Se afișează postările cu eticheta lume nedreaptă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta lume nedreaptă. Afișați toate postările

luni, 10 iunie 2013

3391..Aflîndu-ne locul cuvenit atunci la vremea aceea

  Să ne comportăm în așa lume nedreaptă, nesimțită în fața cerințelor corecte. Ce nu ne înduplecă defel la bine, util și frumos, ci din contra, părăsiți avînd mereu de plătit. Polița asiguratorie în fața CER-ului și nu sîntem în stare, deficitari cam în toate privințele. Nici vorbă de cumsecădenie și știrea SA bună, măcar să ne și izolăm, surzi și muți să ne vedem de ale noastre în așa nefericire.
  Dar ceea ce vorbim și facem să fie cît mai demn de oamenii ce ne credem și sîntem de fapt. Că de nu vrem, nu putem fi cum trebuie și avem de tras cîte și mai cîte, tot nu aflăm. Ceea ce ne trebuie, dacă nu-i o deschidere anumea și noi pregătiți atuncea, pe fază. Făcîndu-ne datoria pricepută, nu va fi chiar așa de rău trăirea aflată și se poate să și reușim.
  Aflîndu-ne și locul cuvenit atunci la vremea aceea, care o avem la dispoziție vrei nu vrei.

luni, 24 decembrie 2012

2606.Crezuți oarecum cu bun-simț și bine

  Sînt destui oameni ce în așa lume nedreaptă, luptă pentru cauze nobile, zic ei. Și sînt crezuți oarecum cu bun-simț și doritorii de bine și dreptate. Dar totuși străini de EL și cumsecădenia omului cerută SUS. E o altfel de abordare a trăirilor intense pe căi nedrepte în libertate. Făcîndu-și de cap iresponsabil cu adevărat, nu cum ne cere EL între oameni să fim.
  Încă nu-I cunoscut ci ignorat și-i greu încă o vreme pînă o va hotărî doar EL schimbarea.
  Sînt inși sub pedeapsă aprigă, părăsiți din varii motive, ce ei singuri le știu și SUS. Cît îs de vinovați între oameni și-n fața LUI, de plătesc. Dar luptători, nu se lasă învinși de nevoile cumplite, își înving soarta. Cu demnitate cu curaj și bună dispoziție, dătătoare de bine și altora de acolo. Că EL în asemenea condiții e mai mereu prezent, ajutîndu-i pe năpăstuiți.
  Doar, doar își vor da seama de EL și nevoia de îndreptare între oameni. Le face în acele condiții vitrege, minuni de îndulcire a nevoilor. Dar puțini sînt capabili să le și considere așa.

luni, 26 noiembrie 2012

2444.Pribegind în libertatea de exprimare adevărată

  Să fim în așa lume nedreaptă, liberi de contract de putem, bucuroși de sine, nepăsători. Independenți de fărădelegea societății, nestatornici, pribegind în căutarea libertății de exprimare adevărată. Conștienți de adevărul SĂU, Unic ce răspîndește un fel de lumină interioară nouă. Strălucind în întunecimea asta nedreaptă LUI și nouă.
  Că EL ne-o acordat mai mult decît cerem, că nici nu știm ce vrem. Viața pe Pămînt cu de toate cele necesare, doar să fim cum trebuie între noi și-n fața SA. Deci s-ar zice îI sîmtem datori încă de la naștere și cu ce se pricopsește, nedrepți și renegîndu-L. Făcînd numai rele și urîte între oameni, molipsindu-i și pe alții de așa fărădelegi.
  Că ne expunem acei ce-L știm și sîntem cum trebuie în societate, că ne simt toți. Nu ne împărtășesc convingerile, izolați și totuși liberi, dar încorsetați de nedreptatea în expansiune. Cu coada-n sus zburdă zărghita neghiobie între atîțea proști grămadă.

sâmbătă, 17 noiembrie 2012

2384.Luptînd cu ei însăși și cu nedreptatea

  Că unii au reușit și reușesc în așa lume nedreaptă totuși să se menție demni, onorabili. Oameni adevărați, e curios și îmbucurător, că totuși se poate de vrem cu ardoare. Îndreptarea între oameni, luptînd cu ei însăși și cu nedreptatea, nepăsîndu-ne de ea. Izolați deocamdată că-s cazuri singulare ici și colo, demostrînd omenia că poate supraviețui, de se vrea cu tărie.
  E floare rară și misterioasă, bastioane în bătaia vîntului prosiei omenești în strașnică izbîndă. Cu majoritatea nedreaptă și fără EL, dar mai sînt încrîncenați, cu binele și bunul-simț în față, știindu-L bine încă. Îmbucurător dar nu-i urmăm, nu-i scoatem în evidență și publicitatea bună să le facem? Îmbunătățind calea de urmat în îndreptarea necesară aflării SALE și a omeniei uitate.
  Și ne uităm cu nepăsare la suferința altora, martori nu degeaba, ci ca să ne revenim. A fi cum ne dorește EL, că nu de florile mărului ne atenționează că urmăm ca ei. De nu ne intră mințile în cap moralizîndu-ne între noi oamenii și să-L recunoaștem cu adevărat Cine E.

luni, 8 octombrie 2012

2122.Mulți nepăsători de urîțeniile ce sîntem în stare

   Sîntem în această lume nedreaptă capabili de cele mai diverse nelegiuiri de cînd lumea. Mereu întrecîndu-ne în nedreptăți, urîțenii și răutăți. Ce-i lasă pe mulți nepăsători de ceea ce sîntem în stare, învățîndu-se cu felul nostru. De a fi neobrăzați în lume și-n fața SA, de ne recuperat, se pare, dar nu-i așa. Că la o adică în fața LUI, nu se glumește și lumea o știe, dar își mai încearcă norocul. Care nu-i noroc, ci încercări ce le avem de trecut, inconștienți de felul nostru.
   Chiar de sîntem buni și corecți în înfăptuirile noastre cotidiene, din neatenție. O cantitate mică de spurcăciune strică de ne recunoscut întregul reușitei programate. De asta se impune o dată porniți pe calea adevărată, corectă să fim cu băgare de seamă. Să nu ne mai întoarcem printre gunoaiele societății, molipsirea chiar nedorită-i, posibilă. Că avem în noi rămas virusul răului încă-i ne imunizat definitiv.
   Deci o izolare definitivă, e de dorit o vreme, pînă ne lecuim de toate cele. Și se poate mai bine și cu sprijinul SĂU nemijlocit, cerut la timp și-L vom afla.