3358..Și totuși civilizați nu sîntem, ci doar pe alți-i criticăm

  Să nu ne grăbim, că-n ritmuri iuți, nebăgarea de seamă e la ordinea zilei, reușind. Să ne liniștim, cum trebuie să fim, potoliți între oameni și să luăm aminte la EL. Cumsecade, fără balamucuri, ci în tihnă, aflîndu-L cum e nevoie, simțindu-L cu adevărat. Cine E, ne mințindu-ne și recunoscîndu-I LUI Întîietatea în CER și oriunde pe Pămînt și nu numai.
  Că impresiile neclare trebuiesc înlăturate grabnic prin pace și liniște deplină. Nu-n iureșuri dătătoare de fiori și spaime omenești, ci-n conlucrare pe înțelesul fiecăruia. Cu demnitate omenească adevărată respectul reciproc să dăinuie firesc între noi toți. Necunoscutul ne atrage ca un magnet, cînd în sfîrșit dăm nas în nas cu așteptatul.
  Nu ne mai place, sălbăticia, primitivismul haotic, necurățenia naturală oriunde-i. Lipsa civilizației ne doare și totuși civilizați nu sîntem, ci doar pe alți-i criticăm.

3183.De nu ne revenim cum ne tot sîcîe de cînd e lumea dată și nici gînd de îndreptare

   Căutăm emoția, ne lipsește, de n-o aflăm o construim prin viața ce-o ducem. Nu ne liniștim, nu toți, dar acei ce-s așa mai greu de mulțumit cu una cu două. O vor afla cum ne cum și se vor umple de ea și de e neașteptată, deosebită. Reacția va fi de lungă ori scurtă durată, depinde de firea fiecăruia cum e dată. De ce năzuințe avem și ce aflăm de bine ori rău și altele cum le vom categorisi în timp.
  Emoția ce ne căznim a o afla înspre Divinitate, nu minciuna poponeț, hîzenia fardată. Necuratul cum e să ne atragă-n jocul nedreptății ce ni se face și LUI cu precădere. Ascunzîndu-L după minciuni foarte teatral evocate, tot minciuni sînt, și-s de condamnat mereu. Pînă dispare nerozia ce ne face încă viața amară, nevoile ce EL lasă să ne atingă.
  Că nu-L socotim cum E, cît de cît, că-N Măreția SA nu-L vom poate afla niciodată. De nu ne revenim cum ne tot sîcîe de cînd e lumea dată și nici gînd de îndreptare.

3029.Trebuincioase dar și bune la auto-anihilare

  Nu ne liniștim, nu ne potolim cum ne tot dorește EL să ne comportăm între noi. Și pe deasupra și fără EL, inițial EL dorindu-SE departe de noi ăștialalți. În afara poporului SĂU de atunci, care azi nu mai e, chiar de se tot strofoacă așa zișii evrei, nu-s. Deci drept pedeapsă ne tot părăsește cam mereu nepregătiți și-o încurcăm amarnic tare.
  Înstrăinîndu-ne și noi unii de alți în așa hal, că nu ne mai suportăm și ne păruim tare. Cu consecințe greu de imaginat și nu ne dăm seama că vina ne aparține nouă întreagă. Pe Pămînul SĂU, noi creația LUI, nu-L ascultăm dintotdeauna și plătim. Și-n raport de îndemînările care le avem ne creem și necazuri unii altora, tot mai perfecționate.
  De asta am ajuns în așa hal de nedreptate între noi, că EL nu ne mai dă voie decît cu mare precauție de SUS. Să cunoaștem unele și altele, trebuincioase într-o parte, dar posibil de folosit și la auto-anihilarea noastră și a naturii și mai cu succes.