4353..A nu-L mai stingheri.

  Nu-I de acord defel cu înstrăinarea nostră de EL și de calea ce ni-o tot cere de cînd sîntem pînă nu mai sîntem. Altfel luați volens nolens din ăst trai și duși definitiv fără trup, doar prin suflet, spirit și gîndirea esențială întipărită-n ființa ce cu încetul se topește. În acel tărîm al umbrelor foștilor vii ce nu vor mai fi niciodată, decît în amintirea celor rămași și aceea-s datori de cîte ori.
  Le vin în minte crîmpeie din existența comună, trăite ori doar însăilate noi visări, să-I ceară LUI, îndurare și să aibă grijă de cei duși. Pe meleagurile necunoașterii veșnice, unde-I tot EL Stăpîn și îL slujește, acolo peste acele amintiri care mai sînt cumva. Îngerul morții și al depărtărilor nemăsurate, ce doar LUI I se supune și de care nouă viilor ne e tare frică, chiar de încă trăim.
  Dar nu acătării, în fața SA și-i bai și avem neapărată nevoie de apropiere de EL ca să ne fie viața viață, cu firescul uman dat respectat. Respectîndu-L cît mai firesc îL vom simți alăturea și altă viață vom afla, în siguranță deplină, căutînd a nu-L mai stingheri cu nerespectarea ligii SALE date nouă.