientate, pedepsite, şi mai nu
ştiu cum...
Mai sînt duhovnici învechiţi în ale credinţei de orice confesiune religioasă, ce au fost prigoniţi, ori s-au autoizolat
uneori de lume, şi au primit de la EL, harul cunoaşterii în diferitele aspecte existente la nivelul lor de exprimare.
Şi cred că mai există multe alte forme de apropiere de EL, necunoscute mie, pentru că tot aud, isprăvi ale unor oameni ce cred că au cumva legături cu EL, şi înfăptuiesc minunate fapte bune,şi uneori inexplicabile.
sâmbătă, 1 ianuarie 2011
Suferim din necunoaşterea TA şi vrem să ne-mpăcăm Doamne !
Se poate din viaţă să învăţăm multe, să ne considerăm atotşiutorii uneori, dar suferinţa nu o putem şti niciodată, ea e totdeauna nouă.
Considerăm că nu mai putem fi luaţi prin surprindere de nimic, că le ştim pe toate, că nu ne mai surprinde nimic, dar suferinţa e veşnic surprinzătoare, oricînd proaspătă, nestatornică la infinit.
De asta e , şi EL ştie cu asta ne are la mînă permanent, nu-i putem face faţă prin firea noastră firavă în faţa suferinţei, şi oricine are punctul slab al suferinţei, chiar şi cei mai neînfricaţi.
Uităm că-I datorăm credinţă, întîi ca să nu suferim pedepsindu-ne, şi loviţi fiind de EL, ne urăm neîncetat : sănătate, nu credinţă, şi ne costă sănătatea, această nepăsare faţă de EL, necunoaşere absoluţă a LUI.
Interesant, evreii, de altfel isteţi, dar nu numai ei ci toţi la hurtă, au dezvoltat un întreg arsenal medicamentos, un uriaş evantai de tratamente şi sofisticate amenajări care toate să combată suferinţa, de mii de ani, şi toţi greşesc.
Aşa de neştiutori, în loc să-L ştie, creadă, respecte, şi tot cortegiu datoriilor către EL, mai bine nedrepţi în faţa LUI, şi suferinzi în continuă luptă cu pedepsele SALE.
Dacă ar fi numai asta boala lumii ar fi uşoară, dar pustiitoarele războaie, dezastrele naturale, calamităţile toate şi cîte şi mai cîte pedepse îndurate de omenirea LUI, pentru că nu-L ştiu bine, ci deloc, constat acum.
Nu e normal şi e timpul să vă treziţi, "adormiţilor" din toată lumea şi urmaţi-L necondiţionat pentru a scăpa de a mai fi pedepsiţi să suferiţi.
E greu e uşor, nu aveţi încotro, asta-i calea de urmat spre EL, să-L respectaţi cum vrea EL, nu ştiu cum e de făcut acest atît de necesar pas spre EL, şi cred şi EL cumva spre voi lume.
Trebuie Doamne, găsită o soluţie de împăcare o dată pentru totdeauna , a lumii oamenilor cu lumea TA .Te rog Doamne fă ceva ca-n cazul meu, poate mai altfel cumva, sigur TU ştii cum şi cînd .
Cred Doamne că decît să ne pedepseşti acum cum se aude, mai bine arată-ne faţa TA bună, şi astfel să cunoaştem şi noi lumea TA, poate fi ceva nemaipomenit, dar cred foarte necesar cît de curînd Doamne, cînd doreşti TU.
Am să rog cîţi mai mulţi oameni să semneze aici în josul acestei postări pentru împăcarea cu TINE, şi recunoaşterea TA. Vă rog : oriunde pe net. cu gîndul la TINE !
Considerăm că nu mai putem fi luaţi prin surprindere de nimic, că le ştim pe toate, că nu ne mai surprinde nimic, dar suferinţa e veşnic surprinzătoare, oricînd proaspătă, nestatornică la infinit.
De asta e , şi EL ştie cu asta ne are la mînă permanent, nu-i putem face faţă prin firea noastră firavă în faţa suferinţei, şi oricine are punctul slab al suferinţei, chiar şi cei mai neînfricaţi.
Uităm că-I datorăm credinţă, întîi ca să nu suferim pedepsindu-ne, şi loviţi fiind de EL, ne urăm neîncetat : sănătate, nu credinţă, şi ne costă sănătatea, această nepăsare faţă de EL, necunoaşere absoluţă a LUI.
Interesant, evreii, de altfel isteţi, dar nu numai ei ci toţi la hurtă, au dezvoltat un întreg arsenal medicamentos, un uriaş evantai de tratamente şi sofisticate amenajări care toate să combată suferinţa, de mii de ani, şi toţi greşesc.
Aşa de neştiutori, în loc să-L ştie, creadă, respecte, şi tot cortegiu datoriilor către EL, mai bine nedrepţi în faţa LUI, şi suferinzi în continuă luptă cu pedepsele SALE.
Dacă ar fi numai asta boala lumii ar fi uşoară, dar pustiitoarele războaie, dezastrele naturale, calamităţile toate şi cîte şi mai cîte pedepse îndurate de omenirea LUI, pentru că nu-L ştiu bine, ci deloc, constat acum.
Nu e normal şi e timpul să vă treziţi, "adormiţilor" din toată lumea şi urmaţi-L necondiţionat pentru a scăpa de a mai fi pedepsiţi să suferiţi.
E greu e uşor, nu aveţi încotro, asta-i calea de urmat spre EL, să-L respectaţi cum vrea EL, nu ştiu cum e de făcut acest atît de necesar pas spre EL, şi cred şi EL cumva spre voi lume.
Trebuie Doamne, găsită o soluţie de împăcare o dată pentru totdeauna , a lumii oamenilor cu lumea TA .Te rog Doamne fă ceva ca-n cazul meu, poate mai altfel cumva, sigur TU ştii cum şi cînd .
Cred Doamne că decît să ne pedepseşti acum cum se aude, mai bine arată-ne faţa TA bună, şi astfel să cunoaştem şi noi lumea TA, poate fi ceva nemaipomenit, dar cred foarte necesar cît de curînd Doamne, cînd doreşti TU.
Am să rog cîţi mai mulţi oameni să semneze aici în josul acestei postări pentru împăcarea cu TINE, şi recunoaşterea TA. Vă rog : oriunde pe net. cu gîndul la TINE !
Inculţii, culţii şi EL
Miracolele îs excepţiile ce confirmă regula(legea), sînt neînţelegerile omului în faţa LUI, Universal. N Steinhardt:Pînă la cibernetică poate că mai găseau scuze oamenii de şiinţă lipsiţi de credinţă în Dumnezeu.
Iar Claude Bettex de acum două secole spunea că la cei simpli şi inculţi necredinţa este explicabilă, dar la savanţi desigur nu.
Francis Becon acum patru veacuri îi certa pe erudiţi că nu-L pricep.
Iarăşi C. Bettex: incultului îi este îngăduit să nu creadă, savantului însă nu, cine se apropie de Tatăl tuturor sufletelor....se ridică treptat, treptat pînă la acele lumi unde minunea este la ea acasă; a cărui privire este totdeauna îndreptată numai către pămînt şi umblă numai după avuţii şi plăceri, acela din ce în ce devine mai orb pentru lucrurile înalte; simţul, această faţă a spiritului, se zbîrceşte şi în cele din urmă piere de tot, pînă cînd el nu mai vede în ce este adînc şi măreţ, în tot ce este adevărat şi frumos decît numai mofturi şi înşălăciune.
Iar Claude Bettex de acum două secole spunea că la cei simpli şi inculţi necredinţa este explicabilă, dar la savanţi desigur nu.
Francis Becon acum patru veacuri îi certa pe erudiţi că nu-L pricep.
Iarăşi C. Bettex: incultului îi este îngăduit să nu creadă, savantului însă nu, cine se apropie de Tatăl tuturor sufletelor....se ridică treptat, treptat pînă la acele lumi unde minunea este la ea acasă; a cărui privire este totdeauna îndreptată numai către pămînt şi umblă numai după avuţii şi plăceri, acela din ce în ce devine mai orb pentru lucrurile înalte; simţul, această faţă a spiritului, se zbîrceşte şi în cele din urmă piere de tot, pînă cînd el nu mai vede în ce este adînc şi măreţ, în tot ce este adevărat şi frumos decît numai mofturi şi înşălăciune.
Sfîrşitul, noi, EL şi viaţa
Sfîrşitul lumii nu vine la vrerea noastră, nici chiar în particular, EL, nu ascultă de dorinţele noastre nici de-I sîntem mai apropiaţi decît oamenii obişnuiţi, EL consideră că-i un dar viaţa.
Şi ca orice dar chiar de are cusururi inerente normalităţii date de EL, şi neînţelese de noi oamenii încă, trebuie păstrat cu grijă şi mulţumit permanent pentru ea, viaţa fie cum o fi.
Nu avem voie să ne dorim moartea, e o jignire adusă LUI, nemeritată pentru că nu-L ştim cum ar trebui, şi se-ntîmplă de cumva ne-am mai apropiat de EL şi ne considerăm privilegiaţi în rapotrturile cu EL.
Şi ne-o dorim din diverse cauze, îL supărăm, şi EL nu ne v-a asculta această oribilă cerere şi încă s-ar putea să ne dea şi pedepse de îndreptare
. Să fie clar o dată pentru totdeauna viaţa e un dar de mare preţ dat nouă de EL, şi nu avem voie să-l respingem după un timp de folosinţă, bunele maniere, uitaşi, cin-te crezi?
Da sînt unii ce se sinucid, mare curaj, îL înfruntă şi pe EL, nu numai pericolul de a-şi pierde viaţa,şi de reuşesc pînă la urmă, e din cauză că şi EL se satură de ei, v-a fi vai de ei, nerecunoscătorii, odioşii.
Cel mai bine dar şi mai rar întîlnit, pentru că nu-L ştim măcar, e cînd în comuniune cu EL, ducem o viaţă bună ca-n rai pe pămînt, şi mulţumiţi, sătui de viaţă, fericiţi, şi înpliniţi în toate cele, ne retragem din viaţă cu acordul SĂU, ştim şi momentul trecerii noastre dincolo, îl vor afla şi apropiaţii, ca-ntr-un vis spre EL.
Şi ca orice dar chiar de are cusururi inerente normalităţii date de EL, şi neînţelese de noi oamenii încă, trebuie păstrat cu grijă şi mulţumit permanent pentru ea, viaţa fie cum o fi.
Nu avem voie să ne dorim moartea, e o jignire adusă LUI, nemeritată pentru că nu-L ştim cum ar trebui, şi se-ntîmplă de cumva ne-am mai apropiat de EL şi ne considerăm privilegiaţi în rapotrturile cu EL.
Şi ne-o dorim din diverse cauze, îL supărăm, şi EL nu ne v-a asculta această oribilă cerere şi încă s-ar putea să ne dea şi pedepse de îndreptare
. Să fie clar o dată pentru totdeauna viaţa e un dar de mare preţ dat nouă de EL, şi nu avem voie să-l respingem după un timp de folosinţă, bunele maniere, uitaşi, cin-te crezi?
Da sînt unii ce se sinucid, mare curaj, îL înfruntă şi pe EL, nu numai pericolul de a-şi pierde viaţa,şi de reuşesc pînă la urmă, e din cauză că şi EL se satură de ei, v-a fi vai de ei, nerecunoscătorii, odioşii.
Cel mai bine dar şi mai rar întîlnit, pentru că nu-L ştim măcar, e cînd în comuniune cu EL, ducem o viaţă bună ca-n rai pe pămînt, şi mulţumiţi, sătui de viaţă, fericiţi, şi înpliniţi în toate cele, ne retragem din viaţă cu acordul SĂU, ştim şi momentul trecerii noastre dincolo, îl vor afla şi apropiaţii, ca-ntr-un vis spre EL.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)