Ne-faptul

   Întradevăr e o mare intreprindere de unul singur să-ncepi a- L cunoaşte, cum vrea EL şi tu neiniţiat mai deloc, pentru că-n lume nu-I cunoscut ci ascuns simţurilor noastre de netrebnicii nedrepţi şi nici EL cred că nu a dorit pînă nu demult să fie cunoscut, încă mai am de aflat multe şi mărunte şi mari cît vrea EL.
   "Ni se cere-invitaţie la temerară vitejie şi palpitantă aventură-ceva mai tainic şi mai ciudat : să contestăm evidenţa şi să acordăm încredere unui ne-fapt" (Nicolae Steinhardt). O mare aventură în necunoscutul SĂU Domeniu, îndrăzneală, dar cu EL alături e mai uşor, un sprijin oricum, cel mai în temă posibil pentru noi pămîntenii, nerecunoscătorii, nedrepţii, datori LUI vînduţi dar inconştienţi faţă de EL şi Lumea SA, majoritatea-s dezinteresaţi de a-L afla, nici gînd de respectul cuvenit LUI.
   Vezi cu alţi ochi lumea noastră nedreaptă şi te nemulţumeşte profund lipsa SA dintre noi şi înlocuirea LUI cu un nimeni, o iluzie , o minciună = Isus, o fata morgana, ce păcălită lume sînteţi ! EL nu vă va mai lăsa mult în totala necunoaştere a SA şi a lumii SALE, îndreptaţi veţi fi îndrumaţi a-L urma cît de curînd, mai e ceva de pus la punct cred şi veţi fi chemaţi la deşteptarea necesară, oarecum, nu veţi avea de ales !

Limite

   Sîntem limitaţi, uneori, cînd EL ne dă o atenţie oarecare : reuşim să scăpăm de o boală grea, luăm un examen greu, ne reuşesc apropiaţii noştri familiari şi ne bucurăm tare, ori alte reuşite, ori împliniri greu obţinute, ori am dat de greu şi ne aducem aminte ca din "întîmplace" şi de EL şi-I mulţumim  şi aşa din senin începe să ne preocupe o mare credinţă şi să-L urmăm cum ne pricepem, poate mai preocupaţi decît obişnuiţii practicilor spirituale.
   Şi devenim mai atenţi nu numai la noi cum ne comportăm în direcţia spirituală nouă dar ne împinge instincualitatea, animalitatea ne înfrînată, inconştientul să-L urmăm mai abitir decît normalitatea firească, umană ci şi obligăm şi pe alţii ce-i putem influienţa la demersuri ce le considerăm demne de EL, toate cu limita bunului simţ şi să devenim toleranţi odată cu noile îndeletniciri, şi să nu deviem intoleranţi ca necivilizaţii.
   Nimic nu se face mai ales în apropierea SA cu forţa, nu forţăm pe nimeni niciodată cît vom exista, orice ar fi, pentru că-I plătim răul făcut altuia ce nu ne urmează de bună voie ci de nevoie, silindu-l, obligîndu-l că ni-i la îndemînă oarecum, ispita aceasta de dreapta să nu o înfăptuim că-i la fel ca un lucru urît, rău ce EL îL pedepseşte de-l înfăptuim.
   Dar de regulă trebuie să ne trezim şi să fim ponderaţi în gînduri, vorbe şi faptele noastre şi să-L urmăm cum ne îndrumă EL, căutînd să-L simţim şi să nu ne lăsăm pînă nu ni-I alături şi astfel nu-I vom mai greşi, dar să fim ageri la minte că nu-i lucru uşor să-L ai în preajmă mai mereu, colaborarea cu EL, cu Lumea SA, implică foarte multă preocupare spirituală absolut nouă, neînvăţată nicăieri în lumea noastră umană, unde influieţele greşite-s nenumărate.
   Nicolae Steinhardt şi dr.Sergiu AL-George : "primejdia stă în căutarea perfecţiunii pe acest pămînt unde-prin definiţie-ea nu poate exista. În lumea păcatului perfecţuinea nu se încheagă. Se cuvine aşadar să avem un nou ideal : idealul nostru să nu mai fie perfecţuinea-generatoare de băi de sînge, opresiune, intoleranţă, închisori, torturi şi lagăre-,ci, dimpotrivă, imperfecţiunea. Să recunoaştem că, lumeşte, sîntem limitaţi şi să tindem cu toată puterea spre o imperfecţiune  cît mai puţin rea, singura cu putinţă aici"

Mulţumire 2

   Evoluînd în relaţiile cu EL, ori aşa începem cu închinarea unui loc amenajat LUI, în aer liber, un tăpşan înierbat bine întreţinut mai rustic ori gazon cît avem posibilităţi de întreţinere şi ocrotire singur, trebuie acel loc să-l respectăm şi de cîte ori călcăm numai cu încălţări curate, ori desculţ chiar de la înfiinţarea respectivului, şi descoperit orice ai fi.
   Şi-n faţa LUI cînd te prezinţi în linii mari cam cum am dscris mai sus în orice mediu ai posibilitatea ta singur singurel izolat de oameni, dar nu de alte vietăţi de le suporţi, în gînd cu EL, şi pentru EL şi tu, de nu-s alte posibilităţi e bine oricum, numai în gînd cu EL să te poţi concentra fără să fii perturbat în demersul tău faţă de EL, orientarea nu are importanţă, de va fi ceva EL te va îndruma, poziţia nu contează numai cu EL în gînd, poţi sta şi-n cap, şi cu mîinile-n buzunar, gîndul la EL o totul şi-i destul pentru tine.
   Mîinile se zice împreunate şi-npicioare drepţi, aiurea, nu contează, eu îmi împreunez miînile uneori cînd îI mulţumesc simt o energizare pentru sănătate şi întărire fizică, pentru că-n tinereţe am urmat autodidactic culturismul amator, şi autoenergizarea capabil fiind oricine vrea, numai să le urmeze de-I dă mîna cumva.

Azi la radio

   Azi la radio România actualităţi, la emisiunea credinţei, a fost despre necesitatea ţinerii legăturii cu EL, pentru a avea îndeplinite cerinţele vieţii normale în ziua de azi, fără pedepse, absolut de loc zic şi eu de-L respecţi şi nu-I ieşi din cerinţele LUI pe care le simţi cumva foarte bine, EL nu te lasă de izbelişte, cum cred unii.
   Rugîndu-te se specifica acolo, dar nu-i tocmai aşa, EL doreşte în primul rînd să te-ndrepţi din comportamentul nedrept  cel avea-i, să-L ştii corect, să-L respecţi, şi de se poate să-L şi crezi, e ceva deosebit în realizarea ta proiectată în lume, pe urmă rugăminţile de-s primite depinde de mulţi factori nu aşa la întîmplare, pentru că rugători sînt mulţi dar şi din rîndul lor de asemenea sînt şi unii pedepsiţi în continuare.
    Deci sînt nişte paşi de făcut înspre EL, nu aşa hodoronc-tronc, eu mă rog şi gata îmi îndeplinesc astfel ce-I datorez LUI, e mare eroare, şi-s în zadar rugăminţile, după cum am scris mai sus, eu caut să-I mulţumesc întîi, să-L apreciez cum mă pricep în Lumea SA, să-mi recunosc greşelile, şi-mi cer iertare, dar mai bine ar fi să nu-I greşesc absolut de loc.
    Şi numai la urmă şi foarte pe scurt şi concis, amintite în trecere-s repede nevoile mele şi ale apropiaţilor mei, pentru că EL le ştie mai bine şi le anticipează cum nu vă-nchipuiţi, şi nu vrea preştiute texte pe de rost, repetate după alţii, ci ale tale proprii gînduri cum te pricepi, care te reprezintă corect, căzneşte-te niţel e doar pentru Creatorul nostru, nu la oricine, la nimereală, în grabă, cu gîndul-n căruţă, dus cu sorcova, ci gîndindu-te la EL şi la tine în legătură cu EL.
   Sînt şi unele aspecte particulare ce ţi le cere, le vei afla cumva precis, poate lumea nu-i de acord cu ele, pentru că-ţi schimbi comportamentul cumva, nu te sinchisi, ei nu-L respectă şi plătesc şi poate-s invidioşi, nedrepţi şi cîte şi mai cîte, numai EL le ştie, tu poate nu încă.
 

Atenţie la voi

   Corpul uman femeie ori bărbat să rămîie curat pentru ce e dat de EL, nu spurcat de vicii, boli tolerate cu care ne fălim ca proştii în văzul lumii, mai mult în expuneri de paradă, obrăzbicie de neînţeles.
    Denaturarea umanului, şi încă accentuarea deviaţiilor de orice fel, trebuie urgent tratate şi îndreptate, căci vă pedepseşte, dar e şi îndreptarea posibilă. "Fugiţi de desfrînare ! Orice păcat pe care-l va săvîrşi omul este în afară de corp. Cine se dedă însă desfrînării păcătuieşte în însăşi trupul său. Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfînt care este în voi, pe care-l aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sînteţi ai voştri? (Nicolae Steinhardt) : "pentru care păcatul trupesc este cel mai compromiţător şi angajează complet persoana umană".
    Desfrîul în cortegii de paradă e maximum de obrăznicie rea şi urîtă. Să vă feriţi, să nici nu-i priviţi, lăsaţi-i singuri cu urîtul şi răul lor strigător la CER, şi se vor cuminţi fără zarvă, le piere cheful dezmăţului, şi-i obligaţi şi pe ei să se înfrîneze cumva spre bine.
  

Stilul

   Să ne facem că nu vedem nedreptatea strigătoare la CER, şi să fim mulţumiţi de noi-nepăsătorii, şi de ceilalţi nedrepţii, dar mai e şi EL în tot acest carusel ameţitor de nedrept al universului lumescului, şi nu ne lasă să dospim şi noi nedreptăţile fireşti mult timp, şi ne trezeşte la realitatea LUI, adevărată, dreaptă, corectă, fermă, "altfel trăim, dar trişti- şi cu insomnii...fiecare îşi manifestă credinţa potrivit cu personalitatea sa. Nu există nici un stil obligatoriu"(Nicolae Steinhardt).
   Urmîndu-L să depăşim împotmolirea în îmbîcsita, deochiata, lume de azi şi să ajutăm şi pe alţii să depăşească greutăţile nefirescului nedrept şi să răzbim spre EL cumva, greu greu dar nu imposibil, eu ştiu deja asta o trăiesc din plin, ceea ce vă doresc şi vouă, cu EL fără frică, complexe de inferioritate, ci o viaţă normală, normală cu EL alături mai permanent, Jerome şi Jean Tharaud : "singurul lucru important, orice ai face, este de a fi mereu eroic"

Curiozitatea

   Rene Guenon : "oamenii ajunşi la stadii înaintate ale spiritualităţii şi iniţiaţi nu ne sînt cunoscuţi, ca şi cum n-ar fi, pentru că sînt cu desăvîrşire detaşaţi de lume, de problemele ei şi de noi".Eu nu ştiu ce mai sînt, caut să-L urmez, şi să vă comunic vouă, la cîţi vreţi să ştiţi spiritualitatea LUI, ce vrea acuma EL să se ştie despre EL, şi mai e ceva nu mă detaşez de problematica voastră încă, îs la curent cu tot şi toate de pe mass media corectă, cît îmi cam permite EL.
   Am fost avertizat demult, la începuturile comuniunii mele cu EL, că am să cam dărîm din curiozitatea mea cred firească, umană multe din milenarele ornamente Biblice, şi m-am cam astîmpărat pe cît mai pot, e şi EL mai permanent lîngă mine şi nu pot face ce nu-I permis, şi nici nu vreau, asta e.
   Vreau să devin cînd şi cum doreşte EL, cred o punte între EL şi voi, deocamdată e cam de unic sens, dinspre EL spre voi, voi aţi amuţit cei ce aflaţi cîte ceva din ce mai postez eu cam zilnic cred că vă lipseşte curajul de a-L întreba pe EL cîte ceva, luaţi legătura singuri fără mine, voi în intimitatea voastră în gînd cu EL, oricînd vă aşteaptă, e aşa de perfecţionat în comunicare, nu vă trebuie fax, telefon ori alceva lumesc, ci prin gînd oricînd vă aşteaptă EL, Creatorul vostru.
   Nu e mare scofală să luaţi legătura cu EL, Creatorul, Unicul Dumnezeu cunoscut pe pămînt, aL celor vii dintotdeauna pentru totdeuna, în gînd în intimitatea voastră, orice şi oricine poate întreba, cere, dar nu ouă pătrate, ci normalităţi, fireşti, cu bun simţ, şi nu există să nu vă răspundă ori să nu vă îndeplinească cererea.
   De-i fermă, corectă, adevărată, dreaptă(aici e o problemă cred, de sînteţi pedepsiţi ca urmaşi a unor înaintaşi nedrepţi, ori şi voi va-ţi făcut de cap cumva greşindu-I, se poate să nu vi se îndeplinească cererea, dar insistaţi, şi căutaţi să vă îndreptaţi, moralizaţi-vă în gîndire, vorbe şi fapte, căutînd să-L respectaţi şiindu-L).
   EL e oriunde sîntem şi noi, e lîngă noi permanent, are senzori foarte intimi în noi, ne sesizează anticipat orice avem de gînd în gînd, vorbe şi fapte, şi ne dă răspunsul de-L merităm instantaneu, chiar uneori înainte de a termina întrebarea ori cererea, în faţa LUI, şi lumea vă va  aprecia, de-L urmaţi corect sînteţi ca nou născut idiferent de vîrstă : fără pedepse, boli, metehne, şi nu numai voi ci şi familia voastră, de ţineţi la ea.

Două feluri, drepţi şi strîmbi

   Poporul evreu prin reprezentanţii săi în ale ştiinţei a căutat şi caută adevărul în legătură cu istoria sa ce e reflectată mai mult ori mai puţin adevărat în Biblie, şi cu chiu cu vai acceptă ultimile descoperiri arheologice, da, le acceptă, astfel cercetătorii : Herzog, Finkeistein(Istrael), Silberman(Neil Asher), au demostrat neadevăruri ce-s în VT în Biblie, care şi EL mi le-a transmis cumva, că bibila nu-L reprezintă, şi-i o aproximare a istoriei LUI în contextul legăturii SALE cu oamenii din vechime.
   În schimb de 20 de ani în Istrael arheologii au cercetat şi descoperit că- s minciuni mari în NT din biblie, astfel, au aflat osemintele lui isus şi ale familiei lui, soţia şi copii lui,şi ale părinţilor lui, deci e un mort la care creştinismul se ploconeşte în van, ca la orice mort, degeaba, dar nu se lasă, îs mîndri în prostia lor, ţapănă. Nu ştiu pe unde vor scoate cămaşa, care-i tot mai nepotrivită pe nedrepţii fudui nevoie mare.
   Şi cred că se vor ţine aşa nedrepţi pînă va veni EL să-i trezească, dar cred că va fi cu scuturături urîte. şi se va alege grîul de neghină, de va vrea EL, ştiu că nu va lăsa probleme în suspensie, nerezolvate, pentru că urmează o nouă epocă cu EL, înnoită.
   De circa 2 ani EL mi-a transmis că isus nu a fost cum îl cred unii, ci un om între oameni epocii sale cu nimic mai deosebit, decît un ţap ispăşitor ales de romani pentru creaţia lor creştinismul, la început pînă să se dea cu noua religie, a curs mult sînge nevinovat din partea celor ce no doreau, dar li s-a inpus cu forţa armelor, şi a costrîngerilor de tot felul, şi acum ca rîia nu se lasă extirpată de adevăr.

Unde dai şi unde crapă

    Cam aşa cred eu că s-a întîmplat, şi EL îmi e alături, I-am cerut să-mi fie alături să nu greşesc cumva, cu crearea creştinismului : cînd romanii se luptau să oprească răspîndirea iudaismului, care atunci era mai curat, credinţa în EL, şi avea o putere devastatoare de răspîndire în Imperiul Roman, şi în loc romanii să-i asimileze din toate punctele de vedere, în calitate de cuceritori, pe iudei.
   Se vedeau puşi în postura ingrată, nedorită deloc de a fi cuceriţi spiritual şi astfel au născocit foarte greu creştinismul, ca răul cel mai mic în raport cu iudaismul, dar ca o creeaţie a lor, renunţînd cu chiu cu vai la politeismul de sorginte elen, ce dominaase spiritualitatea latină pînă în 325, cînd a căzut măgăreaţa pe Împăratul Constantin şi maică-sa Elena, să înceapă teribila impunere cu forţa a noi credinţe, noi minciuni(în locul politeismului) : creştinismul, cu scopul eradicării iudaismului din imperiu, ce se cam oficializase tacit.
    Cu aceste mişcări spirituale era de acord şi EL : nu vroia naţiile celelalte să se apropie de EL, ci numai poporul SĂU să-I rămînă fidel şi să se-ndrepte cît mai mult spre EL, din toate puntele de vedere. Astfel prin creştinism aI LUI erau presaţi să-L urmeze cumva, dar în timp s-a-ntîplat altceva : aI LUI au cam dezertat la formele diverse de creştinism.
   Cam nu demult EL şi-a ameliorat cerinţele şi cred sub influienţa schimbărilor din creştinismul în distrugere prin răzmeriţa internă sporită de EL. Acum EL doreşte curat lumea să-L ştie, să-L afle din toate punctele de vedere, mai ales ale spiritualităţii, şi să-L respecte, pentru că EL va veni curînd, SE APROPIE TIMPUL SĂU!

Fără EL

   O ipoteză rea, şi şugubeaţă, să glumim că n-ar fi EL, aşa de departe-I sîntem de a-L respecta, îL şi desfiinţăm cum oleacă ne-o lăsat cam de capul nostru, dar tot sub atenta SA supraveghere, mai de la distanţa necesară să nu-L simţim adevărat ci din amintiri unele cam eronate, compuse după unii autori umani se pare.
   "Dacă Dumnezeu nu există înseamnă nu numai că insul îşi poate face de cap, ci şi că natura şi universul nu au nici o îndatorire faţă de om...Totul e îngăduit şi înpotriva fiinţei raţionale ; totul e îngăduit şi forţelor oarbe ale naturii, coincidenţelor ironice ale hazardului, urzelilor complicate ale destinului"(Nicolae Steinhardt) : "Iubitorii de raţiune şi dreptate - printre care s-au recrutat îndeobşte necredincioşii -  ar trebui să-şi dea seama că ei, mai mult decît oricine, au tot interesul ca Dumnezeu să existe. Să nu dea acest contestat Dumnezeu nimănui să ajungă a-şi dori ca Dumnezeu totuşi să existe şi să nu ne fie îngăduit chiar orişice".
    Atîta cred că fără EL lumea ar fi pierdută în dezordine şi autoanihilare totală, autodistrugerea ar fi iminentă, pentru că nu sîntem capabili să ne controlăm pornirile, răzbunările, invidia, ura, dispreţul, egoismul, nedreptatea totală şi natura ne-ar fi pedepsit punîndu-ne capacul dispariţiei noastre ca specie, de nu era EL undeva să ne supravegheze totuşi interesat de noi aşa neascultători şi nedrepţi cum sîntem de cînd ne ştie, Ivan Kamarazov : "dacă nu există Dumnezeu, totul este îngăduit".

Între oameni

   M-a atras misterul încă de la începutul, cam tîrziu, după 57 de ani, cînd EL a apărut în viaţa mea schimbînd-o total, eu un nimeni, un oarecare, un civil în formare în slujba LUI, gîndul că pot deveni un apropiat de EL, Creatorul lumii, nici acum uneori nu-mi vine a crede, încă-s în devenire, greu greu dar nu mă las înaintez cumva în a-L cunoaşte cum vrea EL nu altfel, cum nu-i cunoscut încă de oameni şi numai aproximat, bolmojit, încă neaflat cum vrea EL.
   Un nepregătit pot spune aproape fără preocupări spirituale, totuşi L-am atras, încredinţîndu-mă în EL cumva nu ştiu încă prea bine, şi are încă încredere în mine nu L-am dezamăgit încă total, cu toate că-s tare apucat, şi-I cam fac greutăţi, de fapt EL mă altoieşte  cînd prea merit.
   Uneori îmi este greu, dar pentru că a avut încredere în mine, continui să-L urmez, cea fi o fi, încă-s foarte curios ce se va mai întîmpla pentru pregătirea mea în a-L urma, aflu tot lucruri noi, neaşteptate, unele uluitoare, şi încă nu vi le pot zice, "misterul care fascinează, misterul care trebuie temut"(Rudolf Otto) : "sentimentul religios apare ca avînd un caracter non-raţional şi ambivalent prin fascinaţia şi temerea inspirate de sacru".
    Nu e teamă în general, de-L urmezi fără să-I greşeşti, cînd calci în străchini e mai bai, de altfel totul e bine şi frumos în comuniune cam strînsă cu EL, îmi transmite acum că nu-i prea strînsă şi are dreptate, încă-s cam slobod în gîndire, vorbe şi fapte, nu-s chiar cum ar trebui, şi cam ştiu ce trebuie dar firea mea, inconştientul, e o luptă în mine uneori, şi ar trebui continuă, un om în devenire de-a LUI  între oameni.

Binele

   Facerea binelui e ceva greu uneori, nefiind obişnuit decît cu acţiuni nedrepte în lumescul acest al nostru dezordonat, egoist, nedrept, şi e singurul mod de a ne apropia de EL cumva, întrucît în sistemul ăsta închis în care convieţuim noi oamenii nu sîntem capabili corect să ne apreciem gîndirea, vorbele şi faptele noastre, ci numai EL ne poate nota imparţial, corect, promovîndu-ne.
   Conştiinţa făptuirii binelui e ceva ce se-nvaţă, prin moralizare, credinţă, şi e ceva ce nu e chiar de calitatea facerii de bine din instinct, firesc din obişnuinţa oamenilor bine crescuţi, moralizaţi de mici în familii deosebite de cu bun simţ, morale ori cu credinţă adevărată, cu frica LUI Dumnezeu.
    "Conştiinţa spurcă, dar nu iremediabil. Nu sîntem copii curaţi, nu sîntem sfinţi. Dar  nici nu sîntem hodoronc-tronc - nişte nemernici, adică nişte impostori ai binelui. Sfinţii sînt limita. După ei vin eroii şi seniorii şi-n urmă iată şotîcăiesc şi îndrăzneţii binelui, cam ridicoli, cam gîfîitori, care nici ei nu-s de lepădat"(Nicolae Steinhardt).

Frica?!

    Pînă  a avea o relaţie normală cu EL, şi mie îmi era frică uneori, din te miri ce, dar acum chiar de uneori sînt pedepsit, de-I greşesc, ştiu de ce, şi caut să mă-ndrept repede, şi se remediază deficienţa în relaţiile cu EL, şi sincopele acestea mai sînt deoarece încă mai am de învăţat credinţa în EL, şi-s un om normal ca fiecare din voi ce EL m-a ales să-L cunosc urmîndu-L.
    "Cît priveşte frica trebuie să mărturisesc că e un sentiment ruşinos, de care am avut parte şi eu. Trag nădejde că în parte, cel puţin, m-am vindecat. Nu cu totul"(Nicolae Steinhardt), numai cînd nu-L simţi lîngă tine îţi este uneori frică, dar după ce-L ştii, şi te obişnuieşti cu prezenţa LUI, Creatorul, mai permanent cu tine de cine să-ţi mai fie frică? De oameni şi acţiunile lor? Aiurea, nu-L cunoaşteţi încă, şi vi-i frică cred să-L aflaţi !
     Ştiu, vi se pare că bravez, va veni timpul cînd şi voi îL veţi afla aşa ca mine şi vă veţi lămuri cum e cu EL, Dumnezeu Tatăl Ceresc, Unicul, Divinitatea Supremă şi prin lumea noastră pămînteană, şi nu numai aşa cred, El nu se va lăsa să mai zbenguim neştiutori de EL, de cînd e cam lumea noastră cam nedeaptă, şi cam dezlegaţi la nedreptăţi despre EL, şi să-L aflăm corect, adevărat, ferm cum doreşte acum EL.

Buna dispoziţie

   Pentru a nu tensiona atmosfera în mediul fregventat, e bine să fim cît mai dispuşi în bine şi la bine, să căutăm să ne ascundem de nu putem să ne prefacem măcar că ne e bine, obtimismul naşte bună dispoziţie, colaborare, întrajutorate, corectitudine, dreptate, adevăr, concesii  înspre bine, bun-simţ.
   Deci să ne minţim apropiaţii şi chiar pe noi în exprimarea exterioară, să arătăm bine, chiar de sîntem poate îngrijoraţi, preocupaţi de ceva greu realizabil, da e ceva greu de înfăptuit de vrei să nu afectezi bunul mers al relaţiilor interuname, şi de eşti şi o rotiţă vizibilă în angrenajul social, familiar, cu atît mai inportant e rolul, şi poate şi greu dar nu ai încotro.
   Cam cu toate pînzele sus chiar de eşti pe geantă, e spre binele general, nu al tău imediat în special, iar de toţi se simt bine în final şi problematica ta va fi încununată de succesul scontat, e bine să nu înclinăm nici un moment balanţa atmosferei sociale spre rău, ci numai spre bine orice ar fi.
    "Chiar dacă nu sîntem bine dispuşi într-o bună zi, să ne  facem că sîntem"(Nicolae Steinhardt), e şi o observaţie de făcut aici, să nu exagerăm în veselie, şi bună dispoziţie deşănţată, aiurea-n tranvai, că stricăm ce atît de greu se construieşte buna-dispoziţie generală echilibrată în mediul nostru firesc, şi să căutăm să o menţinem mai permanent cît mai mult, pentru a ne merge bine, cum vrea şi EL .

Super curajul

    Tot la curaj dar pe altă tonalitate mai tranşantă, mai ori ori în care intră în discuţie libertatea pentru unii echivalentă cu viaţa, existenţa, totul şi curajul sacrificiului suprem pentru un ţel, pentru o formă de existenţă periclitată de nedreptatea ce domneşte în lumea oamenilor, dar toate pe fondul nerespectării LUI, şi a ce ignoră popoarele lumii, datoria faţă de EL, aproape  în totalitate de cînd existăm pe planeta SA .
    Brice Parain : "Dacă vrei să fii liber trebuie să plăteşti ; dacă vrei să fii liber trebuie să nu-ţi fie frică de moarte", aşa te raportezi la viaţă la existenţă cam fără EL, de capul tău ca un bezmetic revoltat de o nedreptate oarecare, ori , şi aici e problema mea şi celor ce-L simt, ştiu şi-L urmează ; simţindu-L lîngă mine, greutăţi în viaţă, în existenţă nu ai, nu ai cum să ai, e cred foarte greu să înţelegeţi ceva ce nu simţiţi pe propria piele, eu am mai publicat şi pe forum şi am fost luat în balon de nedrepţi, şi i-am părăsit, e altă abordare a vieţii, a existenţei în familie, societate aşa cum e azi la noi nedreaptă poate mai nedreaptă ca oriunde-n lume, dar asta e altă pălărie.
    Da, totul se rezumă în existenţa noastră la relaţia cu EL, şi ne cam dă viaţa falsa impresie că  putem  răzbate fără EL, şi plătim de cînd ne ştim şi-n prezent la fel, şi EL rabdă cît poate şi ne aşteaptă să ne trezim cumva, pentru a-L ajuta la edificarea în alţi parametri ai lumii acesteia încă nedrepte, şi nerecunoscătoare faţă de EL.
    Se poate spune că sîntem naivi încă necopţi la minte, dar "naivitatea le şade foarte bine copiilor, dar nu le şade bine bătrînilor (numai că nu au harul sugarilor)" (Leon Daudet), numai pe bază de morală, iar copii nu-s încă deprinşi cu morala, în schimb maturii trebuie să o respecte ca respiraţia aerului, involuntar, să o aibă-n sînge, ori altfel discuţia nu-şi are rostul, trebuie să te-ndrepţi urgent, nici nu se pune problema să-L respecţi, eşti încă-n grădiniţa existenţei, mai învaţă cu fermitate şi rîvnă altfel pierzi totul.

Curajul

   Curajul, tot la curaj ajungem orice am face, de el ne legăm speranţele, visele, viaţa, existenţa, familia, trăirea, realizarea, rodirea cum o doreşte EL pentru fiecare dintre noi, uneori nici nu ne dăm seama că fără curaj nu reuşim mai nimic în viaţă, şi existăm  şterşi spiritual, neimpotanţi cum nu ne vrea EL, ci pentru că-I semănăm, ne vrea demni, curajoşi respectîndu-ne menirea dată de EL,  nouă în lume.
   Nu sîntem oricine, neînsemnaţi în lumea creată de EL, ci contăm în faţa LUI, şi nici nu ne dăm seama, nu sîntem conştienţi de importanţa ce ne-o acordă EL, ca o creaţie a Sa, unică în felul nostru, cam dificili în a ne înţelege cu EL, cum doreşte EL.
   Răzbim în viaţă cu curaj uneori, dar în privinţa LUI nu prea ne preocupă să răzbatem cu curaj aflîndu-L cum ar trebui fiindu-ne Creatorul Suprem, ci acum nu de mult timp am dat buna pe nebuna, am abandonat corecta răzbire pe făţarnica descurcăreală, şmechereală, prosteală, şi ce-i mai grav şi nu avem scuze defel şi-n faţa SA ne cam prezentăm aşijderea, să ne fie ruşine, lume nedreaptă, nerecunoscătoare ce sîntem, mai ales voi că în privinţa mea eu îL ştiu şi-L urmez.
    Să revin la oile noastre, "în lipsa curajului celelalte virtuţi dispar"(Nicolae Steinhardt), curajul e emblema fiinţei umane ca şi încrederea în general, a vieţuirii, a existenţei ca om de la Dumnezeu Creatorul tuturor, nu oricum, după chipul şi asemănarea Sa, deci cu Divinitatea Supremă, e ceva!
    E bine de ştiut şi a nu te lăsa în lupta pentru respectarea LUI, cu toate nedreptăţile, că "degeaba avem însuşiri frumoase, mari calităţi, dacă ne lipseşte curajul totul se pierde, e virtutea absolut esenţială, în lipsa căreia totul se pierde(Nicolae Steinhardt), cu o esenţă mai tare, credinţa, e virtutea primă. Credinţa cu curajul e diamantul ce purifică instantaneu orice în lumea umană.
  

Urma scapă turma

    Se-ntîmplă în viaţă şi căderi, şi urîţenii, şi chiar rele mai ales la tinereţe, dar dacă ulterior îţi tragi pe seamă, şi regreţi, cauţi să te îndrepţi, şi chiar să mai îndrepţi ce se mai poate, cum se mai poate, de se mai poate, obţii realizări bune, năzuieşti spre bine şi frumos, corect, adevărat  în gînduri, vorbe şi mai ales cu fapte lăudabile în bine, îs acţiuni demne de luat în seamă şi categorisit corespunzător acelor vîrfuri corecte.
    De regulă între oameni bunele nu se pune, ci numai relele îs ţinute mult minte, şi uneori dospesc, se umflă şi fac pui, mai ceva ca iniţialele veşti rele, e bine să le mai uităm că ne fac numai rău ţinerile de minte răutăţi, da , e drept, au fost făcute mai demult, dar şi EL iartă, ar trebui uitate şi să ne liniştim, şi de s-a îndreptat insul în bine, asta-i de ţinut minte şi mai ales de făcut şi noi tot numai bine.
   Nu umbrele vechi ce nu mai fac rău la nimeni ci faptele înălţătoare se pun şi trebuie să ne scoată din griul, cenuşiul vieţii asteia lumeşti aşa de şterse spiritual şi dezlînate şi să ne dea adevărata valuare a insului devenit om adevărat demn de urmat, nu oricum ci la locul cuvenit după gîndurile, vorbele şi faptele sale.
   Feodor Mihailovici Dostoievski : "Oricare dintre noi a cunoscut în cursul vieţii lui momente de slăbiciune, de cedare, de abjecţie, dar totuşi, nu după asemenea momente trebuie să fim judecaţi, ci după momentele în care am fost în stare să ne înălţăm la o potenţă spirituală ridicată".

Urmîndu-L

   Prin existenţa cotidiană în viaţa pe pămînt ne obţinem mult visata acceptare a noastră de către EL, în a ne înălţa spiritual la ce  doreşte EL de la noi, prin gînduri, vorbe şi fapte ce ne stau la îndemînă în societate, familie, ori sinele fiecăruia şi trebuie să-I demonstrăm, mai anevoie, alteori mai uşor, depinde de fiecare în ce stagiu se află în relaţiile cu EL.
   Şi de moştenirea lăsată de înaintaşii săi de sînge, mai dificil ori căutînd înlesniri în căile ce ţi-s la dispoziţie, ori iei pieptiş îndreptarea orice ar fi, EL nu te lasă de izbelişte, de-L afli cumva, trebuie să-L urmezi cum te taie capul, uneori afli mai lesne unele cerinţe alteori mai greu, în final trebuie să-i fii cum vrea EL, "trebuie să mergem la cer călcînd pe pămînt"(Victor Hugo).

Munca

   Din convingere, rutină, obişnuinţă prin muncă neîncetată ralizezi, construieşti, edifici chiar şi fără să-ţi faci planuri, proiecte, năzuinţe, speranţe, prin muncă şi iar muncă concentrat pe făptuirea micilor realizări, ce-s la îndemîna preocupărilor cotidiene, obişnuite, fireşti, zilnice, neînsemnate dar pe ansamblu în final opera ai completato continuu şi poate fi măreaţă şi fără să-ţi fi făcut cine ştie ce gînduri.
   Deci munca preocupantă continuu te scoate la limanul nesperat, nu degeaba e zicala : ochii sperie şi mîinile bucură. Se poate uneori să nu-ţi realizezi vrerea niciodată, dar trebuie să nu te laşi niciodată, ăsta-i scopul , pentru care EL ne-a creeat, să ne vedem de ale noastre fără prea multe complicaţii şi gînduri năstruşnice, "nu e nevoie să speri ca să întreprinzi şi nu este nevoie să reuşeşti ca să perseverezi"(Wilhelm de Orania).
   Să nu te laşi înfrînt de unele nereuşite, să  munceşti, să  te întrebuinţezi fără rabat de la firescul tău normal, să nu dai înapoi, să nu şovîi, neclintit spre făuritea datoriei neîntrerupte a ta, chiar de se zice că eşti prea mic pentru un război aşa mare, cu metode noi, cu îndrăzneală neîntreruptă, căutînd noi perfecţionate metode în căile de urmat în izbînda ta, să lupţi şi iar să lupţi ăstai ţelul vieţii pe pămînt.
   Chiar de tu simţi uneori că te lasă puterile, ori eşti dezorientat, descurajat, terminat cumva, roagă-L pe EL să te sprijine  în drumul tău neintrerupt spre scopul vieţii tale, pe care EL îl ştie, şi tu-l cauţi prin preocupări, gînduri, muncind cum te taie capul.

Sinceritatea

    Sinceritatea e bună, şi corectă, binefăcătoare, adevărată, dreaptă numai la cei ce-s morali, înfrînaţi, educaţi adevărat nu de mîntuială, care-s nişte animale în porniri sincere dăunătoare societăţii şi lor însusi, "în morală se cade să nu predomine sinceritatea, ci respectul pentru regula morală"(Nicolae Steinhardt).
    Şi credinţa în general bine înţeleasă însuşită corect, dă dreptul omului să fie sincer în acţiuni, vorbe şi gînduri ce nu-s în pericol de a destabiliza  buna-cuviinţă, întrajutorarea, convieţuirea paşnică în libertate şi democraţie adevărată.