4253..Nu-i o bagatelă

  Pe la finalul vieții ne aparopien de o dezmeticire mai acătării, care-i benefică ori nu pentru ființa ta, depinzînd de cum te schimbi. În bine ori rămîi pe creanga ta de nedreptate, imoralitate și fără de EL cum ai fost de cînd te știi. Și bineînțeles și costurile aferente căi ce-o urmezi, de-i înspre corectare și viața ți se va modifica acătării, de nu vor începe nevoile.
  A te întreba de orice în existența ta, ce poate pînă atunci o fost cum o fost, dar vine vremea întrebărilor mai cuprinzătoare. De cam toate cele, înfiripîndu-se o trezire la o realitate așa cum e și nu a-i văzut-o defel. Acuma te deștepți aflînd răspunsuri la foarte multe petrecute în viața ta, ori a altora de lîngă tine. Ferindu-te de a mai fi necorespunzător.
  Între oameni, în natură și mai ales în fața SA, de acuma știind ce-i de făcut să ai viață, tu și ai tăi, nu-i o bagatelă dar de vrei se poate.

4236..Continuu.

  Ne dezmeticim uneori în plin proces de învățare, examinare a cunoștințelor la ordinea zilei în lume, oarecum puse de acord. Cu mersul, se zice firesc al omenirii și nu-i așa, ci viața ce ni-i dată nu oricum, ci-n concordanță cu noi și EL cum E. Nu cum ni se impune de religiile la ordinea zilei înstrăinate de calea SA și a noastră comună și încă ignorată cu bună știință.
  Și astfel noi ne croim calea sub neascultarea, cu obrăznicie îndrăznim ruperea rîndurilor supuse prostirii de veacuri multe. Ce-s în costuri consemnate de nerozia lumii îndepărtată de la EL, UN Mare Necunoscut, Singurul Din CER-ul, ce nu-L dorim aproape. De noi, fofilîndu-ne, chiar de plătim și cu viața, nu ne dumirim în ruptul capului defel deocamdată, ca zănaticii continuăm neștiind.
  O viață cum nu trebuie, în nevoi la o adică datoare LUI și nu sîntem conștienți, plătind contiuu cu toții.

4054...De aflat și îndreptat.

  Ne dezmeticim tare greoi și acei oarecum în solda SA, aleșii pe sprînceană de SUS. Trăiesc nu tocmai conștienții corect de EL și noi cum ar trebui să-I fim și-ntre noi toți și-n natură de asemeni. Deci o duc mai acătării ca ceilalți, cît reușesc a-I fi pe plac, înscriindu-se-n tematica dată omenirii de CER. Și li se îngăduie cîte ceva dar nu totul în viață, nu-I îndeplinesc cum e cerința chiar totul.
  Și-n final nu-s 100% mulțumiți cum pleacă de pe aici, uneori nici nu apucă să-și dea seama. De momentul ales de EL să-și încheie viața, deci se impune strașnică drămuire. Chiar în relațiile cu EL mai apropiate, de știut cît mai bine cum ni se cere a-I fi. Nu la întîmplare, nu-i nimica lăsat de SUS să-I scape, ci totu-i strașnic socotit între noi și EL.
  Astfel orice neconcordanță ce ne deranjează e de luat legătura imediat cu CER-ul. Și de aflat și îndreptat, că altfel nu se poate trăi cum sîntem dați a fi 100%.

3971...Nu face parte din viața dusă pînă acum.

  Cum de poți fi persan? putem, sîntem așa de diferiți și împreună dăinuim. Nedumeriți doar din cînd în cînd, ne tot dezmeticim de-i permis în fața necunoscutului. Ocazii sînt nu tuturora le și acordăm atenție, de ne e permis de viață, ori ba. Aflăm și frînturi despre ceilalți, nici nu le bănuim existența, sîntem așa dezinformați.
  De noi înșine, chiar de lîngă noi nu-l știm chiar pe fiecare ce e? cine e? și de ce? Nici nu ne batem capul, nu mereu vrem a ști, trebuie să se coacă timpul și spațiul acordat. Ehei în cazul SĂU E și mai și știm cîte ceva vag, chiar foarte vag, nici nu cutezăm. Ne-am tot îndepărtat, chiar de-I lîngă noi mereu dar pe NV și de asta nu-I. Nu face parte din viața dusă pînă acuma, ni-I străin, am fost îndoctrinați cu nelegiuirea.
  Cu neputința de a-L ști corect, ci nimereala, fățărnicia între noi și mai ales cu EL, despre EL nici pomeneală.

3862...Și ei aflară calea tot cu greutate

  Așa uneori în mijlocul necazului, chiar și cumplit, ne dezmeticim oarecum vrînd să trăim neapărat. Plăcerea de fi pe Pămînt în viață chiar și așa nevolnică în plată, ne conformîndu-ne datului CER-esc. Toate-s deoarece ne simțim datori LUI și nu știm cum s-o dregem strîmba cale ce ne tocmește. Părăsim aparent suferința, plecăm din timpul acela nerod și oarecum aflăm un fel de fericire,
  De alta nu ni-i admisibilă în așa hal am involuat de nu se mai poate aștepta CER-ul atîta a răbda. Luîndu-ne-o înainte c-o croială de viață netrebnică firii, doar om fi acătării în continuare. Cînd va fi mai cu cap, atenți la neatenția ce ni-i dată a o traversa în limita vieții date. De nu sîntem în stare de a o prelungi acătării fiind în rînd cu cei de-L știu, respectă și urmează.
  Chiar de nu-i vedem, sînt ei și ei aflară calea tot așa cu greutate dar acuma-s salvați cu EL.

2759.Că de stingherit tot ghiontim vremea și pe ei

  Cînd pornim nici nu știm, ne dezmeticim în mers, mergem către altă treabă. Cum nu mai știm defel, nici alți nu-s mai breji, vrem, nu chiar constant, dar nu ne lasă. Și ne tot readuce la o realitate, ce nu-i pe aicea, o aflăm, ne căutăm noi viețuiri. Cum trebuie să nu supărăm prea tare, că de stingherit tot ghiontim vremea și pe oameni. Ne mai lasă în plata Domnului.
  Că-s destule încercări de încercări și nu-i încotro, se tot strînge șurubul, vom mai vedea. Treci un oarecare și totuși superi oarecum, nu ești prea firesc, din contra. Ridici semne de întrebare mereu, te simți uneori dator așa din senin să te încarci. Cu poveri și cauți a le duce, nu toate-s primite, și de țin o vreme, îs altele mai demne.
  Degeaba cauți să te chinui, e tot atîta de nu ți se confirmă utilitatea clar. Și doar crezi, crezi degeaba, te strofoci și tot pierzi pe mîna ta, neînțelegîndu-ți menirea. E dificil de nu-ți știi vîrful nasului, te crezi și nu ești nimic în fața LUI. Și asta-i tot, să știi! Poate? Nu mai cred că vei reuși. A-i văzut?!

1801.Să vadă cît putem întinde coarda răbdării SALE

   Toți avem dreptul la multe bune și utile ce ni-s date a le cunoaște pe Pămînt cît sîntem. Avem și datorii ce nu ne prea omorîm să le îndeplinim, date Însăși de EL. Și reamintite nu de foarte mult timp, tot de EL, dar tot încă degeaba. Nu ne dezmeticim cum trebuie, n-o fi timpul? Ne mai lasă să vadă cît putem întinde coarda răbdării SALE, ori o fi și alte angarale. Ce încă nu le înțelegem, nedrepții cum sîntem încă.
   Datorii nu cine știe ce, dar totuși în viață trăind normal fără bun-simț, nu-i corect. Și-i de dat înapoi să ne revenim cum eram la început mai umani și cumsecade. Între oameni și să uităm de rele și urîte vorbe și fapte, comportîndu-ne cu binele înainte de toate cele. Uitînd și iertînd mai ușor neplăcerile greșiților noștri ca și EL în dreptul nostru să ne ajute.
   Și-n orice rău e și bine numai trebuie căutat și cultivat să învingă mereu pornirea nedreaptă. Înlocuind-o cu binele firesc, cum trebuie între oameni civilizați. Și invers se întîmplă, buni, corecți în împrejurări nedrepte se molipsesc de rău. Și trebuie să se ferească mereu, ca să le meargă bine în fața Sa și a omenirii.
   Că totu-i trecător, om și realizări,  de nu ești cum trebuie,  nu ca-i fi veșnic dar totuși vei fi timp îndestulat pe Pămînt. Mulțumit tu și ai tăi de viață în tihnă, respectînd conduita între oameni buni. Și știindu-L bine cu respectul cuvenit dat LUI.

1699.Ne continuăm nelegiuirea în fața SA

   Simțim în viață amenințarea, neplăcerea, apăsarea, teama și totuși nu ne pasă. Cînd sîntem de față la arătarea suferinței în preajmă, tot nu ne prea pasă. Ne prinde pregătiți cam pe toți, vaccinați de amenințarea părăsirii și a greutăților. Le întrezărim și nu ne învățăm minte defel, ci continuăm cu nepăsare nedreptatea.
    Și nici nu le numim, părăsiri și pedepse, nu le percepem așa, ci ca ceva firesc, omenește și nu-i. În loc să ne dezmeticim la realitatea SA și a noastră în raport cu EL. Ne continuăm și asta-i grav și EL tot strînge șurubul, ne continuăm nelegiuirea în fața SA și a celorlanți. Pînă cănd?
    Oricum nu ne va slăbi, că are un scop ce noi nu-l mai știm, c-am pierdut legătura ce EL. De asta ne și tot atenționează și părăsește cu pedepse, doar, doar ne vom pricepe a-L afla și îndreptați. Ne iluzionăm și ne tot îndepărtăm de calea LUI și a dezmeticirii ce ne-o pretinde. Cu tot cortegiul de nevoi ce ni-L așterne înainte să ne îndreptăm, dar nu-i chip încă.
    Și să știm că-n orice îndeletnicire avem, contează nu meseria ce-o înfăptuim ci omul înainte de toate. Degeaba ești titrat și recunoscut erudit în domeniu afirmării profesionale. De nu te numești în primul rînd om adevărat. Și să fii recunoscut și ca atare între semenii tăi.
    Iar revin la ceea ce EL ne tot transmite de cînd lumea și Pămîntul, să fim cum trebuie. Că nu ne slăbește defel, din presiunea ce-o face asupra nostră, în istorie cu destule exemple. Cînd tot așa ca și acuma, nedrepți și fără EL, sufeream diverse aspre corecții. Fiind părăsiți, sătul să ne tot dea semne să ne revenim la ceea ce EL dorește de la noi și degeaba.