William F. Beckley jr.

“Raportarea individuală la darul mirabil al vieţii prin tema sacrificiului şi a suferinţei (cinematografic îndatorate lui Andrei Tarkovski, iar literar decorticate de maestrul Alexander Soljeniţîn) are meritul de a scoate în evidenţă percepţia „conservatoare” a vieţii ca bun inalienabil. Nihilismul politic şi cultural s-a născut, dimpotrivă, printr-o îndoială hiperbolică faţă de acest adevăr esenţial”.

Intimitatea de N. Steinhardt

Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a solicitat mult efort, în el începe să lucreze trufia. Cel ce slăbeşte, se uită cu dispreţ la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său.
Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul, care se căzneşte să scape de păcat, dar instinctul i-o ia înainte! Ceea ce reuşim, ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de venin.
Banii care vin spre noi ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori… Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat. Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre.
Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.
Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mîncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor… Dar, dincolo de orice, trufia rămîne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă. Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării.
Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămîne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngîmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.
Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne, poate, pentru totdeauna
ascunse minţii şi inimii tale.
Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţle noastre..”
“Acum ştiu, ştiu că orice ură, orice aversiune, orice ţinere de minte a răului, orice lipsă de mila, orice lipsă de inţelegere, bunavoinţă, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul graţiei şi gingăşiei unui menuet de Mozart… este un păcat şi o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, injurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderarea, orice căutătură rea, orice dispreţ, orice rea dispoziţie este de la diavol şi strică totul.
Acum ştiu, am aflat şi eu...

Apasă aici pentru a renunța.

 

Urîtul

   Răul e banal, dezordinea e banală,exepţionale sînt lururile bune, însuşirile alese (Henri Messis). Urîţenia expusă e dezgustătoare, ridicolă, puturoasă, înbufnată că nu eşti ca ea caraghioasă.
   Urîtul degeaba-l înzorzonezi, fardezi, e şi mai urît, parcă-i gol puşcă, poate cîndva o fi fost, asta e, de compătimit cînd se trăieşte din amintiri, melancolia e pierdere de timp.
   Obscenitatea e monotonă, rituală, răul sau viciul sînt mereu aceleaşi, de o uscăciune apăsătoare, defectele sînt uniforme (Andre Suares).
   Rămăşiţele unui avut ce-l umileşti prin firea ta nedreaptă, eşuată, trezeştete e timpul pentru un nou început, mai altfel, încearcă să-l construieşti singur, nu exagera, fii tu nou, ponderat.
    Viciul e conştient de virtute, dar nu dă înapoi, nu are destulă forţă, motivaţia nu o cunoaşte încă pe deplin, se împiedică-n obişnuit, lene, nepăsare, îndărătnic, nu se poate trezi e nărăvit.
    O latentă înglodare în mîlul urîţeniei, nu te sinchiseşti, e aşa că trebuie aşa, fără alte dialoguri, fudul nevoie mare, dar e în fundul gol, şi nu se vede pe el, e orb.
   EL îndată va veni şi-s mulţi orbi ce au nevoie de lumina SA.

Depindem

   Acuzat pe drept de un oarecare neajuns săvîrşit unei terţe părţi, atunci chiar de-i năcăjit, slab, oropsit cel vinova trebuie să plătească, să-ndrepte geşeala comisă, chiar de se afudă mai tare-necazul său.
   Să nu cădem nici în extrema cealaltă, de ia cineva năcăjit, ori un copil needucat, ceva de mîncare mai neînsemnat valoric, să nu exagerăm "furtul", să fim îngăduitori, că şi EL e cu noi de nenumărate ori la necaz.
   Depinde de înprejurări, şi fapte ce trebuiesc cîntărite, să fim echilibraţi în decizii. pentru că EL ne vede orice am face, şi oriunde am fi.
   E tare bine să nu fim repeziţi, neatenţi pentru că pierdem ocazii neînsemnate de a fi drepţi, în faţa LUI, de nu putem fi adevăraţi aducători de bine în cazuri mai însemnate.
   Dreapta îngăduinţă, bunul simţ să nu ne lipsească niciodată din bagajul de măsuri ale firii noastre, să ne-nvăţăm cît mai mult, să ne obişnuim, greu uşor, asta e, EL e ceva mai aproape.
   Şi vine vine, nu e tare mult de aşteptat şi ne vrea trezirea noastră completă, adevărată nu trunchiată de nedrepţii Istoriei SALE.

Primejdia

   Cele două explozii, demografică,şi progresul ştiinţei duc inevitabil la încălcarea normelor democratice ale civilizaţiei actuale, prin înfiinţarea organizaţiei (în care Bertrand Russell vede antipodul libertăţii individuale).
   Organizaţia devine din ce în ce mai puternică, mai dominantă, acaparatoate a toate pînghiile puterii chiar mondiale.
   Organizarea de tip stup, unde fiecare e o rotiţă, lipsind libertatea individului, programată din interior ce nu ţine de om, ci de afacerea în sine, ne ţinind nici de cerinţele naturii în ultimă instanţă.
   Totul e să nu ne pierdem şi lucizi, demni, cu piciorele pe pămînt, echilibraţi, să analizăm, continuu, noile preocupări, şi să nu ne lăsăm învinşi de interese meschine, unilaterale.
   Şi să ne urmăm interesul general binele omenirii, cîntărind în acord cu natura, şi de se poate să-L ştim cît mai bine şi pe EL ce ne doreşte.
   N. Steinhardt : Datorită civismului, pe de o parte, şi libertăţii sprijinită de morală şi de credinţa în Dumnezeu, pe de alta , putem ieşi din coşmarul stupului, organizaţiei, , dresajului, fără a cădea-prosteşte- în anarhie. Echilibrul ne fereşte de iadul pregătit nouă dincolo de licenţa lui Ivan Karamazov : turma dobitocească.

Fericirea

   Nu te lasă grijile să dormi sau te deşteaptă din somn. Dar se întîmplă ca şi de pe urma fericirii să te pomeneşti treaz în toiul nopţii. N. Steinhardt.
   Da, e o răsplată ce EL, ţi-o dă, dorind să o simţi ca ceva ne mai pomenit, de înălţător, o bucurie imensă desăvîrşită, atotcuprinzătoare, definitivă, deneimaginat firii tale, îţi vine să zburzi ca un copil needucat, sălbaticul din tine ar vrea să-şi facă de cap.
    Să ştii că eşti al LUI, şi să te bucuri ca şi EL de pe urma gîndului şi faptelor tale bune ce-L mulţumesc
cumva.
     EL te izolează cumva de ceilalţi, pentru că numai tu meriţi răsplata LUI, pentru cum gîndeşti şi acţionezi, vrea să-I ştii Lumea LUI, şi să fii şi-n continuare aL LUI., cît mai performant , să nu te laşi niciodată !

Natura

   Să ne respectăm reciproc noi şi natura, ea ne e dată să ne ajute în vieţuirea noastră, îngrijînd-o, respectînd-o, şi colaborînd cu ea la bunul mers al costrucţiei acesteia ce EL a făurit-o.
   Francis Bacon : nu dominăm natura decît supunîndu-ne ei. E necesar să cunoaştem natura cît mai bine pentru a culege roadele ei, în concordanţă cu cerinţele ei.
   În armonie cu planeta trebuie să vieţuim fără ai mai aduce daune ireparabile, ca pînă acum, şi să ni le îndreptăm urgent stricăciunile cauzate, pentru a nu fi pedepsiţi de EL.

Înfrînarea

   Trupul e templul spiritului, care e de la EL, i se spune şi Duh de la EL, şi nu avem voie să ne batem joc de trup, ne fiind noi ai noştri.
   Avem numai datoria de a fi corecţi, să ne îndreptăm acolo unde nu sîntem adevăraţi în bine, şi cel mai important să nu ne batem joc de fiinţa noastră.
   Dată cadou eului nostru de EL, pentru a folosi trupul cum e normal de la EL, nu cum ni se serveşte prostia, fără de legea, dezmăţul, desfrîul.
   Dar o vom duce-o mai bine de ne vom abţine cu bun simţ, înfrînîndu-ne pornirile, învingînd nedreptatea în toate felurile ce ne interesează.
   Să nu aştepţi mulţumire, recunoştinţă de la nimeni, indiferent de binele ce i-ai făcut, să-ţi continui munca ca şi cînd nu s-a întîmplat nimic, impasibil, e greu, dar trebuie .

Tu în faţa LUI

   Da, e un efort din parte ta de a te înţelege cu EL, şi nu ştii cum să faci , te căzneşti, te mobilizezi, nu ai inspiraţie.
   La început vei copia o adresare auzită, învăţată de la alţii, ulterior vrei să fii cît mai autentic, mai novator, şi EL asta vrea, nu-I plac reluările, mai ales de la alţii ce nu te reprezintă, pentru că tu eşti unic în felul tău, eşti o creaţie unicat pentru EL, şi cu aşteptări unicat pentru EL.
   Tu în faţa SA, despovărat de greşeli, pentru că EL te iartă pentru a fi uşor în exprimare, fără tare ci liber în preajma SA, altfel decît în activitatea zilnică preocupantă impusă, ori autoimpuse, silite .
   EL te vrea neobligat să-I fii liber de sarcini, şi în gînd cu EL, să-I destăinui spiritualitatea ta, cum te pricepi mai adevărat.
   Goleşteţi sacul vieţii tale cu toate ce cuprinde, nu ascunde nimic, ci aratăte gol goluţ în tot ce te reprezintă,cu bune dar mai ales cu rele toate, cu ştiinţă ori involuntare, nu ta sfii.
   EL te ştie mai bine de te ştii tu pe tine, dar te vrea să te exprimi, să-I dai raportul cum vrei mai rezumativ ori mai pe larg.
   Odată şi odată tot va trebui să-I spui tot, absolut tot. Spunîndu-I tot ce ai pe suflet, cu bune şi rele, îţi va ierta cît mai multe, vei simţi asta.
    Şi te va cunoaşte cum tu nu ştii să te cunoşti. R.Thom : sînt pe vîrful neutru şi catasrofic, la egală distanţă între credinţă şi necredinţă. Dacă merg mai departe, dacă mă rog, dacă nu mi-e frică să cred, înseamnă că risc, pariez, mă avînt, sar în gol, obtez-îndrăznesc.
   N. Steinhardt : Cît despre senzaţia de umilinţă pe care o încercăm văzînd că nu putem crede în mod cu totul pur şi neşovăitor, trebuie şi ea depăşită. Cum? Printr-un act de recunoaştere a limitelor noastre făcînd parte condiţia umană cum face parte şi atîtea alte infirmităţi şi inferiorităţi....ţine adaosul esenţial." a zis cu lacrimi"- lacrimi ale recunoaşterii greşelii înfăptuite fără să vrei, speranţei şi fericirii.

Răul din viaţa noastră

   Dostoievski şi ulterior Paval Evdokimov : Dumnezeu a creat lumea inocentă, fără de rău. Dar pe om l-a creat liber, adică liber de a crea răul, de al introduce în lume. EL şi-a asumat un risc prin actul creaţiei, se poate spune un risc  divin .
    Deci omul e capul răutăţilor lumeşti, şi Domnul pentru a-l aduce la normal îl pedepseşte tot prin rău ca să se trezească, să nu mai gîndească şi înfăptuiască răutăţi.
   Eu am primit numeroase pedepse de îndreptare de cînd mă ştiu, azi am hotărît să văd de va fi corect, ca să sufăr pedepsele şi nu tot să caut să iau măsuri de păzire de ele,ci de îndreptare.
   EL a dat şi de nu-s drept cum vrea EL, de va lua cumva, asta e, voi căuta să iau numai în seamă dar să nu mă mai căznesc ca pînă acuma, măcar am să încerc Doamne, să văd de voi putea.
   Cu sănătatea mea şi a familiei voi ţine legătura cu tine , pentru că-mi afectează viaţa închinată şi ŢIE, avînd o datorie ce mi-ai cerut să o îndeplinesc.
   Aşa de înrădăcinat e răul în om că-i trebuie foarte mult curaj să treacă să înfăptuiască măcar şi bine cît de cît, şi să-ţi iei inima-n dinţi, să facă numai binele, la început mai timid.
    Deci făptuirea binelui e şi un act de mare curaj, dar faptele bune , îs ca un cec în alb cînd te prezinţi la EL, şi-i mai uşor să-ţi îndelpineşti viitoarele îndreptări necesare.

Hazardul ori nu, programarea

   Georges Bernanos : nu oricui i se întîmplă orice.
   Cred că-i aşa, totul mi se pare în mare programat, de ce în mare pentru că există un spaţiu de manevră de la un jalon la altul, şi nu ai voie să-l ratezi ori să-l eviţi cumva.
   Majoritatea nu-s conştienţi de programarea ce o urmeză în viaţă, şi ce trebuie să facă în continuare, de ar ţine legătura cu EL cumva sigur ar fi alceva cu viaţa lor.
   Eu după încredinţare nici nu-mi văd capul de o continuă, acum preocupare pentru a îndeplini cele cerute de viaţă, cu mici hopuri , dat cam continuă.
   Singurul pericol care-l paşte pe un deznădăjduit, cînd înfruntă ura şi dispreţul,este de a se înduioşa asupra proprie sale soarte : Georges Bernanos.
   Deci să nu dai înapoi orice ar fi, să-ţi urmezi ţelul tot înainte, chiar de sînt piedici, cu răbdare multă, cu EL alături nu există să nu birui în ce ai de făcut.
   Totdeauna cînd e mai greu, ia legătura cu EL, şi nu te v-a lăsa, vei simţi aceasta. Se poate să fii pedepsit de EL, dar revino-ţi şi continuă cu învăţătură de minte, să nu mai greşeşti.

Reţeta

   Nu cred că existăn o regulă de apropiere de EL, se ştie că prin facerea binelui în toate formele posibile şi imposibile, e posibil să te apropii, dar acei monahi în sihăstriile lor.
   Au fugit de lume, de încercările lumeşti, pizme, ispite, şi trăiesc într-un altfel de mediu ostil, greu închipuit de omul normal, dar avînd un scop, să-L slujescă cumva, şi EL apreciază acea osteneală.
   Azvîrlit în lumescul normal, oarecum mai stingher, dar totuşi implicat, neînfricat să înfrunţi frecuşul zilnic, dar permanent cît îţi permite gîndul, cu EL în legătură, aşa ca Ghiţă.
   Eu înfăptuiesc şi cu sprijinul LUI, o oarecare trăire cu EL, în gînd mai permanentă, cred decît alţi oameni normali, şi caut să nu fug de responsabilităţile familiare- sociale, etc.
   Mai caut tot datorită LUI, să mă implic prin intermediul net-lui la trezirea în bine a lumii noatre, nedrepte, rătăcite, dezorientate, pedepsite, şi mai nu
ştiu cum...
   Mai sînt duhovnici învechiţi în ale credinţei de orice confesiune religioasă, ce au fost prigoniţi, ori s-au autoizolat
 uneori de lume, şi au primit de la EL, harul cunoaşterii în diferitele aspecte existente la nivelul lor de exprimare.
   Şi cred că mai există multe alte forme  de apropiere de EL, necunoscute mie, pentru că tot aud, isprăvi ale unor oameni ce cred că au cumva legături cu EL, şi înfăptuiesc minunate fapte bune,şi uneori inexplicabile.

Inculţii, culţii şi EL

   Miracolele îs excepţiile ce confirmă regula(legea), sînt neînţelegerile omului în faţa LUI, Universal. N Steinhardt:Pînă la cibernetică poate că mai găseau scuze oamenii de şiinţă lipsiţi de credinţă în Dumnezeu.
   Iar Claude Bettex de acum două secole spunea că la cei simpli şi inculţi necredinţa este explicabilă, dar la savanţi desigur nu.
   Francis Becon acum patru veacuri îi certa pe erudiţi că nu-L pricep.
   Iarăşi C. Bettex: incultului îi este îngăduit să nu creadă, savantului însă nu, cine se apropie de Tatăl tuturor sufletelor....se ridică treptat, treptat pînă la acele lumi unde minunea este la ea acasă; a cărui privire este totdeauna îndreptată numai către pămînt şi umblă numai după avuţii şi plăceri, acela din ce în ce devine mai orb pentru lucrurile înalte; simţul, această faţă a spiritului, se zbîrceşte şi în cele din urmă piere de tot, pînă cînd el nu mai vede în ce este adînc şi măreţ, în tot ce este adevărat şi frumos decît numai mofturi şi înşălăciune.

Sfîrşitul, noi, EL şi viaţa

   Sfîrşitul lumii nu vine la vrerea noastră, nici chiar în particular, EL, nu ascultă de dorinţele noastre nici de-I sîntem mai apropiaţi decît oamenii obişnuiţi, EL  consideră că-i un dar viaţa.
   Şi ca orice dar chiar de are cusururi inerente normalităţii date de EL, şi neînţelese de noi oamenii încă, trebuie păstrat cu grijă şi mulţumit permanent pentru ea, viaţa fie cum o fi.
   Nu avem voie să ne dorim moartea, e o jignire adusă LUI, nemeritată pentru că nu-L ştim cum ar trebui, şi se-ntîmplă de cumva ne-am mai apropiat de EL şi ne considerăm privilegiaţi în rapotrturile cu EL.
    Şi ne-o dorim din diverse cauze, îL supărăm, şi EL nu ne v-a asculta această oribilă cerere şi încă s-ar putea să ne dea şi pedepse de îndreptare
.   Să fie clar o dată pentru totdeauna viaţa e un dar de mare preţ dat nouă de EL, şi nu avem voie să-l respingem după un timp de folosinţă, bunele maniere, uitaşi, cin-te crezi?
   Da sînt unii ce se sinucid, mare curaj, îL înfruntă şi pe EL, nu numai pericolul de a-şi pierde viaţa,şi de reuşesc pînă la urmă, e din cauză că şi EL se satură de ei, v-a fi vai de ei, nerecunoscătorii, odioşii.
   Cel mai bine dar şi mai rar întîlnit, pentru că nu-L ştim măcar, e cînd în comuniune cu EL, ducem o viaţă bună ca-n rai pe pămînt, şi mulţumiţi, sătui de viaţă, fericiţi, şi înpliniţi în toate cele, ne retragem din viaţă cu acordul SĂU, ştim şi momentul trecerii noastre dincolo, îl vor afla şi apropiaţii, ca-ntr-un vis spre EL.

Fericirea şi binele în comuniune

   Fericirea nu e să fii liber, ci să ai o preocupare, o datorie de îndelpinit, dar care să nu te subjuge, ci să-ţi placă şi să cauţi să o îndeplineşti cum e cerinţa .
   Eu consider că dacă-l fac pe EL, Creatorul Universului fericit slujindu-l cum mă îndrumă şi vrea EL, voi fi şi eu, şi cred şi multă lume pe lîngă mine cointeresată cred.
    EL s-a îndepărtat de toată omenirea, s-a izolat nemulţumit că nu-i înţeles, inclusiv de aI LUI la care aşa mult ţinea, pentru că le purtase de grijă  şi-i formase pentru EL.
   Nu ştiu ce să spun, comentarii ar fi dar EL, e foarte greu şi cred imposibil de priceput de noi oamenii, putem înfăptui numai binele în relaţiile cu apropiaţii noştri.
   Sperînd că ne vom apropia de EL cumva, prin zestrea bună  şi de la înaintaşii noştri, să lăsăm zestre binele şi urmaşilor noştri sperînd că aşa ne vom apropia suficient pentru a fi observaţi de EL şi să avem o comuniune cu EL, spre ce doreşte
   Pentru că omul are dorinţe teologice din firea sa, EL, i-a înlesnit diferite credinţe ce-L recunosc oarecum  şi pe EL, dar totuşi obturat, necunoscut în cea mai mare parte.
   A dorit să ne umplem golul lăsat de cunoaşterea SA, cu altele ce ne-au îndepărtat de EL, iar acum are nevoie  să-L ştim măcar în adevărata SA Măreţie şi Minunăţie Universală.
   V-a fi greu pentru că ne vrea concomitent să nici nu mai greşim înfăptuind răul uman cel de toate zilele şi să ne-ndreptăm cît mai curînd pentru a nu ne pedepsi.
   Începem un an nou 2011 sub semnul pedepsei Divine, poate ne v-a mai păsui şi v-a arăta o minune cumva şi ne vom înderpta spre EL.

Adevăturile au fost şi vor fi postate

   Cu ulciorul la apă, da,  e altul proverbul: îl altoieşte bine şi pe urmă-l trimite cu ulciorul după apă, pentru că de sparge ulciorul, apă tot nu v-a mai aduce, aşa că-l altoieşte înainte ca să nu-l spargă cumva, prevederea .
   La fel şi EL a procedat cu mine, m-a pedepsit tare cam toată viaţa, şi nu ştiam dece, urma  să-mi încredinţeze credinţa adevărată în EL.
   Adevărată, de ce accentuiez aceasta pentru că aflu şi vă transmit vouă unele adevăruri neştiute  pe pămînt ci toate bojbăite, aproximate în cel mai bun caz, adevăruri nerostite care dor.
    Şi EL şi aşa m-a altoit pentru că am gura mare cu mult înainte de a o deschide  să aflaţi ce nu ştiţi încă, şi cred că nu e prea momentul acelor adevăruri spuse în gura mare.
    Acele adevăruri le-am postat de cînd sînt pe NET cam în fiecare zi, şi le-aţi vizualizat, le ştiţi. poate peste unele aţi trecut şi nu v-au atras atenţia în mod deosebit, dat ele-s acolo postate.
   Da unele pentru că erau prea tari pentru moment, am fost nevoit să le retrag pe unde am putut, sînt lucruri ce încă nici eu nu le prea înţeleg foarte bine.
   Un lucru postez, acelea trebuiau începute a fi ştiute cumva, şi-s libere şi-şi vor produce efectul cînd se vor coace, încă-s prea crude şi de ne-nţeles majoritatea cred.
   Unii le spun trăsnăi, pentru ei poate, dar se vor adeveri curînd, şi atunci, cine rîde la urmă... Şi nici nu-s de rîs ci unele-s serioase şi chiar de plîns.

Stăpînirea de sine

    Nu ştiu ce v-a urma în perioada următoare, numai EL ştie, dar trebuie  să luăm în calcul şi stăpînirea de sine în prezenţa primejdiei, să ne învimgem complexul fricii şi calm să nu ne panicăm.
     Panica ne reduce şansele reuşitei în acţiunile noastre, să ne revenim la normal pentru a evalua totul şi să luăm cea mai bună decizie oricare ar fi.
     Dacă ne vom gîndi la EL ar fi o soluţie salvatoare, cred cea mai bună, pentru că EL nu te lasă la greu niciodată, şi te ajută, încearcă-L de vrei pînă a avea nevoie de EL.
     EL ne aşteaptă, chiar dacă acum e cam supărat pe noi românii în primul rînd şi pe ceilalţi îi v-a penaliza la momentul ales.
      Dar tare aş vrea să caute o modalitate  de a ne trezi înainte printr-o minune cumva, şi poate vom reacţiona bine spre EL .
      Eu încă nu prea cred foarte tare că ne v-a pedepsi  aşa, pentru că pînă acum nu demult era spre bine orientată voinţa LUI
      Să ne punem speranţa în EL şi v-a fi bine oricum cu EL în gînd e cel mai sigur bine.

Trebuie să-L urmăm !

   EL se interesează de fiecare om, că-I creaţia Sa. Pe unii ce îL venerează şi-I apropie, de au şi înaintaşi corespunzători e şi mai bine.
    Isus nu are nici un amestec, decît prin religia lui, EL a dorit şi a reuşit să-şi îndepărteze neamurile ce nu le dorea în preajma SA, şi să-i mai persecute pe ai LUI, pentru neascultare.
    Inclusiv i-o pus pe creştini să-i "susţină" prin holocaust pe ai LUI !
    Ca să ştiţi un adevăr al SĂU, vă repet : nu-şi doreşte decît nişte oameni, devotaţi pînă-n pînzele albe, la care se uită cu lupa electronică să nu-I greşească , pentru că-s aI LUI, şi le-ar face aproape orice îşi doresc.
    AI SĂI de ar şti cumva să-L urmeze acuma, EL ar conduce planeta cred spre o dezvoltare de neimaginat cred că SF în bine.
    Dar aşa o mai tîrîe şi EL cu unii ca mine cam nepriceput, poate poate vă ve-ţi îndrepta cît de cît, cred că mai are mari prioiecte cu noi lumea de azi.
    Doresc cumva să-L fac să se răzgîndească să nu ne pedepsească amarnic cum şi-a pus în gînd în 2011.
    Da, acum în 2011 vrea să ne cam scuture, punîndu-ne să ne păruim între noi mai tare şi pe plan mondial din nou;aşa că nu ştiu cum să fac să se răzgîndească poate ne v-a da o minune de trezire să-L urmăm.

Existenţa SA

   I K-Dacă nu există Dumnezeu ,totul este îngăduit. Aşa-i fără EL printre noi în gînd, sîntem capabili de orice năzbîtie de la fundul răului la binele înălţător.
   Nu numai omului, dar şi natura o ia razna, şi stihiile oarbe ale hazardului se dezlănţuie nestingherite obraznice şi lovesc la nimerală pe oricine, fără cruţare.
   De asta e bine să-L avem în prajmă cumva, să nu lipsească reciproc avantajos cu respectul bunei cuviinţe înainte de toate.
   Cînd ne face apelul, să-L urmăm echilibraţi, conştiincioşi, pînă-n pînzele albe, că aşa-I şi EL nu te lasă la greu orişice ar fi.
   Se-ntîmplă omeneşte fiind, să te ia valul vieţii, lumescul, neatenţia, gîndul dus cu sorcova, cîte şi mai cîte, dar trezirea să fie fermă, clară, adîncă, definitivă şi viguroasă. Şi să-L urmezi cu încredere pe EL.
   Sînt firi deosebite, alese, rare, ce-L slujesc devotaţi toată viaţa, perpetuum, insensibili la tumultul firii umane, numai în gînd cu EL, excepţii ce confirmă izbăvirea curată adevărată, ce numai o visăm, Doamne, nu te supăra.

De la Moş crăciun la EL

   O fi ceva, să ţi se sugereze de mic că Moş crăciun îţi aduce darurile dorite, şi să i te adresezi lui cu cerinţe pe care uneori  maturii din familia ta nu le află, decît dacă trag cu urechea la destăinuirile tale.
   În unele familii legătura cu Dumnezeu e începută încă de mic, nediferenţiindu-L clar delimitat, şi aşa îţi rămîne ca o entitate neclară, că-I Unică, triplă, ori altfel şi de te ajută simţinndu-L în comuniune străbaţi viaţa cam ca-n rai preocupat, şi ne înţeles de familie, apropiaţi, şi de acaparatoarea religie.
   Se-ntîmplă coordonaţi prin familie de o religie cei incorectă, pedepsită de EL, să aveţi de suferit încorpore, oameni obişnuiţi, clerici, toată obştia, cît trăiţi.
   Ca atei, ori alte filosofii spirituale ne legate de EL, pedeapsa e la ea acasă mai permanent, şi nu scapi ci o trăieşti cu maxime şi minime, la nimereală, nemulţumit cît trăieşti.
   Sînt şi clerici ce-L simt cunva, dedicîndu-I-se,şi nu-s pedepsiţi nu suferă, de-i urmaţi o duceţi mai bine, cel mai bine tu cu EL în comuniune cît trăieşti.
   Cam aşa cînd eşti mic ai o credinţă ce e satisfăcută de Moş crăciun cumva, ulterior numai cu EL viaţa ta în comuniune fără linsuri şi pedepse v-a continua.
   Se observă cînd dăruieşti oricui simţi o bucurie intimă, e de la EL, caut-o toată viaţa ta, e începutul comuniunii cu EL, tot restul vieaţii vei fi îndrumat cumva vei sinţi numai atent să fii, bucurăte.