4320..Era Satana.

  Vă cer iarăși iertare, nu v-am relatat complet o mai veche ne întîmplare ce am petrecut acum poate cca. peste trei ani. Era toamna, îmi dereticam mustul unei vii ce o îngrijesc oarecum pe lîngă casă, deodată simt o prezență puternică în preajmă. Se prezintă, era Satana, eu încă oarecum începătoar, nici acuma nu-s mai breaz într-ale credinței în EL doar în EL, Dumnezeu adevărat.
  Cel Viu Singurul din CER-ul demn de noi și noi de EL, încă nu sîntem, dar vom fi negreșit, fiți siguri, nu ne va lăsa mai mult multă vreme. De izbeliștea ce-o să se termine nu în coadă de pește, ci cum se cuvine cu adevărat oameni să redevenim acătării în fața SA, între noi, natură și oriunde. Deci, mă sperii pe dată descumpănit de așa tărie, atunci cu toate că-L știam și pe majoritatea din Lumea SA oarecum, totuși nu pe deplin nici acuma.

  ÎL părăsesc bombănind că: Doamne nu te mai recunosc de-mi trimiți așa Înaintași, nedemni zisesem atunci descumpănit. Neștiutor pentru că nu cîntărisem îndeajuns ce și cum e treaba cu adevărat Cerească și noi, mai era o țîră de dezmeticire de aflat.

4303..Cu prisosință.

  Chiar îmi cer iertare că vă tulbur viața ce-o duceți în neștire cu atîtea și păreri ce par bune și nu-s. Vi se par corecte și nu-s, vi se par cumsecade și nu-s, vi se par acătării și nu-s, vi se par drepte și nu-s. De fapt și singuri dibuiți acest adevăr cutremurător: sînteți de nimica pe acest Pămînt dat să-l înfrumusețați. Ca și pe voi însevă, nu așa-n nelegiuirea continuă ce-o tot trăiți în plată aprigă cînd vine vremea.
  Și vă tot întrebați de ce? și singuri încropiți și răspunsuri după nedreptatea ce-o formați în lumea fără Dumnezeu. Oare pînă cînd? Nu vi s-o amărît neputința de a fi oameni, nu de neomenie și să luați taurul necuviinței de coarne și împreună să vă consolidați îndreptarea. Că vi-i la îndemînă, n-o tot amînați, ci vă dedicați firii bune, omeniei din voi fiecare căutîndu-se a fi cît mai de folos bun.
  Între oameni, în natură și în preajma SA fără tăgadă de-I da Cezarului Ceresc ce-I a LUI cu prisosință, pentru a ne fi și nouă bine!

2694.Să-și dovedească apartenența la aceiași facere

  Că nu-i iertare, e de mai analizat, de tras pe seamă, că omului multe i se trece cu vederea de SUS. Așa că și el să-și dovedească apartenența la aceiași pornire din facere, Divină și Îngăduitoare de multe mari și mărunte. Și generos în a lua ființă realizări, constituite cum ți-i pornirea bună, utilă și frumoasă chiar. La îndemîna și a altora, dornici de afirmări ne mai găsite între oameni și greu de făcut.
  Să nu stricăm ci să construim, poate nu de toate cele, ci cît e posibil și util cu binele în față. Și să nu-L uităm niciodată, că EL nu ne uită și-I în preajma noastră mereu. Ne așteaptă să-L simțim aproape, dar e nevoi să vrem, sinceri și răbdători. Să-L convingem că-L dorim și nu ne îndoim de EL, Singurul Dumnezeu din CER. Unicul și ne despărțitul, gelos pe alți zei cum or fi, nu-I dorește lîngă noi.
  Ci doar EL singur, că-I și drept, Creatorul EL este și deci, e grav dacă ne găsim alți zei. Mai ales închipuiri păgîne, străine de EL, mințind lumea că-i fiul Domnului. Și nu-i nici un fiu, ci un mort străvechi, mințindu-ne că-i zeu, e un necurat mort.