4413..Destul de îndepărtate.

  În cadrul teritorial al continentului negru, unde zorii umanității au fost aduși pe Pămîntul acesta, noi ăștia așa cum sîntem. Și nu putem fi, deocamdată, corespunzători între noi și-n fața SA, e de luptă și căutare a îndeplinirii cerințelor. Deci emanciparea tineretului studios, intelectualitatea reieșită cu chiu cu vai din așa neprielnică întortochiată încă și veche.
  Ne conștientizată, ci parcă tînără, prea tînără ca să-și dea seama de responsabilitatea umană între noi. Natură și mai ales cu EL și noi cum e de făcut să fim ce încă nu sîntem, nu putem, nu ne dăm seama, dezmeticirea-i încă greu de aflat. Deci leagănul primilor pași ai omului, dezvoltă și el, Africa, intelectualii săi, tinerii ce trebuie, chiar de-i oarecum tîrziu, poate?!
  Un fel de a fi competitiv-civilizați la nivelul cerințelor înalt umane, chiar de încă destul de îndepărtate de ceea ce trebuie să fim!

4353..A nu-L mai stingheri.

  Nu-I de acord defel cu înstrăinarea nostră de EL și de calea ce ni-o tot cere de cînd sîntem pînă nu mai sîntem. Altfel luați volens nolens din ăst trai și duși definitiv fără trup, doar prin suflet, spirit și gîndirea esențială întipărită-n ființa ce cu încetul se topește. În acel tărîm al umbrelor foștilor vii ce nu vor mai fi niciodată, decît în amintirea celor rămași și aceea-s datori de cîte ori.
  Le vin în minte crîmpeie din existența comună, trăite ori doar însăilate noi visări, să-I ceară LUI, îndurare și să aibă grijă de cei duși. Pe meleagurile necunoașterii veșnice, unde-I tot EL Stăpîn și îL slujește, acolo peste acele amintiri care mai sînt cumva. Îngerul morții și al depărtărilor nemăsurate, ce doar LUI I se supune și de care nouă viilor ne e tare frică, chiar de încă trăim.
  Dar nu acătării, în fața SA și-i bai și avem neapărată nevoie de apropiere de EL ca să ne fie viața viață, cu firescul uman dat respectat. Respectîndu-L cît mai firesc îL vom simți alăturea și altă viață vom afla, în siguranță deplină, căutînd a nu-L mai stingheri cu nerespectarea ligii SALE date nouă.

4281..Încă și azi.

  Nu-i de uitat nici o clipă că nu sîntem destul de educați pentru a conviețui pe Terra, pămînt al înfăptuirii noastre depline. Nu-n lumescul afișat de neputința de a fi oamenii cumsecade cu frică, respect și credință în EL cu adevărat, nu-n minciuni. Fărădelegi și ascunse nelegiuiri pe seama necunoașterii ce-i în față dată de EL spre dumerire încă din vechimea relațiilor.
  Mai acătării oarecum, cînd ne credita mai altfel, dar ne și atenționa că nu-L vom urma, fiindu-ne mai ușoară lumeasca comportare. Și totuși nu L-am crezut și mai dihai nici acuma pe de-a-ntregul, ci defel, înstrăinați pe cheltuiala tuturora îndărăt trăgînd firescul uman dat. Și necunoscut, doar ademenitoarele răutăți, urîțenii și cîte și mai cîte sluțenii ce ne apropie de animalitatea ce nu-i a noastră.
  Niciodată, chiar de pare, îi doar fudula prostie îndărătnică la bine, ci-n virtutea neputințelor de cînd lumea încă și azi.

4196..Și restul.

 „Ce fel de oameni sîntem?”, cum o dat Dumnezeu, dar precis după încercările date în timp și spațiu, chiar noi reconsiderîndu-ne. După unele și altele a fi cumsecade și cu frică de EL, cu respect față de noi înșine, între noi oamenii cu bun-simț. Și dreptate și-n natură, crezînd în EL, foarte puțini însă, majoritatea-s în cîte religii cooptați mai mult ori mai puțin ce-L recunosc.
  Cu dreptate doar pe EL, Unicul Dumnezeul Cel VIU din CER, restu-s aiureli de doi bani ce vă duc cu preșul cît pot mai mult în derizoriu lumescului. Necuviințării și fărădelegilor, nu cum date odinioară de EL și azi uitate, răstălmăcite după interese meschine și nedrepte orînduiri ce-L nesocotesc la greu, doar pe ei. Neputincioșii ce se agață de viață în zadar că una-i posibil judecata-i pe loc în lume cît sîntem ne socotim cu EL și plata-i peșin.
  Variind de la ne vedea împlinită vîrsa înaintată, mulțumiți de viață, sătui de zile și cu EL în bune relații convenite. Și restul în diferite stadii de nemulțumiri și neîmpliniri, necazuri, suferințe, desnădejdii cumplite și prematură moarte.

4038...Tot vrînd și învingători și învinși.

  Și nărăviți în necugetate porniri lăuntrice ce dau pe afară și pe din afară de ceea ce sîntem a fi. Și nu catadicsim cumsecade, ci anapoda de-L exasperăm mereu din vechime. De nu s-o putut încă hotărî cum e de procedat cu noi așa năstrușnici în cam toate ce ne sînt la îndenînă. Comportîndu-ne nedrept și însăilăm definitivări nedrepte ce țin, răsturnîndu-I LUI planuri cu noi.
  În care CER-ul își investise nădejdi odinioară, răsturnate cu vehemență nepăsătoare. De tot și de toate, doar relative stagnări înspre binele văzut de SUS, că ne trage sfoara. Neputinței de a-I fi LUI pe plac continuu, delăsători și mîndri în prostii ce țin. De se miră și CER-ul de așa nedreptăți ce singuri ni le tot suferim întruna de cînd sîntem.
  Cu chiu cu vai dîndu-ne singuri seama de necuviințele făcute răsplătite din noi cu noi tot vrînd și învingători și învinși.