Pedeapsa, nenorocirea te ambiţionează uneori, te trezeşti, te pune pe gînduri, analizezi de ce ai fost altoit, afli neapărat unde ai greşit, nimic nu-i întîmplător, de greşeşti plăteşti, asta e, eşti în lumea creeată de EL, regulile îs ale LUI.
Cauţi să te îndrepţi măcar cumva, cît de cît, nu e uşor. mai ales că erai oarecum apropiat de EL cumva, şi I -ai greşit fără să-ţi dai sema, e ca o pierdere de viteză, pe nesimţite, te trezeşti că nu mai înaintezi, ba o iei înapoi vertiginos, în răspăr. "Nenorocirea înjoseşte adesea, uneori însă transformă şi ceează" ( N. Steinhardt ).
Pedeapsa e pentru îndreptare, nu de florile mărului, ar trebui cînd te pedepseşte cu o boală, să te adresezi unui avocat pentru apărarea ta în faţa acuzaţiilor LUI, şi să-ţi trecă de învingi în procesul cu EL, baliverne, ştiţi doar de mii de ani, ne pedepseşte şi noi în loc să ne-ndreptăm,continuăm să mergem pe arătură, zicînd că-i asfalt, dar ne sar creierii din zgîlţîială.
Lumina din noi ce ar trebui să ne ajute a şti să-L căutăm pentru îndreptare, deabia mai pîlpîe fără vlagă, pentru că nu o alimentăm de loc, şi nu-i perpetuu, trebuie să-i dăm gînduri şi fapte bune, respect LUI, şi să-L ştim măcar bine.
După o pedepsă dărîmantă, exemplară, încet încet cauţi să te pui la punct, pentru că ştii ce-i de făcut, cu ce I-ai greşit, asta din cauză că eu am luat-o de la zero în relaţiile cu EL, EL mi-a impus, punerea aceea la punct, trebuie din nou, şi EL mă aşteptă să nu-I mai greşesc, de asta acestă nouă repornire e mai înceată, mai cu băgare de seamă cred.
Greşeşti de cînd te ştii, eşti pedepsit cu nemiluita, zici cum să încep, de unde să o iau, cu ce să-ncep, cu orice, numai fă ceva, nu sta ca brînza în plăcintă, orice e bine să faci numai bine, încet fără grabă ia legătura şi cu EL în gînd singur singurel discută fără martori în cămăruţa ta, în singurătatea, intimitatea ta, te va îndruma cumva, mai încercă nu te lăsa! Şi te vei linişti.
Vaccinat pentru prima dată, coştient oarecum I-am greşit, penrtu că de cînd mă ştiu şi am fost pedepsit cu duimul, dar nu-L ştiam încă atunci, nu recţionam cum vrea EL, adică : nu te adresezi avocatului, doctorului, pompierului, poliţiei, părinţilor pămînteni, erc.ci LUI şi vei afla ce e de făcut chiar si singur uneori; eu, făcîndu-mi un proces de conştiinţă, mai ales că EL mă atenţionase uşor dar nu m-am prins, şi am primi-o n-plin, astfel cam ştiu ce am de făcut în continuare, şi caut să mă-îndrept învăţînd şi din greşelile mele, sper să nu se mai repete.
Voi fi atent şi răbdător, greu lucru, pentru că-s tare repezit, dar de frică, pentru că I-o ştiu acum, ponderat, mă voi gîndi de două ori înainte de a acţiona, să văd. EL e încă cu mine, şi încă mă aşteaptă să mă schimb cumva
Caut să repar ce am stricat în relaţiile cu EL, e bine că încă mă creditează, se vede treaba că nu-s încă pierdut iremediabil, ştiu exact ce I-am greşit dar e foarte greu să mă abţin să nu-I greşesc din nou, dar nu am încotro, trebuie, şi ştiu, învăţ încă, mai e mult pînă să fiu ce trebuie, vom mai discuta la gura sobei.
Se afișează postările cu eticheta repornirea. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta repornirea. Afișați toate postările
miercuri, 16 februarie 2011
Repornirea
Etichete:
adevarul LUI. Domnul,
Adevăratul,
atenţie,
Binele,
bunul simţ,
crezîndu-L răbdarea,
greşeala,
Îndreptarea,
pereapsa,
repornirea,
Trezirea,
UNICUL
duminică, 5 decembrie 2010
Din nou, tot eu cel vechi, şi voi cumva cu EL
Am să caut în continuare să nu mă prea iau de BI, EL a tolerat-o pînă mai ieri, folosindu-I, creind aşa de mare confuzie în cea ce-L priveşte încît caut să lupt, dar am nevoie şi de contribuţia LUI simţită şi de voi cumva.
Da, am cam nevoie ca EL să se facă simţit şi de unii din voi, pentru că întîlnesc numai opoziţie, indiferenţă în cel mai bun caz, EL, îL simt şi acum, mă susţine, dar voi, habar nu aveţi ce înseamnă EL.
Am bătut şi la porţile ortodoxiei, şi erau închise mie pentru EL, şi recent pe Wiki, nu am supravieţuit, tot pentru EL, deoarece eu am priceput că EL doreşte să-L fac cumva cunoscut, şi nu-mi merge deloc cu voi.
Sînteţi înţepeniţi în nedreptatea lumii actuale atît de aberant, că nu vedeţi mai nimic din adevărul SĂU pentru voi
Nu mă voi lăsa oprit din mersul spre aflarea LUI, dar în cazul lămuririi voastre, cred că trebuie să-mi schimb strategia, şi tactica, e prea de începător nepriceput, în lupta cu ceva ce EL a lăsat să se dezvolte oarecum.
Am să caut să mă schimb cumva pentru a putea să înving inerţia voastră în nedreptatea lumii, şi-I cer aşa mai în văzul lumii să mă ajute cumva, şi pe voi de se poate, să vă influenţez alături de EL trezirea voastră în bine.

adevarul,
Atotştiutorul,
Autoputernicul,
CEL ce ESTE,
creatorul,
credinta,
DIVINITATEA,
Domnul oştirilor,
EL,
influenţarea,
LUI,
repornirea,
sprijinirea,
universul
Abonați-vă la:
Postări (Atom)