4321..Potolirea e cerința.

  Acea țîră de dezmeticire durează cam mult la mine, se vede treaba că nu-s copt și cîte și mai cîte ce nu le reușesc a le îndeplini. Cum ar fi normal, dar doresc să reușesc, mă dau la cale mai greu decît aș vrea și CER-ul cred la fel în felul SĂU. Se ține de capul meu mereu să înfăptuiesc ceva ce nu-l dibuiesc pe de-a-ntregul nici acuma, fiind mereu loc de mai bine.
  M-am angajat să-L urmez și nu cam pot cum se dorește și doresc, e dificil și-L consider foarte îndepărtat de mine încă. De noi nici nu mai spun, dar nu-i bai văd că se vrea îndreptarea cu orice chip a mea deocamdată și așa va fi, chiar de mi-i greu încă. În legătură cu via, trebuie să o desființez cît de curînd, doresc să-i ia locul una numai de masă, cu vinificarea mai deloc.
  De asta e bună practica la „împărtășanie”, că doar se gustă ceva ce ne amintește de fructul oprit în forme ne cuminți, potolirea. E cerința SA către noi și așa să-I dăinuim cît vom mai fi, am zis cam sfinți însă.

3978...Dovedindu-ne competitivi în bine.

  Prea ne implicăm cu trup și suflet existenței cotidiene, e normal în familie. Dar și acolo și oriunde am fi să ne menținem legătura cu CER-ul, ponderîndu-ne. În orice avem o nedumerire imediat s-o rezolvăm cu EL, ne îndrumă de dorim. În timp și spațiu aflîndu-ne locul preconizat nu alandala, ci cum se cuvine dîndu-ne seama. Cu vremea de ce parte sîntem, a nepricepuților ce trec prin viață ca găsca prin apă.
  Ori a făuritorilor de ceea ce ni-i de folos nu numai nouă, ci existenței în general. Cît putem fiecare în dreptul nostru, ne depășind ștacheta datului, firescului uman demn. Aflîndu-ne locul cu precăderea năzuințelor adevărat cîntărite și aflate în mersul. Ne mai cotrobăind unde nu ne fierbe oala anapoda, căutîndu-ne menirea dată.
  Nu-i ușor că fiind încă așa străini de EL și de noi cum ar trebui, încă-i de lucru. Dar se rezolvă de vream neapărat, dovedindu-ne competitivi în bine.

3957...Cînd ni se vor deschide și alte porți neștiute azi.

 Deci nu știu de ești de curînd în solda SA ori veteran învechit într-ale SALE treburi. Date nouă și numai unii învrednicindu-se cum dorește CER-ul, deci nu știu cum îs văzuți. Unii față de alții, o fi o diferențiere SUS, doar știută și simțită doar Acolo între ei și EL cu Lumea LUI. Noi doar ca idee așa să ne treacă vremea, informați a fi mai acătării în virtutea curiozității omenești.
  Ce pe EL nu-L prea privește de nu-I sîntem cum trebuie și ne vedem doar de bîrfa nefolositoare. Binelui omenirii, îndreptate-n direcția bună încuviințată nouă, nu altele ce n-ar trebui să le mai aflăm. Lăsîndu-le, de cînd va socoti EL, uitării definitive pe veci, ca oameni ce trebuie să fim chiar să fim. Știu nu-i ușor după atîta nepotrivire între noi și EL, să ne obișnuim și a fi corecți.
  Între noi oamenii, în natură și oriunde sîntem și vom fi cînd ni se vor deschide și alte porți neștiute azi.

3711...De toate ale relativității noastre așa date

  Relativitatea noastră deocamdată, de cînd sîntem e răs-cunoscută. Că-i posibil de ne vedem de calea împreună cu EL, atunci altă făină se va măcina și la moara noastră. Împreună cu CER-ul, ne vom bucura de alte trăinicii, azi nici visate pe Pămînt. Trecători, relativi, oscilînd între bine și rău, ceea ce EL transcende că-I Divinitatea Însăși.
  Noi cu buzele umflate că nu știm cum E asta, care-i Acolo doar în Lumea SA. Și pe noi nu ne cuprinde decît în foarte mică măsură, spiritualitatea ce n-o pricepem. Defel, deci altă dandana pe capul nostru așa de limitați și îmbîcsiți în neputințe. Răutăți și urîțenii ce ne tot îndepărtează de EL, în loc să-L dorim cît mai aproape. Să-I fim și să nu-I mai greșim, lucru greu, neînvățați a pricepe rostul nostru în viață.
  EL fiind, după noi, dincolo de bine și rău și de toate ale relativității noastre așa date.

3550.Rătăciți în cîte nefolositoare și întortochiate trăiri

  Nu că nu ar putea dar nu vrea, e un fel de precauțiune față de noi oamenii. CER-ul nu ne vîră, nu ne silește ce să vorbim și ce să înfăptuim în orice împrejurări. Ne lasă singuri, ne-o tot dus pînă la numite limite din proiectul omul pe Pămîntul dat. Și de acolo înainte ori înapoi, după cum ne rînduim trăirile, nu chiar independenți total.
  Ne mai dă brînci și indicații uneori doar, cînd nu-L mulțumim cum evoluăm. Doar uneori, în rest noi cu noi și EL cu ale LUI, de noi tot atent fiind să nu greșim foarte mult traseul oarecum trasat. Doar de CER, știut, noi în timp de ne vom învrednici vreodată, aflînd cei de aflat totuși. Nu mai mult că putem dezechilibra tării ce nu ne privesc, încă cred multă vreme.
  După cum ne prezentăm încă fără EL în demersurile noastre de aflare a noastră. Și a LUI și încă ne dumeriți, ci rătăciți în cîte nefolositoare și întortochiate trăiri.

3538.Văzîndu-ne de noi cum trebuie

   Așa sîntem făcuți, nu putem suporta însingurarea spirituală, retrăgîndu-se EL. Dintre noi, odată cu eșecul suferit cu poporul SĂU, odinioară, rămași pe dinafară. CER-ul știe că ne vom scorni închipuiri, făcături, dar nu ne vom lăsa fără a îngenunchea. Și astfel ne-am trezit ulterior c-o adunătură de religii, care mai de care. Mai deocheată și năstrușnice înfiripări ale minciunilor de tot felul, ocazii.
  De ne imaginat atunci că se vor reuși nesperate adunături de gură-cască. Într-o lume fără EL și nedreaptă, imorală, înrăită, plină de ură și neputincioasă. Înspre EL, chiar de ne aștepta mai altfel, dar nu cutezam, înstrăinați de-a binelea. Și cu știrea LUI de atunci încă văzîndu-ne despărțiți de calea dată odată și ne urmată. Ci ne cumințenia în toate cele, nelegiuirea și tot cortegiul neputințelor îndărătnice.
  Dorind totuși o viață bună, împăcați cu mediul înconjurător, văzîndu-ne de noi cum trebuie.