2294.Credința e despărțită de viața nostră și nu trebuie

  La postarea trecută, 2293, îi greșit că spiritul nou al SĂU Unicul îi relațiile. Noastre cu EL, credința deci, e despărțită de viața noatră între oameni. Care trebuie obligatoriu să fie de fair play, de bună înțelegere și de mediere. Că EL E Unicul și noi nu avem ce împărți, ci doar bunul-simț și binele între noi să domine. Cu EL acolo SUS, știindu-L doar bine, așteptînd și altele ce le vom afla la timp.
  Da e de subliniat că EL E același din vechime, Creatorul, Tatăl Ceresc. Domnul Dumnezeul nostru, cum i s-o prezentat în urmă cu 77 de ani lui Petrache Lupu. Și lui Maria Petre, dar timpul acela, era poate prea grăbit și nu s-o putut. Erau altele să mai urmeze și vremea SA va fi cînd se va putea.
  În concordanță și cu natura, mediul înconjurător, care-i mai dibaci în a fi cu EL. Mai apropiat decît noi, bineînțeles în termene diferite se pune colaborarea. Noi mai puțin conștienți de EL încă, nu toți ci majoritatea încă nedreaptă LUI și nouă.

2077.Responsabil de noi vii de pe aici cu altă părere

   Că în timp au fost perioade de învățare corectă a vieții liniștite și roditoare. Și tot așa ne dorim mereu, o fi, dar EL, Unicul Responsabil de noi vii de pe aici. E de altă părere, ne vrea îndreptați între oameni cu toții, fără excepții. Și să-L știm acuma corect doar și ulterior vom mai vedea. Viață îngăduitoare ne e dată, dar să fim și noi conștienți de EL și că trebuie să fim civilizați în bine mereu. Nu reușim, avem probleme.
   Că EL are un țel cu noi de atins în continuare într-o evoluție ce încă nu avem dreptul a o ști. Ne fiind cum ne dorește încă. Și constat că nici nu ne prea obligă tare, ci ne cam lasă încă o vreme, cît? Doar EL știe și de ce și cum trebuie să se facă toate cele ce le dorește. La fel vom afla în timp, rezolvîndu-se dileme multe și mărunte.
   Că nedrepții încă au probleme după un timp de viețuire calmă, strîngîndu-li-se șurubul existențial. Să caute legătura cu EL, să și-o formeze direct și simplu ar fi să înceapă să se îndrepte.

1964.Chiar de au necazuri, le consideră normale

   Într-adevăr pe Dumnezeu, Unicul din CER, cam toată lumea e capabilă să-L admită. Că se mai crede pe alăturea în cîte bazaconii, nedrepții plătesc. Și chiar de au necazuri așa de înțînați, încăpăținați îs că le consideră normale, în loc să se îndrepte. Populația de rînd și ei capii prostiei în fața SA, cînd le vine rîndul la necazuri. Se caină, cer ajutor de unde-o fi, dar LUI, Domne ferește, în mod explicit, nu pot.
   Că-s pe o cale greșită LUI și nouă, dusă de rîpă și de asta părăsiți de EL, au ce au. De dat socoteală și să-și revie, dar nu-s capabili, așa-s de porniți greșit pe coclauri. Înstrăinați de calea SA curată și simplă, ci în minciuni și false închipuiri. Deșertăciuni cu toptanul, ce nu rămîn ne luate în seamă SUS și consecințele. Îs grave printre nedrepții LUI și ai noștri, de nu-și revin.
   Și nu ne cere mare lucru, ce în timp și cu răbdare se poate și mai ales de timpuriu de se poate. Cînd încă nu-s înțepenite crezurile-n noi, de nu-s în stare de a le urni. Decît la mare nevoie și atunci e problema de obișnuință, bună ori rea. De se poate foarte ușor rata ținta, viața s-o ducem cît trebuie.

Adevărul LUI

   Cînd ne luăm după suflet, eul nostru sincer, adevărurile curate adînci, pure ce ne călăuzesc pot fi idolii noştri sinceri, fermi, dar nu au nimic în comun cu adevărul suprem ce-I dincolo de noi toţi indiferent de existenţă şi-I aparţine numai LUI şi Lumii LUI, nu orice sinceritate trebuie neapărat să fie şi adevărată, instinctele curate ale fiinţei nu-s corecte de nu-s filtrate de CEVA exterior trăirilor noastre.
    Un ŢEL exterior nouă, existenţei noastre de pe pămînt e salvarea adevărată, nu închipuirile sincere, instinctuale ce ni se par adevărate din imaginaţia sinceră ce ne face să ne pierdem unitatea fiinţei noastre amăgindu-ne. Acel adevăr exterior fiinţei noastre E EL şi Lumea LUI şi nu cutezăm a ne măcar gîndi să ne amestecăm în acea LUME şi regulile EI nepricepute de nici un om încă, dar cu multe încercări false în trecut şi azi continuate de nedrepţii lumii.
   "Mai bine ascultaţi de Dumnezeu decît de pasiunile sau de instinctele tale"(Nicolae Steinhardt) : "Prin faptul că un sentiment e sincer nu înseamnă că merită aprobare.Ba chiar rostul moralei e să combată instinctele naturale şi sincere, să le înlocuiească cu altele mai bune. Sinceritatea mai are alt inconvenient capital: ne duce către o pluralitate amăgitoare. Odată ce ne lăsăm pradă instinctelor şi nu mai admitem o regulă, unitatea fiinţei noastre piere. În fiecare zi, în fiece clipă, sufletul nostru e altul. Numai ideia datoriei alcătuieşte o axă centrală care strînge aspiraţiile noastre contrare într-un mănunchi unitar. Adevărul trebuie să rămîe o noţiune exterioară minţii noastre".
   Trebuie de avem trecere să-nvăţăm a-L respecta, de nu să-i urmăm pe cei ce-L ştiu sincer nu după false amăgiri străine de credinţa în EL şi nerespectîndu-L ci numai mimînd respectul SĂU. Deci îndreptarea e necesară de sus pînă jos şi de la stînga la dreapta, în toate existenţele umane posibile din lumea de azi de pe întreg pămîntul SĂU.

Alţii

   Căutătorul de adevăr şi dreptate e un străin printre voi, nu-l înţelege-ţi, e de prisos în lumea voastră nedreaptă pentru el, şi dreaptă pentru voi, nu ne potrivim în gîndire, vorbe şi fapte, sîntem în cotradicţie totală, în rătăcire, o fi firească această stare de fapt oare? "să cauţi dreptatea este o muncă ostenitoare; cine i se dedă nu poate oferi un spectacol încîntător" (George Duhamel).
   Un pretenţios, un nemulţumit cu ce i se oferă, cu ce se ştie, aşa strîmb cum e, va-ţi obişnuit de milenii şi generaţii nenumărate şi vi se pare corect, adevărat, demn, a fi contra LUI, dar EL E în CER şi noi pe pămînt de cînd ne ştim tot aşa distanţaţi în timp şi spaţiu, nu-L ştiţi, nu-L respectaţi decît uneori la grămadă cu falşii voştri dumnezei, ce chiar de nu-s buni îs ai voştri şi va-ţi obişnuit cu ei aşa cum sînt au trecut examenul timpului, EL vi i-a lăsat oarecum şi va-ţi obişnuit cu ei .
   Vă faceţi de cap ce dacă vă pedepseşte, va-ţi obişnuit şi cu suferinţele, toate fac parte din viaţa voastră, mai mult va-ţi şi creat apărări diverse contra bolilor şi altor calamităţi cu care vă pedepsesc EL la grămadă ori individual, nu-L pricepeţi încă, E încă departe de înţelegerea voastră firească, sînteţi prea nedrepţi în gînduri, vorbe şi fapte pentru a vi-L apropia oarecum măcar.
   Nu-L crede-ţi lîngă voi şi cu voi dintotdeauna şi pentru totdeauna, ci-L ştiţi undeva departe şi chiar de vă pedepseşte consideraţi că aşa e dat de la natură, nu-s pedepsele SALE pentru îndreptarea şi trezirea voastră, ci destinul, întîmplarea, ceasul rău , nu-L pricepeţi în ruptul capului încă.
   Aveţi religiile voastre străine de EL în mare parte, cu toate că EL E numai a-L viilor şi voi sînteţi mai mereu ancoraţi înspre moarte conform zicerilor religioase vouă, şi lumea de apoi, ceva ce nu ştiţi defel dar cu speranţe deşarte vă-mpuiaţi mintea şi o ţineţi morţiş chiar de EL sigur nu-I cum vreţi voi şi Lumea LUI E  alta nu cum vă imaginaţi voi, şi va veni luîndu-vă pe nepregătite după cum văd că nu pricepeţi nimic şi nu vă-ndreptaţi şi nu-L respectaţi, bine ar fi să mă-nşel.

Iarăşi

   El ne mai cruţă dîndu-ne ocazi rară de a nu trăi în vîltoarea evenimentelor ce au schimbat faţa lumii, ce i-au marcat pe oameni deviindu-le atenţia de la firescul, normalul vieţii tihnite ce-l merităm de-L respectăm, dar noi nu-L ştim măcar cît de cît, ci-L renegăm mai permanent şi touşi EL nu ne pedepseşte decît sporadic, nu la grămadă cum merităm nedrepţi fiindu-I.
    Nicolae Steinhardt : "Sîntem dispuşi să credem că istoria e mereu înaintea ori în înapoia noastră, că pe noi ne va cruţa. Şi au fost, cu adevărat, oameni fericiţi pentru care viaţa s-a scurs liniştită, prielnică, îngăduitoare...în trecut a fost loc pentru nenumărate tihnite existenţe...Eram scoşi de-a valma din făgaşurile noastre individuale şi ameninţaţi cu destinul colectiv".
    Ne arată cum ştie să pedepsească urît, îngrozitor, ca recent în cercul de foc al Pacificului, de nu-L respectăm, şi nu-L respectăm încă, ci-I întoarcem spatele şi a venit cu pedepsele mai aproape de noi, le simţiţi mai zilnic, aşa că treziţi-vă nedrepţilor şi să ne-ndreptăm spre o existenţă cum vrea EL, urmîndu-L cu adevărat nu mimînd în nedreptatea actuală.
   Să devenim toleranţi, cu fapte, gînduri şi vorbe bune, adevărate, costructive, demne, morale, cu gîndul cît mai mult la EL, Adevăratul Dumnezeu, Tatăl nostru CERESC, CREATORUL TUTUROR, şi mai ales aL VIILOR.

Cunoaşterea

    Scopul nostru obişnuit al existenţei noastre pe acest pămînt aL LUI, e înţelegerea cumva a identificării LUI în ce îL înţelegi că e EL în tot ce te înconjuară şi e şi din tine, cu scopul identificării în final cu EL, e deci pe scurt, descoperirea , şi să fii ce doreşte EL prin identificarea cu EL, o vei afla singur de la EL prin comuniune la momentul ales de EL.
   "Să nu se spună lege, ci dharma, nu cale, ci tao, nu destin, ci karma, unde fiinţa supremă se cheamă în englezeşte Ground, care s-ar putea traduce prin temelie"(Aldous Huxley), vei începe să te schimbi pe măsură ceL înţelegi, uneori mai bine alteori mai greşit, dar te va îndruma, şi vei afla ce e de făcut să te îndrepţi singur cumva.
   Schimbarea ta va fi în aşa măsură că-L veI putea simţi cumva, cred că-i proprie fiecăruia, şi e o trăire spirituală foarte deosebită, înălţătoare, cu mare bucurie, emoţionantă pînă la lacrimi, şi chiar poate în funcţie de firea fiecăruia, chiar extaz nedefinit, mut de uimire, ori o explozie nefirească de bucurie, dezlănţuită exprimare necontrolată în bine, de mirare pentru apropiaţi, martori uneori, "acel Ground e imanent şi trancendet şi e principiul nedezvăluit al oricărei dezvăluiri"(Aldous Huxley).
   Se poate ca cei din jur să nu te mai înţeleagă, trebuie să le explici ce ţi se întîmplă, să nu fugi de ei, ci pe faţă, să afle că-L cauţi cumva tainic, şi-L urmezi în taină numai cu EL în gînd, fără alţii, indiferent cine or fi, pentru că de nu-ţi dau liniştea necesară, EL te va ocroti cumva, de nu te descurci singur în lumea asta, "fiinţele omeneşti pot cunoaşte şi iubi Temeiul ; şi deveni, trecînd de la virtualitate la actualitate, identificate cu EL"(N.Steinhardt).
   Şi familia ta va fi avantajată în bine de comuniunea ta cu EL, îmbunătăţirea ta, de poţi va fi continuă şi echilibrată, fără exagerări,şi intoleranţă, e o luptă cu eul tău în faţa lumii şi pentru EL, să-L afli şi respecta cum vrea EL,"înfăptuirea acestei supreme identităţi e scopul final al existenţei"(N.Steinhardt).
   Numele LUI, unii îi spun într-un fel alţi altfel, nu prea contează, important e să ştii că E Unul Indivizibil, Atotputernic Dumnezeu Tatăl Ceresc, Creatorul a TOT.

Uitarea

   Oamenii sînt îndemnaţi din necunoaşterea adevărului să-şi schimbe oarecum credinţa, spiritualitatea Divină dar nu cu entităţi invizibile, ci cu materialitatea lumească trucată cumva : icoane,sicrie, cruci diverse imaginate plastic, construcţii mai mult ori mai puţin reuşite cam în spiritul lumescului ce ne cam domină.
   "Oamenii cred mai departe, dar nu mai vor, nu mai pot crede în entităţi invizibile şi transcedentale. Religia rămîne dar are ca obiect materii...Fiinţele ideale s-au transformat în elemente lumeşti"(N.Steihardt).
   Imaginarul spiritual colectiv a cam dispărut undeva, L-a retras EL pentru că nu-L înţelegem, şi nu-L merităm, mai sînt unii încăpăţinaţi, L-a care şi EL ţine, şi-s ascunşi privirilor, neînţeleşi de mulţimea nedreaptă şi nedrept  îndrumată de "avocaţii" cultelor "inculte". E altfel credinţa adevărată ceL cuprinde definit corect pe EL, Nedespărţitul, Unicul, Pur, ce ne aşteaptă pe toţi, să-L ştim, respecta şi crede, cum E EL, Adevărat.
   Acei singuratici cu EL în gînd, nu-s chiar puţini, şi nu-s legaţi de aşezăminte religioase is liberi, am întîlnit cîţiva din diverse colţuri de ţară, cu imaginea SA în sinelea lor, încă-I slujesc cum se pricep, neştiuţi de lume cumva, îL ţin nedespărţit în gîdul lor, pentru că EL e O Unitate Divină Inimaginabilă de nedespărţit, cum face rău azi lumea nedreptă în frunte cu religiile lor, împărţindu-L în cîteva componente, de ce nu în toate, care-S poate miliarde, de miliarde, de miliarde....şi Toate Demne din EL, de ce se zgîrcesc cu EL, tocmai cu ceL ce zic că-L slujesc?
   Cei ceL slujesc în singurătatea lor, îs ocrotiţi de EL, înpreună cu familiile lor, şi nu ştiu de pedepsele ce-i lovesc cam pe toţi nedrepţii lumii acesteia, chiar în frunte cu cei din cultele lor, la hurtă nediscriminatorie ca-ntre nedrepţi în faţa LUI .

Spre înţelegere

   Pedeapsa LUI, aplicată omului e totdeauna dreaptă, deoarece insul în libertatea şi democraţia de azi şi-n lipsa de moralitate afişată pe toată mass media şi-n societate, geşeşte mai mereu şi fără oprire uneori, şi cînd vine scadenţa SA, plăteşte prin pedepse variate, de nu se vede, pentru îndreptare, de nu înţelege, va mai suferi încă, şi încă...
   N.Steinhardt : "viaţa nu e niciodată atît de clară şi oamenii cei mai nedreptăţiţi nu vin nu pot veni absolut curaţi în faţa pedepsitorilor  lor"
   În acestă deraiere de la firescul moral al omului normal îl ajută şi nefirescul lipsei totale de exemple de urmat din viaţa noastră prea bogată în hidoşenii, dezmăţ, şmecherie, dezordine, descurcăreală ieftină, infirmitate intelectuală şi politică acută .
   Da, biserica în teorie e tare, cu practica stă cum am zis despre omul obişnuit firesc, nu-şi poate îndrepta componenţii pe calea teoretizată, şi dă o impresie de dezorientare, fiecare cu lumea sa spre lumească comportare, îi şi vedeţi pedepsiţi mai permanent de EL : cu suferinţele lor şi ale famililor lor, preocupaţi nu să se trezească ci să scape de pedepsele LUI cu fuga de răspunderea ce nu şi-o înţeleg mai deloc.
   Cum am mai zis de nu vă simţiţi protejaţi în credinţa ce-o cunoaşteţi, veniţi spre EL în gînd cu singurătatea ne-nţeleasă, orişicine e aşteptat de EL tot timpul, cînd vă horărîţi, curaj, e spre binele vostru şi familiei voastre, îndreptaţi-vă !

ÎL vom şti

   De vrei ceva, ce nu ai căderea, priceperea, dăruirea înăscută, dar totuşi doreşti cumva fiind complet poate nepriceput, dar atras de necunoscut, poate din curiozitate, ca şi mine cînd EL mi-a dat credinţa SA, şi de atunci tot învăţ cumva, pentru că mă îndrumă şi nu mă părăseşte  mai deloc.
   Încă nu-s capabil să-mi ţin echilibrul credinţei în lumea asta nedreaptă, echilibrul în EL, fără EL în preajmă, îs prea nepriceput încă, trebuie să mă formez cam cum vrea EL, şi nici nu ştiu încă cum e să fiu un credincios în EL.
   Am totul de învăţat, totul e confuz încă pentru mine, de la A la Z, nimeni nu-L ştie complet ci pe fragmaentele unui puzzle Universal, în care toţi zic că se pricep, de loc însă nu ştiu nimic corect, drept, adevărat, ci cam cei mai pricepuţi deţin cel mult o copie-fragment din fragmentata şi mult falsificata imagine a SA în lumea nedreptă a oamenilor.
   Nimeni nu L-a văzut vreodată, toţi îL intrepretează, cum îi taie capul, de obicei în favoarea lor nedreaptă, mai mult au imaginat personaje "divinizate" ce nu aparţin Lumii LUI, ca nişte păpuşi ce le manevrează abil pentru a se apăra de adevărurile LUI ce nu le cunosc deloc, dar se dau rotunzi nevoie mare, pe interese străine de EL.
   Nu-i va mai răbda mult, vine odată, să-L ştim adevărat, şi va face ce trebuie făcut pentru îndreptarea lumii acesteea ce-I a LUI, creaţia Sa.

Repornirea-2-

   "Nenorocirea înjoseşte adesea, uneori însă transformă în creeaţie"(N.Steinhardt), am să reiau partea primă a maximei cugetări, pentru că în textul întîi cu acelaşi titlu am tratat a 2-a parte mai mult.
   Înjosiţi ne considerăm cînd sîntem pedepsiţi de EL, dar nu ştim că ne pedepseşte pentru că I-am greşit cumva, şi nu trebuie decît în gînd să ne adresăm LUI sincer, cu disperarea momentului, şi să nu-L mai părăsim, ci împreună cu EL în gînd cît mai mult, să convieţuim din acel moment, ar fi cel mai bine, veţi simţi tot ce vă cere EL.
   Da, nu vă silesc să-L consideraţi cum doresc eu, pentru mine EL e totul, dar văzind atîta suferinţă, şi nepriceperea vindecării odată pentru totdeauna de veşnica problemă a pedepsirii lumii de către EL pentru că nu-L respectaţi măcar, caut să fac cîte ceva îndrumîndu-vă cumva, nu ştiu, măcar încercaţi şi veţi vedea cu ce urmări, şi veţi judeca ulterior ce drum să urmaţi în viaţă.
   Nu e soarta cea care vă trasează firul vieţii, sînteţi proiectaţi de EL, să-L avem în vedere cît trăim, şi EL ne pune în diverse scenarii să trăim, încercîndu-ne să vadă de ce sîntem în stare cumva, cu ori fără EL, conştienţi ori ba, cu familie într-o credinţă oarecare în general ori nu, singuri ori la grămadă, şi altele şi altele nenumărate ipostaze.
   De regulă nimeni nu-ţi face temele datorate LUI, decît poate familia de sînge, şi ulterior să nu calci în străchini adică să nu-I greşeşti iar, poate trăgîndu-i şi pe iei în jos.
   Infinite-s pedepsele aplicate de EL omenirii şi au o infinitate de cauze şi rezolvarea e una recunoaşterea SA, aşa cum doreşte EL, da e ceva trebuie să aflăm tot cum doreşte EL să-L ştim, respecta şi crede .
   EL nu se grăbeşte, te aşteptă şi o viaţă întregă să-L afli cumva, te mai atenţionează pe tine şi pe ai tăi să scoată maximum din ce-L interesează pe EL, sîntem aI LUI datori vînduţi şi nu ştim nici măcar cum să ne purtăm, şi e tare răbdător cumva.
   În lume de cînd e lumea sînt diverse influienţe mai mult ori mai puţin normale, bune ori rele ce au înrăurit omenirea dar toate cu ştirea SA, aşa că orice problemă cît de dificilă EL o poate rezolva, e doar lumea creeată de EL în totalitate cu bune şi rele.
   Eu mai am mult de învăţat încă, mai şi greşesc şi plătesc, şi astfel învăţ şi din greşelile mele nu numai din a altora, caut să vi le împărtăşesc şi vouă uneori cît pot mai bine şi fără să-L supăr.
   EL nu a avut totdeauna acestă deschidere către toată lumea, ar trebui să judecăm bine orice gînd şi faptă ce-L privesc cît de cît, să nu-L mai supărăm pentru că ne vrea îndreptarea bună, urmează o schimbare a întregii lumii şi ne priveşte, deci echilibraţi cu răbdare şi atenţia mărită, respectîndu-L.

Repornirea

   Pedeapsa, nenorocirea te  ambiţionează uneori, te trezeşti, te pune pe gînduri, analizezi de ce ai fost altoit, afli neapărat unde ai greşit, nimic nu-i întîmplător, de greşeşti plăteşti, asta e, eşti în lumea creeată de EL, regulile îs ale LUI.
   Cauţi să te îndrepţi măcar cumva, cît de cît, nu e uşor. mai ales că erai oarecum apropiat de EL cumva, şi I -ai greşit fără să-ţi dai sema, e ca o pierdere de viteză, pe nesimţite, te trezeşti că nu mai înaintezi, ba o iei înapoi vertiginos, în răspăr. "Nenorocirea înjoseşte adesea, uneori însă transformă şi ceează" ( N. Steinhardt ).
   Pedeapsa e pentru îndreptare, nu de florile mărului, ar trebui cînd te pedepseşte cu o boală, să te adresezi unui avocat pentru apărarea ta în faţa acuzaţiilor LUI, şi să-ţi trecă de învingi în procesul cu EL, baliverne, ştiţi doar de mii de ani, ne pedepseşte şi noi în loc să ne-ndreptăm,continuăm să mergem pe arătură, zicînd că-i asfalt, dar ne sar creierii din zgîlţîială.
   Lumina din noi ce ar trebui să ne ajute a şti să-L căutăm pentru îndreptare, deabia mai pîlpîe fără vlagă, pentru că nu o alimentăm de loc, şi nu-i perpetuu, trebuie să-i dăm gînduri şi fapte bune, respect LUI, şi să-L ştim măcar bine.
   După o pedepsă dărîmantă, exemplară, încet încet cauţi să te pui la punct, pentru că ştii ce-i de făcut, cu ce I-ai greşit, asta din cauză că eu am luat-o de la zero în relaţiile cu EL, EL mi-a impus, punerea aceea la punct, trebuie din nou, şi EL mă aşteptă să nu-I mai greşesc, de asta acestă nouă repornire e mai înceată, mai cu băgare de seamă cred.
   Greşeşti de cînd te ştii, eşti pedepsit cu nemiluita, zici cum să încep, de unde să o iau, cu ce să-ncep, cu orice, numai fă ceva, nu sta ca brînza în plăcintă, orice e bine să faci numai bine, încet fără grabă ia legătura şi cu EL în gînd singur singurel discută fără martori în cămăruţa ta, în singurătatea, intimitatea ta, te va îndruma cumva, mai încercă nu te lăsa! Şi te vei linişti.
   Vaccinat pentru prima dată, coştient oarecum I-am greşit, penrtu că de cînd mă ştiu şi am fost pedepsit cu duimul, dar nu-L ştiam încă atunci, nu recţionam cum vrea EL, adică : nu te adresezi avocatului, doctorului, pompierului, poliţiei, părinţilor pămînteni, erc.ci LUI şi vei afla ce e de făcut chiar si singur uneori; eu, făcîndu-mi un proces de conştiinţă, mai ales că EL mă atenţionase uşor dar nu m-am prins, şi am primi-o n-plin, astfel cam ştiu ce am de făcut în continuare, şi caut să mă-îndrept învăţînd şi din greşelile mele, sper să nu se mai repete.
   Voi fi atent şi răbdător, greu lucru, pentru că-s tare repezit, dar de frică, pentru că I-o ştiu acum, ponderat, mă voi gîndi de două ori înainte de a acţiona, să văd.  EL e încă cu mine, şi încă mă aşteaptă să mă schimb cumva
   Caut să repar ce am stricat în relaţiile cu EL, e bine că încă mă creditează, se vede treaba că nu-s încă pierdut iremediabil, ştiu exact ce I-am greşit dar e foarte greu să mă abţin să nu-I greşesc din nou, dar nu am încotro, trebuie, şi ştiu, învăţ încă, mai e mult pînă să fiu ce trebuie, vom mai discuta la gura sobei.

Oare?

   Oare trebuie să spun ce voi spune acum, am primit o dezlegare rezervată de la EL, pentru acest subiect, mie frică, dar asta e, de asta m-a creeact cum sînt, aşa că : EL dă numai impresia prin acţiunise SALE că nu ne prea tolerează chiar orice, sînt nişte limitări, tabuuri, legi ale LUI pentru noi , care cred nu le cunoaştem destul, cred .
   Nu ştiu cred că-s obraznic şi o să mă pedepsească cumva, cu toate că nu vreau, cine vrea ? Mai departe EL preferă în cazul meu să mă altoiască uneori înainte de a face ceva, ca-n aceea cu ulciorul
   Cu toate că ştiu din surse sigure că EL nu ne pedepseşte de cîte ori îi greşim, şi are berechet ocazii, că sîntem pămînteni doar, adică nedrepţi, repeziţi ca mine şi cred nerecunoscători uneori.
   Tare aş vrea să pot afla şi pentru voi acele legi şi regulile de aplicare, pentru că o luăm în barbă uneori, şi ar fi  totuşi pentru mine că-L ştiu cumva, caut să-L respect, şi de frică-I ştiu încă, şi-L cred poate nu destul, şi cred că nu va fi destul cît voi trăi cu toate că doresc oarecum, nu ştiu de am dreptul să vreau aşa ceva ?
   Învăţ, învăţ şi tot nu ştiu destul cît aş dori şi cred mai ales EL .Doamne te rog să mă ierţi, am vrut şi acest subiect să-l postez, te rog nu TE supăra  TATĂ CERESC !

Cărarea

   Da, aşa e El îţi dă ocazia să te afirmi cumva în credinţa LUI, constaţi curînd că alţii nu o înţeleg şi nici pe tine nu te înţeleg defel, îţi dai seama că nu ai aliaţi ci potrivnici, în cel mai bun caz unii care se miră de ce crezi în EL.
   Unii curioşi, ca la ceva ieşit din comun, inexplicabilă spiritualitate, unicat în zonă, sînt unii ce-s mai permisivi în ale credinţei în general, ori începători, nehotărîţi  în ale spiritualităţii, o întreagă paletă de felurite credinţe şi necredinţe.
   Unii maturi, realizaţi social nu-şi pun problema tranşant, ori ori, se complac sînt în  derivă cu valurile vieţii,EL nu ia cernut încă îs la hurtă indecişi, fiece o fi, nu-i interesează mai nimic, fierb în suc propriu cu bune şi rele, amestecat.
   Le umple viaţa mass media, după o secetă cumlită, nu au timp şi priceperea înţelegerii ce li se întîmplă, îs victimile nedrepte ale lumescului nefiresc, haotic, dezordonat
   Nu ne interesează înfăptuirea binelui necesar vieţuirii normale, şi de care EL ne face responsabil să-l utilizăm, să-l posedăm în noi evident, nu empiric ca acuma.
   Trebuie să reuşeşti, greu uşor, cu împotrivirea generală, în caz de nereuşită singur răspunzi, nu poţi da vina pe nimeni, ei nu se inplică, nu ştiu nimic, nu găseşti sprijin mai deloc, decît în EL, cînd meriţi cumva
   Eşti un însingurat, pusnic între oameni, în vîrtejul lumii acesteia, în care oricum eşti participant mai retras pentru că nu poţi sluji la doi stăpîni, şi EL te forţează cu consimţămîntul tău să-ţi construieşti o cărare cam întortochiată şi nouă în lumea noastră, pe care vei circula singur deocamdată.
   Nu cred degrabă să întîlneşti rătăciţi cumva pe cărarea ta, nici nu o sesizează măcar, nici nu ai voie deocamdată să-i faci prea publicitate, cît se nimereşte cumva, la mulţi li se pare lumina întunecată, halucinaţii de nedrepţi .
   Cărarea e cam străină de lumea noastră, şi duce spre LUMEA LUI, e ceva ce EL mii de ani a construit, nevăzută, neştiută, nebănuită măcar, e ceva absolut nou, în afara a lor LUI, credinţa curată, pură în EL, Gelosul, Unicul, adevăratul,Responsabilul, Creatorul, Universul.
   "Opera trebuie să poată fi îndeplinită în orice fel de împrejurări şi independent de ele. Aici nereuşita nu poate fi trecută pe alţii, pe soartă, pe viaţă, pe împrejurări în general. Victoria este obligatorie. Răspunderea e mereu şi în totalitate a subiectului. Vina, întreagă, e netransmisibilă. Invocarea circumstanţelor este de aceea nulă şi neavenită" (N.Steinhardt).
    Responsabil oarecum invitat e Necunoscutul din noi. Marele semn de întrebare, ce ne ştie în cele mai intime feluri acţiune şi gînd, pentru că-I aparţinem cum nu ne închipuim încă.

Suferinţa

   Privind suferinţa ca o formă de înfiorare, e ca ceva ce te trezeşte, că ai simţit cumva pedeapsa LUI ce a atins , a înpovărat pentru îndreptare pe altul ce suferă, se îndoaie, contorsionează, zbate, vaită, cere ajutor de la oricine, dar numai EL îl poate salva, adevărat, izbăvitor, restul îs numai amînări, paliative, minciuni plăcute.
   Dar tu dacă cauţi să te implici cumva în cel mai bun caz, de nu înlemneşti în faţa suferiţei, paralizat, neputincios, chiar tu te vezi poate neajutorat în faţa pedepsei aplicate altuia.
   E un examen şi pentru tine, trebuie să reacţionezi pozitiv cumva, ajutîndu-l cum te pricepi, treci pe pilot automat, adică fă un bine cît de cît ce-l ştii a face fără să mai vezi suferinţa şi totuşi să-l serveşti pe suferind,  nu e bine să nu te inplici în faţa suferinţei adevărate, cotropitoare, dezlănţuite, EL te verifică şi pe tine în acel eveniment dramatic şi trebuie să-I faci o bună impresie.
   Să-l ajuţi oricum dar nu-I cere să-l ierte, e prea mult pentru un om obişnuit şi-L superi, nu eşti în măsură deloc, poţi cel mult şi normal să cauţi să te-ndrepţi ca să eviţi asemenea  clipe de pedeapsă şi ajută-l cît poţi.
   Balzac şi Dostoievski : "spectacolul suferinţei, (in)dependent de nimicnicia ispăşitorului, e mereu sfînt pentru cine priveşte". Pentru că EL pedepseşte pe cei care şi merită, am pus altfel "independent" de mai sus.
   E firesc de ai cui să-i explici să se-ndrepte cît mai curînd, cît de cît, să caute măcar să ştie de EL cît mai multe şi să reflecteze ce e de făcut în continuare cu EL în gînd.
   Suferinţa e mereu nouă şi distructivă, îţi scade şi moralul, de obicei nu poţi atunci să te mobilizezi cumva şi pierzi controlul eului, mintea o ia pe arătură, şi de nu te trezeşti să ştii unde I-ai greşit de eşti pedepsit, şi să reacţionezi în consecinţă pentru grabnică îndreptare, s-ar putea să te afunzi mai rău, şi chiar total.
   De te-ndrepţi suferinţa va înceta ca prin minune, pe viitor respectă-L, cumva caută să-L şi crezi măcar enpiric, cum îţi vine la îndemînă, cît mai simplu, dar cu timpul te vei perfecţiona, te va îndruma, nu te lăsa!

Întărirea

   Cum plictiseala, cum săturarea de vieţuire, e nefiresc, e josnic, viaţa trebuie trăită vrei nu vrei, e de dorit nu de refuzat un cadou de la EL, şi ca orice cadou ce ţi se dezvăluie permanent tot mai frumos desăvîrşit, cît ai de trăit, nu aiurea-n tranvai, fiece o fi.
   Vieţuită în toată complexitatea ei, să nu te mai saturi de viaţă, asta e normal şi să-I mulţumeşti mai permanent în gînd cu EL. Nu ai voie să te plictiseşti, ori eşti o epavă, un ratat, un gunoi uman, aşa te simţi? Nefolositor ?
   Nu meriţi, dar EL se face că nu te vede, că-I refuzi darul, mult dorit de mulţi alţii pedepsiţi de EL pentru grave erori, şi tu ce faci? E darul suprem dat omului, trezeştete, pe ce motiv nu ştii să-ţi chiverniseşti  viaţa ?
   Eşti oare un neputincios, un vai de tine, faci oare umbră degeaba pămîntului, tu care ai primit de la EL lumină pentru viaţa ce o ai în faţă.
   Ce ai făcut cu lumina LUI, ai pierdut-o, irosit-o degeaba, ori nu eşti conştient că EL ţi-a dat lumină, să ştii că ţi-a dat lumină interioară vrei nu vrei o ai de la EL dintotdeauna pentru totdeauna cît exişti.
   Cu lumuna ta poţi ajuta pe mulţi nevoiaşi, nu te vei plictisi niciodată, cautăte în firea ta şi vezi de nu găseşti tărie pentru continuarea existenţei tale rodnice, nu oricum rodnice, fii foarte atent cu ea !
   Nu te întrista că nu ştii ce să faci, că nu-ţi imaginezi trăirea în continuare rodnică, ai o pauză de activitate neprogramată, cere-I ajutor LUI şi numai LUI în gînd neîncetat pînă primeşti răspuns, nu te lăsa!  
   Răspunsul îl vei simţi cumva şi te vei bucura fii sigur, numai să nu disperi, ai răbdare şi atenţie la semnele LUI către tine.
   Ai ieşit la pensie şi e greu fără ocupaţie, cautăţi-o indiferent ce o fi să fie, de nu ai nici un căpătîi, ajută-i pe alţii mai neputincioşi decît tine, şi fii rezonabil la cei ceri LUI, şi răbdător cu atenţia  mărită, nu au intrat zilele în sac, gîndeşte-te de e posibil cum să-L ajuţi şi pe EL cumva, e ceva foarte înălţător, vei vedea!

Ecumenic

   Investit cu autoritate extinsă asupra întrgii biserici creştine. Doar împăraţii Constantin, şi mama sa  Elena o aveau atunci la creearea creştinismului, dar au dispărut şi ulterior întregul imperiu. Şi germenii din interior ai autodistrugerii creştinismului, şi-au urmat programul LUI, atingîndu-şi scopurile : îndepărtarea neamurilor un timp de la EL şi SĂ-i oblige pe a-I SĂI să-L respecte cum vrea EL şi ei simt astă cerere a Sa dintotdeauna.
   Acum EL în curînd va veni pentru întreaga lume, trebuie cumva să-L aflăm : Domnul Dumnezeul Tatăl nostru, să-L ştim măcar deocamdată corect pur adevărat, cît mai adevărat posibil. Să nu-L mai falsificăm deloc.
   Cine se simte în siguranţă, adică fiind nepedepsit încă, să-şi urmeze credinţa oricare ar fi ea, pentru că aşa vrea EL, dar cine suferă, orice atingere, boală, distrugere, orice formă de pedeapsă cît de atenţionabilă, să-şi revizuiască urgent atitudinea faţă de EL .
   Nu prea e timp de prea multă răzgîndire în favoarea SA, veţi simţi mai pregnant cît de curînd, unii simt deja şi-şi caută ceva în sinea lor, pe EL .
   Nu vă înduioşaţi prea mult de orice credinţă ce nu vă reprezintă, părăsiţi-o, deoarece nu vă apără mai deloc. şi simţiţi de mii de ani aceste false ca pe adevărate încercări pedepsitoare, pentru că  aşa aţi fost programaţi .
   EL va avea grijă de noi în viitorul cu EL, cît de curînd .

Să evadăm înspre binele nostru

   În lumea noastră omenească, pămînteană, limitată, nefiind capabili să evadăm în univers decît în foarte , foarte mică măsură,şi să ne privim din afară pentru a ne aprecia cumva.
   Sîntem înlăuntrul sistemului, nu putem face nici o constatare absolută, nici să avem certitudini.Putem avea numai intuiţii, bănuieli, credinţe, aproximări mai mult ori mai puţin corecte.
   Sîntem nevoiţi să credem lucrurile serioase, aproximîndu-le, nimic nu-i sigur, numai cineva dinafară ne poate nota corect independent de tarele noastre.Numai EL.Din cauza experienţei Michelson-Morley.
   "Şi credem că în sistemul acesta închis în care ne aflăm singura cale pe care ne putem apropia de absolutul Dumnezeu, cel ce nu e nici bun, nici rău(ci drept),este calea binelui (N.Steinhardt).
   De ce-I dau în sus şi-n jos cu EL : am fost liber cugetător, neştiutor, nedrept, un oarecare, pedepsit mai mult ca fiecare, EL m-a trezit, să nu-I mai greşesc, pentru a mă bucura cumva de restul vieţii, ce mi-O dă, urmîndu-L în trzirea voastră, unii mai conştienţi alţii nu.

Ipostaze ale noastre în raport cu EL

    Uneori nu ne cunoaştem posibilităţile, şi renunţăm uşor în faţa greutăţilor umane, ne trebuie tărie, şi motivaţie, mai ales de te ştii sprijinit de EL, învingi orice obstacol.
     Să te-nvingă cine se roagă la o brichetă, autosugestia, e foarte inportantă cînd şi EL contribuie, astfel, se vede ce bine o duce omenirea pedepsită, pentru că-i nedreaptă, înrăită în autosugestia răului, iar a binelui defel.
     Să nu întindeţi coarda împotriva LUI, că pedepsele-s amarnice, numai cine a fost pedepsit îL cunoaşte.
     Întradevăr, EL s-a ferit să fie cunoscut neamurilor, şi le-a întins creştinismul, capcană ce-s şi azi încîlciţi în ea, fără sorţi de scăpare de se mai crede în nedreptatea ce tronează azi în lume, şi ateeismul = fiecare propriu dumnezeu, numai pedepsele mai trezesc, pe unii.
      Pe unii îi avertizează prin vise tari, ce uneori îşi ating scopul, trezirea , de-s echilibraţi.

Credinţa în public

   Există numeroase forme de practicare a diferitelor credinţe, trecînd peste nefiresc, şi nu sînt pedepsiţi prin boli, pentru că au ceva ce acei ce-s cu igiena la-ndemînă nu au, şi se-ntîmplă să se-nbolnăvesc  cu toată precauţia .
    EL doreşte dăruire totală, să te laşi în seama LUI, aşa empiric cum crezi, şi-ţi va merge numai credinţă neprecaută să ai. E o altă lume lîngă noi şi e bîlci pentru unii, şi salvare pentru unii practicanţi.
    Nu-s de acord cu practicarea în public a credinţei, dar asta e la noi încă.