3744...Fideli dreptății pe Pămînt

  Aflarea adevărului te însingurează în așa lume ne lume, ci fudulă nelegiuire fără EL. Pe de-a dreptul, ci pe ascuns cu frică I se pomenește cumva cu gîndul la EL, Singurul Dumnezeu cu Adevărat. Dar de frică și necunoscut revenim la neputințele firești neomeniei fără EL și noi oameni. Demni, firești și dîrzi în aflarea SA corectă cu Dreptate, dar riscăm însingurarea.
  Deocamdată, că nu-I recunoscut pe față, nu sîntem capabili să-L primim în față. E prea aspru de drept și intolerant cu neputința de a fi oameni cu adevărat în fața SA. Ci ne dorește revenirea întocmai cum trebuie să fim între noi și-n fața SA. Ne mincinoși și prefăcuți, ci demni de numele cu adevărat de om creația LUI. Ne corupți și cumsecade fideli dreptății pe Pămînt și de EL în CER Unicul știind.

3366.Respectîndu-L în sinea voastră, fiind ocrotiți

  Nu ni se iartă de conștienți ne mințim și-L ignorăm, luîndu-ne după minciuna fudulă. Necurățeia afișată-n locul SĂU, deocamdată lumea nu-L cunoaște corect, pînă dreptatea se va răzbuna într-un fel. Cel va lăsa doar EL pe Pămînt, noi doar urmîndu-ne menirea. Luptîndu-ne atunci fiecare după cum pricepe Adevărul și lăsîndu-se de necurățeia atotcuprinzătoare încă azi.
  Cînd cărțile vor fi arătate din CER, date pe față, va fi ușor, la mintea cocoșului. Adevărul SĂU și al nostru, dar pînă atunci?! Vom trăi și vom vedea. Dar pînă atunci de-L știm corect, să nu ne lăsăm duși de curentul minciunii. Ci să ne astîmpărăm între oameni, corecți să fim, cum ne tot cere. Și de nu-L putem sluji pe față, respectați-L în sinea voastră, ferindu-vă și EL vă va susține.
  Veți simți asta cît de curînd, răbdare să aveți, confirmarea și-n ceea ce vi se va petrece. În jur se va simți, cu voi și familia și apropiații voștri și nu numai, ocrotiți.

3202....Și nu mai e, ne-o părăsit și nu am făcut nimica, poate rupta legătură cu EL, n-am știut-o, fiind!...

  Ne cere să fim oameni cu adevărat, asta-i greu în așa lumesc cu atîta fărădelege fudulă. Nesocotindu-L decît în spatele neputinței neroade, necrologului străvechi uitat. Dar mereu împrospătata nerozie a necuratului zeu, uitat că-i mort de zile vechi. Și-n CER neștiut decît ca încercare aprigă, înglodare omului nestatornic LUI și binelui.
  La o adică ne împotmolim și noi, încercații LUI credincioși, ce EL ne ține și ține la noi. Încercarea-i prea dură, ne lovește la mir, cînd ne moare aproapele în suferințe. Începem să ne clătinăm încet, chiar de nu pe față, dar ne îndepărtăm de suita credinței LUI. Înjosindu-ne cu încetul, de nu prea mai contăm așa tare SUS, ne pierdem și nu știm.
  Așa de aburiți de neputințe altădată învinse, acuma învinși de omenescul firii date. Chiar nu putem fi fără simț, impasibili, era și nu mai e, cu noi cum era, dar era. Și nu mai e, ne-o părăsit și nu am făcut nimica, poate rupta legătură cu EL, n-am știut-o, fiind!...