4310..Păsuindu-ne întîrzieri

  Năzuim, înfăptuim cîte și mai cîte cît viețuim pe acest Pămînt dat nouă în folosință bună, de trăiri diferite, bune ori rele. Și ne știe de acolo de SUS, privindu-ne și ținîndu-ne o evidență responsabilă, ce noi doar o bănuim, nu mai dorește să ne oblige-n oarecum în diferite moduri. Ci aveam și avem mereu de ales, variante și variante ale unei existențe ce ne umple ori golește viața de conținut corect simțit, mulțumindu-ne.
  Ori ba, depindem și de foarte mulți factori nu numai din CER, ci și altele ce ne privesc cu interes chiar suversiv. De nu ne ținem tari pe piața vieții date nu oricum, că  nici EL la o adică nu ne știe chiar cu de-amănuntul în toate cele. Datul acesta-i ascuns și LUI cumva, știind dar nu chiar la centimă totul ce va fi și ce vom deveni fiecare, ci-s diverse înlănțuiri ce dau ce dau.
  Din noi alegîndu-se pleava ori cine știe ce ridicări pe culmi rîvnite-n secole ori neoni ce nu noi le simțim ci acele tării ce doar ni le imaginăm. Limitați de viața ce-o ducem ne la locul ei noi și înaintașii, păsuindu-ne întîrzieri ce ne privesc și ne obișnuim așa delăsători și neștiutori.

3889...Nepăsători de bine și EL

  Nu vă obligă nimeni să-nfăptuiți răul și urîtul în viață vouă, printre oameni și-n natură. Ci singuri ne facem de cap, prost instruiți, imorali și fără dreptatea învățată, conștientizată. Definitiv cum ar fi și normal, ca oameni adevărați nu inconștienți de doi bani. Netrebnici, șmecheri înrăiți ce nu valorăm nimica-n fața SA, la o adică ratînd viața.
  Nu toți la fel și deodată, ci cînd socotește doar EL și definitiv pe ne pusă masă. Și atunci disperați am vrea salvarea, dar ea salvare-i în timp și spațiu devreme. Nu ad-hoc, la nimereală, grăbită, ci pe îndelete, cumsecade înfăptuită în pace și liniște. Interioară și cu EL în pricepere cît putem, că-i încă foarte greu, neînvățați. Ci dezvățați de apropierea de EL și EL de noi, constat că-i tare anevoie încă.
  Așa deprinși cu relele și urîtele comportări oriunde și oricum, nepăsători de bine și EL.

3863...A nu fi ca să și fim

  Ne sînt multe în față să le înfăptuim la alegere, dar nu ni-s de folos tot multe. E de gîndit foarte bine în așa dorită libertate de-o merităm și ne putem bucura de ea. Deplin cu urmările firii corecte, demne de oameni ce-L moștenim oarecum pe Pămînt. Și nu ni-i dat indiferenți a trăi la derută, cum e încă lume asta ne civilizată și fără EL nedomolită.
  Că una fără alta nu ne va fi bine nouă și alor noștri, oricît am vrea nu se poate. De nu știm vom ști și va fi cu vai și amar de o viață ne dusă pînă la capăt. Neputincioși nu ne dorim a fi și nici de izbeliște, e o cărare fiecăruia dată firii. Construită atent SUS, doar să ne încadrăm ei, altfel e irosire ce ne dă îndărăt menirea.
  Cu atentă drămuită îndrumate și ferindu-ne de ceea ce EL ne povățuiește a nu fi ca să și fim.

3383.Să nu ne lăsăm înviși de greutăți, că nu are rost...

  Nu credem ce ni se tot cere și nu vrem să le înfăptuim, neputincioși, iar cei ce încearcă totuși. Că simt adevărata îndatorire, le zicem nebuni, că vor să-L respecte măcar cît pot de bine. Că nu-i chiar ușor și la îndemîna tuturora, fiecare avînd drămuită sarcina cuvenită. Nu-s la nimereală, ci tare precise, simțind ce e al nostru fiecare, aflîndu-l cu timpul.
  Ni se cere doar să fim nițel mai atenți și ne repeziți, căutîndu-L a cunoaște cît ni-i dat. Puțină răbdare, numai ochi și urechi o vreme, aflîndu-ne calea corectă fiecare. Nu fără muncă, preocupare, îndatorare, aflată cum trebuie în termenul simțit. Nu-i simplu, ci-n timp aflîndu-ne locul cuvenit cumsecade, demni și responsabili. Căutînd să fim cum trebuie mereu, neînduplecați să fim, consecvenți chemării simțite.
  Să nu ne lăsăm învinși de greutăți și că nu are rost că totu-i pierdut și alte lamentări păguboase firii.

2154,Greu, noi de pe Pămînt și EL din CER

  În fața SA să nu găsim motivații, amînări ci direct cît putem de grabnică înfățișare. Și de știm în timp menirea, s-o înfăptuim cum trebuie și de ținut legătura. Cum putem cum nu putem, că-i greu, noi de pe Pămînt și EL din CER. Dar de-i bunăvoință cît se poate de ambele părți, merge conlucrarea, nu că-i lină și deosebită. Nu, dar să credem în mai bine mereu. În paralel și-ntre oameni să fim cum trebuie.
  Și să părăsim odată pentru totdeauna nedreapta credință în iluzii ce nu-L cuprind. Pe de-a Întregul pe Însuși Dumnezeu, despărțindu-L pe Cel ce nu se Divide. E o Unitate în Toate cele, ce nu-L știm încă bine, dar măcar să nu-I mai greșim. Că-I sîntem datori vînduți, de cînd lumea, și-I întoarcem spatele, nedrepții de noi. Reveniți-vă!
  Ne tot atenționează cît e viața de lungă, și de nu putem, ni-o scurtează, doar ne revenim. Și de se poate, ne-o lungește și de sîntem și de treabă, cine știe aflăm o altă existență.

1718.Normal cum n-o fost de mult tare, să reînvățăm

   Și cînd facem binele și cînd cu responsabilitate înfăptuim orice altă faptă. Să nu așteptăm mulțumiri și recunoștință, că nu-i corect și te derutează. Ci fii pe calea ta demnă și dreaptă în fața SA și a oamenilor, că așa-i normal. Normal cum n-o fost de mult tare și trebuie să ne tragem pe seamă și să ne reînvățăm.
   De se întîmplă și ar fi și firesc, să nu refuzăm mulțumirile și recunoștința, dar cu bun-simț. Și să nu ne înfumurăm, c-o schimbăm din bună în ne-bună înfăptuirea binevenită. Deci responsabilitate necondiționată, cum nu-i între oameni de hăhă, multă vreme. S-o și uitat de cînd, azi nimic nu-i responsabil, chiar și plătit, decît foarte greu.
   Bunul-simț și binele în general îs perimate, doar nedreptatea, dezinteresul și răul, ca și urîtul. E peste tot și oriunde te întorci, ură și egoism dus la paroxism. E încă foarte greu de răzbit cum trebuie printre oameni, îndreptarea-i departe încă. Nici nu-i pricepută cum trebuie și la ce ar servi? Că nimeni n-o ia în serios, Baza vieții ne lipsește din societate, în general EL nu-I.
   Să-i intri cuiva în voie, așa tam-nisam, i se pare oricui suspect, nu se mai obișnuiește. Ci doar la copiii răsfățați, cîndva demult nu ne-am mai întîlnit, să ni se facă pe plac. E normal să fii refuzat și bruftuluit chiar de pretinzi o înlesnire poate cuvenită. În nedreptatea și imoralitatea asta generală, e și greu să mai fim normali cu adevărat.
   Omenia e ceva de mult apusă între oameni. Acuma-i insulta, calomnia, fățărnicia,  și alte nedreptăți la ordinea zilei. Și cine se încumetă să fie altfel, cu bun-simț și civilizat, nu-i bine primit. Așa că-ți trebuie mare curaj să fii cum trebuie, azi și totuși altfel nu-i cum în continuare. Vrem nu vrem spre normalitate firească ne vom îndrepta. Chiar și la noi în țară, nu vă mirați!

1703.Creația e și-n desăvîrșire pe toate planurile

    Între oameni e normal cînd înfăptuim ceva, să ne mărginim la acela. Că altfel ne pierdem tot îi continuu în demersuri ce ne îndepărtează, pierzînd calea. Acelei creații proprii gîndirii de început, ce ne-o încolțit. Și care doar limitată poate fi dusă pînă la bun sfîrșit. Cu toate că uneori, ne gata e mai promițătoare.
    În cazul SĂU, ce-L presupunem doar, creația e și-n desăvîrșire pe toate planurile. Ce încă noi omenirea nu le pricepem, fiind încă opriți că nu-L merităm. Nedrepți în fața SA și a umanității în general. Și EL caută perfecțiuni de ne imaginat pentru noi, poate încă, nu știm multe în continuare. Cît va mai continua cunoașterea pentru noi, propusă SUS. Și dezvoltarea ce încă-i de aflat și urmat poate și-n alți parametri.
     EL ne cheamă în continuare, știind că-L vrem și așa și trebuie, dar înstrăinați încă. Și nedrepți, ne oprește și ne îndrumă să ne revenim cum trebuie în fața SA și a noastră însăși corecți să fim. Pentru a ne fi bine în viața ce urmează, nouă și familiei noastre. Și celorlanți în aceleași condiții de îndeplinit întocmai.
    Scuturați, scăpați de metehnele colective și particulare și ne caută în continuare. Doar să-I dovedim buna purtare în lume și să-L știm bine, ne trunchiat. Ci EL Însuși Creatorul lumii și Tot ce nu știm și cîte ceva ce mai știm.
    Se simte o vrajă, o atracție pentru ceva încă ne cunoscut complex, ci doar aproximat. Ce ne face cu ochiul încă din vechime și nu l-am dibuit, mai avem cale de aflat. Cred că nici nu-l aproximăm deloc viitorul nostru cu EL. Ni-i complet ascuns încă pînă nu ne dovedim capabili de fi, cum vrea EL să ajungem.

1594.EL are așteptării și-i îndelung răbdător

   Răul și nu diavolul, cum ni se tot vîră în cap fals, de nedrepți. Deci răul e foarte răspîndit în jurul nostru și ne cade și mai ușor de înfăptuit. Parcă-i mai ușor să faci un rău decît un bine, oricui ar fi. Cînd binele vrei să-l faci, parcă ți se pare demodat, fără haz. Răul făcîndu-l parcă ești mai bine văzut între oameni, ”normal” și ei la fel comportîndu-se. Înrăindu-ne mereu și nu ne dăm seama, învinuind închipuiri false.
   Sînt amintiri încă vii ale unor trăiri deosebit de mulțumitoare, din perioade premergătoare unor dezastre. Cînd omenirea nu mai știa de bine și îmbuibată cu vrute și nevrute. Nu se gîndea defel la EL și întorcîndu-I spatele îL nesocotea ca și azi. Nu bat apropoul, că EL încă are așteptări și-I îndelung răbdător. Și cred că ne va îndruma mai bine să ne îndreptăm, cînd va considera de cuviință.
   Ne face deosebită plăcere să ne iluzionăm continuu și-n realitate mai puțin să fim. Mai ales că-i de muncă cu lipsuri, nevoi fiind și nedrepți și părăsiți de EL, avem și mai mari necazuri. E mai ușor să dăm bir cu fugiții în lumea filmelor, a net-ului, a tv-ului și alte ușoare denaturări a realității imediate, nedorită. Ne pregătiți de ea fiind a o înfrunta și rezolva în bine și util, e de muncit și nu-i plăcut.
   Nici meseriile nu ne obligă să fim corecți, și lucru nedemn nici ce-i în justiție lucrînd nu-s cum trebuie. Și celelalte intituții ce conduc statul îs aiurea, cu componenți imorali și fără binele pus în față.
   Foarte puține îndeletniciri îs demne prin coerciția ce-o impun celor ce le practică. Astfel albinăritul și oieritul nu le permite nedrepților să le practice. Nu li-s rentabile imoralilor și înrăiților, ci celor normal oamenilor adevărați. Or mai fi și altele care EL ni le pune la dispoziție să ne îndrepte ori încerce îs majoritatea.
   Răul și binele îs de SUS date să le cunoaștem bine și doar binele să-l înfăptuim cum trebuie. Și rău știindu-l să ne ferim mereu cît existăm de vrem să o ducem bine. Și de asemenea și să-L știm măcar bine, cum E.