Ne avîntăm să ne încredem în cele lumești mai răsărite înfăptuiri, ne credem împliniți. Cu ele, prin ele nici vorbă de EL și aflarea LUI corectă, ni-I ascuns și nici capul nu ne doare. Nici EL de așa nevolnici duși cu sorcova nu-I interesat, pînă nu-și revin căutînd îndreptarea. Firească LUI și nouă demni și omenoși cum trebui să demonstrăm mereu că sîntem.
Într-adevăr ne dăm seama de micimea noastră fără bun-simț, bunătate și dreptate. Corectitudinea ca oameni de omenie ce trebuie mereu să fim între oameni, dar atît. Nu sîntem în stare și de pașii schimbării bune cu strășnicie de urmat ca oameni. Ce ni se tot cere să-I fim și de putem și-n fața LUI să ne comportăm corespunzători e și mai și.
Primind imediat alte simțăminte de trăinicie în viață nu numai pentru noi înșine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu