4362..Nu ne merge.

  Nu-i opțională cunoașterea SA și a relației cu EL, ce ar trebui să ne fie de căpătîi și pe urmă celelalte cîte-s necesare în viața ce-o tot ducem. Pe aici, în natură și nu numai, lăsați nu de izbeliște, cu toate că așa ni se pare doar și nu-i, dar nu ne prea pasă, îi dăm înainte cît ține. Că de nu asta e și ne tot ducem cum nu putem a ajunge ceea ce ar fi normal și nu putem din varii motive, esențială e necunoașterea LUI.
  Despre noi altă necunoscută, dar mai evaluată cît de cît și altele ce ne trezesc curiozități dar rămîn tabuuri din vina practicii. Cu teoria e mai ușor, zicem că-I cutare și cutare în CER, Undeva, Cumva și mulțumiți ori nemulțumiți ne împăcăm cu Ideea despre EL. Aproximîndu-L cît încape ori ba, nu se lasă categorisit defel, nu-L știm cumsecade nici vorbă, înlocuindu-L cu cîte nemernicii păguboase.
  Și față de EL și mai ales față de noi, ăștia mereu nemulțumiți, dar de mult lăsați , că nu ne merge cu EL deloc.

4326..Să dăinuim.

  Viața merge înainte, o trecut iarna, vine primăvara, ziua Echinocțiului e de sărbătorit ca sărbătoare închinînd-o LUI. Și naturii, vieții ce-o trecut peste restricțiile reci și potrivnice ale sezonului oarecum înghețat, reînvierii muncilor agricole. Peste tot unde-i nevoie, frumosul, utilul și binele, naturalul vieții omenești îi dă înainte cu bune și rele, obișnuințele traiului.
  Dobîndit în atîta existență pe Pămînt își cere și parcurge firescul de la tinerețe pînă la bătrînețe și chiar moartea, deocamdată. ÎI EL oarecum satisfăcut de felul cum ne preocupăm de morți, doar că-i mai de pus la punct locul SĂU și al nostru cu EL. În viața ce-o străbatem nu oricum ci-n concordanță cu dorința SA către noi toți respectîndu-L, știindu-L bine, crezîndu-L doar pe EL.
  Și cu noi alăturea, de ce-i bun și corect de continuat viața, cunoscînd ceea ce ni se dă voie cu EL și Lumea LUI împreună să dăinuim.

4303..Cu prisosință.

  Chiar îmi cer iertare că vă tulbur viața ce-o duceți în neștire cu atîtea și păreri ce par bune și nu-s. Vi se par corecte și nu-s, vi se par cumsecade și nu-s, vi se par acătării și nu-s, vi se par drepte și nu-s. De fapt și singuri dibuiți acest adevăr cutremurător: sînteți de nimica pe acest Pămînt dat să-l înfrumusețați. Ca și pe voi însevă, nu așa-n nelegiuirea continuă ce-o tot trăiți în plată aprigă cînd vine vremea.
  Și vă tot întrebați de ce? și singuri încropiți și răspunsuri după nedreptatea ce-o formați în lumea fără Dumnezeu. Oare pînă cînd? Nu vi s-o amărît neputința de a fi oameni, nu de neomenie și să luați taurul necuviinței de coarne și împreună să vă consolidați îndreptarea. Că vi-i la îndemînă, n-o tot amînați, ci vă dedicați firii bune, omeniei din voi fiecare căutîndu-se a fi cît mai de folos bun.
  Între oameni, în natură și în preajma SA fără tăgadă de-I da Cezarului Ceresc ce-I a LUI cu prisosință, pentru a ne fi și nouă bine!

4279..Pretindem că trăim?!

  EL ne dă ocazia de a fi oameni de omenie ori pe acolo oarecum și-n alte cîte posturi nedrepte, jucînd periculos pe muchie de cuțit. Viața la nimereală ne luînd-o-n serios defel și plata-i pe măsură, lăsîndu-ne din mîna SA de buieci ne ținînd la odorul dat. Nici EL nu-I interesat de așa făpturi neroade, scăpate-n voie de nevoia neputinței de a fi oamenii ce ar trebui și nu catadicsim defel.
  Ni-s la alegere căile date viețuirii cumsecade, ori puzderia de trăncăneli nesimțite pe socoteala LUI într-o existență derizorie. Fudulă de nu mai încăpem în ea, de dăm pe afară, în rîsu-plînsu lumii neputincioase și necugetată, ci mai degrabă deocheată. Din lipsa îndreptării firești cu EL alăturea, nu-n fărădelegile neisprăvite ce ni le tot croim într-o trăinicie neghioabă.
  Inconștienți mai pretindem că trăim?! Nu  ne învrednicim și pace să ne dezmeticim a fi oamenii ce trebuie cu cap să fim, între noi cu EL și oriunde.

4271..Cînd e.

  Mi s-a dat voie să scriu despre Adrian Iovan pilotul ce a murit recent în accidentul din munții Apuseni. Să nu iei viața nimănui că nu tu dai viață, nici chiar femeie fiind, tot datorată CER-ului e menirea ta de femei ce naști copii. Și nu-ți asuma riscul gratuit în fața LUI, că numai EL ne dă și hotărăște ce și cum e cu viața fiecăruia.
  O abuzat în cazul acela mult mediatizat și i-o luat viața hoțului și CER-ul după așa timp l-o penalizat tot așa cu viața plătind. Fifty-fifty, nu mi-i ușor a scrie nici mie că nu de mult în familie și chiar și eu avînd și încă am probleme cu priceperea. Vieții noastre pe Pămînt și a răspunderii firești în fața SA, a noastră oamenii, vrem să ne apere EL, se poate, dar luăm legătura cu EL.
  Și de se petrec accidente, incidente între oameni, doar EL de-I cerem ne va răzbuna, fiți atenți însă că-i groasă tare, cînd e, a SA răzbunare asupra vinovatului acela.

4250..Încă.

  Ne petrecem viața mai ales cu cîte preocupări de ale traiului zilnic pentru ale existenței priorități ce-s cu privire la hrană. Eros, frică și cam atîte-s esențiale după noi cei de azi și de cînd lumea, mai apare la unii și credința, cu toate că ea ar trebui să fie prima și nu-i. Decît cam de la o anumită vîrstă pînă nu mai sîntem, deci oarecum la apusul vieții ne mai cumințim, în rest Dumnezeu cu mila.
  Că noi habar nu avem de EL și noi în conlucrarea dată și nici pînă acuma pusă la punct, ci-n deriva vremurilor înspre un ce, ce va fi. Cînd se va hotărî de SUS și noi mai altfel îL vom urma spășiți care cum va ști mai bine în desăvîrșirea speciei umane date cu EL în frunte. Pînă atunci mai e vreme de izbeliște cam lumea lăsată pe tîmjală, ne luată prea aspru la întrebări, ci-n virtutea obișnuitului.
  Nefiresc în care ne complacem și CER-ul cu noi asemenea ne rabdă multe mari și mărunte încă.

4236..Continuu.

  Ne dezmeticim uneori în plin proces de învățare, examinare a cunoștințelor la ordinea zilei în lume, oarecum puse de acord. Cu mersul, se zice firesc al omenirii și nu-i așa, ci viața ce ni-i dată nu oricum, ci-n concordanță cu noi și EL cum E. Nu cum ni se impune de religiile la ordinea zilei înstrăinate de calea SA și a noastră comună și încă ignorată cu bună știință.
  Și astfel noi ne croim calea sub neascultarea, cu obrăznicie îndrăznim ruperea rîndurilor supuse prostirii de veacuri multe. Ce-s în costuri consemnate de nerozia lumii îndepărtată de la EL, UN Mare Necunoscut, Singurul Din CER-ul, ce nu-L dorim aproape. De noi, fofilîndu-ne, chiar de plătim și cu viața, nu ne dumirim în ruptul capului defel deocamdată, ca zănaticii continuăm neștiind.
  O viață cum nu trebuie, în nevoi la o adică datoare LUI și nu sîntem conștienți, plătind contiuu cu toții.

4149...Cum sîntem dați a fi.

  Viața așa ni-i dată întreagă s-o avem de aflat, de savurat și pricepe pe îndelete în tihna mulțumirilor de tot felul înțelese. Cum e firescul dat și încă ne urmat, ci cam mereu lipsindu-ne pasaje întregi de viețuire ce n-o aflăm din vina noastră, neînțelegîndu-L. În timp poate vom și afla ce trebuie și cum trebuie să fim la zi cît mai sîntem vii pe Pămînt, ne autofaultîndu-ne mereu.
  Ne pricepîndu-ne la EL și nici de noi, neștiindu-ne complet, nici de natură și nici de celelalte cîte mai sînt și nu le știm mai defel. Cum ar trebui, tributari neputințelor, nedreptăților și nefireaca-I necunoaștere de care încă tot dăm dovadă și nu ar mai trebui. Că o trecut vremea, siliți fiind un timp a ne ține departe de EL și Lumea LUI, ne vrea aproape să-I fim, pricepîndu-ne a-L afla.
  Că ne tot așteptă de cînd lumea, dar să-I și dovedim asta corect și pe de-a-ntregul omenește cum sîntem dați a fi.

4144...Cît mai corecte.

  Sînt întîmplări, ne întîmplătoare, în viață ce ne marchează, relații, chiar de sine sesizate cum ar trebui să stea lucrurile. Ne dăm seama că nu-i corect să mai mergem așa în viață, continuarea-i necorespunzătoare și ne oprim din acea neregulă. Continuînd viața mai acătării, deci singuri ne dăm seama de greșeli, ori alții ni le sesizează, comportări.
  Vorbe care dor în intimitatea ființei tale ori a celorlalți, tu așa fiind greșit croit pe o rînă să fii, te vei dumiri și reface. Ca lumea de astă dată, nu exagerînd, că iar e anapoda noua direcție dar, schimbînd macazul firului vieții mai cu atenție. Derulîndu-ne firescul mai educat, mai acătării între oameni, în familie și chiar noi înșine, cu noi înșine, devenind ce trebuie.
  Dar nu am avut curajul îndreptării, cu toate că deranja mai de mult, nu a gîndurilor. Cu toate că și acestea-s de căutat a le canaliza cum trebuie, dar a înfăptuirilor, sigur e de rînduit în așa fel să fie corecte, cît mai corecte.

4137...Prin îndreptarea nesilită.

  Vorba unui cîntec, după rău vine bine, totdeauna la fel petrecîndu-se viața, o fi după nedrepți și cei fără Dumnezeu. Adevărul e că aflîndu-ne la strîmtorare ne mobilizăm, ne îndreptăm, ne îmbunătățim felul de a fi, potolindu-ne. Măcar o țîră și contează mult acolo SUS, slăbindu-ne chingile strunirii o vreme, de fapt astea-s condițiile viețuirii.
  De cînd pornim prin viață, la început cu mai multe cicluri de libertate, bucurii și împliniri, învățîndu-ne. Cu un fel de a fi răsplătiți, întîmpinați de existența cotidiană, mai acătării, cu vremea neîncadrîndu-ne corect în baremul dat. Ni se tot scurtează hățurile și părăsirile-s mai curente, la fel și plățile, de ajungem să regretăm.
  Că nu-s vremurile ce trecură, dar e bine să ne îngrijim la bine să punem deoparte liniște, cum? prin îndreptarea nesilită.

4136...În vigoarea acelor vremi.

  Se și știe că însăși viața-i atît de reală și serioasă pe cît e de ireală și neserioasă, e nevoie doar de echilibru. Ușor de zis dar foarte greu de realizat în așa nedreptate de conviețuire anapoda fără Dumnezeu, ci cu cîte religii. Răzgîiete pe căpătuială, nedreptate, fărădelege, neputință, fudulie, prostie și celelalte cîte-s umane. Ei care ar trebui să fie smirnă și cumințenia întruchipată, îs de rîsul-plînsu, nu exemple, ci de evitat pînă-și revin de pot.
  De nu alții și trebuința va merge tot cum dorește EL înainte, un înainte ce nu-l dibuim încă defel, încă o vreme. Ce nu-i departe, cu costuri ce tot mai pregnant se simt inexplicabil și nu-I EL atît răul întruchipat și binele aflat. Ci e nevoie de ajungerea pe aceiași lungime de undă cu EL, cît mai bine, aflîndu-ne trebuințele. Nu numai pentru unii, ci pentru toți cum va fi nevoie aflînd doar atunci pe fază fiind.
  Cu toții astîmpărați, atenți și receptivi la îmbunătățirea în vigoarea acelor vremi.

4012...Neîmpliniți în viață, de viață.

  Viața ne poartă prin cîte trăiri și exemple ale neputinței arătate sus și tare. Fără noimă însă, dispariția unor inși cu religiile lor strașnic păstrate. Greșindu-ne nouă și LUI mai ales, în plată strașnică de astă dată cu adevărat, că nimica nu se iartă. Și nu-i la întîmplare, încă o vreme. Doar ne-om dezmetici să ne fie viața viață și priceperea aleasă, nu așa la derută.
  Vedem și auzim în cadrul acestor culte inculte că îs invocați închipuirile NT și nu numai, să mijlocească. În CER pe lîngă EL în cîte demersuri demne de fiecare în dreptul fiecăruia. Că EL ne așteaptă să I ne adresăm în deplină, cît putem deocamdată, în cunoștință de EL și noi cumsecade. Îndreptați între oameni, natură și oriunde ne aflăm, urmîndu-L de capul nostru.
  Cum ne vine la fiecare ne ascunzîndu-ne nemernic după poala oricăror necuviințe fără EL. Că tot în plată nedreptă vom fi rămînîndu-ne nouă și LUI datori neîmpliniți în viață, de viață.

3982...Reluați îndreptarea firească de la orice vîrstă.

  Ne considerăm îndreptățiți și nu sîntem, de încuviițăm o religie oarecare să ne cuprindă. Nu sîntem absolviți de vini acumulate-n viața asta decît luînd legătura cu EL și să aflăm cum stăm și ce-i de făcut. Nu oricum ci de unul singur, sincer în fața LUI deocamdată, pînă va veni și va restabili. Din nou o conviețuire corectă între noi oamenii și EL, cînd va fi?!
  Pînă atunci nu cădeți în plasa ademenitoare întinsă vouă de nelegiuirea în fața SA și a nostră. Prin cîte culte inculte, fără EL și legea SA, că nu vă trec greșelile de SUS, ci și faptul că-L ofensați. Prin astfel de practici fără EL, ci la cheremul unor închipuiri deșănțate, lumești  cît de cît. Vi se adaugă-n cont cîntărind înspre neant a voastră viață încă de pe aici în final aflav-o-ți.
  De regulă nu prea vă mai țin balamalele să reluați îndreptarea firească de la orice vîrstă. Nu vă cutremurați suficient, nu mai reușiți, nu pricepeți realitatea pe deplin.

3933...Calea cu străduința necesară

  V-ați creat cu migală o închipuire de zeu de nimica, ce vă va ierta nelegiuirile voastre toate. Să negociați, proștilor, împuțita voastră viață, ei nu vă merge și știți asta. Dar nu recunoașteți tărășenia ce încă duce de nas lumea neisprăvită. Derutată de atîta minciună, continuă de veacuri multe în plată aprigă tot plătită.
  Doar om băga la cap și ne vom redresa, dar cu așa neputință mereu în față nu-i chip. Jos cu trîntorii de nimica și sus cu sinceritatea dreptății curate morale bune, dar nu delăsătoare. Ci fermă și clară în demersul îndreptării cumsecade fără încălcări ale legii SALE. Adaptate la zi cum e nevoie pe înțelesul fiecăruia, omenire ne dezmeticită!
  Aflați-vă calea cu străduința necesară, nu în greșeli, ci-n curățenia umană în fața SA.

3907...Totu-i posibil bine

  Aici e viața și simțirea întreagă că sîntem ceea ce sîntem dați, oameni, dar așa să fim. Nu cîte scursuri șmechere, fără Dumnezeu, ci cu netrebnicia neantului din NT. Și altele tot la fel de îndepărtate de EL, că ne pasc nevoile, netrebnici de mai rămînem. Îndreptarea, de am luat-o pe alăturea în viață, să-I fim cu EL și noi cumsecade.
  Între oameni de omenie, de nu singuri cu ale noastre căutînd mereu sprijinul SĂU. ÎL vom afla și să-L păstrăm, simțindu-L lîngă noi nealterat de cîte necuviințe. Ce grabnic uneori fără minte ni le însușim, deci cu fereală fără rău și urît prin viață. Nici nepăsători și delăsători, ci implicați în bine, util și frumosul vieții tale și a celorlalți.
  Nu-i să știți ușor dar nici foarte greu de vrem cu adevărat și cu EL totu-i posibil bine.

3845...Reușitele-s parcă mai la îndemînă

  Viața ne supune la diverse încercări și mai dure, să ne schimbăm în bine. Conștienți unii că-I greșim și ne mai tragem pe seamă, mai lăsînd din nefireștile. Obiceiuri nedrepte, răzlețirile firii needucate se mai retușează, chiar îndreptă. Trepte ale îndreptărilor le urcăm cum putem mulțumiți de noi învingători. Asupra noastră, mulțumiți de noi și totuși nu-i destul, mai e și nu știm încă.
  Se prea poate să ne înțepenim așa în acea treaptă bună și ea, dar continuarea. Să n-o știm niciodată suficient de necesară, ratîndu-ne de puțin viața, tot nemulțumiți. Rămînînd pe mîna noastră limitați în gîndire și fapte ce nu ne îndreptățesc a fi cum vrem. Ne știind mai departe pașii de urmat și poticnindu-ne la mal, sfîrșim lamentabil uneori și nu toți.
  De unii și EL se preocupă mai abitir, ori și împrejurările-s mai prielnice. În orice caz reușitele-s parcă mai la îndemînă, ori greșesc, doar EL știind adevărul.

3841...Din considerente simple, elementare

  Viața cu ale ei trăinicii cît ne vine la socoteală fiecăruia munca, apropiații. Familia, învățătura, sinceritatea doar în fața SA, altfel e nerozie,ascultarea doar de EL. Și asta de-i altfel e o pierdere de vreme, ce poate justificată-i în fața părinților. Educatorilor cînd e vremea, ulterior doar de EL să știm a nu ne irosi degeaba.
  Că-ncercările moarte n-au, dar pot cauza sfîrșitul și necazurile unei vieți nefirești. De minte nu avem și ne aliniem neputințelor de tot felul de prin lume și neajunsurile. Ne ajung oricît am fi de apți în toate cele, mai puțin în fața SA și-i suficient. S-o încurcăm electric noi și ai noștri ajungînd neajutorați, nefericiți și chiar pierzînd partida ființării.
  Din considerente simple, elementare dar azi în lume ne luate-n calcul bine, EL și noi.

3832...Oameni cu adevărat oricînd și oricum

  Viața ne pune cînd și cînd la punctul cel mai de jos, răceala, înghețul firii. Cînd ne moare cineva apropiat și-n veghea după dispariție ți-l amintești viu. Și acuma mort, nemișcat și rece, trecerea spre dematerializare, după plecarea sufletului. Unde numai EL știe și ce va urma, de va mai fi urmare cumva ori ba, de nu altceva. Ce noi nu mai avem tăria dreptului ne cîștigat încă, cred o vreme doar.
  Simțim atunci pe față și nu ne priește cît de singuri sîntem în voia valurilor vieții. În fața SA, cît de neajutorați și cît de sulemeniți ne credem, fără habar de a fi cum trebuie. Nici între noi și nici de EL, ce-I cel mai important nu vrem, nu putem de la o vreme să știm. Luați de un firesc nefiresc omenirii lăsate de EL să vadă ce ne facem, încotro o luăm?!
  Din astfel de situații limită de dezmeticire ar trebui să învățăm trăinicia bună. Dovedindu-I posibilitatea de a redeveni oameni cu adevărat oricînd și oricum.

3826...În murmur de neputință

  De după început se vede treaba nu eram pe roze cu CER-ul, și tot așa o decurs viața. Omenirii, de EL ca o catastrofă ne tot continuu dă în vileag trăinicia necazurilor. De tot felul și moartea ce nu ne mai dă dreptul de mult tare să mai atingem mulțumirea. Înainte de a pleca de pe aici satisfăcuți de noi și urmașii în regulă lăsați.
  În gînduri și fapte corect între noi, natură și pe EL urmărindu-L firesc, iluzii. Se vede că, trăinicia speciei cu spirit și gîndire Divină, limanul nu-i la îndemînă. Nici dreptul la închipuiri demne nu mai e, condensați în fărădelegea atotputernică. Nu intuim ieșirea în așa corvoadă a decăderilor lanț de viețuire neputincioasă. Căindu-ne de necunoașterea ce ni-i la vechi porniri azi uitate în rîs.
  E o pîclă de sînge și tenebre absurde în murmur de neputință ce ne țiuie urechile.

3801...De a ne putea pune pe picioare

  Ar trebui la naștere să fim curați, puri, de nu am avea povara, de este a înaintașilor de sînge. Povară ce ne obligă, de am ști, de regulă sîntem informați de CER dar și părăsiți. Putem încurca borcanele de timpuriu și mereu aflînd ce-i părăsirea și nevoile. De nu ne căznim mai abitir ca alții să ne izbăvim în viață cît mai acătării.
  Dăunător păcat nu sălășluiește în noi, ci noi să ne dovedim apți și să nu ne îndepărtăm. De firescul datului fiecăruia, demonstrînd binele, morala, dreptatea cu EL respectîndu-L măcar. De nu și credința și atunci altă făină vei măcina în viața roditoare, neratîndu-ți menirea. Că omu nu-i însuși greșeala, ci speranța CER-ului de a deveni oamenii scontați dintotdeauna.
  Speranță ce-L ține cu ochii ațintiți asupra nostră a fiecăruia, de a ne putea pune pe picioare.