1436.S-o întîmplat ceva?!

   Corect, EL face să răsară soarele şi peste cei buni şi peste cei răi, şi să cadă ploaia şi peste nedrepţi şi peste cumsecade. Pe toţi ne creditează, sîntem ai LUI, creaţia SA în devenire, acuma mai şchiopătăm unii mai tare, la unii nu se observă defectul. EL crede că ne vom putea îndrepta cît mai mulţi şi ne vom încadra în proiectul SĂU, dat nouă şi încă nu-l ştim. Ni se dă cu pipeta informaţii pentru un timp şi după cum le dezvoltăm, ne mai dă un şprunct (vînt) din nou pentru un timp în devenire. Şi tot aşa pînă ne vom afla menirea.
   Nu ştim nimic, E atît de ascuns şi de nedreptatea ce ne-o lăsat să ne cuprindă, mai pe toţi, încît nu ştim cum e cu noi. Nu ştim cum E cu EL şi altele pe alăturea şi foarte importante nouă, că sîntem aşa de curioşi şi nărăviţi în multe. De-i greu să ne intre careva în voie, de asta EL ne evită, ne mai caută cîte unul mai cuminte LUI şi ne trasmite  cîte ceva necesar. Dar noi vrem să se discute pe şleau cu capete mai luminate şi EL nu vrea, o dilemă grea nouă şi LUI
   De aicea atîtea interpretări prosteşti din partea noastră. EL are pîinea şi cuţitul, noi hîzenia împopoţănată mîndră şi de dăm în gropi, că EL nu ne lasă prea multe să ştim. Legaţi la ochi de EL, dar încăpăţinaţi şi EL la fel în problema cu noi, de un timp în aşteptare. Poate ne vine cumva o minte la cap, mai abordabilă pentru EL şi Lumea LUI.
   Să fim mai răbdători, de se poate îndelungi răbdători, cum e EL cu noi. Dar nu ne potrivim, în primul rînd la EL timpul şi-L face cum vrea, se poate şi întoarce, în aşa măsură-I Divinitate. Şi-n mod normal noi pentru EL şi Lumea LUI, sîntem nişte efemeride. La noi cca.150 de ani, e ca la EL cca. o zi şi asta în foarte largi delimitări spaţio-temporale, după cheful SĂU, de muncă ori ba.
   Ne-o lăsat să vadă ce-i de capul nostru, şi-o fost, că acuma-I în impas oarecum, o va rezolva sînt sigur. Trebuim să progresăm cum ni-i calea dată şi ne-am împotmolit. Baza, credinţa, ni-i anapoda răzghită rău şi-a LUI, n-o ştim şi nici îndreptaţi nu sîntem. Ca să îndeplinim minimum de primire pe mai departe, cum ni se cere de SUS. Ar fi putut să ne radă, părăsindu-ne, de pe Pămîntul SĂU, dar nu s-o mai putut. S-o întîmplat ceva?!

1410.Să nu-ţi fie frică de moarte

   Nu-i adevărat şi-nainte, adică în atichitate EL era altfel, era tot legat de legile binelui, nu era capricios ci drept şi energic. Ne cere să ne moralizăm mai înainte de a lua legătura cu EL. Ca şi cînd sîntem contaminaţi cu cine ştie ce maladie incurabilă, imoralitatea şi facerea răului, ce ni-s în lume azi probleme de căpătîi lumeşti. Să ne debarasăm de ele cît mai complet şi apoi să-L recunoaştem cum E EL adevărat Corect.
   Inteligenţa e de dorit împreună cu bunătatea şi bunul-simţ, altfel e degeaba şi fără rost, rateu uman. Şi să fie expusă cînd e cazul, nu ostentativ că oboseşte mai rău ca incultura. Ci aşa episodic, discretă şi să fie căutată, că-i interesantă la nevoie doar.
   Nu ştiu ce inepţie e şi asta, să nu-ţi fie frică de moarte, cine omul, dar ce e el, supraom cumva, ori ce? Cînd eşti nedrept şi nici nu-L ştii, după un timp doar SUS ştiut ţi se pune-n cîrcă teama de suferinţe şi de moarte. Şi o trăieşti te inhibă, nu-i aşa de florile mărului, o ai ori nu. Cu EL nu-i de glumit de nu eşti cum trebuie. Totul se plăteşte cînd te părăseşte că-I greşeşti. Trebuie grabnică, măcar grăbită schimbare înspre bine şi cu bun-simţ şi restul cum te vrea, vei afla.
   Chiar şi cei mai straşnici dintre noi îs pînă la urmă doar oameni şi-s reduşi de se scormoneşte la unele lucruri banale. Dar să se ştie că-s deosebiţi prin ceea ce au ieşit în relief mai deosebit, ajutîndu-ne pe toţi să progresăm oarecum. Prin ceea ce-s deosebiţi în bine şi util tuturora faţă de ceilalţi cumva. Şi să ne ferim a fi imorali şi scandalagii prin arătarea cu degetul defecte umane totuşi la ce-i mai răsăriţi ca noi. Invidia, nu-i o calitate.
   Să ne împopoţonăm cu o credinţă, chiar şi în EL, cea adevărată, e posibil în timp, dar imediat să-i alipim comportarea morală, că singură răceşte. Şi nu-i uşor de a te cunoaşte pe tine, că asta se cere îndreptarea ta cît mai completă şi corectă şi înfăptuirea doar a binelui cît vei mai exista.
   Şi-n nedreptele religii se cer multe şi mărunte şi-i degeaba osteneala, că în faţa SA, valorează de nu sînteţi măcar moralizaţi bine, doar cît o ceapă degerată. Cît te-ai crede de sfînt şi preasfinţit, aiureli de nedrepţi cu vise străine de Lumea LUI. Părăsindu-i vin nevoile peste ei ca la orice ordinar simplu şi ne pretenţios nevoie mare.

1407.Conştiinţa şi morala

   Mulţimea pricepe puţin din schimbările materiale, cum de au loc, neştiind că-n spatele lor îs schimbările morale, cele pur sufleteşti. Nu poţi fi civilizat decît atunci cînd interesului general ne supunem interesul fiecăruia înfrînîndu-ne fiecare în dreptul său. Şi-i moralitatea care are trei factori din care izvorăşte, credinţa, datoria şi onoarea. Cu trecerea timpului numai onoarea mai rezistă şi cînd e pe cale şi ea să se sfîrşească începe decăderea, sfîrşitul prin dezordinea şi pieirea societăţii.
   Morala dispărînd, forţa se identifică cu dreptatea, justificînd orice prin succes. Cînd morala nu-i lăsată să menţie ordinea, o va face forţa brută şi oarbă. Desfiinţînd libertatea din societate desfiinţezi instituţiile dreptului public. Dreptul e doar un instrument ce poate lucra în sens liberal ori opresiv, după cum e manevrat. De regulă dreptul e o instituţie autonomă ce funcţuinează doar într-o societate cumsecade. Elita care conduce, morală şi cinstită, de nu crede şi-n drepturile omului, totu-i o caricatură în prăbuşire liberă.
   Ca să rezişti curat, moral şi corect într-o societate nedreaptă, ca azi la noi, îţi trebuie tărie multă de caracter, voinţă nemăsurată, dîrzenie. Că pentru a te complace ei, nedreptăţii, nu-ţi trebuie nimic eşti ca ea şi coexişti greşindu-I, şi la o adică te părăseşte. Şi trebuie vorbit mai puţin şi treabă mai multă bună, tăcut şi făcut.
   Ca să fim cum trebuie, noi de jos trebuie să dorim binele societăţii, de nu autorităţile-s degeaba acolo puse. Individul distruge de nu-i moral şi doritor de bine şi util. Civilizaţia înseamnă limitarea, înfrînarea pornirilor imorale şi nedrepte oamenilor în general. Ce ţie nu-ţi place altuia nu face şi-n general oamenilor şi naturii înconjurătoare, mediului.
   Însuşirile gîndirii şi spiritului îs interesante, ne înalţă de vrem a le cultiva. Nu-i uşor, ba din contra ne trebuie voinţă multă tenacitate. Plictisitoare-i imorala. Conştiinţa şi morala de lipsesc restul e fără orizont, deşărtăciune, rateul vieţii. Împotrivindu-ne LUI, ne facem nouă rău în primul rînd, EL e într-adevăr Responsabilul de noi vii din partea CER-ului. Şi ne vrea doar binele îndreptîndu-ne şi să-L pricepem cum E.

1380.E totuşi un semn

  Se zice că ar fi bine să îmbinăm raţiunea cu credinţa. Ca exemple în istorie, zîmbetul raţiunii din sec. XVII-lea, cu înflăcărata credinţă din sec XII-XIII. Înflăcărata credinţă oarbă şi nedreaptă în privinţa SA, cu părăsiri şi foarte însîngerate urmări pe măsură, dar fudui nedrepţi nu au minte. Deci de ar fi fost raţionali religionarii acelor vremuri nu-şi întorceau faţa de la EL şi n-ar fi fost părăsiţi exemplar în nimicitoare şi urîte atrocităţi în care omenirea s-a dovedit animalică, fără pic de omenie.
   Nu aşa se face măi oameni, o fi prostia voastră dominantă şi nu vă pasă de voi, dar lăsaţi-i pe ceilalţi să vieţuiască în tihnă cum li-i dat de SUS. Voi nedrepţii, vreţi să credeţi în cîte stîrvuri vechi, nu aveţi de cît, lăsaţi-ne în pacea ce ne-o dată-o CEL de SUS s-o ştim şi s-o urmăm.
   Starea de conflict, e un semn al părăsirii CEL-ui de SUS, ce vă însoţeşte pe voi de cînd existaţi ca religie nedreaptă şi încăpăţinată-n rele şi urîte practici. Dosite-n mieroase vorbe şi nătîngi apucături, bazate pe minciuni şi deşarte închipuiri. Încetaţi-vă activitatea nedreptă şi reîntorceţi-vă la EL şi noi vom mai vedea de vă şi moralizaţi înspre bine, mai discutăm.
   Nedrepţii dau vina pe EL că nu-L pricep, neputincioşi înspre bine şi util. Ci numai în rele şi urîte fapte, vorbe şi gînduri. Limitaţi de EL, că nu merită cunoaşterea desăvîrşirii, se revoltă contra Înaltului, cu neruşinarea nevrednicului.
   Proclamarea adevărului e mereu solemnă, că adevărul e solemn. Dar minciuna e şi mai şi de-o tot urmaţi, nedrepţilor! EL vă va judeca şi părăsiţi veţi urma calea voastră, în final hotărîtă SUS.
   Toţi pedepsiţii din naştere vă impun legi caraghioase şi obraznice, în loc să-şi oblojească tarele în ascuns cu ruşine. Că-s doar sub povara pedepsei Divine. Recunoscîndu-şi limitele, să caute să se-ndrepte, cum pot cum nu pot, asta e destinul lor. Şi să nu-şi mai fîlfîie neputinţa neruşinată-n lume. Auzi , mai mult, au şi biserici în religia nedreaptă lumii. Un talmeş-balmeş de ne descris, cu nedreptatea liberă să ne altereze existenţa. E totuşi un semn, că de vom greşi ca ei, ca ei vom ajunge.

1379.N.Steinhardt şi Manole

   În timp încrederea în puterea deţinută se pierde. Se schimbă credinţe, idealuri, obosesc pornirile şi trebuie să te retragi, cum poţi chiar şi pe uşa din dos, de nu-i chip altfel. Sînt unii mai ambiţioşi, ranchiunoşi ce-i posibil să iasă din scenă şifonaţi fest şi incapabili de compromis ori cu piciorele înainte. EL ştie ce-i de făcut şi aşa se face.
   Se zice că eşti la putere deoarece poţi constrînge şi nu că ai mijoace de coerciţie eşti la putere. De regulă masele susţin tiraniile. Cînd nu mai ai credit, ca-n orice domeniu şi-n politică şi la putere.
   Ţi se cere de poţi să realizezi măcar imaginar ceea ce nu-i în realitate, în orice domeniu te afirmi, de poţi.
   Nedrepţii consideră binele inferior răului şi urîtului. Nu-i aşa de eşti de partea SA, cu totul, binele înfăptuit e mai viguros decît oricare potrivnic întîlnit, de fapt nu au curaj al întîlni, cînd EL pe acolo-I dorit.
   EL îţi înlesneşte multe, chiar şi-n părăsiri de atenţionare. Să încerci şi potrivnice spiritualităţi, doar să te îndrepţi cum se cuvine, aşteptînd  încă de la tine. Şi de nu-i şi nu, ţi se ridică pavăza SA. Aşa o păţit N.Steinhardt. Vărul său, Manole, mai reţinut într-ale spiritualităţii o dus-o mult mai bine şi liniştit, avînd cam aceleaşi porniri şi preocupări mult timp împreună.
   Ce spun : mai bine retras ateu un timp pînă ţi se oferă adevărata ta credinţă în EL, de nu aşteaptă şi doar moral să fii între oameni. Avîntarea cu ochii mai mult închişi în spiritualitate, te costă, că EL are ale SALE cu fiecare cînd e timpul. Noi nu le ştim, dar reţinuţi putem fi, mai ales cînd ne ştim cu musca pe căciulă din poporul SĂU.
   Cînd avem neclintită credinţă în EL, orice împotrivire din alte părţi, mă întăreşte, şi EL mi-I alăturea şi la bine şi rău. Doar să fiu cum trebuie şi caut, încă caut.
   Cînd duci o viaţă cum vrea EL pe Pămînt, chiar cît de limitată ar fi de cîte altele, dar mulţumit cu bun simţ şi ştiindu-L. Aşa-ţi va fi şi dincolo, de nu mai bine, de-ţi îmbunătăţeşti parametri chiar de aici, în legătură cu EL şi existenţa ce ţi-o cere. EL e cheia şi lăcata, cît existăm pe ale SALE plaiuri pămîntene.

1349.Cumsecadele şi societatea

   Omul care nu se mulţumeşte cu dezordinea şi nedreptatea cu dezmăţul şi atmosfera tulbure, e în stare de mai bine, frumos şi util. Şi de altele alese înalte speculaţii, ce-i fără grija propriei sănătăţi, neînfricat, că-I doar cu EL, cumsecade. Dar şi foarte rar în astă societate nedreaptă şi imorală.
   Natura ne-o făcut să fim în fruntea vieţii de pe Pămîntul SĂU, unii mai deosebiţi în gîndire şi fapte înălţătoare, majoritatea ne inteligenţi. Dar toţi pot fi educaţi şi moralizaţi şi progresa de se vrea în lume. Civilizaţia nu stagnează, doar progresul şi poate fi reluat cînd condiţiile permit.
   Omul poate fi îmbunătăţit, dar psihic e mai greu, încrezător totuşi în moralizare .
   Aşa de nedreaptă-i religia în lume că omul nu mai poate crede în EL cu adevărat, ci-n materialitatea unor închipuiri deşarte, ce-i duc nicăieri ca-ntotdeauna. Îs expuşi părăsirii LUI şi suferinţa şi frica morţii îi năuceşte.
   Civilizaţia se bazează pe toţi componenţii societăţii, şi ultimul imoralizat încă trebuie îndreptat, altfel e compromis ansamblul social în devenire înaltă, să zicem, deoarece pierzîndu-L pe EL totul e degeaba. Baza-i ioc şi şubredă tare şi se şi simte o ameninţare crescîndă, uni-s bagă capu-n nisip. Au mai făcut şi-n alte date periculoase.
   Credinţa, onoarea şi datoria îs bazele înaltelor năzuinţe, dar să se ţie la ele mereu, altfel e de rîpă totul în timp.
   Morala dispărînd din relaţiile private şi din politică (o bagatelă). Succesul justifică orice, nedreptatea învinge şi EL părăseşte acea lume şi-ncep represaliile. Coeziunea socială morala o ţine, de nu forţa brută, cînd lumea-I fără EL.
   Dreptul e un instrument în mîna puterii, opresive ori liberale. Numai într-o societate cumsecade, dreptul e drept.
   Şi de nu elita morală şi cinstită nu crede în drepturile omului, totul e o ruină în descompunere.
   De asta îţi trebuie dorinţă arzătoare şi tărie să supravieţuieşti în nedreptatea lumii, să fii ca ea şi oropsit nedrept, e să coexişti în rele şi urîte de-ţi plac, dar la scadenţa SA, te poate părăsi şi te lovesc nevoile ca şi pe ceilalţi nedrepţi.

1346.Nepăsarea şi cunoaşterea

   În faţa perfecţiunii în general şi a ticăloşiei, nu-ţi găseşti cuvintele. Şi perfecţiunea în societate nedreptă şi mişelia te lasă fără replică, atît de indignat poţi fi că amuţeşti.
   Totuşi omenia e îmbucurător c-o mai întîlnim în lume, e o floare rară, dar există şi-i de remarcat cu bucurie. E nădejdia în mai bine, frumos şi util, cumsecădenia şi speranţa în EL că-I încă cu noi şi ne vom reabilita cum se vrea. Şi una rece, toţi avem neruşinarea de a trece nepăsători pe lîngă suferinzi şi năpăstuiţi şi ne facem că nu-i vedem. Dar acelea îs atenţionări şi pentru noi, să luăm aminte să ne îndreptăm. Că răbdarea SA e pe sfîrşite şi-i putem înlocui în expoziţia părăsiţilor, de nu-L luăm în serios.
   Înfăptuirile mari se datorează oamenilor mari, realizatorii îs diferiţi omul e totul şi sfinţeşte lucrul.
   Istoria necazurilor ce-s pe lumea nedreaptă de cînd e ea, e presărată cu perioade de tihnă şi pace. Toţi şi le doresc, să-i însoţească cît există măcar ei şi ai lor în bine. Dar se impune îndreptarea cerută de SUS, şi nu vor mai fi părăsiri şi consecinţele asupră-ne suferinţele nesfîrşite. Deci toate au o explicaţie, dar lumescul nu pricepe, la fel şi nedrepţii în păr.
   Secretul vieţii, da, e în aflarea SA corectă şi îndreptaţi, vom coexista împăcaţi şi mulţumiţi de noi şi ai noştri. Autocunoaşterea de sine, o preocupare, caznă şi îndreptarea firească cum ne doreşte EL nouă.
   Posibil să nu fim numai noi vizaţi de EL, Divinitatea de pe Pămîntul SĂU şi din alte locuri din Universul SĂU, nouă încă ne ştiut. Echilibrul e necesar ca să coexiste încă în armonie cu natura SA şi ce mai trebuie cu bine. Bunul-simţ să nu ne lipsească şi să-l lăsăm şi celorlanţi urmaşi şi celor interesaţi, că-i un pas mare spre aflarea SA cînd ne permite.
   Raţiunea e neputincioasă în faţa credinţei, spiritualitatea ne dă gata, de nu ne astîmpărăm şi îndreptaţi să-L ştim. Să ne cuminţim, a nu obliga pe nimei la ceea ce năzuim noi, ca regulă să-i însoţescă şi pe alţii. Fiecare-i responsabil în faţa SA în mod egal şi diferenţiat după potenţialul demostrat în bine şi ştiindu-L.

1343.Întunecimea

    Nu-i o dilemă claritatea - întunecimea, întunecimea o dat voie de SUS să se instaleze la noi pe Pămînt din cauză că-I tot greşim şi luînduşi mîna de pe noi oarecum, nu de tot. De ce nu de tot, că-I sîntem aI LUI şi ne are în grijă de SUS şi-I Singurul Responsabil din partea SUS-ului de noi cei vii de pe Pămîntul SĂU. Claritatea încă nu-i învoită pe Pămînt, deoarece nu-i timpul, nu-i ispăşirea, nu-i pregătirea gata, mai avem de învăţat minte. Cîtă nu ştiu încă, de voi afla voi spune de-mi va da voie de SUS.
   Ca şi claritatea, limbajul e o metodă necesară şi suficientă comunicării, fără ea nu ştim multe şi aşa nu vrem multe. Vorbirea singură nu-i prea bine venită ci-i nevoie să fie informativă şi încă ceva să fie corect concepută în expunerea dorită.
   Autenticul nu are de-a face cu inconştientul, fără de care nu existăm. Să nu confundăm esteticul cu eticul. Ultimul e legat de morală şi celălalt de frumos.
   S-o dus vremea cînd bisericile nedrepte ce-s şi azi, mai dominau prostimea, între timp s-o mai dezmeticit lumea revenindu-şi în fire. Andre Malraux totdeauna s-o referit la adevărata credinţă, nu în bazaconii, ci-n  EL, Creatorul. Şi va fi întoarcerea la EL cu adevărat, în amploare şi nu va fi ştearsă lumea după cum doresc neputincioşii nedrepţi încă. Se-ngrozesc religionarii de venirea LUI, pe îndelete şi cale lungă.
   Copii pot fi naivi, ceilalţi nu. Şi să-i obişnuim de mici cu adevărul SĂU şi s-o dăm în colo de nedereptatea lumii încă zurlie pe aici. Şi-n morală să-i integrăm de tot.
   Nedrepţii aşa de speriaţi sînt de EL prin perspectiva morţii, c-o visează şi ziua mare-i cu ei, vai de ei neputincioşii. Inconştienţi de netrebnicia lor, la hurtă-n rateul uman încă-n curs.
   Li-i frică de atei că-s cei ce-i văd cel mai de aproape, ce mici sînt şi-n rîsul tuturor cu năzbîtia lor încă panaramă, slută a nedreptei morţi, pentru ceilalţi.

Adevărul LUI

   Cînd ne luăm după suflet, eul nostru sincer, adevărurile curate adînci, pure ce ne călăuzesc pot fi idolii noştri sinceri, fermi, dar nu au nimic în comun cu adevărul suprem ce-I dincolo de noi toţi indiferent de existenţă şi-I aparţine numai LUI şi Lumii LUI, nu orice sinceritate trebuie neapărat să fie şi adevărată, instinctele curate ale fiinţei nu-s corecte de nu-s filtrate de CEVA exterior trăirilor noastre.
    Un ŢEL exterior nouă, existenţei noastre de pe pămînt e salvarea adevărată, nu închipuirile sincere, instinctuale ce ni se par adevărate din imaginaţia sinceră ce ne face să ne pierdem unitatea fiinţei noastre amăgindu-ne. Acel adevăr exterior fiinţei noastre E EL şi Lumea LUI şi nu cutezăm a ne măcar gîndi să ne amestecăm în acea LUME şi regulile EI nepricepute de nici un om încă, dar cu multe încercări false în trecut şi azi continuate de nedrepţii lumii.
   "Mai bine ascultaţi de Dumnezeu decît de pasiunile sau de instinctele tale"(Nicolae Steinhardt) : "Prin faptul că un sentiment e sincer nu înseamnă că merită aprobare.Ba chiar rostul moralei e să combată instinctele naturale şi sincere, să le înlocuiească cu altele mai bune. Sinceritatea mai are alt inconvenient capital: ne duce către o pluralitate amăgitoare. Odată ce ne lăsăm pradă instinctelor şi nu mai admitem o regulă, unitatea fiinţei noastre piere. În fiecare zi, în fiece clipă, sufletul nostru e altul. Numai ideia datoriei alcătuieşte o axă centrală care strînge aspiraţiile noastre contrare într-un mănunchi unitar. Adevărul trebuie să rămîe o noţiune exterioară minţii noastre".
   Trebuie de avem trecere să-nvăţăm a-L respecta, de nu să-i urmăm pe cei ce-L ştiu sincer nu după false amăgiri străine de credinţa în EL şi nerespectîndu-L ci numai mimînd respectul SĂU. Deci îndreptarea e necesară de sus pînă jos şi de la stînga la dreapta, în toate existenţele umane posibile din lumea de azi de pe întreg pămîntul SĂU.

Neunitar

   Lipsa unităţii fiinţei e ceva întîlnit mai mereu între oamenii de azi şi dintotdeauna de mai sus ori mai jos în societatea umană, desăvîrşiţi în înguste specializări şi cu lacune în comportamentul social normal, firesc, deci fără un fir unitar în gîndire, vorbe şi fapte mai ales, apucat, animalic în unele acţiuni nefireşti, trăind intens unele perioade, stagnînd în altele, lenevind fără un scop final.
   Fără un ţel decît pentru scurte perioade şi intense trăiri, dar cu dezamăgitoare salturi în josul social, familiar, uman în general, "pur şi simplu un om dintr-aceia cum  le vine greu multora să creadă că există, pentru că nu e decît un ansamblu de calităţi şi defecte, dozate neprevăzut, nesimetric,...deci un complex fără un fir condurător? Pentru un astfel de om, conştient de limitele, imperfecţiunile şi contradicţiile sale, încape numai o resemnare demnă şi muncă...zice Hippolyte Taine : de sinucidere lentă şi înţeleptă. Mai încape  şi mulţumirea patimilor, prea puţin importantă sau satisfăcătoare cale de împlinire. Un înţelept? Nu, desigur. o repetăm, un om, adică aceea din fiinţele create căreia unitatea e ultima trăsătură ce i se poate atribui ca specifică"(Nicolae Steinhardt).
   De l-ar fi atins credinţa oricum cu adevărat şi s-ar fi prins de el, l-ar fi îndreptat şi alte trăiri urmau în viaţa sa cu un final firesc, uman, demn măcar, de nu deosebit de bun şi de urmat şi de alţii de se pot afirma ca un el oarecare îndreptat şi ne trecut cu vederea de EL, evident.

Ştiinţa

   Da e nevoie de a-L cunoaşte, de vrem să-L urmăm şi-n ştiinţă, să ne dea voie să-L urmăm şi-n ştiinţă, pentru că am rămas de căruţă în cunoaşterea noastră încă limitată mult faţă de Lumea LUI, nu-s aiureli, da, să-L urmăm şi-n ştiimţă, EL şi Lumea LUI au deschidere în TOATE, dacă ne-au creat şi pe noi şi lumea înconjurătoare, ne şi asistă ferm şi din toate  punctele de vedere ale LUI, fără să ne dăm încă seama, asta E. Şi E şi oarecum stingherit de nepăsarea noastră vizavi de EL şi Lumea LUI.
   Cred că reînodarea relaţiilor cu EL şi Lumea SA, va fi pe alte baze, mai avansate în concepţie, conform cunoştinţelor şi ale noastre în perfecţionare încă, încă sîntem priviţi de foarte de sus, pentru că ne trage înapoi nedreptatea, religiile lumii în general, şi neabordarea SA cu curajul dorit de EL, pentru a ne apropia firesc, normal, creaţia în devenire de Creatorul Desăvîrşit.
   Avem nevoie de o oarecare deschidere de drumuri în ştiinţa Sa, să-L urmăm cu preocupare sinceră, nici nu-i loc de alte abordări, după ce-L vom afla cum doreşte EL şi Lumea Sa, vom fi siliţi fiindu-I datori Tatălui Nostru, şi nu numai pentru a-L urma în salvarea noastră, vom urma nişte paşi obigatorii, cred absolut "toţi".
   Salvarea noastră, zic, pentru că I-am greşit tare şi caută să ne-ndrepte întîi în comportamentul social presîndu-ne cu diverse ameninţări şi unele straşnice pedepse, pentru trezire şi redescoperindu-L, ulterior cu EL să-l cunoaştem ferm, adevărat, Unicul şi Lumea LUI din CER-uri, Universul Său.

Iarăşi

   El ne mai cruţă dîndu-ne ocazi rară de a nu trăi în vîltoarea evenimentelor ce au schimbat faţa lumii, ce i-au marcat pe oameni deviindu-le atenţia de la firescul, normalul vieţii tihnite ce-l merităm de-L respectăm, dar noi nu-L ştim măcar cît de cît, ci-L renegăm mai permanent şi touşi EL nu ne pedepseşte decît sporadic, nu la grămadă cum merităm nedrepţi fiindu-I.
    Nicolae Steinhardt : "Sîntem dispuşi să credem că istoria e mereu înaintea ori în înapoia noastră, că pe noi ne va cruţa. Şi au fost, cu adevărat, oameni fericiţi pentru care viaţa s-a scurs liniştită, prielnică, îngăduitoare...în trecut a fost loc pentru nenumărate tihnite existenţe...Eram scoşi de-a valma din făgaşurile noastre individuale şi ameninţaţi cu destinul colectiv".
    Ne arată cum ştie să pedepsească urît, îngrozitor, ca recent în cercul de foc al Pacificului, de nu-L respectăm, şi nu-L respectăm încă, ci-I întoarcem spatele şi a venit cu pedepsele mai aproape de noi, le simţiţi mai zilnic, aşa că treziţi-vă nedrepţilor şi să ne-ndreptăm spre o existenţă cum vrea EL, urmîndu-L cu adevărat nu mimînd în nedreptatea actuală.
   Să devenim toleranţi, cu fapte, gînduri şi vorbe bune, adevărate, costructive, demne, morale, cu gîndul cît mai mult la EL, Adevăratul Dumnezeu, Tatăl nostru CERESC, CREATORUL TUTUROR, şi mai ales aL VIILOR.

Munca

   Prin muncă te realizezi şi te impui, te află ceilalţi, punctul de vedere, principiile tale ce te pot îndreptăţi măcar oarecum, ce te călăuzeşte în bine, frumos, corect, adevăr şi dreptate mai ales că-s sub influienţa SA, ceva neaşteptat, deosebit, neobişnuit pentru un civil om obişnuit, un oarecare de oriunde aş putea fi, aşa a vrut EL, şi ăsta sînt în slujba LUI oarecum, cît mă pricep deocamdată.
    Caut să-L urmez cum pot cu firea mea omenescă, normală, cam dintr-o bucată, apucat, dar caut să fiu drept şi atent la EL, pentru că încă-I greşesc după peste 4,5 ani, şi încă nu-mi cunosc toate problemele ce I Le fac, şi-L silesc să mă-ndrepte spre firescul necunoscut încă de mine, învăţ şi iar învăţ.
   Într-adevăr am pornit dintr-un punct de jos în a-L cunoaşte, şi a mă cunoaşte cît de cît, şi m-a ridicat oarecum, eu ştiu , cîte puţin cîte puţin, cu toate că-s tare nerăbdător încă, dar şi neputincios încă şi silit de EL să mă schimb nu cînd voiesc ci cînd a vrut EL cumva, nu la-ntîmplare ci cred după un program, cel ştiu oarecum pentru că-i trecut.
   Gilbert Keith Chesterton : "Consideră munca cea de toate zilele drept romantică, e veşnic dătătoare de senzaţii tari pentru că poate oricînd produce ceva neaşteptat şi nou cu totul".
   Şi ştiu cam totul, mi-am notat şi unele vi le-am şi transmis în timp, caut să nu-I greşesc, ori cît mai puţin de se poate ; îmi amintesc acum cît de greu îmi era să- L urmez cum îmi impunea acţiuni ce efectiv nu le ştiam  a face
apropiaţii credeau că-s bolnav , dar eu neputincios în a-L pricepe cît de cît atunci, şi a cam venit lîngă mine şi-L simt mai mereu în îndumare.
    Am restrişti în acţiuni, vorbe şi gînduri, nu-L pot supăra, caut să mă-ncadrez în limitele  impuse conform unor învăţăminte ce unele greu le-am aflat şi cu grele pedepse că nu le priceperam atunci şi am plătit de ţin minte ş-acum poznele-I făcute, de credeam că-s normale înţelegeri şi nu erau, decît grave greşeli, am să caut cu timpul cînd va fi să vă pun în gardă şi pe voi, pentru că asta-i menirea mea.

Sărăcia 2

   Nerespectîndu-L ne pedepseşte şi cu lipsurile de tot felul : materiale, cuturale, ştiinţifice, socio-politice şi altele ce un ins civilizat nomal le are la-nedemînă şi folosindu-le nu ştie cum e să nu le ai, şi de asta e normal din educaţia noastră să facă parte şi trezirea în faţa adevărului crud al sărăciei ce încă stăpîneşte părţi din populaţia lumii.
   Şi să ştim bine acele limite şi să nu ni le scoatem din minte, construindu-ne viaţa ca şi cu fricile celălalte ce privesc libertatea, boala, catastrofele de orice fel şi-n general toate pedepsele LUI, adica mai pe scurt frica de EL pentru că nu-L respectăm măcar simplu, pentru început, încercaţi să nu-L mai despărţi-ţi în cîte componemte năstruşnice, EL E Unic Indivizibil, obişnuiţi-vă şi gata începem o nouă viaţă de cînd reuşi-ţi asta şi nu e greu veţi simţi imediat.
   Ne vin minţile la cap şi EL ne îndrumă vieţuirea fără lipsuri şi nevoi, fără pedepse de-L respecta-ţi cum doreşte EL ne îndrumă spre îndreptarea necesară şi singura ce ne garantează reuşita-nceputurilor cu EL, şi de la problemele ridicate de sărăcie şi lipsuri de tot felul, am ajuns  la esenţa trăirii pe pămînt de care de nu ţinem cont plătim cu vîrf şi îndesat chiar de-ar fi lumea toată a ta, de nu-L respecţi degeaba, totul se va nărui şi vei pieri cu tot ce-i nerecunoscător LUI .
   Asta-I cea mai mare sărăcie, lipsa LUI, normal din viaţa noastră şi nu de azi de ieri, ci de cam cînd existăm nu L-am priceput, nu am vrut să-L urmăm cum vroia EL, şi EL ne-a fost alături mai pedepsindu-ne mai văzînd cît de nedrepţi sîntem în apucături şi le-ncasa ne-nţelegîndu-ne, dar căutînd EL, auziţi EL, să ne ştie mai bine decît am fost realizaţi pentru a ne-ndrepta spre EL acum, şi posibil să fie ultimile încercări, să nu rămînem săraci de EL că-i finalul nostru !
   Să ştiţi bine numai cu EL mai putem continua viaţa cînd va fi ....

Sărăcia

   Cum e oare de făcut să le arătăm copiilor, tineretului în mod special feţele sărăciei, lipsurilor materiale de tot felul şi a celor spirituale de se poate oarecum în educarea lor spre o cît mai completă şi adevărată viaţă de urmat în cunoştinţă de adevăr şi dreptate, firesc şi normalitate umană în toată complexitatea ei, de la bine la rău de la mic la mare, de la lipsuri la îndestulare, de la imorală la morală în viaţă .
   De regulă maturii indiferent de poziţie socială caută să-i ferească pe copii şi tineretul în formarea pentru viaţă de priveliştea hîdă a sărăciei lucii, şi-i ascund adevărul în aceste domenii periferice ale socităţilor dintotdeauna, ştirbindu-le din cunoştinţele necesare, de învăţăturile complexe ale existenţei umane, de la foarte simplu şi lipsuri la îndestulare şi  bogăţie.
   Erich Kastner : "Dar nu credeţi voi că s-ar putea desfiinţa sărăcia mai uşor dacă bogaţii ar face cunoştinţă cu ea din copilărie, dacă ar şti de timpuriu ce rău e să fii sărac".
   Lipsa binelui şi frumosului din viaţă e tot o sărăcie gravă socială şi spirituală în acelaşi timp, concomitent cu dezmăţul, lumescul, nedreptatea, desfrîul şi tot alaiul nefirescului uman ce ne-nconjoară tot mai mult dominîndu-ne existenţa searbădă şi hîdă, umplînd lipsurile de toate felurile cu ce se nimereşte fără discernămînt ci-ntr-o dezordine nefirească a lumii actuale, urîţîndu-ne şi înrăindu-ne, depărtîndu-ne de EL şi de respectul ce iL datorăm dintotdeauna şi pentru totdeauna LUI .
 

Banul

    De eşti vîndut pe bani eşti curat, chiar foarte curat zic unii şi greşesc amarnic, înseamnă ori că nu ştiu ce-nseamnă a fi vîndut, ori implicarea nu e de vîndut ci de un serviciu oarecare, şi-i o neînţelegere atunci, dar de vinderea e bine formulată numai LUI poţi fi vîndut şi facerii de bine în tot spectrul binelui de la A la Z şi nu altui oricare ar fi acel scop.
   Banul e "viţelul de aur" şi nu numai banul ci orice preocupare desăvîrşită ce-ţi ia timp, gîndire, preocupare fără margini, ce te rupe de normalul vieţii subjugîndu-te trup şi suflet, şi nu e drept de nu-I eşti LUI preocupat ori facerii de bine direct ori indirect implicat, aşa că nu-ţi fă astfel de rele şi urîte idealuri ce te-ngroapă pe tine şi familia ta în faţa LUI .
   Caută-ţi preocupări mai superficiale ce nu te implică aşa mult şi de nu-s cunoscute ţie în final ce scop au adevărat, evită-le, caută-ţi de drum pentru că de eşti drept EL te va ajuta vei simţi efectele binelui LUI şi frumosului din tine, ce nu-l ştii poate încă
   Spectrul binelui şi frumosului e şi-n ştiinţă, şi-n tehnică şi-n orice domeniu cel abordezi adevărat, curat, îndreptat în gîndire, vorbe şi fapte, toate-s cu acodul LUI în lume diferă nuanţa de e bine ori rău, alegerea e a ta şi EL e în tine lîngă tine şi te ştie, nu te juca cu destilul tău şi a lor tăi, fii responsabil pentru tot ce-i în dreptul tău, asumă-ţi binele şi frumosul în viaţa şi familia ta, nu-i trage în jos măcar.

Drumul

   Omul e foarte imprevizibil, te trezeşti aşa deodată că nu-ţi mai recunoşti drumul parcurs în viaţă pînă atunci, că te schimbi peste noapte, de obicei noaptea-i sfetnic bun, te scuturi, e o trezire ce nu-i oarecare ci de bine şi ceilalţi se miră, nu te-nţeleg, ce ai păţit aşa deodată, pe nepusă masă, ţi se opun ori după un timp nelămuriţi încă, te lasă-n plata Domnului, şi nu greşesc.
   Văzîndu-ţi de drum şi-n cunoştinţă de alte idealuri străine restului, nimeni nu-ţi ştie sufletul în afara LUI şi nu te laşi călcat în picioare orice ar fi, poate de vrea EL se mai găseşte ici colo cîte unul ce se face ecoul tău pentru un oarecare răstimp, e un mod de a te linişti oarecum, cam rar dar e ceva decît deloc în uscăciunea lumii de azi prea nedreaptă în trăiri şi apucături, ce-ţi încep a deveni străine, El te izolează tot mai mult către Lumea Sa, încă nu eşti rupt de realitate.

Totul

   De la începutul creştinismului şi a altor religii ce nu-L respectă cum dorea EL, EL i-a dezorientat, i-a învrăjbit între ei şi i-a pus în postura urîtă, rea de ucigaşi de semeni, uşurîndu-I LUI anihilarea lor, pedepsindu-I exemplar în decursul istoriei umane, dar nimeni în mod vizibil nu se trezea în a-L urma decît sporadic ici şi colo într-un anonimat programat de EL, nu ne vroia încorpore încă.
   Pe a-I LUI da, dintotdeauna, dar ei nu-L cuprind încă  în toată Dorinţa SA de înţeles între oameni, neamurile programaţi de mult timp să ne-ndepărtăm de EL, pînă de curînd, cam de sub un secol cred, cînd EL se-ntoarce cu faţa spre lumea-ntreagă aşteptîndu-I, pentru că şi omenirea se apropie de un liman universal programat, şi ori ori .
   El dorind să I ne aliniem în a-L urma, respectîndu-L, cît mai corect, cum E EL, Adevărat, Drept, Intransigent şi chiar Răzbunător cu ucigaşii, răii şi urîţii lumii . Trebuie să-L urmăm, înţelege, aflîndu-L în noi, îndreptîndu-ne, căutînd  să ne definim ca specie cum am fost programaţi de la crearea omului pe pămîntul SĂU, ca şi noi datori LUI întru totul .

Istoria

   Istoria credinţei nu-i cunoscută în rîndul credincioşilor, îs minţiţi de 1686 de ani cu Biblia ce nu cuprinde adevărul despre cum a fost iniţiat creştinismul în sînul Imperiului Roman de nevoie să oprească expansiunea idaismului, mozaismul poporului evreu credincioşi LUI, care cu toate că erau pedepsiţi de EL pentru că nu-L respectau cum dorea EL, nu-şi uitau masele largi ale evreimii credinţa naţională, şi EL îi susţinea, în faţa SA nici o altă credinţă  nu rezista.
   Cuceriţi şi izgoniţi din ţara lor împrăştiaţi în tot Imperiul Roman, evrei prin credinţa în EL îi va domina spiritual pe toţi cei întîlniţi în interiorul Imperiului şi le va influenţa credinţa, ceea ce va urma în cîţva ani va fi o încredinţare în EL aproape totală a populaţiei din Imperiul Roman .
   În faţa acestui val spiritual neaşteptat, şi nedorit, imposibil de combătut cu mijloace normane în lumea latină se caută grabnic antidotul, oricare ar fi, se-ncearcă umilirea, maltratarea, uciderea a întregi populaţii evreieşti, dar nu se poate  în totalitate opri expansiunea iudaismului ci numai sporadice succese, ce-s anulate ulterior de credinţa iudaică în extindere continuă atunci.
   Se vine cu ideia ce prinde contur a înfiinţării a unei credinţe surogat chipurile din idaism cumva, astfel apare creştinismul întîi în cercurile romane mai loiale Imperiului Roman şi cu toată opoziţia înaltului cler ce ştia infamia, cu minciuna se forţează de-abia în 325 la Niceea impunerea cu unele sincope a noi religii ceL trece pe EL în umbra unui intrus, păpuşi inchipuite Isus ce a existat cu adevărat, dar în cu totul alt context şi cu alt istoric normal uman.
   Astfel de peste 20 de ani arhiologii şi cercetătorii istraelieni, au aflat resturile bine conservat ale rămăşiţelor pămînteşti ale lui Isus şi familie sale în întrgime, părinţi, soţia, copii, fraţi şi alte rude, şi cînd urma cercetarea firească de confirmare a identităţilor cu metode ştiinţifice de ultimă oră, ştiind că-i minciună creştinismul, mai marii capetelor religiilor din lumea creştină au reuşit să oprească cercetarea, ascunzind în continuare adevărul încă, pînă cînd, pentru că tot se va afla minciuna, omenirea nu se va lăsa încă mult timp minţită . 
   EL doreşte ca toţi să afle adevărul cum l-am aflat şi eu prin strădaniile înlesnite de EL, pentru a ne-ndrepta firesc în sînul societăţilor lumeşti şi ulterior respectîndu-L să ne-mpăcăm reciproc noi cu EL şi EL cu noi, pentru un nou început spre un viitor comun în dezvoltare nouă.
 

Lumile

   Lumea LUI şi lumea noastră umană de pe pămînt, poate mai sînt lumi umane şi-n alte sisteme solare , EL ştie noi încă nu, Lumea LUI nu-I întregită fără noi, îI lipsim dar nu-L ştim şi nici nu-L respectăm încă cum doreşte EL, sîntem programaţi de la crearea noastră să-L urmăm şi să cunoaştem ce încă nu ne dă voie EL din vina noastră.
   Avem necunoscute şi pe pămînt încă, şi-n universul imediat apropiat nouă, nu merităm multe şi trebuie să ne-ndreptăm în cadrul societăţilor din lume pentru a progresa cum vrea EL şi noi nici nu ştim multe ce ar trebui şi El regretă că nu am evoluat mai bine în ştiinţa actuală.