Încercarea pe propria piele, cu propriile trăiri, intime, cu toată fiinţa ta ce participă la ceva ce cu toate că alţii ştiu au experienţă în acel domeniu, trăirile tale sînt numai ale tale şi diferite, pentru că EL ne-a creeat pe fiecare diferit, sîntem acum pe glob cca. 6,5 miliarde de experimente ale LUI cu fiinţa om, creaţia SA intimă, de ce intimă pentru că ne urmăreşte cu minuţiozitatea înalte-i şi desăvîrşite-i SALE super tehnologii CEREŞTI .
Şi noi nici nu-L ştim măcar, şi nici nu încercăm să-L aflăm măcar, îL ignorăm mai mult ori mai puţin, şi L-am fi putut şti, dar am ratat acele timpuri, şi EL se preocupă din nou cumva, vom trăi şi vom vedea.
"Să se izbească puţin şi pe propria-i ţeastă şi de pragul de sus.Nicio interpretare nu egalează pe aceea pe care o trage din propria experienţă"[Perpessicius (Dimitrie S. Panaitescu)]. Toţi ne dorim să cunoaştem cît mai multe, să experimentăm cunoaşterea întregului uneivers ce ne stă la dispoziţie, cu cîtă nerăbdare, teamă încercăm diferite experienţe, şi cu trăiri proprii unice în felul lor.
Tot mă leg de trăirea mea în domeniul credinţei în EL, nu am mai întîlnit pe nimeni să-L ştie la fel ca mine cumva, cu problematica care mi-o pretinde mie să o cunosc în domeniul SĂU, şi nu numai. Unele vi le transmit şi vouă cînd am ce să vă transmit, ori de-mi dă voie, mai am de învăţat, şi poate veţi învăţa odată cu mine cîte ceva despre Lumea SA.
Din experienţa mea în cunoaşerea SA, respectarea, şi poate şi să-L crede-ţi măcar cumva cumva, şi veţi avea propriile experienţe trăite în preajma SA, poate cu toţii, nu ştiu, mai am de învăţat multe multe încă. Şi nu mă voi lăsa pentru EL, pentru voi şi pentru mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu