3610...Primind imediat alte simțăminte de trăinicie în viață

  Ne avîntăm să ne încredem în cele lumești mai răsărite înfăptuiri, ne credem împliniți. Cu ele, prin ele nici vorbă de EL și aflarea LUI corectă, ni-I ascuns și nici capul nu ne doare. Nici EL de așa nevolnici duși cu sorcova nu-I interesat, pînă nu-și revin căutînd îndreptarea. Firească LUI și nouă demni și omenoși cum trebui să demonstrăm mereu că sîntem.
  Într-adevăr ne dăm seama de micimea noastră fără bun-simț, bunătate și dreptate. Corectitudinea ca oameni de omenie ce trebuie mereu să fim între oameni, dar atît. Nu sîntem în stare și de pașii schimbării bune cu strășnicie de urmat ca oameni. Ce ni se tot cere să-I fim și de putem și-n fața LUI să ne comportăm corespunzători e și mai și.
  Primind imediat alte simțăminte de trăinicie în viață nu numai pentru noi înșine.

3345.Nici un tratament nu te face liber, ci doar libertatea simțită

  Că Lumina stăruie pe lîngă noi să ne ne dovedim buni, capabili de înfăptuiri pe măsură. Demne și omenești, lăsîndu-ne de lumescul perfid și ce ne urîțește viața în dezmăț și neputința de a fi cum ne cere. Și nu se lasă cu una cu două, ci atîta ne cicălește doar, doar ne vom reveni a fi cum se dorește. Ne ratîndu-ne viața, ci cunoscînd și înfăptuind îndreptarea între oameni și-n fața SA cu adevărat.
  Să nu ne dobîndim libertatea în schimbul a altceva, că nu-i eliberare, ci-i o farsă și robia continuă în alți termeni. Ce ne induc doar libertatea, ce nu-i, devenind altfel la cheremul constrîngerilor, tot aceleași, nițel mai schimbate poate. Nici un tratament nu ne face liberi, ci doar libertatea cu adevărat simțită, ne îngrădită de nici un factor, de nici un fel, niciodată.
  Inconștiența e o neînțeleasă libertate, conștiința ne asigură adevărata valoare de oameni demni între oameni și față de SUS.

3342.Și putem deveni nedemni de oamenii ce ne credem

  Sterilitatea se cere în înfăptuiri, adică ne contaminați cu cîte netrebnicii, răutăți. Și urîte adăugiri în componenta realizării oricare ar fi aceea, se cade să fie pură, curată. Demnitatea să ne conducă, omenește mereu oriunde și oricum în viață, de vrem să fie bine. O cantitate infimă de spurcăciune, compromite întregul, munca-i în zadar dusă, de nu-i cap.
  Să ne ferim ne delăsători, ci cu atenție și preocupare bună adevărată, competentă. Să evadăm mereu din nedreapta existență, ce ne caută a domina de nu sîntem vigilenți. Apți de a fi cum trebuie unde trebuie, cumsecade și cu bun-simț în orice înfăptuim. Omenește demni și întărtați la bine și util chiar și la frumos de ne prindem, că-i mai greu.
  Desăvîrșirea e mereu căutată, dar nu ne alegem decît cu vise spulberate, ademenitoare iluzii. Ce ne înăcresc și putem deveni nedemni de oamenii ce ne credem.

2109.Și nici EL nevrînd să aibă de furcă cu noi

   Să ne învrednicim chiar de la începuturile noastre de pe Pămînt. Cînd începem cu primii pași, primele înfăptuiri și vorbe rostite. Deci de la închegarea noastră în relația cu lumea, cu viața. Să ne comportăm cum trebuie cu bun-simț înspre bine mereu cît vom mai fi. Știindu-L cît putem mai bine și adevărat, ne mințindu-ne și nici pe EL. Ca acuma-n lume, ferindu-ne de EL și nici EL nevrînd să aibă de furcă cu noi, așa nedrepți LUI și chiar nouă.
   Deci părinților le revine răspunderea uriașă, de a ne forma și beneficiind și ei. De își fac datoria, de care sînt obligați de SUS și de noi, ne înstrăinați de calea SA. Că-s multe închipuiri greșite, să le revizuim în bine, conform voinței LUI. Exact cum zicea Victor Hugă : „trebuie să mergem la CER călcînd pe Pămînt”.
   Că altă alternativă corectă nu-i, ci toate căile noastre trebuiesc canalizate. Cum se dorește, înspre moralizarea relațiilor inter umane cu binele doar. Și să nu-L dezamăgim defel în relațiile ce-L privesc. Pe EL, Singurul Dumnezeu, fără trunchieri și adăugiri nefirești, de morți și alte falsități nedemne LUI și nouă.

1898.Însușindu-ne puncte de vedere străine nouă

   Fericirea implică înfăptuiri pe măsură, care să ne captiveze înspre bine și util. Că unii pun și pe bună dreptate spiritualitatea pe primul plan, e lucru de înțeles. Și se strofoacă într-așa hal, că-s în sare s-o caute pînă-n pînzele albe. Că aici e murdărită de n-o cunoști, de-i albă ori neagră, vai de ea și de noi neputincioșii.
   De multe ori nu ne gîndim prea mult însușindu-ne puncte de vedere. Ce nu ni se potrivesc defel, ori care-s contrare principiilor ce ar trebui să ne guverneze. De bun-simț și cunoaștere corectă a LUI. Și care îL silesc să ia măsuri de părăsire și lăsați în voia nevoilor potrivnice vieții. Ne pierdem, ratînd existența, ce și așa-i destul de anevoioasă, de felul cum sîntem.
   Cu toate acestea EL ține la noi, căutînd să ne îndrumeze înspre ceea ce trebuie făcut. Chiar de ne mai lasă din mînă să cunoaștem și necazurile, că merităm pedepsele. Ne fiind încă cum ne vrea în spiritualitate și-n morală. Într-atît de îndepărtați de năzuințele SALE pentru noi, că la nivel de state nu-i în regulă comportarea, cum ar trebui. Ce să mai așteptăm de la indivizi într-o lume așa nedreaptă.

1770.Simplu în nedreptate să exiști, decît în dreptate

   În viață ne străduim să descifrăm enigmele ce ne sînt arătate. Unii mai reușesc alții se lasă păgubași, nu-și bat capul, nu-i duce. Ci poate doar la înfăptuiri rele și urîte, ca de un timp încoace, la foarte mulți. Nici cu munca nu se omoară, că-i mai simplu în nedreptate să exiști. Decît să lupți pentru dreptate și bun-simț înspre bine. Și mai greu e de te încumeți a-L afla corect și mai și de a-I urma îndrumarea.
   Că mai ai și chemări unele lăuntrice, ce-ți dau ghes să le înfăptuiești. Încerci marea cu degetul, mai întîi și de-ți place cît de cît, o mai continui. De nu te lași păgubaș. Așa-i în viața obișnuită de regulă și vedem exemple cu duiumul. Sînt și uni-i mai sofisticați, pretențioși, ambițioși și vor luna de pe cer. Depind de foarte mulți factori reușitele.
   Și bucuria e imensă cînd te realizezi, dar și mai și e cînd faci ce faci pentru tine. Și-o dărui altora, împlinirea-i mai mare și deplină, te ridici și-n proprii ochi. Îs cazuri rare de altruiști și cu reușite deosebite. E bine și de ne mulțumim pe cît putem cu îndeletniciri cotidiene, de ne stă la îndemînă și nu ne deranjează. Simțindu-ne folositori oricum, ne vom ridica pe nesimțite și mai sigur și în tihnă.
   E greu, e nevoie de răbdare și stăm rău cu ea, repeziți și imorali. E nevoie transformarea noastră mai întîi în bine și pe urmă s-o dăruim și altora sub diferitele ei forme. Să ne înfrîngem frica, că-i necunoscută calea în așa lume nedreaptă.