4217..De oriunde.

  Ne vine foarte greu, chiar uneori credem că-i imposibil să fim iertători, toleranți atît cît să nu-L supărăm din cale afară. Nițel mai moderați, îngăduitori azi în ultima zi din acest an 2013 ce o fost fiecăruia după cum ni-am așternut. Noi înșine și cu urmările inerente trecutului normal la fiecare după cum i s-o pregătit de înaintași și nu numai, e de reflectat și îndreptat.
  Cît se mai poate și sigur se poate c-o vorbă bună, de împăcat potrivnicele, uitările de așternut spre binele de urmat. Întocmai cum ne l-am dori nouă înșine și familiei noastre pentru permanentizarea vieții în comuniune firească. Cu toți acei de care ne leagă ce ne leagă la fiecare după cum am tot reușit de cînd ființăm pe Pămîntul acesta așa dat nouă de EL.
  Și poate ne luat în seamă cît am vrea și mai ales cît ne cere EL, să ne apropiem fiecare pe propria răspundere, cum poate mai firesc: abordîndu-L cumva pe Dumnezeul VIU din CER, Creatorul Totului din noi și de oriunde.

3894...Oare pînă cînd Doamne?!

  Să nu fim puși pe nemulțumire-n fața SA și-ntre oameni, dar e imposibil în așa viață. Cum e azi în așa lume netrebnică și fără EL și în nedreptatea mereu tare și mare. E de făcu ceva mereu să căutăm firescul bun și să luptăm, dar nu putem pe muțește. Ci făcînd ceva la vedere să se știe, să se audă cît se poate că nu deținem rezolvarea absolută încă.
  EL nu o dat undă verde dezlănțuirii îndreptării pe Terra și-i încă nelegiuirea-n formă. Răbdarea-i însușirea LUI de căpătîi, noi ca noi mai repeziți și-I greșim fiind pe Pămînt. Că de eram în CER, cine știe era și mai și cumințenia, cred, dar eram SUS, nu jos așa de înjosiți. Cum ne tot aflăm mereu de cînd avem oarece cunoașteri trebuincioase, dar degeaba.
  Oare pînă cînd Doamne ne vom mai perpeli în așa nehotărîtă situație, știindu-TE doar?!

3723.Bunătatea ce să nu se epuizeze vreodată

  Mereu ni se tot cere desăvîrșirea în sine și-ntre ceilalți, lucru greu și imposibil. Deci ni se cere imposibilul și măcar să ne dumirim cum e asta și altădată. Să ne poziționăm corect în raport cu viața și ale ei încercări, ferindu-ne. De rele, utîțenii, nelegiuiri, nedreptăți și restul neghiobiilor toate omenești. Dar posibil de învățat minte a nu le mai săvîrși, decît cu foarte mare greutate și codire.
  Pentru a fi corecți cît mai pe apropape și de restul fără reproșuri și morala educativă. Ci ajutorul necondiționat cît mai mult de se poate, făurindu-ne binele ca permanență. La dispoziția greșiților oricui, că-i o teribilă încercare și grele cazne preconizează viața. A le tot absolvi cît trăim, dar și de EL să fim convinși cum trebui, cum se dorește.
  Neîngînfați și reci, ci mereu calzi și primitori cu bun-simț și bunătatea ce să nu se epuizeze vreodată.

1903.Cred că nu, nedreptatea, intoleranța, răutatea

   Nu-i iposibilă viața fără EL, o și demostrează viața de mii de ani. Că-i în desfășurare și acuma, dar cu ce consecințe, vă plac? Cred că nu, nedreptatea, intoleranța, răutatea, egoismul ca politică de stat. Nepăsarea între noi, că nu se caută binele și utilul, ci sălbăticia individualistă. Întoarcerea înspre începuturile sălbatice, dar în epoca cuceririlor științifice, de ne imaginat în trecutul acela.
   Și nici EL nu stă cu mîinile în sîn, ci ne-o atenționat, părăsit și așteptat să ne revenim. Și de nu s-o putut, sfîrșitul grăbit nedemostrînd nimic în viață, rateu nefolositor existenței, cunoașterii. Doar ca să nu mai călcăm în străchili, și să n-o luăm de la început cu neputința.
   Că-i vai și amar și totuși se poate și așa, nevrednici, cum și azi sîntem. Cu părăsirile mereu la ordinea zilei, de nu ne mai dăm seama, că-I tot greșim și ne ratăm viața.
   Într-un trecut nu prea îndepărtat și EL admitea încă să-I fie încălcată oarecum ponderea. Dar cu strașnice obligații ale celor ce se încumetau la așa caznă și dură viață. Și erau, se mai găseau, care neștiindu-L bine îI îndeplineau cerințele orbește.