3832...Oameni cu adevărat oricînd și oricum

  Viața ne pune cînd și cînd la punctul cel mai de jos, răceala, înghețul firii. Cînd ne moare cineva apropiat și-n veghea după dispariție ți-l amintești viu. Și acuma mort, nemișcat și rece, trecerea spre dematerializare, după plecarea sufletului. Unde numai EL știe și ce va urma, de va mai fi urmare cumva ori ba, de nu altceva. Ce noi nu mai avem tăria dreptului ne cîștigat încă, cred o vreme doar.
  Simțim atunci pe față și nu ne priește cît de singuri sîntem în voia valurilor vieții. În fața SA, cît de neajutorați și cît de sulemeniți ne credem, fără habar de a fi cum trebuie. Nici între noi și nici de EL, ce-I cel mai important nu vrem, nu putem de la o vreme să știm. Luați de un firesc nefiresc omenirii lăsate de EL să vadă ce ne facem, încotro o luăm?!
  Din astfel de situații limită de dezmeticire ar trebui să învățăm trăinicia bună. Dovedindu-I posibilitatea de a redeveni oameni cu adevărat oricînd și oricum.