4253..Nu-i o bagatelă

  Pe la finalul vieții ne aparopien de o dezmeticire mai acătării, care-i benefică ori nu pentru ființa ta, depinzînd de cum te schimbi. În bine ori rămîi pe creanga ta de nedreptate, imoralitate și fără de EL cum ai fost de cînd te știi. Și bineînțeles și costurile aferente căi ce-o urmezi, de-i înspre corectare și viața ți se va modifica acătării, de nu vor începe nevoile.
  A te întreba de orice în existența ta, ce poate pînă atunci o fost cum o fost, dar vine vremea întrebărilor mai cuprinzătoare. De cam toate cele, înfiripîndu-se o trezire la o realitate așa cum e și nu a-i văzut-o defel. Acuma te deștepți aflînd răspunsuri la foarte multe petrecute în viața ta, ori a altora de lîngă tine. Ferindu-te de a mai fi necorespunzător.
  Între oameni, în natură și mai ales în fața SA, de acuma știind ce-i de făcut să ai viață, tu și ai tăi, nu-i o bagatelă dar de vrei se poate.

2855.Pornirile vieții ne însoțesc viața toată

  Cu seninătate în pace să ne așteptăm finalul vieții, că am fost cum am fost. Dacă totuși ni se acordă dreptul de a sfîrși mai acătării, să fim mulțumiți. Că-i tare greu să mulțumești pe fiecare om, în deplină cunoștință și să ne fim proprii. Judecători nu cu părtinire ci cît mai distanți de suflet și trup, demni și înțelegători. Și să încercăm o părere de bine în legătură cu EL, ne știindu-L dar să fim încrezători.
  În mai binele lumii și a-l cunoașterii SALE, toate cînd se vor împlini, să fim pe fază. De vom putea să nu ne împotrivim mersului firesc dat pe Pămînt de EL, să știm. Cu asprimi și crunte desfășurări, de altfel normale în timp, mai întîlnite. Că oameni sîntem și-n fața LUI cu multe așteptări, încă din copilărie închegate. Și oarecum transmise și nouă, prin diverse viziuni, ce ne rămîn în minte.
  Chiar de pornirile vieții ne însoțesc viața toată, conformîndu-ne îndreptați ori nu. Depinzînd mereu de factorii de mediu și tot revenirea la începuturile educației. Cum s-o putut, cu lipsuri și vise, închipuiri și nerealizări, dar demni și curați.

2485.Știindu-L bine și o vom mai duce-o mulțumiți

  Nu la finalul vieții, nu trebuie să fim decepționați, ci mulțumiți de existență. În termenii petrecuți în familie și societate, moralizați cu bine, ferindu-ne de rele. Și-n continuare tot cu EL știindu-L bine și o vom mai duce-o mulțumiți de noi și EL. De altfel nedreptatea sapă existența, ce se prăbușește în nefirescul inevitabil a decepției. Și credem că toți îs așa ajunși nedreptățiți, cu-n gol total simțit amar fără leac.
  Leac e dar să ni-L apropiem, căutăm corect în noi și printre oameni modelîndu-ne după cerința SA. Căutînd mereu să-L cunoaștem bine, feriți de neputințe și deșertăciuni străine LUI și nouă. Ce-s în lumea asta risipită, nedreaptă în dezordini și sub pedeapsă, părăsiți de EL și suferă. Nu numai bătrînii, dar și restul, după socotelile CER-ului, că nu țin cont de EL.
  Neputința nu-i de laudă și amintiri, ci trebuie vindecată, prin străduința. De a-I fi alăturea căutîndu-L, întîlnindu-ne într-o conlucrare ce trebuie perfecționată. Continuu, cum se dorește, manifestîndu-ne disponibilitatea în bine, util, frumos.

1569.EL să primeze mereu

   La finalul vieții, ori al unei operațiuni ample, se poate să nu iasă bine, ratîndu-ne. Și se zice că așa-i mereu, o fi, de nu ai habar de EL, Baza vieții, tot ce se poate. Și de ești și nedrept, halal să-ți fie nici nu ai cum te realiza cu așa dandana de fire. Că simțim un gol în noi, cînd sîntem decepționați, dar nu intreprindem nimic bun. Și vream de-a gata și nu-i de găsit așa ceva, ci-i nevoie de îndreptare.
    Deci să nu ajungem a fi acele ființe fără rost, cadavre vii purtate de apa curgătoare a vieții. În neștire fără simțire și interese bune și utile, ci indiferente și pierdute, rateuri umane. De care și EL s-o lepădat, văzînd că-i degeaba o așa existență fără folos.
   E cam mult cerut de la oricare, să creadă în EL, cînd îi lipsește informația de Bază. Da într-adevăr de se încrede orbește și îndreptat fiind, e un cîștig deosebit și cu rezultate bune simțite. Să nu-L amăgim cu promisiuni neonorate, ci din contra să-L facem să aștepte cel mai puțin. În raport cu alte obligații, El să primeze mereu și să căutăm așa să rămînem.
   Îndreptarea mult dorită de EL s-o înfăptum între noi oamenii, fără întîrziere, respectîndu-ne. Știind că mereu e timp pentru bună purtare și să n-o amînăm. Fiindu-ne nouă datori în primul rînd ca să ni se întoarcă, dar să n-o așteptăm. De nu avem de la cine și mai bine să fim noi primii și să ne rămîe datori alții. Că-i un sentimente de superioritate, dar să nu ni-l arătăm nicidată.
   Să vedem ce simțim, ca un beneficiu nesperat, cînd sîntem săritori în ajutorul oricui se întîmplă. De ni-l cere opri ba, dar văzînd că are nevoie. Parcă mai crești și-n ochii tăi, dar să nu te arăți față de alții, vezi-ți de drum. Nepăsător, dar EL te notează și crești și ți se întoarce în timp, cînd te aștepți mai puțin. Dar de regulă cînd ai nevoie stringentă, de te miri și ulterior realizezi de ce-i binele.