Da, e o trezire urîtă dar adevărată, un nedorit şi neştiut duş rece, cînd afli primadată conştient de subconştientul tău, de regulă într-o situaţie limită, ori în procesul credinţei adevărate, pentru că EL ţi-l arată în toată nerozia lui.
Subconştientul cînd nu-l struneşti te surprinde fiind în ofsaidul vieţii fireşti, te cruceşti cît e de inventiv în rele şi urîţenii, îţi împuie capul cu bazaconii de nu-l supraveghezi din scurt toată viaţa, de nu vrea EL, să te ajute cumva că poate de meriţi, ori ai un anume statut.
Feodor Mihailovici Dostoievski : "Nu, nu-i prinde bine omului să se cunoscă pe sine". Cunoaştera ta, îţi dezvăluie subconştientul în toată puterea mistificatoare, minciunoasă a o parte din fiinţa ta, ce de nu ştii mai permanent să-i faci faţă te poate conduce spre partea întunecată a existenţei noastre fireşti, prudenţă, te faci că nu pricepi inboldurile desluşit negative.
Stăpînirea de sine, o veşnică luptă cu stihiile subconştientului, e greu dar se poate să trăieşti în continuare cu frica-n sîn, pentru că te poate lucra pe la spate, eu am trăit o astfel de experienţă nedorită, crezînd că-I lucrarea LUI să mă-ncerce, m-am lămurit cu greu ulterior.
Pe lîngă frontul vieţuirii fireşti, cu luptele sale, mai e frontul din umbră cu subcontientului fiinţei tale, năbădăios, incorect, duplicitar, laş, superficial, răzbunător, nefiresc, uneori nedrept, uşuratic, nu te reprezintă şi totuşi e din tine ca o luptă internă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu