4142... Năvalnică modificare.

  Luați și cîntăriți aportul NT în istoria omenirii înstrăinate de EL, din vina să zicem așa fiind cu noi să fie. Nu cu EL, ci fără EL o mare întindere de timp și spațiu și nici acuma terminată, că se cam termină, o fi. Dar nici nu cred c-o putem judeca, încă un timp și poate niciodată nu va mai fi timp după aia, că atunci macazul.
  O dată schimbarea aflată, torentul iscat pe loc ne va deruta o vreme și devreme ne vom și dezmerici în alți parametri. De stres și libertate totală, izbîndă în cunoașteri ce azi ni-s oprite, atunci la liber în foarte multe ce nici nu le întrezărim. Deci nu va fi timp de analize o vreme și pe urmă analizele vor privi ce se petrece cu noi continuu de la acea dată.
  De renaștere a lumii umane și nu numai, contextul va fi el însuși într-o năvalnică modificare interioară și exterioară.

4007...Și cu oiștea-n gard de-a rîsul-plînsu

  La radio acuma, prim-ministrul Ponta raportează despre vizita de lucru în SUA. Și amintește și despre muzeul holocaustului și altele dintre cele necesare. Amintind de holocaust și urmările de pînă acuma, nimica n-o învățat minte omenirea. Îi dă înainte cu tupeu în fărădelegea generală și chiar fără Dumnezeul ce în primul rînd. Și-o urmărit fostul aliat pămîntean și nu numai spre îndreptare, nelegiuit încă din antichitate, pedepsindu-l.
  Mereu și la ultima conflagrație mondială căzîndu-I bine o oarecare purificare etnică. Cît o fost planificată să-i mai scape de tărășeniile trecutului fără de EL. Și lor și celorlalți nu le priește de demersurile SALE de pe Pămînt, neînțelegînd nimica. De ce ni se petrece cu noi sub soare cît viețuim sub oblăduirea LUI, că altă cale nu-i.
  Ne tot dăm cu presupusul în diverse domenii pățite și cu oiștea-n gard de-a rîsul- plînsu.

3892...Dar nu-i așa!

  Nici EL nu-I de preferință față de noi decît la libera alegere ce ne-o tot făurim, dar cum trebuie. Să fim nu așa cum e în prezent o viață-n lumea fără EL și-n debandada. Fără nici o logică corectă, ci-n virtutea șmecheriei, fudulei prostii omenești. Fără dreptatea firească omenirii și naturii înconjurătoare, de EL nici pomeneală.
  Corecți să-I fim, ne doare-n cot de EL din CER-ul SĂU, nu ne privește așa de năuci sîntem. Chiar de avem continuu a-I da socoteală dar nu-i pe față, nu-L știm, ni-I ascuns. Și nu ni-L dorim prin preajmă, ci să ne facem de cap și asta e viața chiar de avem necazuri și moarte. Necazurile unele trec și noi cîți mai putem cu ale noastre tărășenii o tot ducem mereu cît o mai fi, nu contează.
  Gîndire și fapte de netrebnici cu adevărat iresponsabili în toată lumea, dar nu-i așa!

3744...Fideli dreptății pe Pămînt

  Aflarea adevărului te însingurează în așa lume ne lume, ci fudulă nelegiuire fără EL. Pe de-a dreptul, ci pe ascuns cu frică I se pomenește cumva cu gîndul la EL, Singurul Dumnezeu cu Adevărat. Dar de frică și necunoscut revenim la neputințele firești neomeniei fără EL și noi oameni. Demni, firești și dîrzi în aflarea SA corectă cu Dreptate, dar riscăm însingurarea.
  Deocamdată, că nu-I recunoscut pe față, nu sîntem capabili să-L primim în față. E prea aspru de drept și intolerant cu neputința de a fi oameni cu adevărat în fața SA. Ci ne dorește revenirea întocmai cum trebuie să fim între noi și-n fața SA. Ne mincinoși și prefăcuți, ci demni de numele cu adevărat de om creația LUI. Ne corupți și cumsecade fideli dreptății pe Pămînt și de EL în CER Unicul știind.

3742..Ne-am tot cocoloșit în necredință

  Am vrea să ne cocoloșim la sînul SĂU, dar nu-i posibil așa împuțiți de ne isprăvire. Dezgustat de felul cum am ajuns fără de EL, de fapt era și de așteptat după așa îndelungată vreme tot fără EL. Și îndepărtați de cerințele SALE, clar date nouă, dar uitate și răstălmăcite în nedreptatea. Ce I se face și nouă deoarece ni-I tot ascuns cunoașterii temeinice, ce ne-ar împiedica a-I mai greși.
  Frică simțim că nu ar avea de ce să ne mai fie, de I-am fi aproape, nu știm cum. Încă nu pricepem înțelesul SĂU, clar și deslușit ferm, ci în continuare inconștienți. De EL și noi cum ne pretinde a ajunge, dar se pare că nu-i vremea, mai avem de tras. Consecințele neascultării LUI, prea îndelungate fără de EL și nici civilizați. Ci sălbăticiți în necuviințe, întărtați în nefirești nedemne comportări inumane.
  Ne-am tot cocoloșit în necredința, ce-L ține departe de noi și avem neplăceri și moarte.

3663...Menținută tot mai cu îndărătnicie

  Pe ocolite, așa zisa îndreptare, un fel de, continuă de cca. 1500 de ani, amăgire. Cu „EL”, dar fără EL, o uite-L nu E, ci minciuni peste minciuni care mai de care mai arătoase. Să ne ție ocupați în nelegiuiri și fudule prostiri, să treacă  vremea doar om pricepe. Și noi odată, cum e treaba cu noi încă nedrepți și fără de EL printre noi explicit.
  Dar vremea o cam trecut și de capăt tărășeniei nu i se dă, ci nerușinarea e tot mai tare. Și mare pacoste în lume, se vede treaba că-i de trîntit tare să se știe ce și cum e Adevărul SĂU, Unicul. Trînta ce i și-o pregătește sieși omenirea spre aflarea căi corecte, dezmeticirea altfel nu-i. Cum trebuie, e nevoie de o zdruncinătură zdravănă, ca mintea să urce de la fund la cap.
  Spațio-temporala schimbare de macaz, hotărîtor și drastic, că-i  cred dificil cu domolul. În așa neputință de îndreptare și ultra rea-voință, menținută tot mai cu îndărătnicie.

3545.Rînduiți în fața celorlalți ca exemplu, așa să nu mai facă

  Cînd ne lovește năprasnic nenorocirea, ne face una cu pămîntul, nu ne regăsim. Sîntem pierduți, căutăm un sprijin de nădejde și nu-i chip, însingurați în necazuri. Ce ni se par uriașe și că ne vor astupa definitiv, cei din jur se feresc, se miră că mai mișcăm. Nici ei prea bucuroși o tot duc viața în neștire, fără EL și nedrepți, oricînd posibil să ne fie pe urme, amărîți.
  De neputințe învățate în timp îndelungat ce se tot adîncesc, moștenite și de cei ce ne succed. Nu-i vom mulțumi, fiindu-ne înstrăinată calea LUI așa nedrepți, înrăiți și fără viitor. Condamnați la fărădelegi ce ne trag în jos, tot mai în jos, de nu-i chip să ne mai zărească în bine vreodată. Muți de frica imaginii hîde ce le-o oferim, nu învață nimica, nu folosește la nimic atenționarea.
  Ce prin unii dintre noi rînduiți în fața celorlalți de exemplu, așa să nu mai facă greșeli, între noi și-n fața SA.

3539.Va decurge trăirile dezmeticirii cînd ne va veni vremea

  Dezordinea e urmarea nedreptăților ce le înfăptuim, nesiliți ci-n cunoștință de fără EL. De o viață searbădă-n bine și utile vorbe și fapte și bogată-n nemernicii și nelegiuiri. Că EL nu aplică dorința unora ce-și doresc sfîrșitul de nu ne putem lecui de nedreptate. Ci ne caută lămurirea în tihnă neabătută de la calea știută SUS și de urmat jos mai acătării.
  Omenește cu toate că ne repezim înspre necunoscut și-I greșim vrerea, ne rabdă. Căutîndu-ne în fel și chip să ne tocmească în ceea ce trebuie executat îmbucurător tuturora. Conduita demnă de oameni adevărați cu EL în minte, văzîndu-ne de drumul drept. În conlucrare cu toții, cîți ne consideră EL a fi promovat cunoașterea trebuincioasă.
  De fapt nu vom avea de ales, în așa fel va decurge trăirile dezmeticirii cînd ne va veni vremea.

3530.Ancorați de bine, de util, de cumsecădenie și tot și toate cele trebuincioase

  După așa o îndelungată pățanie de nerușinată fărădelege, fără EL și întunecați de necurățenie. Îndoctrinați cu nebune fudule prostii care mai de care mai tîmpite excrocherii. Îndepărtați de calea dată, ci-n mocirla neputințelor hîde, puturoase, mîrșave și încrezute. Ne vom dezmetici mai abitir, atenți de acum înainte asupra a tot ce nu-i cum trebuie.
  Măsurînd nu de zece ori, ci în continuu, asigurîndu-ne să nu-I mai greșim și nici nouă înșine. Ca încă o vreme ce o mai avem de străbătut, prin bălăriile împuțite ale actualelor trăiri. Anapoda, în descreierarea firii demne în așa continuă încercare ce încă nu-i gata. Pînă nu ne vom da singuri seama de nefirescul vieții fără EL și noi cum trebuie ancorați de bine.
  De util, de cumsecădenie și tot și toate cele trebuincioase într-o lume a LUI cu noi adevărați.

3482.Încă și azi se joacă mult teatru în mimarea fără EL și noi

  Ne amăgim continuu prin a încălca reguli de bun simț în orice funcții și demnități am fi. Unii cu adevărat apărători ai binelui și dreptății momentului, ceilalți nedemni. Dar toți imorali și fără Dumnezeu, că așa-i pe Pămînt de mult lăsată nelegiuirea-n cam toate cele. Nimica nu-i corect între oameni lăsat să fie de nu-i respectată legea SA și morala binelui.
  Cînd situațiile scapă de sub control e normal să-L aflăm cumsecade și să-L urmăm. Cît ne pricepem, că-n timp și spațiu sigur ne vom dumiri și nu-I vom mai greși. Și de se poate și alții ce ni se vor alătura convinși cum e nevoie, nu de mîntuială. Deci nu-n discursuri serbezi și fără noimă, ci doar în dreptate, morală, bine și aflarea LUI.
  Încă și azi se joacă mult teatru în mimarea religiilor de tot felul fără EL și noi cum ar trebui.

3457..Neștiutori trebăluim cît se mai poate

  E greu de zis ceva în așa pușlama de viață fără EL, nu e nimic corect. Ci-n amestec, mîlită cinstea cu necinstea, fudulia cu cumințenia. Ce mai încolo și-ncoace, mie foarte greu să mă dumiresc, încă-s tehui. De ceea ce cred și ceea ce văd simt și se transmite-n lumea azi mereu în neștire. Oare pînă cînd și de ce? Osîndiți la propria vădită tocmeală spre pierzanie cu toții.
  Derutantă-i conlucrarea ne putincioasă a neroziei cu sfidătoarea purtare obraznică în fața SA. Și a nostră ca și cînd nimica nu-i anormal, ci totul așa trebuia și trebuie să decurgă. Și-ncontinuare cît vom mai fi pe aici, fără EL și noi derutați cît mai nedemni de omenia dată. Liniștiți în așa tărășenie și CER-ul cumva părtaș știutor, Singurul, ne lasă să ne tot molipsim.
  Că nu ni-i frică de nimica „palpabil”, EL Acolo bine mersi și noi aici, neștiutori cu totul în adormire, trebăluim cît mai se poate. Se zice că totuși știm ce trebuie!!?

3379.Că infinite-s căile și posibilitățile omului

   Înfăptuirile mai deosebite îs considerate de nedrepții fără EL și-n lume ca ea. Că-s misterioase, magice, aiureli, îs realizări ca și celelalte de cînd lumea. De mîna omului în slujbă-i, mai mult ori mai puțin de folos omului. Că se impune respectarea lor, o fi, dar cel mai important e să fim oameni. Cu adevărat între ceilalți și-n fața LUI și om  mai vedea în timp de bine să tot fie.
  Că și așa sîntem categorisiți uniformi, ne diferențiați suficient, chiar de știm că nu semănăm unul cu altul. Dar așa sîntem luați la o adică-n așa lumesc nedrept și imoral, înrăit și derutat. Dar se impune a ne dezmetici cu curajul aflării căi necesare fiecăruia. Într-o devenire cumsecade între oameni demni, știindu-ne capabili de mai mult, mai bine și mai desăvîrșit.
  Că infinite-s căile și posibilitățile omului cu gîndire și spirit de SUS.