1442.Pînă în pînzele albe

   Nu ne ştim pe noi bine, nu ne înţelegem de ce sîntem aşa nedrepţi şi imorali chiar şi-în propria familie. Şi între apropiaţi şi societatea ce-o formăm, tot nedreptă şi spre urîte apucături şi rele învăţăminte ce le înfăptuim, vorbim şi gîndim. Nu încă ne obrăznicim a-L trage la răspundere pe EL, că nu-I cum îL dorim, un nimeni cum, ne-am făurit o momîie isus. Ce EL nu-l admite şi nedrepţii părăsiţi la greu tot mai mişcă-n frontul lumescului cum le cîntă propria nerozie. Înspre nicăieri deocamdată.
   Se schimbă nedreapta lume, îi cu nasul pe sus, să nu le spui adevăruri neplăcute. Nu au nici de doi bani idei demne în cap. Totu-i un talmeş-balmeş în gîndirea lor. Nedrepţi şi imorali de sus pînă jos. Şi nu au habar de EL şi nici de îndreptarea ce ne-o cere. Trupuri fără spirit şi gîndire, umbre purtate de vîntul lumescului nărăvit în rele urîte existenţe. Inutilitatea vieţii, li-i firea hîdă şi ştearsă, papagali a ce nu-şi explică ci doar repetă în neştire, nesimţiţi şi ignoranţi. Plata-i rupere de ritm şi dezechilirarea nimicului şi-ngrămădirea în neantul refacerii ce-o veni la timpul SĂU.
   Dar mai scapă frînturi de viaţă dezlînată, nerozie oarbă. Se închipuie suprarafinaţi de dau în gropi, morala-i terfelită, cine-o va reabilita şi cînd? Suprasăturaţi şi goi, de frică vineţi şi totuşi parcă inşi cu totul la inventar uman. Incertitudinea oare va da de libertate, CER-ul i-o va înmîna şi fericirea cîndva o va merita?
   La nedrepţi EL e o închipuire doar agăţată-n cuie pe cruci de orice fel se-ntîmplă, nu-L bagă-n seamă prea. O înviat un mort ce i s-o dus buha că-i SUS, dar nu-L găsesc, e un nimeni ca şi cei ce-l preamăresc, aşa netrebnicie se vrea în CER şi EL nu îngăduie vreodată. E tare răbdător cu proprii SĂI creaţi şi glumeţi de pe Pămîntul SĂU.
   Se vrea asumarea propriilor opinii pînă în pînzele albe, altfel e degeaba existenţa şi omul nu-i om ci muhaia. De totuşi trece, rezistă ne terminat nu-i place viaţa ci-o încalcă de nu-i ştie ce-i ea, şi cum de-o are, cînd ce-o fi ?

1380.E totuşi un semn

  Se zice că ar fi bine să îmbinăm raţiunea cu credinţa. Ca exemple în istorie, zîmbetul raţiunii din sec. XVII-lea, cu înflăcărata credinţă din sec XII-XIII. Înflăcărata credinţă oarbă şi nedreaptă în privinţa SA, cu părăsiri şi foarte însîngerate urmări pe măsură, dar fudui nedrepţi nu au minte. Deci de ar fi fost raţionali religionarii acelor vremuri nu-şi întorceau faţa de la EL şi n-ar fi fost părăsiţi exemplar în nimicitoare şi urîte atrocităţi în care omenirea s-a dovedit animalică, fără pic de omenie.
   Nu aşa se face măi oameni, o fi prostia voastră dominantă şi nu vă pasă de voi, dar lăsaţi-i pe ceilalţi să vieţuiască în tihnă cum li-i dat de SUS. Voi nedrepţii, vreţi să credeţi în cîte stîrvuri vechi, nu aveţi de cît, lăsaţi-ne în pacea ce ne-o dată-o CEL de SUS s-o ştim şi s-o urmăm.
   Starea de conflict, e un semn al părăsirii CEL-ui de SUS, ce vă însoţeşte pe voi de cînd existaţi ca religie nedreaptă şi încăpăţinată-n rele şi urîte practici. Dosite-n mieroase vorbe şi nătîngi apucături, bazate pe minciuni şi deşarte închipuiri. Încetaţi-vă activitatea nedreptă şi reîntorceţi-vă la EL şi noi vom mai vedea de vă şi moralizaţi înspre bine, mai discutăm.
   Nedrepţii dau vina pe EL că nu-L pricep, neputincioşi înspre bine şi util. Ci numai în rele şi urîte fapte, vorbe şi gînduri. Limitaţi de EL, că nu merită cunoaşterea desăvîrşirii, se revoltă contra Înaltului, cu neruşinarea nevrednicului.
   Proclamarea adevărului e mereu solemnă, că adevărul e solemn. Dar minciuna e şi mai şi de-o tot urmaţi, nedrepţilor! EL vă va judeca şi părăsiţi veţi urma calea voastră, în final hotărîtă SUS.
   Toţi pedepsiţii din naştere vă impun legi caraghioase şi obraznice, în loc să-şi oblojească tarele în ascuns cu ruşine. Că-s doar sub povara pedepsei Divine. Recunoscîndu-şi limitele, să caute să se-ndrepte, cum pot cum nu pot, asta e destinul lor. Şi să nu-şi mai fîlfîie neputinţa neruşinată-n lume. Auzi , mai mult, au şi biserici în religia nedreaptă lumii. Un talmeş-balmeş de ne descris, cu nedreptatea liberă să ne altereze existenţa. E totuşi un semn, că de vom greşi ca ei, ca ei vom ajunge.