4320..Era Satana.

  Vă cer iarăși iertare, nu v-am relatat complet o mai veche ne întîmplare ce am petrecut acum poate cca. peste trei ani. Era toamna, îmi dereticam mustul unei vii ce o îngrijesc oarecum pe lîngă casă, deodată simt o prezență puternică în preajmă. Se prezintă, era Satana, eu încă oarecum începătoar, nici acuma nu-s mai breaz într-ale credinței în EL doar în EL, Dumnezeu adevărat.
  Cel Viu Singurul din CER-ul demn de noi și noi de EL, încă nu sîntem, dar vom fi negreșit, fiți siguri, nu ne va lăsa mai mult multă vreme. De izbeliștea ce-o să se termine nu în coadă de pește, ci cum se cuvine cu adevărat oameni să redevenim acătării în fața SA, între noi, natură și oriunde. Deci, mă sperii pe dată descumpănit de așa tărie, atunci cu toate că-L știam și pe majoritatea din Lumea SA oarecum, totuși nu pe deplin nici acuma.

  ÎL părăsesc bombănind că: Doamne nu te mai recunosc de-mi trimiți așa Înaintași, nedemni zisesem atunci descumpănit. Neștiutor pentru că nu cîntărisem îndeajuns ce și cum e treaba cu adevărat Cerească și noi, mai era o țîră de dezmeticire de aflat.