4410..Ni-i necesar.

  Cînd îI călcăm în străchini, cumva parcă anumea întinse în fața noastră, neatenți nu le dăm importanța necesară. Cerută de SUS și ni se suspendă drepturi, numai îndatoririle ne mai amintesc de EL și totuși îndreptarea cunoscută. Nu aproximată, ci corectitudinea în fața LUI, ca Singurul Dumnezeu, Cunoscut dar tare Necunoscut, Evitat.
  Ocolit în fel și forme, numai LUI nesupuși și ne vine scadența la o adică, plata peșin, nerînduită după știrea noastră, ci doar a SA.  Noi vom constata dilema nepriceperii SALE de către noi oamenii în nici un fel, chiar de vrem, nici EL nu se lasă cunoscut ușor. Nu-L merităm pe de-a-ntregul și pe felii nu-I Întregul CEL Știm din auzite de la alții mai atenți cu EL și EL cu ei.
  Ne smomește, ne ademenește cu multe și mărunte ale vieții toate necesare să ne fie cu priință, dar mereu vrem mai mult, ni-i necesar.
4409..Așa că-i de muncă.
Primim dreptul la viață, existăm pe Pămînt în limitele cunoscute, vrînd cam de toate cele ce ne dorim, familie, sănătate. Preocupare pentru a fi ce vrem în societate, să ne cîștigăm existența cît mai onorabil făcînd în limitele cunoașterii binelui. Bunului simț, cumsecădeniei în natură și oriunde cam de toate cu dreptate și-I mai și greșim, ne pasc trageri de urechi și altele aflate-n timp și spațiu.
Nu ne prea plac, nu-L știm mai defel și vrem nu numai mărunțișurile firii umane de pe aici, culoarea și parfumul vieții. Dar esențialele zise mai sus să ni se asigure cu precădere, nu așa la hurtă, ci fiecăruia cum trebuie, dar noi la rîndul nostru?! Sigur îL faultăm de cîte ori nu-L luăm în calcul corect, ci pe sărite și-n bătaia de joc de pe aci, fără Dumnezeul CEL Adevărat.
Căutînd scăpări diverse, c-o fi c-o păți, nu ține! E Ferm încă din Începuturi și nu-I tăgadă cu EL, așa că-i de muncă ca să ne fie casa casă și masa masă!

4390..Înfiripînd un început.

  Nu în căutarea timpului pierdut, ci a LUI Dumnezeu CEL Pierdut pe drumul de construire a ceea ce am ajuns noi azi. Nu se cădea a fi azi așa, ci acătării potoliți în aflarea SA, că nu ne dădea voie, așteptam, că-i tare greu, știm dar să ne învingem. Neputințele, să nu căutăm doar nepăsarea și mai puțin implicarea, deci să nu-i fugărim din preajma noastră pe cei mici și neștiutori.
  De multe mari și mărunte, făurind un învățămînt care să ne scape, cît mai mult, de îndatorirea de căpătîi, de Părinte al odraslele date. Nu oricum ci-n concordanță cu îndreptarea ce-i azi străină pe Pămînt, deci să ne comportăm responsabil de la începutul fiecărei închegări familiale. Căutînd ce-i mai de bun augur nouă și copiilor dați ca o binecuvîntare că ne-am însușit demn firea omului dat de SUS.
  Nu numai noi înșine dar și înaintașii de pînă la noi, înfiripînd un început ce trebuie continuat în și mai bune auspicii, nu-n delăsarea obraznică.

4382..Cine știe cînd?!.

  Chiar de mă consider nepriceput în ceea ce doresc și dorește, nu mă las cu una cu două, nici EL nu-I interesat de delăsarea mea. Ci de o luptă surdă deocamdată cu sinele meu nepriceput într-ale SALE căi date și nouă odinioară cunoașterii. Și refuzate-n timp de și acuma-s necunoscute și aprig plătim de nu ne revenim mai defel întocmai cum ar fi firescul datului.
  Ne regăsit încă, ci încă bîjbîim și-i tare enervant și dezarmantă firea SA de a ne scoate din sărite că nu-L știm. Și nu se lasă dibuit, că-I Mare și Tare și noi mărunții SĂI sîmbriași ne găsindu-ne felul pretins de SUS aci jos neștiut defel. Însingurați pe coclaurile nelegiuirilor de tot felul, îndărătnici în fel de fel de ipostaze care mai de care mai nebănuite.
  În plată cînd socotește CER-ul, noi aflînd nedumeriți de una și alta pînă ne-om dezmetici ca lumea, cine știe cănd?!

4320..Era Satana.

  Vă cer iarăși iertare, nu v-am relatat complet o mai veche ne întîmplare ce am petrecut acum poate cca. peste trei ani. Era toamna, îmi dereticam mustul unei vii ce o îngrijesc oarecum pe lîngă casă, deodată simt o prezență puternică în preajmă. Se prezintă, era Satana, eu încă oarecum începătoar, nici acuma nu-s mai breaz într-ale credinței în EL doar în EL, Dumnezeu adevărat.
  Cel Viu Singurul din CER-ul demn de noi și noi de EL, încă nu sîntem, dar vom fi negreșit, fiți siguri, nu ne va lăsa mai mult multă vreme. De izbeliștea ce-o să se termine nu în coadă de pește, ci cum se cuvine cu adevărat oameni să redevenim acătării în fața SA, între noi, natură și oriunde. Deci, mă sperii pe dată descumpănit de așa tărie, atunci cu toate că-L știam și pe majoritatea din Lumea SA oarecum, totuși nu pe deplin nici acuma.

  ÎL părăsesc bombănind că: Doamne nu te mai recunosc de-mi trimiți așa Înaintași, nedemni zisesem atunci descumpănit. Neștiutor pentru că nu cîntărisem îndeajuns ce și cum e treaba cu adevărat Cerească și noi, mai era o țîră de dezmeticire de aflat.

4286..Cu ochii la EL.

  EL ne tolerează oarecum unele scăpări de șifonare a unor vădit netrebnici, în virtutea unor acțiuni aprobate, demne, adevărate. Ca scăpări, daune colaterale, nu-n nici un caz de atenționare măcar, ori mai rău de pedepsire cumva, că nu sîntem în drept. Toate nefăcutele ce le suferim de la acei nevolnici să-L mandatăm pe EL, fiind Singurul ce ne va răzbuna oarecum în temeiul CER-ului.
  Ce noi nu-L știm și atunci cînd va fi să fie cu mirare vom constata că acei neisprăviți nu-s conștienți de ce trag. Și vor fi cu vîrf și îndesat, de poate ne vom gîndi că-s prea de tot punerile la punct, dar de regulă EL ia măsuri ample în urma multor generații. Și ca urmare a multor nelegiuiri ascunse și știute ce-s pe răbojul CER-ului la o adică, ce pămîntenii încă n-o pot determina defel.
  Chiar se impune ascundere pe cît posibil a daunelor pricinuite din neatenție, cu migală și cu ochii la EL, știindu-L și reținîndu-ne cît mai mult să nu-L supărăm oarecum.

4253..Nu-i o bagatelă

  Pe la finalul vieții ne aparopien de o dezmeticire mai acătării, care-i benefică ori nu pentru ființa ta, depinzînd de cum te schimbi. În bine ori rămîi pe creanga ta de nedreptate, imoralitate și fără de EL cum ai fost de cînd te știi. Și bineînțeles și costurile aferente căi ce-o urmezi, de-i înspre corectare și viața ți se va modifica acătării, de nu vor începe nevoile.
  A te întreba de orice în existența ta, ce poate pînă atunci o fost cum o fost, dar vine vremea întrebărilor mai cuprinzătoare. De cam toate cele, înfiripîndu-se o trezire la o realitate așa cum e și nu a-i văzut-o defel. Acuma te deștepți aflînd răspunsuri la foarte multe petrecute în viața ta, ori a altora de lîngă tine. Ferindu-te de a mai fi necorespunzător.
  Între oameni, în natură și mai ales în fața SA, de acuma știind ce-i de făcut să ai viață, tu și ai tăi, nu-i o bagatelă dar de vrei se poate.

4059...Dar omu-i deja înrăit

  Nu ne potolim cum ne-o tot recomandat EL la ultimile vizite ale SALE, în prezența. Lui Petrache Lupu, purtătorul SĂU de cuvînt o vreme prin 1935 și continuăm. Batjocorirea omenescului din noi, uitat, terfelit, distrugînd natura și firescul înconjurător. Mai abitir în ultima vreme o dată cu cuceririle științifice în loc să ne astîmpărăm.
  De pe pozițiile celor ce dețin minte rațională, cunoștințe destule să ne permită ocrotirea. Mediului nu să-l devastăm cum tot demonstrăm de ceva vreme, sigur natura. Spre deosebire de EL ne altoiește imediat ce-i este la îndemînă, nu-i răbdătoare ca EL. Așa-i dată să nu aibă milă de prostolanii îngînfați și nedemni a se numi oameni.
  Ci altceva animalizați și înstrăinați de menirea dată cu facerea și încă neterminată, dar omu-i deja înrăit.

3985...Ordine dreaptă și fermă.

  Ce credeți că numai aici pe Pămînt îs necesare schimbările, nu, ci și în CER. Că și acolo netrebnicia, neputința o pătruns în așa îndelungată perioadă de înstrăinare. Și se cade și se va face cînd EL va hotărî și Acolo și va urma și pe jos tot cînd va fi să fie. Nu-i în regulă, dar ce să-i faci doar EL știind ce și cum e de îndeplinit programul CER-esc.
  Modificările în legile pentru noi de pe Pămînt se vor afla din mersul înțelegerii. Cum trebuie a SA, ca Singurul Dumnezeu și de vreți fii SĂI să-i aflați, vor veni. Se vor prezenta cînd va dori CER-ul, cred că-i de început cu Satana, cel mai cunoscut. Ce mai ziceți neisprăviților? nu-i așa că nu știți credință? și nici pe alții nu-i lăsați!
  Vă avertizez că-n schimbarea ce va fi drastică va fi cuvîntul de ordine dreaptă și fermă. Cum ne va dori EL a ști să fim între noi, natură și-n fața SA și Lumii LUI.

3855...Cum ne cum de îndreptat să tot fim

  Oare ni-i ușor a afla condiția umană cu adevărat oarecum din afara noastră privindu-ne? Nu ni-i ușor a constata neputința de a fi cum ni se tot cere de SUS și noi nu și nu. Ticăloșiți incurabili ne credem și nu sîntem, cînd ne vine cuțitul la os ne dezmeticim dintr-o dată. Ajungînd oamenii ce e firesc să fim și nu reușeam din neputința ne învinsă.
  E de văzut că se poate, orice putem fi doar să ne dorim și de ni se pare greu. Să perseverăm pînă reușim, așa ni-i datul omenesc și-n bine dar și-n rău de evitat. De minte să avem, educație și celelalte necesare omeniei din noi de aflat și demostrat mereu că putem fi cumsecade. Altfel nu-i chip nu ne permite EL să fim pe Pămînt, ni s-o înfundat s-o tot luăm pe vrute și încăpăținate sălbăticiri.
  Ci cumsecădenia din noi, din fiecare de scos la iveală, cum ne cum de îndreptat să tot fim.

3849...A ceea ce va fi din noi mai încolo

  Nu libertatea-i bunul suprem, cum nici sănătatea cum tot o afirmă mulți, ci credința. În EL, doar în EL altfel e o himeră aducătoare de necazuri după părăsirea SA. A nostră sătul, supărat pe neputința noastră de a fi oamenii ce se tot preocupă să fim. Și nu ne arătăm dornici de așa încununare de omenie în ființe cu de toate și așa nedrepți.
  Delăsători, necugetați, infirmi de bine și morală, infirmi de EL și noi cum trebuie. Și nu reușim în așa ghinion planificat să ne dezmeticim învățați a fi cum să fim. Totu-i planificare strașnică, și dintotdeauna și acuma SUS se știe doar noi nu. Dîndu-ne ultimile retușări în demersul îndreptării corecte spre aflarea contextului. În  care să ne definim ca oameni o dată pentru totdeauna, nu în afara Pămîntului.
  Că-i domeniul, sălașul nostru de afirmare de început a ceea ce va fi din noi mai încolo.

3812...Nu sîntem capabili

  O mare eroare prin lume tot umblă, că elitele sociale și conducerea națiilor. Sînt de competența SA, NU! EL E în cele legate de ceea ce-i benefic omului cu adevărat, demn și de cunoașterea SA adevărată. Deci ne mințim singuri cînd spunem unsul domnului, la un oarecare ajuns undeva sus. Într-o societate umană indiferent de mărimea, domeniu și tăria ei, nu contează.
  EL ne lasă pe noi de multă, tare multă vreme să ne îngrijim de lumea noastră. Și doar de-i periclităm programul CER-ului de pe Pămînt, intervine punctual uneori. Nici nu știm, nu ne informează doar constatăm întorsături și schimbări în istoria noastră. Ce au un curs ce nu-l pricepem mai defel, din vina ne ținerii legăturii cu EL. Nu sîntem capabili și nici EL prea interesat, arzîndu-ne în trecut cu încercarea aleasă atunci.

3691.Transformări lăuntrice de pe urma pragurilor vieții

  Sîntem parte a unei evoluții supuse spiritului Divin, o taină înconjurată de taine. Deci nu a evoluții naturale ori tehnologice, ci un ansamblu în aflare continuă. Cu mari prefaceri încă în desfășurare, o etapă urmînd a porni cînd ne va da voie. Deci o fractură de nivel al cunoașterii în care continuitatea va fi oarecum alta. Minunile ținîndu-se de mînă atunci cu noi, trăind altfel de exigențe.
  Enigmatica noastră viață, va fi și mai și ascunsă neputințelor, ce nu vor mai fi pe Pămînt. Între oameni instaurîndu-se temeliile noi trăinicii cu EL alăturea de noi în devenire. Acuma așa o dezvăluire te lasă rece, cu toate că fiecare-i capabil în existența sa. De întrebări fără răspuns, ce ne cutremură gîndirea și spiritul cît pricepem.
  Mai ales în clipe de mari transformări lăuntrice de pe urma pragurilor vieții.

3686...Nu ne va lăsa din mîna SA

  Se credea că lumea, înaintea marei conflagrații ultime mondiale, nu-i mai posibilă. Ci se va rade omul singur de pe Pămînt, extermina, așa de fără minte se bănuia.  Că-i specia umană, n-o fost lăsată cu totul să se auto păruiască pînă la lichidare. Că EL nu degeaba și azi ne așteptă să ne revie mintea mai la cap și să ne îndreptăm.
  Între noi înșine și cu EL conlucrînd cum e firesc, nu cum e încă acuma neputința în vigoare. Deci încă nu ne-am revenit cu toate necazurile îndurate în timp și nu se întrezărește vreun capăt. Încercări de SUS îs de dezmeticire a oamenilor, măcar cît de cît, încă nu-i treaba gata. În curs e și aceasta ce o desfășor cu acordul SĂU și eu, pînă și cum va considera doar EL.
  Nu ne va lăsa din mîna SA, ci ne va sili de altă cale nu-i posibil, vom trăi și vom vedea.

3671..Nu pirsinguri, ci proptite nevoi, de minte nu-i

  EL nu-I părintele bun, ce ne iubește și ne iartă orice, nu, EL E inteligent părintele nostru. Că nedrepții profitînd de înlesnirea LUI  învoit, că-I gresisem prin ai SĂI aleși popor atunci.  Creindu-și din nevolnice închipuiri NT și tot îndepărtînd omenire de la EL și îndreptarea normală. Cu bun-simț și cu binele înaite, de EL știind și urmîndu-L cumsecade, cum ne și așteaptă să-I fim apropiați.
  De fapt se simte prin preajmă mirosul de constrînjere ce-l resimte nordul Africii și Orientul apropiat. Pentru început doar și de nu ne venim la calea bună corectă ce ne-o tot cere EL. Se va schimba ruta nevoilor trecînd și hotarele civilizațiilor încrezute nevoie mare. Dar tot fără de EL defilînd în nedreptăți și înrăite comportări, străine de calea trebuincioasă.
  Fără exagerări animalice ce se dau în spectacolul lumii pe unde pot. Ne va pune sîrmă-n bot, celor ce nu ne îndreptăm, nu pirsinguri, ci proptite nevoi, de minte nu-i.

3654..De așa îndelungată nepricepere între noi și EL

  Frica nu-i corect să fie între noi și EL, ca temă de pricepere, că altfel nu-i chip. Nu sîntem încă animale, care numai de botă să știe și constrîngeri diverse. Cu toate că asta demonstrăm de cînd lumea, I ne împotrivim în fel și chip, cum ne taie capul. Nu ne învoim cum dorește EL și noi de am judeca nițel că altă cale nu-i. Acceptînd normalul, datul nostru, sîntem a-I LUI, de vrem ori nu și EL cu noi.
  Ei asta-i încă nepriceput, cu ce ne alegem noi din afacerea ce ne paște cu EL? Încă nu știm deloc, ni-I ascuns și nu ne vrea pe față încă, ci ne dorește să merităm, știindu-ne doar. Îndreptîndu-ne între noi cu toții colaborînd cu bine să ne fie, din partea noastră. Demni oameni cu adevărat cumsecade, cum nu am reușit de cînd e lumea. E un clinci aici, nu ne lăsăm, nici noi nici EL, care-i mai mare și mai tare, oare?!
  E o prostie să mai dureze așa neputința așa, cu notă de plată mereu dureroasă nouă. Nici EL mulțumit de așa îndelungată nepricepere între noi și EL.

3595.Ci și pentru restul, clar și ferm

  Nu sîntem în rînd cu ceilalți, aflăm mirați, bucuroși, dar și înspăimîntați. De ghelirul, cîștigul picat din CER, ciudat și simțăminte noi și curiozitatea. Ne tot dă ghes descoperind o viață mulțumitoare și cu obligații crescînde. Necunoscute mai înainte între oameni, cu pornire de SUS, îndemnuri primite pe căi noi. Nu ca-ntre oameni, ci un nou limbaj cam neplăcut, înveți silit și nu te simți normal.
  Dar restu-i oarecum normal, cît  știm, că nimica la o adică sîntem cum încă nu știm de ce?! Și ce trebuie și pînă cînd? Nu știu încă multe, poate cu vremea de ne va fi dat, nesiguranța, aproximarea-s dăunătoare vieții. Liniștii ce astfel e periclitată, vom trăi și vom vedea, învățînd din mers cîte ceva. Cu țîrîita cunoștințe făuritoare de mari speranțe, e totuși ceva nou, oarecum de priceput.
  Cred cînd va fi să fie mai corect recepționat mesajul de urmat nu numai pentru unii. Ci și pentru restul, clar și ferm, cine știe?!

3500..Necăjiți că nu se înțeleg pe ei însăși și pe EL de asemeni

  Ne obligă veacul în care sîntem, vremea cuceririlor mereu avîntate, știrile ce se călăresc. Unele peste altele și de-a valma uneori de nu le mai pricepi, interesat să nu-ți scape nimic. Sfîrșind a cotrobăi în cunoașterea zilei pe sărite mai contorizînd cît de cît, ori mai deloc. Plictisit de așa năvală fără cap și coadă, fără folos pentru nevoile arzătoare ale unora în necazuri aprige.
  Esențiale care ni se trag că nu știm Esența vieții noastre, de ce depindem habar ne avînd. În așa debandadă nedreaptă continuă și dezinteresată de marea majoritate a omenirii. Dezinformată, mințită de multă vreme lăsată din mînă de EL, sătul de așa neputință. De a colabora cumsecade între CER și oamenii Pămîntului, necăjiți pe ei însăși că nu se înțeleg pe ei și pe EL de asemeni.

3453.Mai e de mers conștienți de toate cele

  Deci în creștinism se începe cu botezarea încă de mici inconștienți sîntem neîntrebați. De vrem ori nu să fim în acea religie, oricare ar fi, nu-i pe bază decît consimțită. Major și conștient deplin responsabil, numai astfel e corect și se prinde, de-i posibil. Că mulți doar parțial ori deloc nu conștientizează ce li se întîmplă atunci și după, o vreme.
  De încercări la care e supusă ființa noastră să se dezmeticească în fața SA și omenirii. Cine e și de ce, nu așa cum am ajuns azi inconștienți, la grămadă rateuri inumane. Din pricina și a unor religii vădit nedrepte și imorale, iresponsabile, ci de plan îndeplinit nu contează cum și de ce?! Intoleranță, răutatea, egoism, neputința de a fi oamenii ce ni se tot cere.
  Că-n timp și spațiu și CER-ul o reașezat temele spiritualității între noi pe baze în continuă schimbare. Progresînd și azi încă ne fiind cum se preconizează încă SUS, mai e de mers conștienți. De toate cele, unele poate încă ne știute corect ori deloc.

3393.Să ne izolăm de nefirescul în expansiune necuvenită

  Să știți și convinși să fiți, că nu sîntem lăsați de izbeliște, cei ce mișcăm în  frontul nedreptății. Actualei omeniri nedrepte LUI și nouă, își află grabnic susținerea simțită. Demersurile mai altfel pricepute în îmbunătățirea fiecăruia pe o cale în construcție. Adevărată, cumsecade de oameni cu responsabilitatea întreagă, ne știrbită de nedreptatea lumii.
  Deci să ne mișcăm cum ne tot cere EL să-I fim și-ntre ceilalți, văzîndu-ne cît mai corect să fim. Nu-i ușor și încă o vreme tot așa va fi, dar se simte concomitent un vînt de împrospătare. De aer curat, ce ne primenește înaintea SA, să ne aflăm cumsecade între oameni și-n natură. Revenindu-ne din așa tărășenie îndelungată și nepăsătoare de EL și noi.
  Să ne izolăm deci de nefirescul în expansiune necuvenită, dar grabnic încă urîțită viață.

3366.Respectîndu-L în sinea voastră, fiind ocrotiți

  Nu ni se iartă de conștienți ne mințim și-L ignorăm, luîndu-ne după minciuna fudulă. Necurățeia afișată-n locul SĂU, deocamdată lumea nu-L cunoaște corect, pînă dreptatea se va răzbuna într-un fel. Cel va lăsa doar EL pe Pămînt, noi doar urmîndu-ne menirea. Luptîndu-ne atunci fiecare după cum pricepe Adevărul și lăsîndu-se de necurățeia atotcuprinzătoare încă azi.
  Cînd cărțile vor fi arătate din CER, date pe față, va fi ușor, la mintea cocoșului. Adevărul SĂU și al nostru, dar pînă atunci?! Vom trăi și vom vedea. Dar pînă atunci de-L știm corect, să nu ne lăsăm duși de curentul minciunii. Ci să ne astîmpărăm între oameni, corecți să fim, cum ne tot cere. Și de nu-L putem sluji pe față, respectați-L în sinea voastră, ferindu-vă și EL vă va susține.
  Veți simți asta cît de curînd, răbdare să aveți, confirmarea și-n ceea ce vi se va petrece. În jur se va simți, cu voi și familia și apropiații voștri și nu numai, ocrotiți.