Cînd ne lovește năprasnic nenorocirea, ne face una cu pămîntul, nu ne regăsim. Sîntem pierduți, căutăm un sprijin de nădejde și nu-i chip, însingurați în necazuri. Ce ni se par uriașe și că ne vor astupa definitiv, cei din jur se feresc, se miră că mai mișcăm. Nici ei prea bucuroși o tot duc viața în neștire, fără EL și nedrepți, oricînd posibil să ne fie pe urme, amărîți.
De neputințe învățate în timp îndelungat ce se tot adîncesc, moștenite și de cei ce ne succed. Nu-i vom mulțumi, fiindu-ne înstrăinată calea LUI așa nedrepți, înrăiți și fără viitor. Condamnați la fărădelegi ce ne trag în jos, tot mai în jos, de nu-i chip să ne mai zărească în bine vreodată. Muți de frica imaginii hîde ce le-o oferim, nu învață nimica, nu folosește la nimic atenționarea.
Ce prin unii dintre noi rînduiți în fața celorlalți de exemplu, așa să nu mai facă greșeli, între noi și-n fața SA.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu