vineri, 19 iulie 2013

3562.În perspectivă de cunoaștere a unei dezvoltări

  Ba e Atotputernicul Dumnezeu, dincolo de bine și rău, că face numai bine. E de discutat, cînd ne părăsește, ne ridică pavăza SA, din vina neputinței noastre de a fi. Cum ne pretinde, urmează asupra nostră relele, nevoile, suferințele, necazurile de tot felul. Deznădejdiile și chiar moartea, de nu sîntem în stare și-n al 12-lea  ceas să ne dezmeticim corecți să-I fim.
  Adică respectîndu-L cu adevărat Cine E, fără tăgadă de nici un fel, nu admite. EL fiind Totul de oriunde din CER și Pămînt și de unde nici nu gîndim. Limitați de felul nostru încă ne aliniat cerințelor SALE, ce ne-ar da multe, mari și mărunte cunoașteri. Ce acuma nici nu le bănuim, fiind așa mici și nesemnificativi în raport cu Lumea LUI.
  Creația SA de pe Pămînt în perspectivă de cunoaștere a unei dezvoltări în viitor altfel.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu