4321..Potolirea e cerința.

  Acea țîră de dezmeticire durează cam mult la mine, se vede treaba că nu-s copt și cîte și mai cîte ce nu le reușesc a le îndeplini. Cum ar fi normal, dar doresc să reușesc, mă dau la cale mai greu decît aș vrea și CER-ul cred la fel în felul SĂU. Se ține de capul meu mereu să înfăptuiesc ceva ce nu-l dibuiesc pe de-a-ntregul nici acuma, fiind mereu loc de mai bine.
  M-am angajat să-L urmez și nu cam pot cum se dorește și doresc, e dificil și-L consider foarte îndepărtat de mine încă. De noi nici nu mai spun, dar nu-i bai văd că se vrea îndreptarea cu orice chip a mea deocamdată și așa va fi, chiar de mi-i greu încă. În legătură cu via, trebuie să o desființez cît de curînd, doresc să-i ia locul una numai de masă, cu vinificarea mai deloc.
  De asta e bună practica la „împărtășanie”, că doar se gustă ceva ce ne amintește de fructul oprit în forme ne cuminți, potolirea. E cerința SA către noi și așa să-I dăinuim cît vom mai fi, am zis cam sfinți însă.

4315..De pomană.

  Cînd netrebnicii reușesc să-i ademenească pe cîți naivi, prostiți în ultimă instanță de cîștiguri prin necinste. Ce-și închipuie că nu-s regulile bune și pentru ei, ci doar pentru fraierii la grămadă ce îndură verzi și uscate pînă nu mai pot. Dar tot degeaba că nu li s-o umplut paharul răbdării, așa-i cu noi de pe aici și nu numai pînă la o adică ce n-o simțim așa cum vrem.
  Ci-n decurs de alte vremi ce le vom afla cînd se vor coace Undeva și atunci poate ne vom și reveni cumsecade a fi pe de-a-ntregul. Astfel unul ca Ghe. Popescu mare vedetă pe muncă cinstită în fotbal odată, acuma la zdup că o încălcat regulile bunului-simț și ale dreptății între oameni. Crezîndu-se invulnerabil o vreme, că l-o ajuns ca și pe gașca de nerozi ce-o întregește acuma, unii nedemni și cîți alți hoți pe alte planuri.
  Doresc reabilitarea prostiei unui nume cu renume, dar pătat și pătat e drept să rămîie, învățîndu-ne minte că nu-i de glumit cu omenia. Și-i de respecta și apărat cu mari prețuri ca să fim prețuiți între toți, că altfel nu-i mare brînză de ești un om acolo de pomană.

3987...Chiar să le facă și coarne.

  Cred că mi se va da voie la unele speculații, voi simți la final de am căzut pe adevăr ori ba. Mi se transmite că nu, totuși îi dau înainte, poate reușesc, țineți-mi pumnii! EL după acel episod nefericit destul de tras de păr doar, doar o fi cu lapte și n-o fost să fie. Dezamăgit tare de noi oamenii, tare nerecunoscători în așa lume în care EL s-o tot zbătut. A-i scoate cu basma curată cam orice făceau poporul ales, dar de-i dai nas lui Ivan el se suie pe divan.
  Și cînd o fost prea plin cu necuviințe răbdatul SĂU o dat pe alăturea și și-o întors fața cam cu totul. Și pe lungă perioadă fiindu-i lehamite de noi oamenii în general, cu toate că nu toți îI și greșisem. Dar așa eram atunci priviți, aleșii nu trecuseră proba binelui și aleseseră răul, nevoile. Fiind în afara legii date după așa neținută înțelegere cît ar fi vrut EL de tare, așa o fost amarul era de tras încă și azi.
  Dîndu-le voie la cam ce le trecuseră prin cap omenirii descătușate la nelegiuiri chiar să le facă și coarne.

2384.Luptînd cu ei însăși și cu nedreptatea

  Că unii au reușit și reușesc în așa lume nedreaptă totuși să se menție demni, onorabili. Oameni adevărați, e curios și îmbucurător, că totuși se poate de vrem cu ardoare. Îndreptarea între oameni, luptînd cu ei însăși și cu nedreptatea, nepăsîndu-ne de ea. Izolați deocamdată că-s cazuri singulare ici și colo, demostrînd omenia că poate supraviețui, de se vrea cu tărie.
  E floare rară și misterioasă, bastioane în bătaia vîntului prosiei omenești în strașnică izbîndă. Cu majoritatea nedreaptă și fără EL, dar mai sînt încrîncenați, cu binele și bunul-simț în față, știindu-L bine încă. Îmbucurător dar nu-i urmăm, nu-i scoatem în evidență și publicitatea bună să le facem? Îmbunătățind calea de urmat în îndreptarea necesară aflării SALE și a omeniei uitate.
  Și ne uităm cu nepăsare la suferința altora, martori nu degeaba, ci ca să ne revenim. A fi cum ne dorește EL, că nu de florile mărului ne atenționează că urmăm ca ei. De nu ne intră mințile în cap moralizîndu-ne între noi oamenii și să-L recunoaștem cu adevărat Cine E.

2282.Asumîndu-și riscuri, străbat, reușesc să treacă

   Mulți curajoși reușesc să-și învingă nevoia ce-i amenință, ei cu tărie de caracter, îndărătnicie, asumîndu-și riscuri, străbat. Reușesc să treacă să se menție, chiar de nedreptatea-i peste tot dominată, ei cu binele în față și cu știința LUI, îs învingători mereu. Cine-i poate sta LUI în cale, EL E Stăpînul lumii, de vreți ori nu, LUI I se supun toate cele. Nu nedreptelor închipuiri, deșărtăciunile, miciunile ce își caută refugiu între nepregătiții vieții, neputincioșii, naivii. 
  Că-n fața celor informați, corect, fermi convinși de EL și îndreptați între oameni cumsecade. Nedreptatea succes nu are, ci cu coada-ntre picioare, fuge de mănîncă pămîntul. Scăpare cată în neclarele hățișuri ale religiilor deochiate LUI și nouă, hărăzite dispariției senine. Ce se va înfiripa în lume cînd EL semn va da, aflînd și noi de vremi mai bune și cu priință vieții. Nu actualele încă slobode urîțenii și răutăți ce-ncearcă omenirea, s-o deruteze înspre nicăieri să piară. 
  Și dincolo, acolo doar scăpare nu-i ci la fundul sacului spiritul înstrăinat c-o gîndire rea, află calea abruptă a îndreptării. De se mai poate, că-s destule fințe înrăite ce cale bună n-au și EL nu le mai vrea îndărăt așa de haine-s. Și acestea pînă le vine anihilarea de SUS, hălăduiesc înstrîmbînd cum mai pot și se mai poate în așa nedreptă lume încă. Îndepărtează pe unii și alții mai slabi și fără minte, ne educați corect și fără EL defel. 

1770.Simplu în nedreptate să exiști, decît în dreptate

   În viață ne străduim să descifrăm enigmele ce ne sînt arătate. Unii mai reușesc alții se lasă păgubași, nu-și bat capul, nu-i duce. Ci poate doar la înfăptuiri rele și urîte, ca de un timp încoace, la foarte mulți. Nici cu munca nu se omoară, că-i mai simplu în nedreptate să exiști. Decît să lupți pentru dreptate și bun-simț înspre bine. Și mai greu e de te încumeți a-L afla corect și mai și de a-I urma îndrumarea.
   Că mai ai și chemări unele lăuntrice, ce-ți dau ghes să le înfăptuiești. Încerci marea cu degetul, mai întîi și de-ți place cît de cît, o mai continui. De nu te lași păgubaș. Așa-i în viața obișnuită de regulă și vedem exemple cu duiumul. Sînt și uni-i mai sofisticați, pretențioși, ambițioși și vor luna de pe cer. Depind de foarte mulți factori reușitele.
   Și bucuria e imensă cînd te realizezi, dar și mai și e cînd faci ce faci pentru tine. Și-o dărui altora, împlinirea-i mai mare și deplină, te ridici și-n proprii ochi. Îs cazuri rare de altruiști și cu reușite deosebite. E bine și de ne mulțumim pe cît putem cu îndeletniciri cotidiene, de ne stă la îndemînă și nu ne deranjează. Simțindu-ne folositori oricum, ne vom ridica pe nesimțite și mai sigur și în tihnă.
   E greu, e nevoie de răbdare și stăm rău cu ea, repeziți și imorali. E nevoie transformarea noastră mai întîi în bine și pe urmă s-o dăruim și altora sub diferitele ei forme. Să ne înfrîngem frica, că-i necunoscută calea în așa lume nedreaptă.