Să ne căznim dacă altfel nu putem să facem binele, din răsputeri, că trebuie să ne învingem tarele. Neputințele uitîndu-le, mereu demonstrîndu-I cît și nouă, că sîntem oameni și așa să rămînem. Să nu retrogradăm în neființe, că-L doare și pe EL nu numai familia și în primul rînd pe noi. Neputincioși nu ni-i așa comod și să nu mai fim, ci ceea ce ne tot cere CER-ul.
Oameni de omenie vii pe Pămînt, deci cumsecade, nu-i chiar foarte ușor în așa lume. Măcar să ne străduim a nu înfăptui decît răul cel mai mic, de nu reușin deloc să mai fim răi. E de luptat cu firea îndărătnică și-n greșeală în fața LUI, oricînd ajungînd la capătul răbdărilor SALE. Și să ne părăsească și-n deznădejdii nu ne va fi bine. Cum și noi am pricinuit suferință, nu am ținut cont de răul făcut altora și naturii.
Fiind fără EL, că de aici provine tot răul, nedreptatea, fărădelegea de a nu mai reuși să ne îndeplinim țelul, oameni să fim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu