4350..Ne lasă cînd vine vremea.

  Necredința, ori populara credință, că-n ultima suflare e sufletul, e o gogoriță, sufletul e spiritul, duhul Divin, datul nostru. Al fiecăruia din CER să ne coordoneze viața, gîndirii de a fi om de omenie, cumsecade, acătării între ceilalți, natură. Și mai ales LUI, să-L ascultăm și împreună coordonîndu-ne mintea, vorbirea și faptele, să nu-I mai greșim, ci urmîndu-L.
  Cumva ce încă-I de aflat, că o fost acea Tărie de odinioară pusă la punct atunci, și chiar și atunci doar în linii mari. Că evoluam și încă și azi mai avem de pus la punct mari multe și mărunte lucruri ce nu le știm așa fiind încă tare îndepărtați. De calea preconizată de SUS, Acolo și aci, dar deocamdată ne la locul ei pe Pămînt neîndrumați aiuriți desfășurîndu-ne alandala viața, dibuind.
  Verzi și uscate, căutîndu-ne pe noi și ai noștri, de EL legătura firească cu Exteriorul nouă, dominanta Cerească. Ce deocamdată ne lasă cînd vine vremea, plictisită de așa făpturi neputincioase, nevolnice, încăpăținate în rele, nedreptate și-n urîtă viață.