Chiar îmi cer iertare că vă tulbur viața ce-o duceți în neștire cu atîtea și păreri ce par bune și nu-s. Vi se par corecte și nu-s, vi se par cumsecade și nu-s, vi se par acătării și nu-s, vi se par drepte și nu-s. De fapt și singuri dibuiți acest adevăr cutremurător: sînteți de nimica pe acest Pămînt dat să-l înfrumusețați. Ca și pe voi însevă, nu așa-n nelegiuirea continuă ce-o tot trăiți în plată aprigă cînd vine vremea.
Și vă tot întrebați de ce? și singuri încropiți și răspunsuri după nedreptatea ce-o formați în lumea fără Dumnezeu. Oare pînă cînd? Nu vi s-o amărît neputința de a fi oameni, nu de neomenie și să luați taurul necuviinței de coarne și împreună să vă consolidați îndreptarea. Că vi-i la îndemînă, n-o tot amînați, ci vă dedicați firii bune, omeniei din voi fiecare căutîndu-se a fi cît mai de folos bun.
Între oameni, în natură și în preajma SA fără tăgadă de-I da Cezarului Ceresc ce-I a LUI cu prisosință, pentru a ne fi și nouă bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu