Se afișează postările cu eticheta între noi și EL. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta între noi și EL. Afișați toate postările

joi, 29 august 2013

3771...În omenire la fel ca multe altele

  Nu-i niciun fel de mijmocitor între noi și EL decît spiritul dat și gîndirea omului. Oarecum înnăscută, învățată, conștientizată despre noi, natura și EL, oarecum. Că-I strașnic nerecunoscut, cu toate că se știe de către toată lumea, nu totul, ci cît e nevoie. De fiecare, de-i interesat și voința de a fi oameni cum ni se tot cere a fi. De cînd sîntem și nu reușim din varii motive, legate de noi și neputința noastră.
  S-o tot ocupat CER-ul de unii și alții să și-i apropie de cînd e lumea asta. Că-n vremurile vechi chiar un popor ales s-o preconizat a-I fi apropiați. Intermediari între noi și EL, între EL și noi, dar n-o rezistat cred nici formării. De principiu cerut de SUS, că s-o epuizat răbdarea LUI, față de oameni. Prea obraznici și fără respectul cuvenit atunci, conform unor cerințe date și consimțite.
  Deci e o minciună cu mîntuitorul creștinătății din NT și EL ne-o acceptat-o ca încercare. În omenire la fel ca multe altele în decursul vremii, cu consecințele în aflare SUS și-ntre noi.

marți, 6 august 2013

3654..De așa îndelungată nepricepere între noi și EL

  Frica nu-i corect să fie între noi și EL, ca temă de pricepere, că altfel nu-i chip. Nu sîntem încă animale, care numai de botă să știe și constrîngeri diverse. Cu toate că asta demonstrăm de cînd lumea, I ne împotrivim în fel și chip, cum ne taie capul. Nu ne învoim cum dorește EL și noi de am judeca nițel că altă cale nu-i. Acceptînd normalul, datul nostru, sîntem a-I LUI, de vrem ori nu și EL cu noi.
  Ei asta-i încă nepriceput, cu ce ne alegem noi din afacerea ce ne paște cu EL? Încă nu știm deloc, ni-I ascuns și nu ne vrea pe față încă, ci ne dorește să merităm, știindu-ne doar. Îndreptîndu-ne între noi cu toții colaborînd cu bine să ne fie, din partea noastră. Demni oameni cu adevărat cumsecade, cum nu am reușit de cînd e lumea. E un clinci aici, nu ne lăsăm, nici noi nici EL, care-i mai mare și mai tare, oare?!
  E o prostie să mai dureze așa neputința așa, cu notă de plată mereu dureroasă nouă. Nici EL mulțumit de așa îndelungată nepricepere între noi și EL.

marți, 8 ianuarie 2013

2708.Și-au dat mîna și nu-L consideră Venit

  Nu-i nici un hiatos, nici o falie între noi și EL, de EL dorește, ne putem întîlni. Cînd vrea doar EL, noi încă-I trebuie să ne conformăm cerințelor SALE. Și-om mai vedea, de se mai pune și cum problemele între noi și EL. A, că nedrepții și religionarii și-au dat mîna și nu-L consideră Venit și cu contact. În urmă cu 77 de ani chiar pe aici pe la noi, treaba lor, se vor convinge cînd va mai fi.
  Că-i perimată acea întîlnire, aiureli, ea petrecîndu-se aidoma după relatările. Celor întîlniți de EL, unii și-n prezența a martori doar ne implicați, ci muți și surzi. Că așa dorea EL, unidirecțională simțire completă și protejată Divin. Că nu le-o priit că nu o zis nimic de NT și prea necuratul lor zeu străvechi mort. Sîc! Doar EL e Unicul și nu le convine, să-I facă reclamație în CER, cum de-o îndrăznit?!
  Pînă una-alta EL E Creatorul întregii lumii și face ce dorește și va demonstra acestea. Cînd va considera necesară din nou și atunci cred că-și va lua altfel de măsuri. Ca să nu mai poată fi contestat atîta, ci urmat și îndreptățit cumsecade.