Ni se cere mereu riscul maxim ce-l întrezărim, oarecum nu știm mai nimica cam totdeauna și frica îi bună și ea, dar nu-L mulțumește. Mereu, ci și curajul dar nu prostesc, cu toate că de foarte multe ori prea multă minte nu avem în relații dintre noi, în reușite mai cătării. Ci la nimereală, cumințenia vine curînd din urmă ne izbăvește, bine e să fim de regulă ponderați de felul nostru.
Cu toate că ni-i tare greu cu răbdarea se trece marea, dar noi nu-L putem egala, nici gînd pe EL, Îndelungrăbdătorul din CER. Am vrea să-L știm cît mai bine, dar nu se lasă dibuit, Creatorul nostru ne știe și ne așteaptă să-L dorim cumsecade între noi toți. Nu așa pe ne gîndite, ci-ntr-o conlucrarea de lungă durată ce-i de înfiripat cumva și ni-i tare anevoie în neantul ăsta de izbeliște lăsați.
De-I greșim și-i tare la îndemînă pățania ce ne costă și imediat uneori plătim de ne sar capacele și tot nedumeriți rămînem, oare cît?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu