Amintirile neîmplinirilor din viață ne tot scormonesc în timp și spațiul trăirilor cu vremea lăsîndu-ne loc de reflexii. Să ne convocăm ființa și mintea la contribuție s-o punem în adevăratul sens dat, de îmbunătățire a noastră. Și nu de înstrăinare a firescului uman cu adevărat în slujba binelui, utilului și chiar a frumosului, dar cu tot cu EL și noi.
Nu-n delăsare și urmînd ademenitoare înfăptuiri ce lumescul fără căpătîi îi tot capabil de cînd lumea alungîndu-ne. Din preajma SA pe coclaurile necunoașterii adevărate a menirii date omului să-I fim cum trebuie, nu-n nelegiuiri și nedreptăți. Ci-n firescul care poate needucați nu-l știm, să ne dezmeticim cu luare aminte și ne tăgăduind omenia dată niciodată.
Să ne regăsim cadența corectă între oameni, natură și mai ales cu EL și noi împreună, în normalul încă uitat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu