3202....Și nu mai e, ne-o părăsit și nu am făcut nimica, poate rupta legătură cu EL, n-am știut-o, fiind!...

  Ne cere să fim oameni cu adevărat, asta-i greu în așa lumesc cu atîta fărădelege fudulă. Nesocotindu-L decît în spatele neputinței neroade, necrologului străvechi uitat. Dar mereu împrospătata nerozie a necuratului zeu, uitat că-i mort de zile vechi. Și-n CER neștiut decît ca încercare aprigă, înglodare omului nestatornic LUI și binelui.
  La o adică ne împotmolim și noi, încercații LUI credincioși, ce EL ne ține și ține la noi. Încercarea-i prea dură, ne lovește la mir, cînd ne moare aproapele în suferințe. Începem să ne clătinăm încet, chiar de nu pe față, dar ne îndepărtăm de suita credinței LUI. Înjosindu-ne cu încetul, de nu prea mai contăm așa tare SUS, ne pierdem și nu știm.
  Așa de aburiți de neputințe altădată învinse, acuma învinși de omenescul firii date. Chiar nu putem fi fără simț, impasibili, era și nu mai e, cu noi cum era, dar era. Și nu mai e, ne-o părăsit și nu am făcut nimica, poate rupta legătură cu EL, n-am știut-o, fiind!...

2558.Nici nu urnim cursul evenimentelor în desfășurare

  Vrem nu vrem săvîrșind unii nedreptăți urîte, nedemne absolut, de oameni adevărați. Fără frica LUI Dumnezeu, nici nu urnim cursul evenimentelor în desfășurare, altele-s mijloacele. Nu forțînd pe nedrept cursuri în derulare corectă, așa cum îs de SUS date. Că plătim și încă urgent fărădelegea, noi și familia noastră, poate inconștientă de nedreptăți.
  Dar prin legătura de sînge, legată de netrebnicia săvîrșitorului în fața LUI și a lumii. Cînd va fi în măsură să judece, poate niciodată, ca de atîtea ori în istorie doar EL fiind cu dreptatea. Noi aflînd tîrziu de evenimente și cauzalitatea lor corectă, dreptatea Divină între timp impunîndu-se. Bineînțeles în alți termeni mai desăvîrșiți și oamenilor rămînîndu-le doar să constate dreptatea deja făcută!
  Se mai îndoiesc unii că evenimente în curs urît, se îndreptă firesc de bine și implacabil. Și cum de nenorociții înrăiți în fapte reprobabile îs neputincioși inexplicabil, să-și ducă mîrșăvia pînă la capăt, plătind.

2486.Nu ne mai recunoaște nimeni, nici chiar noi

  Ne zbatem să supraviețuim, nu contează, încălcăm bunul simț între oameni. Și-n natură, ne dezicem de a fi oameni adevărați pe Pămînt și-n fața LUI. Ne porcăim în așa hal că nu ne mai recunoaște nimeni, nici noi de stăm strîmb și ne judecăm drept. Și unii știu reversul medaliei, îndreptarea, dar curajul de ar fi de vînzare, ar fi ceva.
  Nu-l avem și-o ducem așa în neștire, ni se trage preșul de sub picioare și picăm. Nemulțumiți de toți și toate, neînțelegîndu-ne menirea, dată o dată pentru totdeauna. Deci ne descompunem singuri, uneori și ajutați între noi. De unde îndreptare și firesc uman?  Numai urîțenii, răutăți, invidie, delăsare și frică de adevăr. Vai de steaua nostră, de ne recunoscut de a fi oameni și totuși așa-i.
  Cu ciurucuri, resemnați și însemnați nedrepți să ne croim calea e posibil, de se vrea. Și-i foarte ușor din lac în puț, de nu călcăm drept înspre aflarea LUI. Că nedreptatea ce I se face LUI și nouă e pretutindeni hrăpăreață și rea, răzbunătoare chiar.

2385.De ochii lumii, oarecum omenește, dar nu sîntem

  Realizăm lucruri profesionale deosebite demonstrînd între oameni că se poate. Dar oare sună bine? Sîntem și oameni adevărați? Ori de mîntuială, ne comportăm de ochii lumii, oarecum omenește, dar nu sîntem așa. Ci niște bădărani, nedrepți ordinari și fără Dumnezeu, ori cu nedreptatea ce I se face LUI și nouă. Ce-i de făcut? Se știe cumințenia între oameni, reînvățarea ABC-ului bunei purtări și cu EL.
  Că nu-i chiar ușor, dar de am demonstrat realizări deosebite, ori nu, să fim capabili. Și de a fi oameni cumsecade, împlinindu-ne cu adevărat, mult mai bine. Că ne va fi bine nouă și familiei noastre, ducînd o viață împlinită cu adevărat, încă nebănuită posibil.
  Și de la noi între noi în societate, comportîndu-ne adecvat cerințelor SALE. Vom evita trecutele și încă actualele necazuri ce cuprind nații întregi. Ce le consideră EL că-I încalcă principiile, legile SALE, date nouă încă din vechime. Și azi valabile, de morală și bine între oamenii societății, știindu-L corespunzător fiecare.

2344.Îi mai ales de priceput de tineri, morala, binele

  Religia ca religia, dar ni se cere în primul rînd moralizarea între noi oamenii. Deci și din cadrul cultelor oamenii să fie oameni adevărați, nu mai spun nimica. Că-i alungată libertatea de nu-i bun-simț între oameni și mai ales îi de priceput de tineri. Cu responsabilitate mare pe părinți și societatea în domeniul acesta. Că și desfrîul și dezordinea-s contra libertății, ne susținută de morală.
  Că nimic nu-i bătut aici în cuie, mersul vieții, calea fiecăruia e o alegere deplină. Că nu-s disponibile locuri limitate în cadrul circuitului Spiritualitatea Sa și să ne vedem de corectitudine. Cu toții, nu contează decît moralizați și să-L știm corect Cine E cu Adevărat Dumnezei. Atîta se cere, deocamdată și să ne aliniem cu bine la cerința LUI.
  Că ne dăm seama de o implantare inițială în fiecare a responsabilității morale și a dreptății. Doar părinții datori îs să ni le menție treze mereu cît ei sînt, noi urmîndu-i. Ca și societatea și apropiații cu toții să contribuie la construirea omului cu adevărat demn.

2041.Date pentru a ne aminti cît mai des de EL

   Dumnezeu trudește în felul SĂU pentru ca noi să ne facem datoria de oameni adevărați. Între noi, cumsecade și să nu-L ignorăm niciodată, mai ales că mai mereu. Avem probleme mari și mici, date toate pentru a ne aminti cît mai des de EL. Vrea preamărit în gînd, cum ne vine la fiecare, după cum putem, cu cuvintele noastre simple, sincere.
   Deci trebăluim ce avem de făcut, într-o viață corectă cu bine și util, de se poate și frumos. Toate-s cu acordul și chiar sprijinul SĂU, comportîndu-ne în pace și liniște. Cu voie bună și deschidere sufletească către EL, că ne vine în întîmpinare. Și simțim aceasta de dorim și-i normal, cu toate că ne-am dezobișnuit de EL și-L fugărim.
   Părăsiți un timp de nu ne revenim cum trebuie, ne mai lasă poate ne răzgîndim. Și-i continuarea unei vieți normale, poate nu cine știe ce ne așteptăm noi. Dar firescul nu-i spectaculos, ci ne dă dreptul la o viață tihnită interioară și exterioară. Așa că să nu întindem coarda și răbdători cu EL, cum se poate să căutăm așa să rămînem.