3545.Rînduiți în fața celorlalți ca exemplu, așa să nu mai facă

  Cînd ne lovește năprasnic nenorocirea, ne face una cu pămîntul, nu ne regăsim. Sîntem pierduți, căutăm un sprijin de nădejde și nu-i chip, însingurați în necazuri. Ce ni se par uriașe și că ne vor astupa definitiv, cei din jur se feresc, se miră că mai mișcăm. Nici ei prea bucuroși o tot duc viața în neștire, fără EL și nedrepți, oricînd posibil să ne fie pe urme, amărîți.
  De neputințe învățate în timp îndelungat ce se tot adîncesc, moștenite și de cei ce ne succed. Nu-i vom mulțumi, fiindu-ne înstrăinată calea LUI așa nedrepți, înrăiți și fără viitor. Condamnați la fărădelegi ce ne trag în jos, tot mai în jos, de nu-i chip să ne mai zărească în bine vreodată. Muți de frica imaginii hîde ce le-o oferim, nu învață nimica, nu folosește la nimic atenționarea.
  Ce prin unii dintre noi rînduiți în fața celorlalți de exemplu, așa să nu mai facă greșeli, între noi și-n fața SA.

3273.Că-i străin spiritul de pămînt, pămînt ce-l caută să se întărească cu gîndire mare

  Sîntem în libertatea ascunderilor de tot felul, să ne regăsim cum trebuie, definindu-ne. Spațiul liber ni-i cu de toate ne așteptările și așteptările firii date. Iluziile-s dovedite, înlăturate de ce facem în deplină libertate, ca și libertatea însăși. Potențial de dezmeticire și găsire a felului corespunzător de a fi. Între oameni și mai ales în fața SA, cum trebuie, doar să dovedim asta cu tărie.
  În chip pe deplin fermecat trăiește omul pe Pămînt, viața dăruită, simțită așa mulțumit și îndatorat. Sub oblăduirea LUI cît va mai considera necesară viața pe Pămînt, justificată. Încă pe deplin sărăciți din necunoașterea Esenței vieții, nedumeriți și înstrăinați. Să fim mai tari și cu curaj mai mare decît viața însăși, e o tară de trecut ferm și clar, dar și greu încă.
  Ne cunoscîndu-ne pe noi, necurățați de temeri și necunoașterea însăși împiedicați. Că-i străin spiritul de pămînt, pămînt ce-l caută să se întărească cu gîndire mare.

3134.Zburdalnici și dezinformați, cu minciuna-n vogă și nedreptatea-n potențial mereu crescut, fără noimă

  Că de-ar fi să jucăm doar un rol dat în viață pînă ne îndeplinim menirea, fie cum o fi. Și după aceea ne regăsim altă existență, acuma necunoscută, ce ne adeverește în toate cele. Aflîndu-ne cu adevărat locul ne ni-i dat ca ființe cu gîndire și spirit mai nelimitate. Nu ca acuma, ci-n deplinătatea unor aflări complet altfel, de cît știm ce sîntem azi și de cînd lumea.
  E SF, nu? Poate și PF, doar EL știindu-ne calea ce ne va reveni nouă în continuare. Cînd va fi aceea pornire și-n ce condiții vom afla atunci, doar EL știind cursul timpului și pentru noi. Cerîndu-ne acuma nouă și nu numai de acum, îndreptarea între oameni, concomitent cu aflarea LUI corectă. Cine E și noi în relația cu EL, măcar de respect și demnă conduită, omenește cu adevărat.
  Făță de un EL, ce nu-L dibuim încă cam defel, nici nu ne dorește pînă nu-L ascultăm, nu doar cu urechile. În cerințele date și încă ne respectate întocmai de noi, zburdalnici și dezinformați. Cu minciuna-n vogă și nedreptatea-n potențial mereu crescut, fără noimă.