Armonia

   Ponderarea pornirilor, dorinţelor, năzuinţelor e ceva de dorit în comportarea noastră firească de se poate, ar fi bine şi frumos, şi e-n cerinţa SA către noi, "nu e nici stoic, nici epicurian. Recunoaşte drepturile trupului, dar şi ale sufletului. Ale naturii, dar şi ale raţiunii. Între toate caută armonia, echilibrul"(Michel de Montaigne).
   Necesitate a vieţuirii programate de EL pentru noi pe pămînt, echilibrul, necesită mai întîi dreaptă chibzuinţă, liniştire, împăcare cu ce şi cine eşti, cu sinele cum o fi, urmînd să gîndeşti ce-i de făcut, o înfrînare sub o  atentă autocontrolare în toate direcţiile necesare vieţuirii corecte cît o poţi suporta deocamdată, ulterior de continuat îndreptarea pînă obţii armonia între porniri şi raţiune, morala ca şi credinţa.
   Să nu avem nici căderi şi nici abureli cu nerealizabile idealuri improprii lumii noastre actuale, deci simţirea corectă a nevoilor fireşti, normale fără exagerări ce le ştim că nu-s bune şi nici pentru alţii mai ales.
   Înălţarea spirituală şi cu EL şi-n ştiinţa nevoilor terestre ce EL din raţiuni cam nerespectîndu-L ni le-a întîrziat cam mult şi acum trebuie să tragem tare pentru a ajunge din urmă rămînerea  noastră faţă de programarea LUI în tema cunoaşterii ştiinţifice a lumii noastre umane pe pămîntul SĂU.

Nedoritul din tine

   Da, e o trezire urîtă dar adevărată, un nedorit şi neştiut duş rece, cînd afli primadată conştient de subconştientul tău, de regulă într-o situaţie limită, ori în procesul credinţei adevărate, pentru că EL ţi-l arată în toată nerozia lui.
   Subconştientul cînd nu-l struneşti te surprinde fiind în ofsaidul vieţii fireşti, te cruceşti cît e de inventiv în rele şi urîţenii, îţi împuie capul cu bazaconii de nu-l supraveghezi din scurt toată viaţa, de nu vrea EL, să te ajute cumva că poate  de meriţi, ori ai un anume statut.
   Feodor Mihailovici Dostoievski : "Nu, nu-i prinde bine omului să se cunoscă pe sine". Cunoaştera ta, îţi dezvăluie subconştientul în toată puterea  mistificatoare, minciunoasă a o parte din fiinţa ta, ce de nu ştii mai permanent să-i faci faţă te poate conduce spre  partea întunecată a existenţei noastre fireşti, prudenţă, te faci că nu pricepi inboldurile desluşit negative.
   Stăpînirea de sine, o veşnică luptă cu stihiile subconştientului, e greu dar se poate să trăieşti  în continuare cu frica-n sîn, pentru că te poate lucra pe la spate, eu am trăit o astfel de experienţă nedorită, crezînd că-I lucrarea LUI să mă-ncerce, m-am lămurit cu greu ulterior.
   Pe lîngă frontul vieţuirii fireşti, cu luptele sale, mai e frontul din umbră cu subcontientului fiinţei tale, năbădăios, incorect, duplicitar, laş, superficial, răzbunător, nefiresc, uneori nedrept, uşuratic, nu te reprezintă şi totuşi e din tine ca o luptă internă.

Excesul

  Echilibrul e necesar atît în gîndire cît şi în fapte, e dovadă de moralitate, e nevoie şi de credinţă, înainte de toate.  
   "Înţelepciunea îşi are excesele sale şi nu are nevoie de moderaţie mai puţin decît nebunia"( Michel Montaigne ),e posibil din prea multă înţelepciune, dar e vreo dată destulă înţelepciune ? Se vede că da, pentru aţi rămîne să şi  te temperezi la timp, să nu fii comparat cu un nebun.
   Deci îs egale în faza exceselor, înţelepciunea cu nebunia, raţiunea cu iraţiunea, moderaţia cu prostia, mintea clară cu alienatul mintal, capacitatea superioară de înţelegere cu necugetatul, judecătorul faptelor cu nechibzuitul, cel bun cu cel rău.
   Excesul e umbra raţiunii, gîndirii, cuminţeniei, e pericol şi pentru genii să o ia pe arătură uneori, e nevoie de trezire clară, deşteptare adevărată, echilibru înainte de toate.
   De orice natură excesele, aberaţiile, exagerările, abuzurile sînt condamnabile, şi urgent de eliminat chiar de vin de la un înţelept, intră în joc morala,singura care ca şi credinţa pot stăvili dezechilibrul, şi restabili adevărul, bunul simţ.
   Mîndria, intoleranţa, înfumurarea, îngînfarea nu-s bune nici pentru înţelepţi, genii, elite. Lipsa de măsură în toate e gravă indiferent de cine-i vinovat, bun ori rău.

Guvernarea

    Echilibrul puterilor în stat e un principiu sănătos înpreună cu morala şi bunul simţ firesc implementate în societate fără rabat de la calitatea unei societăţi necesare azi.
    Drepturile civile, sociale în afara celor politice, sînt : dreptul de a te adapta, obişnui într-o societate, ce-i nouă ţie, de a te integra din toate punctele de vedere ale viaţii tale şi familiei tale, de bună convieţuire paşnică, etică, morală ; dreptul la liberă mişcate a mărfurilor şi persoanelor în cadrul acelei societăţi şi-n teritoriul acelei comunităţi, ori de a o părăsi cînd voieşti, fără constrîngeri ; asigurarea dreptului la proprietate a tuturor bunurilor tale ; asigurarea dreptului la un loc de muncă, de a putea exercita o ocupaţie prin muncă liber consimţită ; dreptul de a contracta diverse obligaţii, datorii bancare, ipoteci, angajamente de orice fel ; gîndire liber exprimată .
    Drepturile civile normale oriunde în lume, pe care orice guvern trebuie să-l asigure guvernaţilor, populaţiei pe care o reprezintă .
    Dreptul la vot e un drept politic, ce nu-i obligatoriu dacă societatea nu are un sistem bine organizat în selecţia acelor doritori demni, oneşti, morali, echilibraţi, cu activităţi în spate care să-i recomande ca reprezentanţi ai societăţii
    Drepturile politice trebuie să apere dreptule şi libertăţile civile, nu alte scopuri străine acestui principiu.
    Drepturile politice sînt un mijloc nu un scop, libertatea persoanei e esenţială şi de ne negociat. Democraţiile autoputernice îs cele primejdioase pentru societate, nu cele slabe . Democraţiile tind spre egalitarism, chiar şi în sclavie.
    Liberalismul apreciază libertatea cu existenţa unor elite şi morale, Egalitatea în faţa legii a tuturor din societate. Înlăturarea drepturilor ce admit atribuţii nemărginite ale statului funcţionăresc.
    Nu trebuie să mai avem legi ce apără delingvenţa şi criminalitatea în numele democraţiei exagerate, demagogia iertării ce slăbeşte justiţia, interesîndu-ne de vinovaţi, dar omul cumsecade e mult mai interesant şi de urmat exemplar.
    (Sumner-Maine) : "Democraţia : guvernarea de o cît mai mare parte a mulţimii poporului".

Trufia

   E foarte greu cînd succesul  în viaţă cumulat cu cel spiritual te orbeşte, crezi că la-I prins pe Dumnezeu de un picior, şi de se mai întîmplă că eşti şi în comuniune cu EL, dar neechilibrat, încă nedrept, repezit, o ei peste ochi de la EL, cît de curînd.
   Deci îi eşti întîi LUI dator să-I mulţumeşti, şi grabnic de mai ţine comuniunea cu EL, şi nu te-a părăsit, caută să afli calm, cu răbdare ce e de făcut să te echilibrezi cumva, pentru că trufia nu-i bună deloc.
   Cu bun simţ, şi multă răbdare pentru că nu le prea place apropiaţilor să te ştie şi în credinţă-comuniune cu EL şi nedrept, îngînfat, călcînd în străchini de nu te vezi.
   E greu să-L înţeleg, încă mai am foarte multe de învăţat, ştiu cîte ceva şi vi le-am transmis nu pe toate că şi aşa încă nu ştiu să mă comport cu EL în apropierea mea, mai permanent, e greu.
   Îmi dau seama cît de greu le-a fost unora ce au avut legături apropiate cu EL, dar au aplicat o tactică de evitare a vieţuirii în lume, retraşi e altceva, numai cu EL undeva în cele pustietăţi, şi ulterior purificat cumva de poţi reveni în lume cumva cred că-i mai uşor, ai un alt statut.
   Poporul SĂU angajat în vechime pentru EL, aşa rămas, iar cu EL totuşi trebuie şi ei să se trezească cumva, pentru că EL îi tot presează, şi ei ştiu toate cererile LUI, cei privesc.
    Ştiu că e greu, dar va veni şi va trezi lumea pentru o nouă eră cu EL.

Solemnitatea

   Au degradat solemnitatea vorbelor mari, inpostorii, nedrepţii, lichelele (cu oarecare cultură), folosindu-le pentru aşi acoperi mîrşăviile lor, micimea din ei, prostiile.
   Lovind în imaginea societăţii, ducînd în derizoriu solemnitatea adevărată pură, bătîndu-şi joc de ea.
   Cei ce au dus o viaţă uşoară, fără privaţiuni, ori needucaţi nu ştiu să aprecieze adevăratele valori umane, greşind la aprecierea încărcăturii emoţionale a sentimentelor.
   Prin vorbe solemne, adevărate, puternice, patriotice, ori mobilizatoare în orice domeniu înălţător, ce-i mişcă pe cei ce au suferit, şi ştiu să aprecieze obiectiv suferinţa, şi să le fie milă de cei oropsiţi, şi să nu facă haz de nacaz.
   Cinismul îşi are rostul său, dar nu oriunde şi oricum pentru că poţi greşi şi răni prin gestică şi atitudini orgolii întemeiate adînc , de nezdruncinat, plătind greu neştiinţa.
   Nu e ruşine să-ţi fie milă, şi cei viteji şi incoruptibili au o doză apreciabilă de aplecare spre ameliorarea suferinţei adevărate concrete.
   Să nu cunoască pedeapsa, durerea pentru că nu ştiu să-i facă faţă, nu sînt pregătiţi deloc, chiar de au fost avertizaţi cumva, suferinţa e mereu nouă, neaşteptată, imprevizibilă, dărîmătoare, descurajantă, totală, paralizantă uneori, depinde de sinele fiecăruia.
   Şi de regulă cei complet nepregătiţi, şi cei ce nu ştiu să aprecieze echilibrul vieţii, plătesc, şi cît sînt de maturi ca şi "domnul Goe" fug la mama, de se mai poate un asemenea refugiu.
   E ceva şi mai şi decît s-a desprins pînă aici : de mii de ani unii s-au considerat îndreptăţi-ţi în solemnitatea supremă să nu-L ştie, respecte şi fără frică cum vrea EL, au fost şi sînt pedepsiţi  ei şi enoriaşii lor.
   EL va veni şi cum a promis în VT, la final, va fi vai şi amar de voi nedrepţilor, am intrat deja în ceasul al 12- lea.

Încrederea

   Omul are multe trăsături caracteristice lui, dar cea mai deosebită, originală, o fi facultatea de a rîde ori de a plînge, dar se pare că şi unele animale se exprimă cumva aşa.
   Să comunice, şi unele animale pot cumva, "de a lucra cu ajutorul unor concepte generale"( Julian Huxley), capacitatea de a ţine minte de a stoca cunoştinţele, experienţele, gîndurile dobîndite prin memorie.
   Totuşi încrederea e definitorie omului adevărat, peste celelalte atribute umane, e un corolar deosebit pur uman şi cam rar întîlnit între oamenii de azi, care se sălbăticesc pe zi ce trece, cu toată civilizaţia actuală.
   Trebuie să vină Domnul cît mai curînd pentru a nu ne strica de tot, am avut un maxim de evoluţie civilizatorie şi de curînd dăm înapoi cam peste tot, de fapt e o dezordine universală, şi ne nedreptăţim  tot mai accentuat.
   Ne trebuie un ţel, ceva nedefinit încă şi cred că numai EL ne va trezi la binele de urmat, concomitent cu evoluţia noastră în direcţia dezvoltării armonioase spre CE am fost programaţi.

Depindem

   Acuzat pe drept de un oarecare neajuns săvîrşit unei terţe părţi, atunci chiar de-i năcăjit, slab, oropsit cel vinova trebuie să plătească, să-ndrepte geşeala comisă, chiar de se afudă mai tare-necazul său.
   Să nu cădem nici în extrema cealaltă, de ia cineva năcăjit, ori un copil needucat, ceva de mîncare mai neînsemnat valoric, să nu exagerăm "furtul", să fim îngăduitori, că şi EL e cu noi de nenumărate ori la necaz.
   Depinde de înprejurări, şi fapte ce trebuiesc cîntărite, să fim echilibraţi în decizii. pentru că EL ne vede orice am face, şi oriunde am fi.
   E tare bine să nu fim repeziţi, neatenţi pentru că pierdem ocazii neînsemnate de a fi drepţi, în faţa LUI, de nu putem fi adevăraţi aducători de bine în cazuri mai însemnate.
   Dreapta îngăduinţă, bunul simţ să nu ne lipsească niciodată din bagajul de măsuri ale firii noastre, să ne-nvăţăm cît mai mult, să ne obişnuim, greu uşor, asta e, EL e ceva mai aproape.
   Şi vine vine, nu e tare mult de aşteptat şi ne vrea trezirea noastră completă, adevărată nu trunchiată de nedrepţii Istoriei SALE.

MORALA

   Baza tuturor realizărilor adevărate într-o societate e morala aplicată fără discriminare, la toate nivelele societăţii, şi mai ales sus cît mai sus.
   De la încălcarea moralei pornesc toate derapajele naţiilor, şi statelor indiferent de cultura lor cît de bine e statuată.
   Libertatea unei societăţi se sprijină tot pe morală, pentru că dacă legile ei nu-s în acord strîns cu morala, libertatea, e vorbă-n vînt, fără acoperire în fapte corecte, adevărate.
   Nu ajunge cultura, mai e nevoie de morală. Ăsta-i cuvîntul pe care-l evită toţi şi de care se tem  : morala.
   Cultura singură nu ajunge : poţi să fii instruit şi totuşi brutal, simplist, nătîng şi elementar...Sentimentul democratic nu-i decît o părere politică, vine şi se duce, o iei şi o laşi după împrejurări şi potrivit cu intresele tale.(N.Steinhardt).
   Morala e temelia culturii şi politicii sociale din orice stat de pe glob azi şi-n viitor, eu cred EL ştie.
   Libertatea care pentru mulţi e însăşi viaţa, şi uneori şi o doză de fericire, are nevoie de o pavăză, ce e numai morala. Morala e un soi de legi nescrise ce se cam confundă cu bunul simţ, adevărul, dreptatea, conştiinţa , echilibrul, înfrînarea, un tot foarte necesar azi nouă, şi-n viitor.

Primejdia

   Cele două explozii, demografică,şi progresul ştiinţei duc inevitabil la încălcarea normelor democratice ale civilizaţiei actuale, prin înfiinţarea organizaţiei (în care Bertrand Russell vede antipodul libertăţii individuale).
   Organizaţia devine din ce în ce mai puternică, mai dominantă, acaparatoate a toate pînghiile puterii chiar mondiale.
   Organizarea de tip stup, unde fiecare e o rotiţă, lipsind libertatea individului, programată din interior ce nu ţine de om, ci de afacerea în sine, ne ţinind nici de cerinţele naturii în ultimă instanţă.
   Totul e să nu ne pierdem şi lucizi, demni, cu piciorele pe pămînt, echilibraţi, să analizăm, continuu, noile preocupări, şi să nu ne lăsăm învinşi de interese meschine, unilaterale.
   Şi să ne urmăm interesul general binele omenirii, cîntărind în acord cu natura, şi de se poate să-L ştim cît mai bine şi pe EL ce ne doreşte.
   N. Steinhardt : Datorită civismului, pe de o parte, şi libertăţii sprijinită de morală şi de credinţa în Dumnezeu, pe de alta , putem ieşi din coşmarul stupului, organizaţiei, , dresajului, fără a cădea-prosteşte- în anarhie. Echilibrul ne fereşte de iadul pregătit nouă dincolo de licenţa lui Ivan Karamazov : turma dobitocească.

Iertarea

   Iertarea, să ne iertăm pe noi cînd greşim, ar trebui să fie uşor, dar nu e , sînt oameni ce-şi iartă uşor derapajele, alţii din contra ţin foarte mult la o anumită conduită, ambiţioşi se iartă foarte greu pe ei înşişi, ori deloc.
   Ambiţia aceasta otrăveşe sinele propriu, da, e nevoie de a te îndrepta,să găseşti soluţii, să te zbaţi, să nu te laşi pînă nu-ţi învingi limitele înţelegerii, să vezi să nu se mai repete,o luptă tare grea, dar se poate.
   O culme greu de învins, să ierţi pe cel căruia i-ai greşit, e chiar inexplicabil de ce nu putem ierta acelora la care sîntem datori cumva.
   Uşor e să ierţi pe cel pe care l-ai mai ajutat, iertat cîndva, ori salvat cumva