4253..Nu-i o bagatelă

  Pe la finalul vieții ne aparopien de o dezmeticire mai acătării, care-i benefică ori nu pentru ființa ta, depinzînd de cum te schimbi. În bine ori rămîi pe creanga ta de nedreptate, imoralitate și fără de EL cum ai fost de cînd te știi. Și bineînțeles și costurile aferente căi ce-o urmezi, de-i înspre corectare și viața ți se va modifica acătării, de nu vor începe nevoile.
  A te întreba de orice în existența ta, ce poate pînă atunci o fost cum o fost, dar vine vremea întrebărilor mai cuprinzătoare. De cam toate cele, înfiripîndu-se o trezire la o realitate așa cum e și nu a-i văzut-o defel. Acuma te deștepți aflînd răspunsuri la foarte multe petrecute în viața ta, ori a altora de lîngă tine. Ferindu-te de a mai fi necorespunzător.
  Între oameni, în natură și mai ales în fața SA, de acuma știind ce-i de făcut să ai viață, tu și ai tăi, nu-i o bagatelă dar de vrei se poate.

4181..A existenței

  E oarecum în ființa feminină mai ales o dualitate mai accentuat diferită de a bărbaților în general. Înspre o informare mai să zicem spiritual-inconștient, dar nu-s informații curate, ci mai curînd influențe, bănuieli, lăuntrice presimțiri. În ajutorul totului ce-l formează spiritul, gîndirea și trupul, o închegare prielnică vieții pe Pămînt în condițiile date de pînă acuma.
  Totul acesta ce-i omul prin viață trecător ori ba, nepăsător ori cu priința preconizată de SUS cîndva. Și de curînd, cînd apucăm și să trăim datul nu la întîmplare, că-i bai de ne închipuim așa nerozie. Ci strașnică programare la amănunte ce poate nici nu ni le imaginăm luați de valurile neputințelor cultural-sociale și religioase.
  Înstrîmbîndu-ne rău de tot din calea dată și ne conștientizată mai defel în așa nelegiuire și falsă abordare a existenței.

3411.Și nedreptatea lumii acesteia și-a pus amprenta

   Că mereu ne încearcă zgîrcenia, egoismul din noi, epatează și ne dăm cu firma-n cap. Nu putem fi oameni adevărați, de nu ne învingem pornirile nedemne, bunul-simț să predomine ființa. Că ni-i ușor a produce, dar foarte greu de a creea ceva deosebit, ce ne reprezintă. Dăm ceea ce ni-i ușor a face, dar străduința ne-o distribuim tare anevoie, cam deloc.
  Nu că se teme să nu fie înșelat de ceilalți, ci pur și simplu cînd e vorba de a da cei mai bun. Se blochează, nu concepe așa ceva, nu-i făcut să se zbată pentru alții în realizări deosebite. Ci cine știe cum și de ce, poate în alte împrejurări mai speciale, ce implică pe struna sensibilă. Lăuntrul ființei zgîndărit de înalte porniri deosebite, doar așa și-i rar de se petrece.
  Pentru că-n viață de prea multe ori o avut eșecuri și refuzuri de a fi mai altfel. Și felul de a fi reținut și nedreptatea lumii acesteia și-au pus amprenta cam definitiv.

1912.Încercare a CER-ului nereușită

   Nedreptatea ce-o simți în ființa ta, nu-ți dă dreptul decît la tristețea cu care simți vremelnicia vieții tale. Ești trecător nefolositor vieții ci morții, rateu uman, încercare a CER-ului, nereușită. Perisabilitatea în care te complaci, că nu poți performanța de a fi om adevărat. Ci iluzie vie, scurt timp, nedreaptă fire ce se stinge fără rost.
   Temporalitatea condiției umane nedrepte din fire de mult timp, irosire de așa dar ajuns de izbeliște. Pe mîini neroade, ce nu contenesc să tot plătească, fără să prindă minte cu folos.
  Răspunderea nereușitei o purtăm noi în noi și părăsiți, plătim cu vîrf și îndesat. Nu putem da vina pe împrejurări, nedrepte, că fiind așa de ce nu ne îndreptăm știind nevolnicia. De unde pînă unde se întinde și corecți chiar de nu avem credința în EL, trebuincioasă. Tot o vom duce-o mai bine ca un sîmbriaș la neghiobia închipuire deșartă LUI și nouă.

1610.Cheamă doar pe cei avizați înspre ceea ce-I EL

   Instanțele nu cheamă decît pe cei ce știu de datoria civică, de a veni la ele. Așa-i și-n relațiile cu EL, cheamă doar pe cei avizați înspre ceea ce-I EL și Lumea SA. Cei ce-L ascută nu doar cu urechile, ci și pun în aplicare, îndreptîndu-se și chiar căznindu-se. Corecți, cît mai corecți să ajungă.
    Că ești și curios să-L afli cum trebuie, e și aceasta o înverșunare, luptîndu-te cu necunoscutul din lume. Învingîndu-te întîi pe tine pentru început, între inerțiile înțepenite-n lume. Că-ți mai dă sigur și EL brînci să fii mai sprinten, să nu mai strici străchini. Asta intră în programul, se vede, deja uzitat și la EL, normal ție mai greu de priceput.
   Orice început e greu, nici prea vorbă de rodaj ci deja aprins și dornic de toate. Și de asta duiumul de erori, ce te costă aprig unele, de te gîndești, ce-i cu tine și EL. Dar așa-i calea, cu prăpăstioase denivelări, normală de totuși te încumeți. Să continui, că nu-i încotro, afli pe traseu și te cam bîțîii degeaba.
   Ne atrage ca un magnet încercarea vieții, că-i doar o încercare, de ține ori ba. Ca la ruletă, avîntul în necunoscut, e firesc, dar ne trebuie și un dram de minte. Că nedreptate are suficientă și rea și urîtă în toate cele, de se miră și ea că-i șmecheră foc. Că răul te încarcă în timp cu urîte obiceiuri și doar EL de se preocupă te descarcă. La un final de viață văzînd că-i degeaba o existență chioară, nevăzînd calea.
   Și-n groapă cazi ca trăsnit, afundîndu-te rateu uman și EL numărînd un eșec. Răul nu-ți dă minte, nu ești mai deștept ci descurcăteț, șmecher un rebut social și uman. În fața Sa nici doi bani și te privește cît o mai duci așa în derivă deochiată, ce nu-L interesează. Eventual te părăsește mai accentuat și suferințele te încalcă definitiv.
    Sufletele simt o nevoie de EL, vraja SA benefică a tăriilor CER-ului, din care sînt. Dar ființa e un tot și apucat, needucat din începuturi e greu de stăpînit. Și rău-i peste tot, hapsîn în încîlcirea vieții oricui, de nu-i cum trebuie zidirea.

1596.Dreptatea-i mințită și ținută departe

  Că rațiunea, gîndirea e limitată, nu poate rezolva chiar totul, e ceva ne înregulă, deoarece pot visurile, imaginația să cotropească ființa. Nici că gîndirea, rațiunea poate orice nu-i corect, că nu poate. Ci-i un echilibru între imaginație și gîndire ce ne domină și trebuie bine coordonat ca să reușești în viață. E o luptă continuă în noi pînă ne vom realiza ca oameni corecți în ceea ce trebuie să fim, numai cu EL.
   Ni se cere doar să ne facem datoria în orice domeniu ar fi, nu cu orice sacrificiu. Ci în echilibru necesat bunului-simț cu bine și util înainte de toate. Numai nedrepții, imoraliizații nu gîndesc corect și înfăptuiesc dezechilibre în acțiunile lor. Afectînd bunul mers al vieții  sociale, în care oamenii nu cunosc adevărurile necesare vieții. Și dreptatea-i mințită și ținută departe de ceea ce trebuie să fie.
   Nici de EL nu se vorbește în cunoștință de cauză, ci cu false demersuri. Și adevărul SĂU e ascuns și lumea e părăsită de EL și are necazuri continuu.
   Ni se prezintă unele ce credem că-s deosebite și extraordinare, nu că am fi mințiți. Ci singuri, umblînd timp îndelungat după ceva mult dorit, avem false închipuiri. Și la o adică cînd în sfîrșit reușim, îl deținem, ne dezumflăm, mai frumos era în vitrină ca-n realitatea palpabilă. Oare de ce, așa o discrepanță între vis și ralitate? Simplu, mereu trebuie să fim cu piciorele pe Pămînt, că-i greu să ne astîmpărăm, asta e și plătim.
   Așa-i și cu realitatea unei relații cu EL, cînd eram începător și EL investea parcă mai mult în mine. Și eu dădeam parcă mai mult, entuziasm, dar acuma după mai multe aflări, dezumflarea nu-i parcă departe. De fapt am mai multă experiență în relațiile cu EL, EL preocupat și eu doresc, dar îs limitat. Greșesc poate mai puțin și în chestii noi doar, în rest înaintez oarecum. Doar EL o fi știind despre mine ce eu încă nu-mi dau seama.
   Nu știu de-i slăbiciune a rațuinii de a se adresa numai raționalilor și restul îs ignorați. Că-s ignoranți într-ale gîndirii, leneși și nepăsători, atît pricep și cu asta basta. Nu se farmă prea tare dacă atît îi duce mintea. Așa și eu, nu-mi prea merge cu EL în toate cele cîte aș vrea, îs limitat, asta e.

1584.Ce va urma vom vedea

   Condiția umană ființa, realizare supremă datorată LUI și Lumii SALE, necunoscută nouă nedrepții încă. Că am evoluat în timp de la oameni începători pe Pămînt, ca animalele în comportamente. Avînd doar scop hrana și perpetuarea speciei, un timp îndelungat. După care se mișcă în cunoaștere, cîte puțin omul primitiv, încă un timp apreciabil.
   Începem să ne putem înțelege cu EL și EL cu noi, nu chiar cum poate se vroia, dar totuși. Și se înfiripă apropieri și comuniuni, ce merg un timp scurt. Se nasc disensiuni și chiar probleme din ce în ce mai de ne rezolvat. Și ruptura și părăsirea și pedepsele ce curg de ceva vreme, unele năpraznice.
   Se încearcă mai de curînd o nouă înodare a ruptelor legături. Mai timid cu unii de pe aicea, acum 77 de ani, dar și condiționări înainte de toate. Ce va urma vom vedea, cînd va fi vremea aia.
   Că am evoluat într-o direcție, poate ce ne apropie de ce se dorea de la începuturi. Și e firesc acuma să ne dezmeticim, corect, și să ne dăm seama cu adevărat cine sîntem. Nu în nedreptatea asta fără Baza vieții, ci alăturea de EL, doar să-L ascultăm deocamdată. Și nu se va mai putea mult timp permite nedreptății să mai fie pe Pămînt.
   Pentru fiecare frumusețea stă la capătul unei singure căi și îndreptarea se află de asemenea. Să știm ce vrem cu adevărat, moralizați în bine doar, nu la învoirile zilnice și atracțiilor nisipurilor mișcătoare. Astfel formați și numai așa corecți se poate să-ți dai frîu liber creației și să faci ce-ți place cu adevărat. Că aceea realizare e cea bună și de calitate.
   Nepăsarea nu-i cea mai bună cale de a fi în rezonanță cu Totul, din care vrem nu vrem sîntem.  Sîntem dar nu ne dăm seama și-I greșim că nu-L socotim Baza vieții. Ci cu aiureli îi dăm înainte cu tupeu de foarte mult timp și-L supărăm și părăsiți o încasăm. Nu-i chip de îndreptare nici spiritulă, că sîntem ca și necredincioșii, păgîni și imorali și înrăiți.