3841...Din considerente simple, elementare

  Viața cu ale ei trăinicii cît ne vine la socoteală fiecăruia munca, apropiații. Familia, învățătura, sinceritatea doar în fața SA, altfel e nerozie,ascultarea doar de EL. Și asta de-i altfel e o pierdere de vreme, ce poate justificată-i în fața părinților. Educatorilor cînd e vremea, ulterior doar de EL să știm a nu ne irosi degeaba.
  Că-ncercările moarte n-au, dar pot cauza sfîrșitul și necazurile unei vieți nefirești. De minte nu avem și ne aliniem neputințelor de tot felul de prin lume și neajunsurile. Ne ajung oricît am fi de apți în toate cele, mai puțin în fața SA și-i suficient. S-o încurcăm electric noi și ai noștri ajungînd neajutorați, nefericiți și chiar pierzînd partida ființării.
  Din considerente simple, elementare dar azi în lume ne luate-n calcul bine, EL și noi.

3494...Răbdarea dosită în tine ca să te ție

  Sînt situații copleșitoare, dărîmîtoare în care te implici dorind cutezător să învingi. Știi tu ceva, asul din mînecă ta e munca, istețimea, dăruirea și nu te lași cu una cu două. Și atunci reușești, cu chiu cu vai o scoți la capăt între oameni totuși dovedindu-te apt. Condiția e alta cînd dai de obișnuita viață, frecușul zilnic, îndărătnicia poponeț.
  Cînd nimica nu-i deosebit ci cenușiu și vîscos, nedreptatea ziua în amiaza mare. Cînd ți se pare că numai luna-i pe cer și soarele o apus de tot. Cînd nu se poate ști de EL, ci numai de minciuna fudulă și țeapănă-n fruntea societății. Chiar de se plătește, e în rînd cu ceilalți și nu-i pasă, mulțumită că o încasează cît mai mulți. În neștirea corectă, ci necurățenia hîdă și nevolnică în nelegiuiri întruna.
  Banalitatea e strașnic de trecut cu greu de reușești, implicarea-i fără folos, ci doar răbdarea. Și iar răbdarea cu pace interioară deplină, ne arătată, ci dosită în tine ca să te ție.

3072.Forțelor negative, dar îs după un consemn totuși

  Căutăm afirmarea continuu cît sîntem pe Pămînt vii, lupta și munca pentru realizări deosebite. Bune și utile de nu și frumoase, desăvîrșite ce ne ridică între ceilalți, dar nu-i destul. Sîntem la cheremul altor influențe exterioare nouă ce ne domină, de vrem ori nu. Fac cu noi încet, încet ce vor, în condițiile că nu-L știm bine și nu-L urmăm corect.
  Chiar și așa sînt destule încercări de trecut, dar îs mai domoale, supuse LUI, totuși. Sub umbrela SA, ni-i mai ușoară viața, de nu în bătaia potrivnicilor ce ne înconjoară. Nu-i chip bine de trăit, ci eșuăm lesne, ratîndu-ne viața, degeaba încercare. Depinzînd și de noi înșine de ne știm a orienta și îndrumarea contează să nu ne greșim calea.
  Forțele potrivnice vieții în general și a omenirii în particular, îs denumite în popor în fel și chip. Diavoli, draci, necurați(îi greșit că necurați-s morții noștri și ai naturii), se poate să nu fie chiar corecte. Metodele lor, forțelor negative, dar îs după un consemn totuși de SUS.

2764.Puțini se pot mîndri că au fost cum trebuie

  Că-s cazuri și fericite, sînt, cunoscute și eu știu, inși, genii ce au reușit desăvîrșirea. În munca lor culminînd, dar știindu-L mai altfel, destul de bine, chiar spre mirarea conteporanilor. Dar nu-i interesa decît ceea ce vor și au știut bine și corect și au învins, unicate. Puțini foarte puțini se pot mîndri că au fost cum trebuie în viață. După cerințele SALE și-n lume cumsecade cît s-o putut, totuși excepții care nu-s de ici de colo.
  Și ca inși nu ușor de suportat, conștienți de valoarea lor și totuși EL i-o ajutat. Mulțumindu-L, după cum gîndeau, se comportau în limitele bunului-simț. Și a binelui făcut cum trebuie, conlucrînd la o muncă încununată de succese. În domenii atît de variate ale omenirii în cunoașterea spre împlinirea. A ceva ce încă nu-i conturat, defel, cine știe în cît timp, doar CER-ul, ne vom putea, măcar apropia.
  Conlucrînd cu toții, la aflări demne și fără minciuni și rele, ci doar cu EL, așa cum E. Și Necunoscut mai defel, ci ignorat și ascuns mai pe față cu necuratul isus. Și discret, cu același scop religionarii să se preamărească, nestingheriți, cred ei.

2544.Fără alte teme ce nu ne privesc

  Ne încredem cu tărie în ceea ce avem de realizat, în ce ne-am propus, altfel nu se poate. Ratăm calea de urmat și munca-i degeaba fără un țel neapărat mult dorit. Numai așa făurim construcția, reprezentativă pentru noi la un moment dat. După gustul nostru și-i cea mai de calitate muncă, fără alte teme ce nu ne privesc. Că mai e omenește și îndatorat unor căderi firești, e doar om, nu mașină, ori zeu.
  Că-l pîndesc nedrepții la cotitură, e normal tot omenește e. Condiția e să nu ne lăsăm niciodată, ci să continuăm oricum or fi vremurile. Și terenul, baza contează, pe ce te bazezi și ce pui pe ea ca fundament stabil în timp și spațiu. Pe urmă tema propriu-zisă, frumosul, binele și utilul concepția în alcătuire armonioasă, naturală ție.
  Viața și opera să coexiste, chiar uneori viața fiind oarecum în umbră o vreme. Pe urmă trebuie și tu să trăiești cum trebuie, ca să n-o compromiți niciodată. Și ea te susține de te ții bine, fiind om între oameni și-n fața LUI de asemenea.

1352.Îndrăgostit

   Şi politica-i un domeniu deosebit de se vrea a fi corectă înspre bine şi util, moralizată. Deci să-ţi înfrînezi simpatiile şi antipatiile, echidistant şi peste preferinţe să întrezărească dreptatea corect trecînd de partea ei cu arme şi bagaje fără ezitări. Numai acela-i capabil de gîndire şi acţiune politică, restul îs pramatii. Ca la noi cu duiumul cît nu vrei, tot aşa se comportă de peste 22 de ani şi nu-i mai dorim. Să ne lase, fără aşa clasă politică, mai bine, ori să importăm de nu sîntem în stare de ceva corect în domeniul acesta.
   Se impune să renunţi la confort, la linişte şi plăceri pentru o cauză la care ţii, nu-i destul. Ci mai trebuie să faci acelaşi lucru şi pentru ceva ce sentimental nu-ţi place, impunîndu-se doar prin dreptatea ei simplă. Ce zice-ţi? Utopii, zice-ţi, irealizabile între oameni şi totuşi cît se poate de corecte şi-n comformitate cu morala şi dreptatea binelui. Numai oameni adevăraţi îs capabili de aşa ceva înălţător, ce te apropie de cerinţele SALE şi să-L şi ştii corect e idealul acestor timpuri.
   Din timp în timp ca şi-n natură, e nevoie de un răgaz de recuperare, revenive, reîncărcare a bateriilor în vedera unor noi porniri în viaţă. Muncă, implicarea în ceva ce-ţi trebuie spre devenirea ta ori a existenţei tale necesară prin efort traiului zilnic. Să mai uităm un timp de necazuri, fără răspunderi şi program zilnic. Destindera în mijlocul naturii primitoare şi oricînd dornică să ne ajute-n existenţa noatră cuminte.
   Oricine-i îndrăgostit îşi pierde din viguarea fiinţei, se topeşte într-un soi de toropeală dulce înzdrăvenit înspre alte trăiri necunoscute de altfel altădată. Poate niciodată, sclavul partenerului. Faci ce n-ai fi făcut niciodată, aproape eşti fără bun-simţ, nu chiar dus la extrem. Dar totuşi un alt om, schimbat de regulă în bine, util şi frumos, moralizat deodată şi cîte alte însuşiri ne ştiute. Nu mai ai continuitatea firească dinainte, te-ai rupt în altă existenţă, ireală şi nu te trezeşti decît greu şi de ţine şi legătura mult, chiar mult şi eşti aerian.
   Viaţa de altfel searbădă deodată-i interesantă, vezi ce n-ai văzut defel multe şi mărunte. Te bucuri şi de puţin şi din orice, oricum trăieşti fericirea vieţii poate, ai vrea să nu se mai termine.

1351.Alexandru Andrieş

  Alexandru Andrieş invitat la Radio mai adineauri, a zis o vorbă : Dumnezeu se distrează copios cînd ne facem planuri. Ne ţinînd cont de EL din mai multe puncte de vedere, ne ştiindu-L corect în primul rînd, ne îndreptaţi cum se doreşte SUS. Înfăptuind nu binele continuu ci cîte altele străine de dorinţa SA pentru noi. Şi la o adică cînd ne punem ceva în cap pentru continuarea existenţei, ni se întîmplă, zicem noi nedrepţii, exact pe dos. Dar nimic nu-i întîmplător, ci EL ne doreşte alăturea de EL, îndreptaţi, moralizaţi înspre bine şi să-L ştim măcar corect.
   Da, EL are pentru fiecare din noi de 7 miliarde de pe Pămîntul SĂU, cîte o legătură completă LUI şi noi nici n-o bănuim poate. E de lucru ca să-L aflăm măcar, are şi EL mîndria SA, de-atîta amar de vreme uitîndu-L. Şi chiar de acuma cca.77 de ani ne-o contactat pe noi prin intermediarii dintre noi, aleşi de EL, îndrumîndu-ne înspre ce doreşte de la noi, nici acuma nu-I respectăm dorinţele. Şi între timp ne-o părăsit la cea mai oribilă chelfăneală primită de omenire de cînd se ştie, tot degeaba!
   În viaţă cînd unii pornim pe picioarele noastre, toate cele ni se par în roz, frumuseţea omeniri şi naturii cît mai departe în timp tot aşa binecuvîntată, bunătatea mai intens în egalitatea firească cu dreptatea continuă în societatea ce-o formăm. Ne trezim la o altfel de realitate ce n-o întrezăream atunci, în care în cel mai bun caz munca ce-o îndeplinim trebuie să ne mulţumească. Veşnic dătătoare de senzaţii tari pentru că poate produce neaşteptate şi noi cu totul trăiri.
   Uneori ne intrigă o nedreptate făcută unui seimen de-al nostru şi ne mobilizăm în vederea îndreptării greşelei făcute. Cînd la o adică îl aflăm mai de aproape pe cel năpăstuit, scăpat între timp, ne dezamăgeşte profund, omul ce-l credeam deosebit, nu un obişnuit cu metehnele sale poate neplăcute multora. Ne dorit perfecţiunea în bine ori rău şi nu vedem decît firescul mult diminuat de o existenţă ne înţeleasă deplin niciodată.

1344.Ostenitoare

   Ostenitoare-i căutarea dreptăţii şi nici nu-i apreciată ci din contra. E totuşi suficient şi peste aşteptările tale de-I lîngă tine şi izbînda-i sigură doar să nu te laşi. E greu şi chiar poate suferi înspre bine învăţîndu-te a urni, ce-i foarte greu de schimbat, dar e timpul tău şi asta e. Şi EL nu te lasă de izbelişte ci din contra.
   Să te mulţumeşti cu cît obţii în alte îndeletniciri anexe, dar în ceea ce doreşte EL, e altfel. Ne dorim a fi eroici şi devotaţi dar nu-i la îndemînă chiar uşor, se cer multe şi de nu ştii ce-i cu tine, e foarte greu.
   Sîntem mici în multe privinţe şi-i greu să te lupţi şi cu tine însuţi, dar mi te în toiul unor transformări ce nu le pricepi, dar te-agăţi cum o fi să nu rămîi de căruţă. Spiritul din tine şi gîndirea te trag tot înainte şi-ţi vine uneori să cauţi şi căi extreme, poate-ţi va fi mai altfel, nu aşa greu cu tine nepriceput în căutări multiple.
   Nedrept fiind îţi afli frica ce te încinge şi-i viaţa un coşmar, se zice soluţia nu-i frica ci neînfricarea, implicarea spre bine şi util în a-L şti corect. Se tot zice de asemenea, că munca-i mijlocul firesc de a scăpa de viaţă, n-o mai ştii, implicat continuu în ceva ce te mulţumeşte, scoţîndu-te din grijile existenţei.
   Copilăria e o fază în care te creezi ca om înspre bine şi util şi cunoscător aL SĂU cum trebuie, dar şi invers. De nu-i cum trebuie educaţia, fiind tot la fel de fericit în copilărie ca şi cel bine educat. Ce va urma se cam ştie un om cum trebuie şi un excroc, dintr-o copilărie fericită, dar diametral opusă în îndrumări şi finalizări.
   Munceşti cîteodată din greu, te implici în muncă doar, fără angajări diverse în porniri de gîndire paralele şi ne luînd atitudine de nici un fel în viaţa socio- culturală ori politică şi nici spirituală, doar munceşti şi ai rezultatele ei.
   Demnitatea se găseşte uneori acolo unde-i implicarea în spre adevăr şi schimbări. Implicarea-i reuşită de nu te laşi şi-L ai alăturea înspre îndreptare.
   E îndoielnic ca spirite josnice să ajungă sus în societatea chiar nedreptă, acolo-i altă competiţie mai aproape de adevăr cît de cît. Trebuie să ai măcar ceva demn cît de puţin şi te susţine, altfel e degeaba. Imoralii şi răi nu-şi găsesc locuri decît de se schimbă înspre adevăr şi dreptatea unică, ne mincinoasă.

Munca

   Prin muncă te realizezi şi te impui, te află ceilalţi, punctul de vedere, principiile tale ce te pot îndreptăţi măcar oarecum, ce te călăuzeşte în bine, frumos, corect, adevăr şi dreptate mai ales că-s sub influienţa SA, ceva neaşteptat, deosebit, neobişnuit pentru un civil om obişnuit, un oarecare de oriunde aş putea fi, aşa a vrut EL, şi ăsta sînt în slujba LUI oarecum, cît mă pricep deocamdată.
    Caut să-L urmez cum pot cu firea mea omenescă, normală, cam dintr-o bucată, apucat, dar caut să fiu drept şi atent la EL, pentru că încă-I greşesc după peste 4,5 ani, şi încă nu-mi cunosc toate problemele ce I Le fac, şi-L silesc să mă-ndrepte spre firescul necunoscut încă de mine, învăţ şi iar învăţ.
   Într-adevăr am pornit dintr-un punct de jos în a-L cunoaşte, şi a mă cunoaşte cît de cît, şi m-a ridicat oarecum, eu ştiu , cîte puţin cîte puţin, cu toate că-s tare nerăbdător încă, dar şi neputincios încă şi silit de EL să mă schimb nu cînd voiesc ci cînd a vrut EL cumva, nu la-ntîmplare ci cred după un program, cel ştiu oarecum pentru că-i trecut.
   Gilbert Keith Chesterton : "Consideră munca cea de toate zilele drept romantică, e veşnic dătătoare de senzaţii tari pentru că poate oricînd produce ceva neaşteptat şi nou cu totul".
   Şi ştiu cam totul, mi-am notat şi unele vi le-am şi transmis în timp, caut să nu-I greşesc, ori cît mai puţin de se poate ; îmi amintesc acum cît de greu îmi era să- L urmez cum îmi impunea acţiuni ce efectiv nu le ştiam  a face
apropiaţii credeau că-s bolnav , dar eu neputincios în a-L pricepe cît de cît atunci, şi a cam venit lîngă mine şi-L simt mai mereu în îndumare.
    Am restrişti în acţiuni, vorbe şi gînduri, nu-L pot supăra, caut să mă-ncadrez în limitele  impuse conform unor învăţăminte ce unele greu le-am aflat şi cu grele pedepse că nu le priceperam atunci şi am plătit de ţin minte ş-acum poznele-I făcute, de credeam că-s normale înţelegeri şi nu erau, decît grave greşeli, am să caut cu timpul cînd va fi să vă pun în gardă şi pe voi, pentru că asta-i menirea mea.

Munca

   Din convingere, rutină, obişnuinţă prin muncă neîncetată ralizezi, construieşti, edifici chiar şi fără să-ţi faci planuri, proiecte, năzuinţe, speranţe, prin muncă şi iar muncă concentrat pe făptuirea micilor realizări, ce-s la îndemîna preocupărilor cotidiene, obişnuite, fireşti, zilnice, neînsemnate dar pe ansamblu în final opera ai completato continuu şi poate fi măreaţă şi fără să-ţi fi făcut cine ştie ce gînduri.
   Deci munca preocupantă continuu te scoate la limanul nesperat, nu degeaba e zicala : ochii sperie şi mîinile bucură. Se poate uneori să nu-ţi realizezi vrerea niciodată, dar trebuie să nu te laşi niciodată, ăsta-i scopul , pentru care EL ne-a creeat, să ne vedem de ale noastre fără prea multe complicaţii şi gînduri năstruşnice, "nu e nevoie să speri ca să întreprinzi şi nu este nevoie să reuşeşti ca să perseverezi"(Wilhelm de Orania).
   Să nu te laşi înfrînt de unele nereuşite, să  munceşti, să  te întrebuinţezi fără rabat de la firescul tău normal, să nu dai înapoi, să nu şovîi, neclintit spre făuritea datoriei neîntrerupte a ta, chiar de se zice că eşti prea mic pentru un război aşa mare, cu metode noi, cu îndrăzneală neîntreruptă, căutînd noi perfecţionate metode în căile de urmat în izbînda ta, să lupţi şi iar să lupţi ăstai ţelul vieţii pe pămînt.
   Chiar de tu simţi uneori că te lasă puterile, ori eşti dezorientat, descurajat, terminat cumva, roagă-L pe EL să te sprijine  în drumul tău neintrerupt spre scopul vieţii tale, pe care EL îl ştie, şi tu-l cauţi prin preocupări, gînduri, muncind cum te taie capul.

Sărbătorescul

   E în firea noastră să ne căutăm din cînd în cînd modalitîţi de evadare din cotidian, din preocupări de orice fel şi să ne-ncărcăm bateriile, să ne bucurăm singuri ori împreună cu alţii e şi mai bine, mai desăvîrşit, şi cu cît numărul celor inplicaţi e mai mare, e mai reuşită bucuria sărbătorii, şi mai firească la noi la români.
    Ca o ieşire din noi, din normalitatea muncii, uneori cînd munca-i o obligaţie nefirească, nevoia de destindere cu bucurie, e ca o gură de oxigen pentru înecat."Sărbătorescul îşi află locul printre entităţile permanente ale speciei noastre"(Nicolae Steinhardt).
    Această nevoie firească o prevede EL încă de la facerea noastră, şi ne-o inpune pentru că şi LUI îi era necesară, şi de vreme ce-I semănăm, trebuie să-L urmăm, şi nu numai noi, şi "uneltele" noastre, şi toate vieţuitoarele şi chiar toată natura, fără aceste pauze de relaxare, odihnă cu ori fără bucurie sînt absolut necesare, dar cele bucuroase îs mai binevenite pentru că ele ne mai împlinesc şi mai şi, deschizînd firesc dorul realizărilor pe măsură.
   Da orice răgaz e un prilej de piederi din producţie, dar programat în comuniune cu nevoile fireşti naturale şi legiferate şi de EL, orice relaxare cu bucurie e benefică pe total existenţă, "cu atît mai mult sînt sărbătorile o necesitate a speciei noastre ahtiate de fericire şi îndreptăţite a cunoaşte nu numai momentul însămînţării, ci şi al secerişului,nu numai producţia, ci şi consumul, nu numai eficienţa, ci şi gratitudinea, nu numai operativitatea, ci şi jertfa"(Nicolae Steinhardt).
   Au fost şi încă sînt în lumea noastră şi azi sisteme ce-s dictatoriale, ce nu se gîndesc la nevoia de recuperare a omului, şi-l duc la pieire, prin stoarcerea totală de vlagă prin muncă susţinută şi continuă, asemenea aberaţii se-ntîlnesc  în orice comunitate socială, şi chiar în familii needucate, inculte, fără comuniune de bun simţ în sînul lor.
   Astfel, mai nu de mult în mass media noastră au apărut informaţii despre decese suspecte a unor femei tinere salarizate bine, cu pregătire super dar care erau exploatate integral, fără milă, li se dădea şi acsă de lucru, şi după un astfel de serviciu nu mai apuci pensia, ci încă de tînăr dai colţul.
   E o formă de autoînhămare la ceva ce nu poţi duce, e peste puterile tale, dar fiind inconştientă de puterile fireşti, poate mai limitate, nu toţi îs la fel, ori  dimpotrivă, vrei să le arăţi ce superom eşti, şi ajungi la fundul sacului existenţei tale, un exemplu negativ şi cîte şi mai cîte, e plină lumea de ele.
   Dar la EL nu se mai gîndeşte nimeni, stă şi "priveşte", şi nu-L ştim măcar, ne-o creeat, ne-o lăsat să cunoaştem multe, să ne civilizăm, unii încearcă să-L respecte mai empiric cum îi duce capul, după copieri din auzite, scrise şi răscrise, aproximate, dar ia să stăm strîmb şi să judecăm drept :

Vecinul

   D.M. vecinul meu om în vîrstă, peste 80 de primăveri, foarte bolnav de inimă, atenţionat de EL de curînd în cel mai teribil mod, cu chiu cu vai, o scăldat-o şi şi-a revenit cumva ; azi îl văd cu sapa înfiinţînd culturile de primăvară, cînd şi cînd, dar nu se lasă, în grădina de lîngă casă, o femeie chemată să-i ajute îi atrage atenţia că de se oboseşte îi va fi rău, dar el îi dă îainte, cum mai poate.
   E o imagine dată cu încetinitorul, ca la reluări, dar continuă, e de admirat cum nu se lasă, vrea să ajute şi el cumva, şi se prea poate să nu mai apuce..., dar continuă. Pămîntul, pămîntul e o chemare, o datorie pe care EL ne-a făcut-o a ne însoţi cît existăm şi-L ascutăm poate şi inconştient, din subconştientul începuturilor noastre.
   E şi lupta pentru viaţă, dar nu oricum, ci cu nevoia de a fi util, de a munci, cerinţa LUI dată omului cît va exista să caute  prin muncă cu sudoare, deci în orice condiţii, aşa vrea EL, omul să I se supună existenţei prin muncă, şi nu să taie frunze la cîini.
   D.M. are din ce trăi, pensionari amîndoi, copiii în străinătate ce o duc mulţumitor, deci ar trebui să se cruţe cît mai mult, şi să se odihnească, dar nu vrea,  sieşi să-şi demonstreze că nu se lasă şi la chemarea naturii încălzite după iarna ce se du, face act de prezenţă, onorabilă demonstraţie ce se pendulează nesigur dar mai face şi mişcări necesare lucrului, e o luptă, şi-i o primăvară ce a venit năvalnic, cotropitoare, promiţătoare.
   Cred că CEL de sus încă îl susţine, şi-i dîrz omul, oare cît va mai putea? Numai EL ştie, încă nu ştiu prea multe despre el, e un tip mai retras cumva, şi are multe-n cîrcă de purtat şi nu se lasă, îşi face datoria şi-n faţa LUI cum mai poate, nu se dă bătut defel, de-ar avea şi credinţă nu ştiu, EL da, pe cît de luptător e ar fi minunat, poate s-o fi trezit de la ultima atenţionare, ar fi ceva.