Se afișează postările cu eticheta facem binele. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta facem binele. Afișați toate postările

joi, 26 septembrie 2013

3904...Să ne îndeplinim țelul, oameni să fim

  Să ne căznim dacă altfel nu putem să facem binele, din răsputeri, că trebuie să ne învingem tarele. Neputințele uitîndu-le, mereu demonstrîndu-I cît și nouă, că sîntem oameni și așa să rămînem. Să nu retrogradăm în neființe, că-L doare și pe EL nu numai familia și în primul rînd pe noi. Neputincioși nu ni-i așa comod și să nu mai fim, ci ceea ce ne tot cere CER-ul.
  Oameni de omenie vii pe Pămînt, deci cumsecade, nu-i chiar foarte ușor în așa lume. Măcar să ne străduim a nu înfăptui decît răul cel mai mic, de nu reușin deloc să mai fim răi. E de luptat cu firea îndărătnică și-n greșeală în fața LUI, oricînd ajungînd la capătul răbdărilor SALE. Și să ne părăsească și-n deznădejdii nu ne va fi bine. Cum și noi am pricinuit suferință, nu am ținut cont de răul făcut altora și naturii.
  Fiind fără EL, că de aici provine tot răul, nedreptatea, fărădelegea de a nu mai reuși să ne îndeplinim țelul, oameni să fim.

vineri, 27 iulie 2012

1718.Normal cum n-o fost de mult tare, să reînvățăm

   Și cînd facem binele și cînd cu responsabilitate înfăptuim orice altă faptă. Să nu așteptăm mulțumiri și recunoștință, că nu-i corect și te derutează. Ci fii pe calea ta demnă și dreaptă în fața SA și a oamenilor, că așa-i normal. Normal cum n-o fost de mult tare și trebuie să ne tragem pe seamă și să ne reînvățăm.
   De se întîmplă și ar fi și firesc, să nu refuzăm mulțumirile și recunoștința, dar cu bun-simț. Și să nu ne înfumurăm, c-o schimbăm din bună în ne-bună înfăptuirea binevenită. Deci responsabilitate necondiționată, cum nu-i între oameni de hăhă, multă vreme. S-o și uitat de cînd, azi nimic nu-i responsabil, chiar și plătit, decît foarte greu.
   Bunul-simț și binele în general îs perimate, doar nedreptatea, dezinteresul și răul, ca și urîtul. E peste tot și oriunde te întorci, ură și egoism dus la paroxism. E încă foarte greu de răzbit cum trebuie printre oameni, îndreptarea-i departe încă. Nici nu-i pricepută cum trebuie și la ce ar servi? Că nimeni n-o ia în serios, Baza vieții ne lipsește din societate, în general EL nu-I.
   Să-i intri cuiva în voie, așa tam-nisam, i se pare oricui suspect, nu se mai obișnuiește. Ci doar la copiii răsfățați, cîndva demult nu ne-am mai întîlnit, să ni se facă pe plac. E normal să fii refuzat și bruftuluit chiar de pretinzi o înlesnire poate cuvenită. În nedreptatea și imoralitatea asta generală, e și greu să mai fim normali cu adevărat.
   Omenia e ceva de mult apusă între oameni. Acuma-i insulta, calomnia, fățărnicia,  și alte nedreptăți la ordinea zilei. Și cine se încumetă să fie altfel, cu bun-simț și civilizat, nu-i bine primit. Așa că-ți trebuie mare curaj să fii cum trebuie, azi și totuși altfel nu-i cum în continuare. Vrem nu vrem spre normalitate firească ne vom îndrepta. Chiar și la noi în țară, nu vă mirați!