3087.Și ne-am ars, ori ne vom arde de ne va merge fulgii, de nu-i cap

   Nu vrem să ne învățăm minte, că EL nu bate cu bota, ci are o foarte diversă paletă  de părăsiri. Ce ne pun la dispoziția forțelor foarte sofisticate și superioare nouă din toate punctele de vedere. Forțe contrare vieții, ce ne pun la cazne felurite, chiar și prin antrenarea oamenilor contra oamenilor. Orice păruială de mai mică ori mai mare anvergură, e o pedeapsă că nu-L cunoaștem bine.
  Și ne-am îndepărtat de cerințele SALE, sîntem ai LUI, EL E Creatorul nostru. Dar ne-am înrăit, nu-L mai ascultăm cam demult și ne ridică pavăza SA și sînt alții. Cum ziceam mai sus, care ne scutură de ne sar dinții și chiar viața din țîțîni. Părăsiți că nu-I sîntem cuminți în limitele bunului-simț și a binelui durabil între noi. Pe deasupra ne facem că nu-L știm, cînd de fapt știm că-I Acolo SUS.
  Suveranul nostru Dintotdeauna din CER, Unicul, chiar de ne-am zis în sinea noastră. Strîmbă, că ne închinăm la cîți zurlii și materialități închipuite, ce nu-L cuprind cu adevărat. Și ne-am ars, ori ne vom arde de ne va merge fulgii, de nu-i cap.

1699.Ne continuăm nelegiuirea în fața SA

   Simțim în viață amenințarea, neplăcerea, apăsarea, teama și totuși nu ne pasă. Cînd sîntem de față la arătarea suferinței în preajmă, tot nu ne prea pasă. Ne prinde pregătiți cam pe toți, vaccinați de amenințarea părăsirii și a greutăților. Le întrezărim și nu ne învățăm minte defel, ci continuăm cu nepăsare nedreptatea.
    Și nici nu le numim, părăsiri și pedepse, nu le percepem așa, ci ca ceva firesc, omenește și nu-i. În loc să ne dezmeticim la realitatea SA și a noastră în raport cu EL. Ne continuăm și asta-i grav și EL tot strînge șurubul, ne continuăm nelegiuirea în fața SA și a celorlanți. Pînă cănd?
    Oricum nu ne va slăbi, că are un scop ce noi nu-l mai știm, c-am pierdut legătura ce EL. De asta ne și tot atenționează și părăsește cu pedepse, doar, doar ne vom pricepe a-L afla și îndreptați. Ne iluzionăm și ne tot îndepărtăm de calea LUI și a dezmeticirii ce ne-o pretinde. Cu tot cortegiul de nevoi ce ni-L așterne înainte să ne îndreptăm, dar nu-i chip încă.
    Și să știm că-n orice îndeletnicire avem, contează nu meseria ce-o înfăptuim ci omul înainte de toate. Degeaba ești titrat și recunoscut erudit în domeniu afirmării profesionale. De nu te numești în primul rînd om adevărat. Și să fii recunoscut și ca atare între semenii tăi.
    Iar revin la ceea ce EL ne tot transmite de cînd lumea și Pămîntul, să fim cum trebuie. Că nu ne slăbește defel, din presiunea ce-o face asupra nostră, în istorie cu destule exemple. Cînd tot așa ca și acuma, nedrepți și fără EL, sufeream diverse aspre corecții. Fiind părăsiți, sătul să ne tot dea semne să ne revenim la ceea ce EL dorește de la noi și degeaba.