4364..Regăsire de sine.

  Să ne ținem tari, neclintiți, chiar de nu sîntem pricepuți pe de-a-ntregul, de fapt nu se dorește, nu-i vremea și se simte întrucîtva. Cumva omenirea și oamenii în general află neputința de a fi ceea ce consimt oarecum inexplicabil luați de valurile dezordinei. Fudul întocmite de cînd lumea fără Dumnezeu, cu vagi excepții ce întăresc regula lumii necuviincioase și plină de rele și rîia nefirescului.
  Deci plutește de o vreme o neclaritate tot mai perversă-n aerul aflat ne acătării, respirăm ceea ce nu putem a defini clar. Neputința de a fi oamenii dați și încă hoinari pe nicăieri acătării, ci-n deruta nedoritelor aflări dovedit inconștienți.
  Cam cu toții într-o ponderare imponderabilă înlesnire de viață, ci-n voia vîntului turbat al aflării ce ne obligă-n felul SĂU. Ne știut, ne simțit corect, nici aproximat, ci fără curajul dătător de mai bună fire prin lume, natură și regăsire de sine.

4281..Încă și azi.

  Nu-i de uitat nici o clipă că nu sîntem destul de educați pentru a conviețui pe Terra, pămînt al înfăptuirii noastre depline. Nu-n lumescul afișat de neputința de a fi oamenii cumsecade cu frică, respect și credință în EL cu adevărat, nu-n minciuni. Fărădelegi și ascunse nelegiuiri pe seama necunoașterii ce-i în față dată de EL spre dumerire încă din vechimea relațiilor.
  Mai acătării oarecum, cînd ne credita mai altfel, dar ne și atenționa că nu-L vom urma, fiindu-ne mai ușoară lumeasca comportare. Și totuși nu L-am crezut și mai dihai nici acuma pe de-a-ntregul, ci defel, înstrăinați pe cheltuiala tuturora îndărăt trăgînd firescul uman dat. Și necunoscut, doar ademenitoarele răutăți, urîțenii și cîte și mai cîte sluțenii ce ne apropie de animalitatea ce nu-i a noastră.
  Niciodată, chiar de pare, îi doar fudula prostie îndărătnică la bine, ci-n virtutea neputințelor de cînd lumea încă și azi.

3895...Dar nici acuma cu mintea la cap

  Nații întregi, țări mai acătării și totuși fără preocupări de aflare a SA corecte. Se fac de rîs prin neputința de a fi cum trebuie în fața SA și-n lume în general. Nedrepte, imorale și c-o civilizație șchioapă, dar tare puse pe netrebnicia neputințelor. De a fi dezmeticiți, îndreptați, cumsecade între oameni responsabili să nu-I mai greșească.
  Plătind cu vîrf și îndesat, oricînd că minte tot nu au nici acuma, complăcîndu-se. Ne luării SALE cum trebuie în serios, ci din contra conlucrînd cu tărășeniile, Religiile ce-I întorc spatele fudule de așa prostie tîmpă, nerușinată, ba și netrebnici între oameni și-n natură.
  Văzînd, trăgînd concluzii eronate despre EL și noi, chiar după strașnice părăsiri. Ce au îndoliat o lume întreagă, urgisîtă groaznic, dar nici acuma cu mintea la cap.

3855...Cum ne cum de îndreptat să tot fim

  Oare ni-i ușor a afla condiția umană cu adevărat oarecum din afara noastră privindu-ne? Nu ni-i ușor a constata neputința de a fi cum ni se tot cere de SUS și noi nu și nu. Ticăloșiți incurabili ne credem și nu sîntem, cînd ne vine cuțitul la os ne dezmeticim dintr-o dată. Ajungînd oamenii ce e firesc să fim și nu reușeam din neputința ne învinsă.
  E de văzut că se poate, orice putem fi doar să ne dorim și de ni se pare greu. Să perseverăm pînă reușim, așa ni-i datul omenesc și-n bine dar și-n rău de evitat. De minte să avem, educație și celelalte necesare omeniei din noi de aflat și demostrat mereu că putem fi cumsecade. Altfel nu-i chip nu ne permite EL să fim pe Pămînt, ni s-o înfundat s-o tot luăm pe vrute și încăpăținate sălbăticiri.
  Ci cumsecădenia din noi, din fiecare de scos la iveală, cum ne cum de îndreptat să tot fim.

3753...Înstrăinați, buimaci de așa lumesc

  Viața ni se atribuie, de nedrepți, ca fiind o învoire a fiecăruia cu neputința de a fi om adevărat.  Om adevărat cu conștiința existenței SALE cum trebuie și noi îndreptați. Deci de la început netrebnicii se consideră inapți de a fi în fața LUI competenți de a trăi. Ci o dau pe variante nedemne, conștienți că-s pe căi străine LUI și nouă cum ni se cere.
  Cum am fost dați a fi, dar nu obligați oarecum, ci mai lăsați să ne alegem viața. Ce-o vom urma la libera alegere și-n întunecimea inculturii despre EL și noi. Cum nu e firesc să-I fim în alegerea noastră, ci educați conform datului nostru. Cu EL Deasupra noastră și urmîndu-ne viața cumsecade, nu numai acceptabil. Dar și-n împlinire și bucuria aflărilor ce încă-s departe de noi așa nedrepți.
  Înstrăinați, buimăciți de așa lumesc și cîte nerozii implementate în contemporaneitate.

3751...Cînd ne vom achita de îndeplinirea cerințelor

  Așa de rudimentari ne credem și totuși neputință știm să încorporăm. Toate spre a depinde zicem de alte forțe negative, răul și altele, nu de noi needucații. Să fie simplu vorba, e mai ușor să dăm veșnic vina pe un nimeni, decît să ne dezmeticim. Cum ar fi firesc și drept, dar dreptatea o mîncat-o lupu, lupul travestit în cîte religii.
  Și nedrepte alcătuiri ce conduc lumea oamenilor cam de cînd e ea netrebnică și fără Dumnezeu. Educația demnă și strașnic pusă la punct cu morala și Divinitatea Adevărată, binele și dreptatea. Fără de care nu-i de conceput viața pe Pămînt oameni ce vă credeți oameni. În termeni ai vieții ca temelie a unei coexistențe ce CER-ul ne-o cere a o desăvîrși împreună.
  EL, Dumnezeu și noi creația SA într-o continuare ce se va produce cînd ne vom achita de îndeplinirea cerințelor SALE.

3677...Rămîn chezașe între noi și-n fața LUI

  Din ce motiv pornita încercare crezi de a crede, nu contează, dar constați neputința. De a fi cum trebuie în fața SA în primul rînd, examenul nu crezi că-L poți lua. Te încearcă purificatoare amintirile și speranța de a fi cum trebuie, e doar o nădejde. Nu ești sigur, nu ți s-o confirmat ești în dubiu, o vreme și-i tare neplăcută așteptarea.
  Lupta cu închipuirile de bine și rău, nu te consideri împlinit suficient de copt. Corespunzător între oameni, nu te prea știi și de EL, ce să faci a fi cum trebuie. Așteptarea e lungă ca s-ajungă, ți se lungesc toate simțurile, preocuparea de neîncredere încălecată. Cînd ni se întinde un deget doar, îI vrem toată mîna, lacomi după atîta secetă neputincioasă.
  Gîndurele trec și vin, faptele și vorbele rămîn chezașe între noi și-n fața LUI.

3664...Dar EL nu-I de acord

  Aburirea asta prin NT e încă viguroasă, se crede tare și mare, netrebnicia înțolită. Neputința de a fi cum trebuie, dar îngînfați și unși cu toate alifiile, să nu-i dezvrăjim. Vraja mîndriei de a fi proști și pe noi să ne prostească de nu pricepem ce ni se întîmplă. Dezmeticirea e tare anevoie adoptată, ni-i frică să nu ne rupem gîtul prost înțepenit.
  Dintre minciuni: să nu aveți copii în ultima vreme că-i vai și amar, minciună, E vai și amar de netrebnicii. Ce ne tot mint și nu se potolesc tontălăii, cumințirea le va fi impusă, că altă cale nu-i. Că mai bine-ți văd paiul și zic că-i bîrnă în ochii naivilor, răii chiori de atîta nevolnicie. Fuduli de proștii ce se țin între gură-cască cît vrei și nu-i chip de a destruna omenirea.
  Așa mare-i neisprăvirea lumii zăpăcită, că-mi vine să mă las păgubaș, dar EL nu-I de acord.

3622.Ci căutînd noua cale deschisă atît de rar și aflată

  Da cu cap, dar nu se demonstrează încă așa îndreptare, ci neputința, prostia, fudulia. Cînd nu li se dă dreptul celor ce vor a-L afla cum trebuie și prin minunea botezului. Cu luare aminte înfăptuit, asupra acelui conștient de credința ce-L paște, e tare dificil încă, în împlinirea. Ființei umane, încă deocheată de cîte nedreptăți și nelegiuiri, dezmeticirea lucrînd.
  Cu o putere de SUS, ce se va răsfrînge ne îndoios și asupra celorlalți, cu precădere cel în cauză. Luînd cunoștință cu nefirescul SĂU, devenit firesc de se-nvoiește cum trebuie cuprins. Din acel moment cu desăvîrșire alt om de poate fi, că încercările-s deosebite și necunoscute. Între oameni ci-n descoperiri noi și benefice tuturora de se-ncred cu precădere.
 Ne mai achiesînd nedreptății ce I se face, ci căutînd noua cale deschisă atît de rar și aflată.

3561.Și-i timpul îndreptărilor folositoare tuturora

  Ni-i dat a percepe tragicul vieții ce-o aflăm în neputința de a fi oameni cu adevărat. Că de-am fi cum trebuie în fața LUI și-ntre oameni ar fi altă percepere, bună și utilă. Că unii ignoră nelegiuirile, nedreptățile, răutățile și urîta înfăptuire de oriunde. Făcîndu-se că nu le văd, să nu-i atingă cumva, e o neputință delăsătoare.
  E de combătut nedreptatea și orice netrebnicii între oameni și adus aminte de datoria față de EL. Și de-L ignorăm și mai ales de ne închinăm altor însăilări nedrepte LUI și nouă, plătim. Părăsiți nu ne iartă și o înfundăm cu încetul, ca o atenționare mai întîi. Și de nu-i și nu-i ne pasc necazuri gîrlă putînd încheia socotelile prematur cu viața.
  Nu se joacă cu noi, ne-o tot atenționat și-n vechime și mai curînd și-i timpul îndreptărilor folositoare tuturora.

3546.Așa merităm, de cînd nu ne vedem de ceea ce vrea EL

  Ne încredem în religia știută, ademeniți pășim tot mai siguri prin ea, defilăm. Nu știm că nu-I cu EL ci cu neputința, încăpăținarea necurată LUI și nouă. Străveche de înmormîntare relație, fugăriți din calea LUI, nemulțumit și nici chip de îndreptat. Nu s-o ostenit mai nimeni atîta amar de vreme, n-o cutezat să I se apropie mai direct.
  Nici pe ocolite nu-s mulți ce I-au aflat întîietatea de ceilalți, ce-s sfinți, cred cu adevărat. Deci posibil de-L stingherești și cu nedreptăți între oameni, urgent s-o sfeclești. Tu și ai tăi, cît o-ți fi de religionari, nu-L urmați mai defel și nu vă mai suportă. Părăsiți plătiți ca orice nelegiuit, imoral și înrăit la culme, mulți învățați fără EL nici nu așteaptă o viață mai acătării.
  Zicîndu-și că așa ni-i datul din totdeauna, aiureli. Nu, așa merităm, de cînd nu ne vedem de ceea ce vrea EL de la noi toți.

3211...Pierzînd așa puzderii de lume, fără minte și nume(a) de EL neștiind nici acuma

  Existența e un risc asumat de cum te-ai mișcat, te află neputința cu ochii holbați. La tine, oare ce nu știi ca să o încasezi, de frică să-i știi, respectată nerozie în lume cutează. Să se afișeze așa neagră și oază de răutate și mișelie mereu, pe gură-cască călare. Neștiind de rușine și bine, de EL fug și nu-L vor a-L cunoaște, că și așa aflînd destule speriate.
  Și pe tine cu fața departe de EL, ci cu necuratul lor strigoi rîzgîiat gunoi uscat, pe orice afișat. Împopoțănat, tare pe piață îndesat, cu a CER-ului știre cît mai e învoire. Că se cam apropie știrea binelui și Adevărului SĂU trimfător din hăt depărtare cotropitor. Îmbunîndu-ne feluri de izbeliște încă, primejdia de uitat, altă viață de încununat.
  Cunoștință cu lumina de adevărat, nu așa în umbra fricii înstrăinați și hăituiți De SUS. Că nu ne aflăm pe calea bună și dreptă, ci pe furișate nesigure coclauri, mișcătoare nisipuri. Pierzînd așa puzderii de lume, fără minte și nume(a) de EL neștiind nici acuma.

3210.Neștiutor de bine și util, iar de frumos să nu fi auzit, că nu-i de aflat în așa nerușinat

   Ne agresează mereu nedreptatea, neputința de a fi oameni adevărați, falsitatea grijulie. Nedoritele și mereu urîtele gălăgioase inepții, rele la trup și gîndire, cu voce și faptă te miră. Că nu-și cată de drumul fără ieșire, fundăturile josnice și întunecate. De lumină ne aflate, ci ne caută prim orice ungher doar de minte vom face țel.
  Înțelepciunea în contra contactelor hîde din afara noastră, cotrobăitoare și urît mirositoare. Curați și puri cu inimă tare, deciși să înfruntăm delirul, diliului de nicăieri mare urgie. Comportînd-ne treji la minte în fața neroziei externe ce ne tot presează întruna. Că-i bună cîte sînt de căutat continuu, treji de-a binelea în fața necunoscutelor toate.
  Ce tot se nasc din te miri ce, mai ofensive și mai năvalnice, îndemînatice, obraznice. De te despoaie, îndoaie la pămînt să te afle tîrîș în genunchi să ajungi, cu fața-n pămînt. Neștiutor de bine și util, iar de frumos să nu fi auzit, că nu-i de aflat în așa nerușinat.

3115.Oare nici cînd nu vom „cuteza” a ne pune cenușă în cap în fața SA, recunoscîndu-I tăriile CER-ului?!

  E o Grație capricioasă?! O fi nici cu noi nu ni-i rușine, cu atîtea nazuri și neputințe, vizibil posibile. Dar incontrolabil menținute inactivitatea recunoașterii SALE cu adevărat posibilă. Dar mereu adîncită prăpastia ce ne separă și de noi și nici EL, deocamdată nu prea interesat. A fi de partea nostră vizibil benefic, ci distant, rece și ne ține la respect.
  Că-I sîntem datori vînduți și nu se lasă pînă nu-L vom recunoaște corect, noi singuri. De la sine porniți sinceri către EL, așteptîndu-L spășiți, da de unde?! Oare nici cînd nu vom „cuteza” a ne pune cenușă în cap în fața SA, recunoscîndu-I Tăriile CER-ului?! Și cerîndu-I iertare să ne căutăm medierea cuvenită dintotdeauna și niciodată înfăptuită.
  De lungă durată, corectă, demnă, punte de legătură fermă și clară, funcțională. De ambele sensuri în conlucrare cu adevărat cumsecade, EL Șeful, noi creația recunoscătoare.

2741.Și cu speranțele întregi, nefrînte

  Unii află în urma unor analize precise că-s pe ultima sută de metri încă în viață. Și-s devastați, nemulțumiți, revoltați, poate nu-i doare încă nimica și suferă neputința. De a fi ca ceilalți încă normali, neștiutori și cu speranțele întregi, nefrînte. E timp destul, dacă te mobilizezi și lași orice influență nefastă ție și te apuci serios. De îndreptarea între oameni, cerută omenirii de EL, exact cît e în dreptul tău.
  Și de asemenea să-L cunoști nemijlocit, tu însuți, neîncetat pînă-L găsești și află. Direct de la Sursa părăsirii tale, nemulțumit Fiind încă de tine, ce poți face mai departe? Și afli neîntîrziat și te poți reabilita complet, de mirate ție, care știi acuma rețeta salvatoare totuși. O poți face și altora cunoscută, după vindecarea completă, și-n fața SA vei fi alt om.
  Și-n realitate te vei schimba, în alți parametri viața ți se va desfășura, condiția. Să nu-I mai greșești niciodată cît vei mai fi, că vei mai fi cumsecade, fii sigură.

1866.Omenescul ăsta needucat înspre EL și omenia

   Se poate spune în general că-n fața LUI, noi oamenii tot plătim, cît sîntem. Pe Pămîntul SĂU, că nu ne învrednicim chiar cum dorește EL și noi cînd îL știm. Și vrem, dar neputința bat-o vina, omenescul ăsta needucat înspre EL și omenia. Firească, de altfel dar în nedreptatea de cînd lumea și azi și mai accentuată. Ori aprecierea e mai corectă a LUI, că încă ne suportă ne plătind chiar drastic încă.
   Dar îi greșim înfruntîndu-L, că nu ni-i frică de moarte și cînd ești de al SĂU. Și tot nu ți-i indiferentă trecerea că-i o cotitură și atunci o știi dinainte și te pregătești. Dar în general EL pe nedrepți îi pregătește cu înficoșătoare părăsiri și desnădejdi. Și moartea e cireașa de pe tortul negru al nemulțimirii unei vieți rateu.
   Ca și-n cazul unor realizări domestice mai deosebite opere desăvîrșite ce te mobilizează exemplar. Chiar de ești un oarecare, dar prin muncă îți depășești condiția, tot așa și-n fața SA. Cauți să te depășești, dar e o problemă, nu-I cunoscut în lume ci doar vagi idei. Și dosit și evitat Subiectul Divin, cu adevărat, că minciuna-i înflorită pretutindeni, hîda.
   Se poate condiția ta de neputincios ordinar să-ți dea mai mult uneori de furcă, ca însăși calea de urmat. Cum o dai tot tu ești piedica și frîna în calea, care-i cum e și nouă tare. La care mai contribuie de te gîndești și pizma și grija celorlanți, să nu-i depășești cumva. Că-s tot ca tine de nedrepți, ori uiți ușor cocoșatule?

1739.Ei nu te acceptă pe tine nici tu pe ei, EL știe

   Neputința e prima constatare, cînd te afli în fața părăsiților și pedepsiților. Ca și-n fața celor fără Dumezeu și cu necuratul strămort în priviri. Într-adevăr cînd îL afli cu adevărat, ți-i greu să mai crezi că sînt așa nedrepți pe Pămîntul SĂU. Și cum ei nu te acceptă pe tine nici tu pe ei, doar EL știe ce-i de făcut.
   Se știe că oamenii de știință și-L explică mai altfel decît nedrepții lumii, dar tot n-o rup cu fărădelegea. Pentru că nedrepții nu și-L explică nici într-un fel ci-L neagă, dosindu-L după necurații lor. Și imorali și înrăiți merită ce le face EL, părăsirea și suferințe cu moartea corolar.
   EL nu ne va rezolva problemele noastre, dar ne va ajuta în chestiunile esențiale să le pricepem. Dar e nevoie să ne lăsăm de nedreptate și îndreptați să-I recunoaștem calea unică. Baza vieții să se întoarcă în lume pe ușa din față și s-o primim a ne fi temelia existenței pe Pămînt.
   E nevoie uneori contrar tuturor uzanțelor, să fii tu contra tuturora, dacă EL asta vrea. Te va susține și ei vor pierde, că-L reprezinți și nu-i de împotrivit LUI niciodată. EL e Creatorul lumii umane și a toate cele și-I Dumnezeu, ori ați căpiat și nu mai știți unde sînteți și cu cine aveți de-a face?
   Dezmeticiți-vă că vă șade mai bine și cu șanse mai bune la viață, voi și familia voastră.  Adevărat gîndirea omenească e deosebită, diversă, dar nu se poate pune cu CEL ce-o creat-o. Ori e tîmpă și atunci se opresc demersurile, că nu-i cu cine discuta, pînă la redeschiderea căilor corecte de comunicare de SUS în jos. Și nu invers, că n-o făcut oul găina.

1725.Ni se întorc exact greșelile contra noastră

   În cadrul nedreptăților de care sîntem capabili e și neputința de a ierta. Și cel mai neiertători sîntem față de cei cărora în timp le-am greșit. Și unii și mai și îs porniți a nu se ierta pe sine, cînd își greșesc, porniți fiind în direcția greșită și-o fac de oaie. Dîndu-și seama de trăsnaie în loc s-o dreagă cît pot mai repede, împăcîndu-se. Se inervează pe ei însăși și cu îndărătnică neputință greu le vine a îndrepta nevoia.
   EL ne iartă nenumărate greșeli și-I Îndelungrăbdător, doar cînd întrecem măsura. Se mai pune pe luarea măsurilor de îndreptare a noastră și are destule la îndemînă. Lăsîndu-ne să ne oglindim cu faptele rele cu tot în cîte împrejurări ce ne dau de gîndit. Și de sîntem cît de cît corecți, ne revenim la gînduri și fapte pe măsură.
   De asemenea ni se întorc exact greșelile contra noastră de ne mirăm de așa contra potiveală. Și înghițim gălușca, reparîndu-ne singuri stricăciunile auto-pricinuite. Dar de puține ori se întîmplă așa, că de cele mai multe ori alții o pățesc de pe urma noastră. Și nici gînd de îndrepare și SUS se notează tot și se mai și iartă, nu ca noi.
   Răi se zice că-s descurcăreți, or fi dar nu răzbătători, nu le convine străduința bună și constructivă. Nu-s deștepți, majoritatea-s josnici și mîrșavi în de toate cele. În privința deșteptăciunii EL o împărțit-o între buni și răi.
   În cadrul faptelor bune cînd ni se întîmplă să întîlnim și bătrîni și neajutorați. Să le sărim în ajutor, făcîndu-le bine cît putem și ne lasă inima, să nu fim zgîrciți. Că ni se întoarce cînd nici nu te aștepți. Dar cel mai important, imediat simți satisfacția faptelor bune, te încălzesc și înalță în ochii proprii. Bucuria lucrului bine făcut și la timp cu folos îndelungat.

1539.Copleșiți de neputință

   Singura înfăptuire demnă de luat în considerare, e să nu ne lăsăm copleşiţi de neputinţă. Ci să ne interesăm, să ne zbatem înspre mai bine şi util. Să vibrăm cu frumosul şi desăvîrşitul să ni-l dorim a-l împlini şi noi înşine înspre folos şi de se poate nu numai pentru noi. Să nu fim egoişti, ci darnici şi săritori la bine şi corect. Şi foarte important, celor ce cer, să le venim în ajutor, văzînd că au nevoie iminentă.
   Să nu dăm dovadă de şmecherie, de obrăznicie şi nepăsare faţă de ce-i corect şi adevărat, bine şi cu bun-simţ. Să ne împotrivim deştepţilor nevoie mare, fudulilor şi delăsătorilor de nimic, puturoşi şi nemernici. Chiar de sîntem catalogaţi, tonţi şi fraieri, să nu ne lăsăm copleşiţi de vorbele lor ci să ne vedem de ale noastre. Înspre preocuparea corectă bună şi aducătoare de mulţumire demnă, adevărată.
  Să fim de partea dreptăţii ne minţite, ne duse cu preşul, ca acuma în lume. Ci să ne căznim, că ăstai cuvîntul de ordine într-o nedreptate continuă faţă de EL şi adevăr şi bun-simţ uitat. Nu-i uşor deloc, asta-i situaţia în care am ajuns şi EL ne-o pus-o în faţă de un timp încoace, ca să ne încerce. De reuşim, îL putem urma, de nu, va fi altă cale, numai EL ştie cum va fi, nemulţumindu-L încă. Dar să nu ne lăsăm şi să-I creem premisele une-i reuşite în continuare.
   Într-adevăr şmecherilor li-i groază de fraiereală, onoarea lor e impulsul josniciei. Fără urmă de bun-simţ şi dreptate corectă, ci în bătaie de joc continuu de tot şi toate cele. Fără jenă ei caută să se impună şi să nu-ţi rămîe cumva datori la vreo neatentă atenţionare, mai aspră. Îs cu nasul de ceară, de-i încalci netrebnica demnitate.
   De-ţi greşesc, se fac că plouă şi doresc ca tot tu să le vii în întîmpinarea îndreptării ce li-i necesară, dar n-o pot înfăptui. Li-i sub onoare, neputincioşi la bine şi demnitatea adevărată, corectă şi fermă ci în bătaia de joc a bunului-simţ. De regulă cu asemenea persoane, timpul vindecă de poate şi el rănile produse din neobrăzarea, ce la ei e firească.
  Recomand evitarea lor, pe cît posibil, pînă-şi revin, de nu, vezi-ţi de drum şi nu-i mai băga în seamă. De nu se poate şi ei îs venetici acolo, roagă-L doar pe EL să te ajute, dar tu să fii cum trebuie. Dezmeticeşte-te la ceea ce doreşte EL de la tine.