4059...Dar omu-i deja înrăit

  Nu ne potolim cum ne-o tot recomandat EL la ultimile vizite ale SALE, în prezența. Lui Petrache Lupu, purtătorul SĂU de cuvînt o vreme prin 1935 și continuăm. Batjocorirea omenescului din noi, uitat, terfelit, distrugînd natura și firescul înconjurător. Mai abitir în ultima vreme o dată cu cuceririle științifice în loc să ne astîmpărăm.
  De pe pozițiile celor ce dețin minte rațională, cunoștințe destule să ne permită ocrotirea. Mediului nu să-l devastăm cum tot demonstrăm de ceva vreme, sigur natura. Spre deosebire de EL ne altoiește imediat ce-i este la îndemînă, nu-i răbdătoare ca EL. Așa-i dată să nu aibă milă de prostolanii îngînfați și nedemni a se numi oameni.
  Ci altceva animalizați și înstrăinați de menirea dată cu facerea și încă neterminată, dar omu-i deja înrăit.

3371.În puține aflînd foarte multe, dezghețîndu-ne

  Tragicul și comicul coexistă ori îs alternări ale unei vieți ce azi ni se pare firească. Ar trebui de dorim potolirea să  ignorăm toate acestea ne la locul lor, revenindu-ne. Cred că nici nu știm cum e de făcut, așa de înstrăinați sîntem de omenescul adevărat nouă. Chiar cu toate inferioritățile condiției umane, știute, simțite, înghițite în sec, asta e.
  Umanul e mereu capabil de răutăți și urîte vorbe și fapte, de regulă eschivîndu-ne. Dăm vina pe închipuite forme ce nu le știm, ci convențional, le-am tot încuviințat. În neștire, ele fiind dar nu așa cum noi le tot pomenim, ci conform legilor ce nu le știm de SUS. Și ascultînd de o altă tematică, străină de noi, cînd e slobodă după necunoștința noastră.
  Să ne fie clar, obișnuindu-ne cu puținul, zgîrcenia, astfel mai puțin egal cu mai mult. Adica în puține cuvinte, în puține fapte și explicații, aflînd foarte multe, dezghețîndu-ne.

3196.Ci preamărind-o cu noi încununată de succes, cum n-o mai știm de niciodată

  Să ne vindere de moarte e cam greu, e ceva ce încă nu știm, doar de acuma de ne vom învrednici. EL ne tot îndrumă să ne potolim și cumsecade să fim cu toții și de EL știind ce-i de știut. Că de nu o tot înfundăm dezmeticirea de nu o mai aflăm în așa lumesc glumeț în rele, tot fără EL și noi înglodați. De nu ne mai cunoaște așa cum am ajuns de nimica bun și folositori, ci de urîțenii întruna.
  Ca să avem acces la lumina ce-o tot dorim, e să uităm întunecimea hîdă a necuratului falit, fals și de rele urgisît. Căutîndu-L unde E în noi îndreptații și curățații de neputințe, ci-n vrednicii demne. De oameni adevărați în toate cele, înființați din nou cum trebuie în fața SA moralizați și sinceri. De omenie plini și goi de ceea ce ne-o dat înapoi de cînd lumea nedreaptă tot fără EL.
  Esența vieții s-o aflăm complet cum ni-i dat, cu acces însă îndreptățit ne mințind dreptatea. Ci preamărind-o cu noi încununată de succes, cum n-o mai știm de niciodată.

3029.Trebuincioase dar și bune la auto-anihilare

  Nu ne liniștim, nu ne potolim cum ne tot dorește EL să ne comportăm între noi. Și pe deasupra și fără EL, inițial EL dorindu-SE departe de noi ăștialalți. În afara poporului SĂU de atunci, care azi nu mai e, chiar de se tot strofoacă așa zișii evrei, nu-s. Deci drept pedeapsă ne tot părăsește cam mereu nepregătiți și-o încurcăm amarnic tare.
  Înstrăinîndu-ne și noi unii de alți în așa hal, că nu ne mai suportăm și ne păruim tare. Cu consecințe greu de imaginat și nu ne dăm seama că vina ne aparține nouă întreagă. Pe Pămînul SĂU, noi creația LUI, nu-L ascultăm dintotdeauna și plătim. Și-n raport de îndemînările care le avem ne creem și necazuri unii altora, tot mai perfecționate.
  De asta am ajuns în așa hal de nedreptate între noi, că EL nu ne mai dă voie decît cu mare precauție de SUS. Să cunoaștem unele și altele, trebuincioase într-o parte, dar posibil de folosit și la auto-anihilarea noastră și a naturii și mai cu succes.

1503.Înţelegînd Baza vieţii

    Ne facem planuri de viitor, cîte şi mai cîte închipuiri, cu familia şi noi singuri cum ne vom petrece timpul. Dar EL nu-I întrebat de ne dă voie,să-I cerem îngăduinţă măcar, nu să-L ignorăm şi de asta, de regulă nu ne iese nimic. Mai se poate cînd ni-i lumea mai dragă s-o băgăm pe mînecă, şi eşuăm din neatenţia noastră, faţă de datoria ce I-o avem. Odată ce EL ne-o cerut tuturora atunci acum 77 de ani, să ne îndreptăm, potolim şi şi-o călcat pe inimă, acceptînd religiile astea. ÎI sîntem datori toţi de oriunde din lumea asta, căutînd îndreptarea dorită SUS.
    Să ne îndeplinim menirea-n lume dar cu privirea la EL şi să nu-L ignorăm nicidată, că ne costă. Şi să avem grijă continuu de fiinţa noastră să se împlinească în ce-i omeneşte pe aicea între noi toţi. O realizare măreaţă, Divinitatea încă lucrează la noi,acum finisări, dar tot în timp, nu deodată, are tot timpul de pe lume. Şi ne aşteaptă să evoluăm în direcţia dorită, ne mai îndrumă şi direct, ca acum 77 de ani, dar şi prin altele. Ce le simţim în timp inexplicabile schimbări ce ne urnesc înspre ce trebuie.
    Avem nişte coordonate în viaţă, care ne ghidează-n existenţă, frica, erosul şi foamea, astea toate cînd eram mai neisprăviţi. Acuma e diferit, frica, de-L respectăm şi-L ştim corect îndreptaţi, nu-i, ne-o cunoaştem cu EL alăturea, mai puţin suferim şi chiar de loc. Foamea-i normală în existenţa pe Pămîntul SĂU. Şi erosul cu bun-simţ ni-l controlăm înfînîndu-ne, moralizîndu-ne cum ni se cere.
   În lucrurile de înfăptuit în viaţă, singuri ne muncim să creem, noutăţi, o altă lume, cum ne pricepem, dezvoltînd realităţi noi, bune şi utile. Că-i destul de dificil, dar nu imposibil de vrei şi ai curajul împlinirii năzuinţelor, oricare ar fi. Chiar şi spirituale de te încumeţi, e de lucru înţelegînd Baza vieţii, fără de care sîntem nimeni şi de azi pe mîine, nesiguri pe noi şi restul.
   Ni se pare, dar nu ştiu de-i şi corect, că prin existenţa noastră pe Pămînt împlinim o căutare a Întregului. Că fără noi cam lipseşte Totului, o părticică, dar mai avem paşi de făcut înspre îndreptarea cerută, altfel nu-i chip.