3343.E mai bine cu legea decît fără de legea

  Să fim resemnați în a munci mai mereu, ne comentînd ne la locul ei înfăptuirea. Ce ni se cere, e greu dar asta e, neostenit, neplictisit, e ca o mașină bine întreținută. Și nu sîntem ci oameni și-i dificil și ne mai oprim la o refacere de ritm, o reîncărcare. O binevenită și nu delăsătoare chiuleală, ci să ne regăsim mereu și mereu buna dispoziție.
  E o calitate la care e de lucru în timp și de nu-i cu bănat să-I cerem și LUI ajutorul. Sigur ne va înlesni conlucrarea la înfăptuirea în curs de desăvîrșire în bine și util. Nepretențioși, ci cumsecade și demni cu adevărat oameni între oameni. Că-n viață se dovedește uneori că jugul moralei e de ne suportat, aiureli, e mai bine cu legea decît fără de legea.
  Că ne mai iluzionăm uneori cu dacă și cu parcă, în așa lume nedreptă și mereu ușuratică. Dispusă să se compromită, să se zbenguie în neștire cu urîte și rele prinsori.

2065.Ademenitoare înspre partea de ne dorit

   E greu într-un fel să ne mulțumim cu cît ni se oferă, dorim mereu mai mult. Și mai desăvîrșit în bine și util, poate și frumos de se poate. Să nu ne dorim nefirescul, răul, urîtul, nedreptatea și alte fărădelegi, de care e în lume. Plină lumea, ademenitoare înspre partea ce EL, ne dorește a nu o ști. Ci doar îndreptarea înspre cumsecădenia, omului firesc și să-L știm corect.
   Să nu cădem în greșeala de a echivala binele cu răul, îs ele de sorginte Divină. Și atîta, nu le amestecăm niciodată, binele e de dorit cît existăm și de rău să nici nu amintim vreodată. La fel și de urît și alte nedreptăți, firești de altfel, dar nu pentru cel ce-L caută. Ca să devie om adevărat și fără problemele nedrepților SĂI.
   Simpla viețuire nu ne mulțumește, mereu dorim mai mult și putem demonstra aceasta. Căutînd în ziua de azi, aici să fim corecți și doar înspre bine și util. Căutînd dreptatea și să-L știm și sluji doar pe EL. Să luptăm cu nedreptatea lumii actuale, ce nu-L știe și numai la nedreptății li-i capul.

1955.Nu toți aflăm cum e să fim așa

   Ni-i greu, foarte greu să fim cum trebuie între oameni, adică cu bun-simț și cu dreptate. Ne căznim mai ales că-i și nevoie mare să fim cum trebuie, siliți, de SUS. Nu toți află cum e să fim așa, după merite și năzuințe și să-L aflăm cum E. Cît sîntem capabili, într-o lume unde nu-I de EL încă și EL E totul, dar nu se știe. Pe nedrept încă se merge unde o înțărcat mutul iapa, inconștienții!
   Deci se impune constrîngerea conștiinței, cîtă mai e prin EL, cum poți că-i silință. Că nu mai sîntem mici naivi și drepți de ne luat în seamă, nici mari inaccesibili sfinți. Ci simpli și complicați neisprăviți, dar nu de tot, c-o mai rămas încă destul să fim. Și ce n-am fost neam de neamul nostru prost la toate, și pe de rost în bine cît om putea. Că nu-i chip altfel de dus mai departe omenirea, noi și ea cu EL.
   Că om afla ce mare lucru tot știam de cînd e lumea de micimea ce-i în noi mereu activă. Compromiși de urîțenie și rele în fața celorlanți și a CER-ului nesfîrși de răbdător. Smiorcăiți și fudui mișei cu nemernici neștiuți nici de ei că-s hîzi de josnici. Nu se recunosc nici în cele din urmă.