4066...Firești îndatoriri de oameni corecți.

  Credința în EL, doar în EL îți dă așa o putere ce te ajută să-ți învingi toate temerile. Neînfricat vei trebălui printre oameni, dar să te tot ții aproape de ceea ce-ți cere EL. Continuu pentru a nu pierde firul nesfîrșit cît ți-i dat, al viețuirii cum trebuie între oameni, în natură. Și-n fața SA deasemenea, mereu preocupat de cele trebuincioase cum ne tot cere.
  Nesfîrșit e un fel de a zice, că-n realitate toți ne dorim a fi mulțumiți de cum sîntem. Noi și familia, cu realizări pe măsură în deplină însă concordanță cu cerințele SALE. Către noi, ca s-o tot ducem acătării îndestulător și-n final satisfăcuți într-o viață. Normală, sătui de zile, e o foarte rar îndeplinită astă dorință, în zilele noastre.
  Că ne dovedim neputincioși în fața LUI, tot fără acele firești îndatoriri de oameni corecți îndeplinite.

3723.Bunătatea ce să nu se epuizeze vreodată

  Mereu ni se tot cere desăvîrșirea în sine și-ntre ceilalți, lucru greu și imposibil. Deci ni se cere imposibilul și măcar să ne dumirim cum e asta și altădată. Să ne poziționăm corect în raport cu viața și ale ei încercări, ferindu-ne. De rele, utîțenii, nelegiuiri, nedreptăți și restul neghiobiilor toate omenești. Dar posibil de învățat minte a nu le mai săvîrși, decît cu foarte mare greutate și codire.
  Pentru a fi corecți cît mai pe apropape și de restul fără reproșuri și morala educativă. Ci ajutorul necondiționat cît mai mult de se poate, făurindu-ne binele ca permanență. La dispoziția greșiților oricui, că-i o teribilă încercare și grele cazne preconizează viața. A le tot absolvi cît trăim, dar și de EL să fim convinși cum trebui, cum se dorește.
  Neîngînfați și reci, ci mereu calzi și primitori cu bun-simț și bunătatea ce să nu se epuizeze vreodată.

3504..Cum îL și știm din vechime

  Ni se cere pentru început celor ce dorim s-o rupem cu trecutul nedemn nouă. Și-n fața SA să ne începem îndreptarea, să-L recunoaștem cu adevărat, definindu-L absolut corect. Cît ne pricepem mai bine, aflînd confirmarea SA simțită cu adevărat, de ne interesăm cu voință. Cerîndu-I iertare de atîta amar de vreme în confuzie și necredință în fața SA.
  Căutînd îndreptarea între oameni și pe EL corect definit, că uni-L cred Creatorul. Motorul Universului și a Totului simțit și necunoscutului de oriunde. Forța, Energia, Ființa supremă, Marele arhitect, etc. Și cîte și mai cîte denumiri de-L definesc oarecum. EL la noi cînd o venit acum 78 de ani și-o zis în fața omului de pe la noi, Domnul Dumnezeul nostru.
  Al oamenilor planetei Pămînt, Tatăl Ceresc, nu în alte moduri și nume ci așa simplu. Cum îL și știam din vechime, dar nedreptatea și nelegiuirea ce-o tot cuprins lumea, nu.

3383.Să nu ne lăsăm înviși de greutăți, că nu are rost...

  Nu credem ce ni se tot cere și nu vrem să le înfăptuim, neputincioși, iar cei ce încearcă totuși. Că simt adevărata îndatorire, le zicem nebuni, că vor să-L respecte măcar cît pot de bine. Că nu-i chiar ușor și la îndemîna tuturora, fiecare avînd drămuită sarcina cuvenită. Nu-s la nimereală, ci tare precise, simțind ce e al nostru fiecare, aflîndu-l cu timpul.
  Ni se cere doar să fim nițel mai atenți și ne repeziți, căutîndu-L a cunoaște cît ni-i dat. Puțină răbdare, numai ochi și urechi o vreme, aflîndu-ne calea corectă fiecare. Nu fără muncă, preocupare, îndatorare, aflată cum trebuie în termenul simțit. Nu-i simplu, ci-n timp aflîndu-ne locul cuvenit cumsecade, demni și responsabili. Căutînd să fim cum trebuie mereu, neînduplecați să fim, consecvenți chemării simțite.
  Să nu ne lăsăm învinși de greutăți și că nu are rost că totu-i pierdut și alte lamentări păguboase firii.

3343.E mai bine cu legea decît fără de legea

  Să fim resemnați în a munci mai mereu, ne comentînd ne la locul ei înfăptuirea. Ce ni se cere, e greu dar asta e, neostenit, neplictisit, e ca o mașină bine întreținută. Și nu sîntem ci oameni și-i dificil și ne mai oprim la o refacere de ritm, o reîncărcare. O binevenită și nu delăsătoare chiuleală, ci să ne regăsim mereu și mereu buna dispoziție.
  E o calitate la care e de lucru în timp și de nu-i cu bănat să-I cerem și LUI ajutorul. Sigur ne va înlesni conlucrarea la înfăptuirea în curs de desăvîrșire în bine și util. Nepretențioși, ci cumsecade și demni cu adevărat oameni între oameni. Că-n viață se dovedește uneori că jugul moralei e de ne suportat, aiureli, e mai bine cu legea decît fără de legea.
  Că ne mai iluzionăm uneori cu dacă și cu parcă, în așa lume nedreptă și mereu ușuratică. Dispusă să se compromită, să se zbenguie în neștire cu urîte și rele prinsori.

2715.Bucuria primitorului să te mulțumească

  Să ne comportăm uneori și de ni se cere de asemenea, cu mai puțin discernămînt. În a fi darnic și fără grijă, ne cumpănit, ci cu larghețe în a risipi bunuri și valori. Și din timp în timp, să ne bucurăm ne limitat de cîte îngrijorări pămîntene. Ci slobod și fără grijă, bucuria primitorului să te mulțumească, să te îndestuleze. Știu e risipă și poate dai de fundul sacului, din așa năpastă poate.
  Fiecare după cum îl taie capul să facă, dar măcar din cînd în cînd să ne mai și schimbăm. Într-un fel ce poate nu l-ai visat, schimbînd registrul vieții, trăirilor, poate mai radical. Decît ar fi trebuit, pentru a vedea un nou început, cum e să fii mai altfel. Și cum te vei simți, mai în doi peri și nu așa îngrijorat și precaut, ci mai cum se nimerește.
  Se zice că ne cunoaștem și după capacitate de a risipi fără socoteală. Se prea poate să o și încurcăm, dar de regulă avem atîta minte ca să ne oprim la timp. Mai e și a fi slobozi și în a ne bucura și a participa la bucuria altora dezinteresați. De dragul distracției, de altfel un tip închistat și tare grijuliu, oare e posibil?!

2642.Atîta nedreptate drept mediu de obișnuință

  Ni se cere să nu ripostăm la nevoile pricinuite nouă de alții, ci să-I cerem s-o facă. E de îndreptat în fața SA, cerințele valabile și încă foarte greu de îndeplinit. Oameni normali cu atîta nedreptate drept mediu de obișnuință rea și urîtă, nici nu-i de mirare. Și e un cerc vicios, greșindu-I, îL silim să ne părăsească cu pavăza SA. Și nevoile atacîndu-ne, suferim ca să ajungem tot la mîna LUI.
  Dar nu-i închis cercul întîmplărilor îndurate, ce ne fac viața oarecum, că nu-L nimerim să-I cerem îndurare. Ne știindu-L, tot pe alăturea tot o dăm în neștire de multă vreme și nu reușim schimbarea. Ce poate  ne-o dorim, dar așa dezinformați e foarte greu de aflat prezența SA corectă. De obicei minciuna ne conduce tot la rele și urîte între oameni și fără de EL.
  Mințiți întruna ni se pare lumescul nedrept așa firesc de ne imaginat altfel. Și gata oricînd îndatoritor nedreptății expansive ce ne minte și acuma la greu. Și-I facem LUI de lucru mereu cu noi, așa înșelați de aparențele hîde în cîrdășie cu ele, plătim. Și alții atunci și-n timp ne caină, tot și ei pe aceiași cale nedreaptă.