3973...Dăm oricui și să așteptăm de oriunde.

  Condiția umană tributară necunoașterii, nici vorbă de absolutul și nefirescul. Ci să ne străduim a ne completa cît ne revine în așa ponderare de SUS, ce ni se repartizează. Și peste unii ce se cred buni și peste cei ce se cred răi și orice-i vremea capabilă. Înspre mulțumiri și îmbufnări neroade, că de nu ne știm menirea dată din facere nici nu-i cum altfel.
  Că nu ne înțelegem cu toate că graiul e comun, e belea străveche, fiecare-și are dilema sa. De nu-i lumea cum el vrea și așa-i dintotdeauna și va tot fi pînă ne vom domoli. Fiind oamenii ce încă nu sîntem, cumsecade cu toții și de EL cum trebuie fiind. Fiind de urmat și admirat ca o pildă umană vie pentru toți și toți pentru fiecare.
  Să ne comportăm demn consolidîndu-ne binele și utilul ce-l dăm oricui și să așteptăm de oriunde la fel acceptînd.

3855...Cum ne cum de îndreptat să tot fim

  Oare ni-i ușor a afla condiția umană cu adevărat oarecum din afara noastră privindu-ne? Nu ni-i ușor a constata neputința de a fi cum ni se tot cere de SUS și noi nu și nu. Ticăloșiți incurabili ne credem și nu sîntem, cînd ne vine cuțitul la os ne dezmeticim dintr-o dată. Ajungînd oamenii ce e firesc să fim și nu reușeam din neputința ne învinsă.
  E de văzut că se poate, orice putem fi doar să ne dorim și de ni se pare greu. Să perseverăm pînă reușim, așa ni-i datul omenesc și-n bine dar și-n rău de evitat. De minte să avem, educație și celelalte necesare omeniei din noi de aflat și demostrat mereu că putem fi cumsecade. Altfel nu-i chip nu ne permite EL să fim pe Pămînt, ni s-o înfundat s-o tot luăm pe vrute și încăpăținate sălbăticiri.
  Ci cumsecădenia din noi, din fiecare de scos la iveală, cum ne cum de îndreptat să tot fim.

3749...Va cădea în semne ce le vom desluși

  Condiția umană legată de paradoxuri și contradicții, conștiința cu ale ei cotituri. Nădejdea salvării, îndeplinirea cerinței supreme, că nimic nu-i încă pierdut. Ci amînată aflarea căi de condiționat viața în aflări demne, cumsecade. Credința în EL, nu-i ca-n cazul sluțeniei ce-i încă pe Pămînt în vogă strîmbă, deocheată. Ci Fundamentala Uitată aducere aminte din străfundurile inconștiente de veacuri multe.
  Readucerea la zi, nu va fi joacă, ci o serioasă descătușare atîtor neputințe în aflare. Corectă și poate-n timp și spațiu încă ne gîndite de pe acuma și EL ne va da o mînă de ajutor. Nu știm vom afla ce și cum, că și pornita căutare-n veacuri ne arată, acuma deodată. Cum se va putea, cu o domolire înspre o tocmită SUS îngăduință, cum oare se va putea?
  Vom ști atunci cînd vremea coaptă va cădea în semne ce le vom desluși aidoma lor priință.

3616..Le vom afla și urma

  Inacceptabila condiție umană, de fapt inadaptarea la viața conform perceptelor CER-ești. Și pe Pămînt în natura dată și-n natura dată omului, cu de toate apucăturile. Influențelor de bine și mai ales rău și urîte îndemînări continuu într-o sine ne educată. Corect, lăsată din mîna părinților la rîndul lor tot așa neputincioși, neștiutori.
  De multe mari și mărunte, trebuincioase și ne luate în serios de societatea oamenilor. Ci cîte înstrăinări lăsate la îndemînă, încercări ale neputinței fructe ce și azi se tot coc. Defăimîndu-ne între noi ca fiind netrebnici, nedrepți, înrăiți cam în toate cele, ce-L supără. Și ne tot cere revenirea în coordonatele binelui, folosului îngăduit de EL.
  Ne tot fofilăm de tare multă vreme din fața SA și prin unele lăsate de SUS îngăduiri. Dar ne vine timpul, ne ajung trebuincioasele aflări cu toată durerea neputințelor, le vom afla și urma.

3612.Ca-ntre oameni, aidoma se petrec lucrurile

  Am vrea să transcendem neapărat, în orice chip mizerabila condiție umană. Dar nu ne învoim a ne schimba noi mai întîi, ci restul și societate în ansamblu ei. Îmbunătățită, curată de nemernicii și false nerozii, demnă de oamenii ce ne vrem. Dar nu putem demonstra, ci doar dorim fără a mișca un pai de jos și din noi. Neputincioși, puturoși și pretențioși față de alții, cu noi îngăduitori și nu ne prea vedem.
  Pe noi înșine, unii nu toți, marea majoritate nu știm și nu ne învoim ușor la schimbări. Mai ales la cele bune, care-s greoaie, pretențioase, aducătoare de neajunsuri. Deci numai răul și urîtul de-l adoptăm ni-i simplu și la îndemînă mereu. De asta n-are ursu coadă și vulpea prea lungă, unu-i tont și naiv, cealaltă șmecheră și rea.
  Ca-ntre oameni, aidoma se petrec lucrurile, cît EL rabdă, pînă cînd se face dreptatea SA și a noastră convenită de CER.

2701.Temporalitatea aflării noastre pe Pămînt

  Condiția umană, neputința cunoașterii vieții și a legăturilor cu Totul și cu natura. Pămîntul în particular unde te afli și-n întregul său de ești în stare și de altele. Temporalitatea aflării noastre pe Pămînt, în viață, am vrea mai mult și mai desăvîrșită existență. Nu-I îndeplinim niște condiții date, unele de mult timp, altele mai recente. Toate se referă la un fel de a fi corect între oameni și să-L știm bine cu adevărat Cine E.
  Că fiecare, oricine ar fi pe scara socială, femeie ori bărbat, tînăr ori bătrîn. Simte o imensă lipsă a informației despre viața, ce-o ducem. Ne-o dorim împlinită cît mai acătării în de toate cele. Nici nu știm ce vrem în atîtea feluri e nevoia fiecăruia, mai sînt unele mode trecătoare. Stabilă e o viață cumsecade între oameni, văzîndu-și fiecare de lungul nasului.
  Știindu-L bine, în timp comportîndu-se cum îi e nevoia familiei și altele profesionale năzuințe. Ori altele ce ni le făurim cu vremea, dar tot mereu cumsecade și cu EL, cît ne permite, aflăm. Cu timpul îmbătrînim tihnit, mulțumiți de noi și familia realizată cum trebuie.

1694.Speranță de mai bine în normalitate

   Înzestrați din facere cu spirit și gîndire de la EL, ne permitem înălțarea în viață. Chiar de minciuna, șmecheria și urîtul îs normale-n condiția umană, nu ai ce cere. Aiureli, ba ai ce cere, că nu sîntem așa de netrebnici, ci se mai poate îndreptarea. Nu toți îs capabili de schimbarea dorită SUS, dar cîți pot, angajîndu-se, tot e un început.  O speranță de mai bine în normalitate, a ce încă nu putem fi cu toți, cum ar fi normal.
    Frica ni-i dată ca un avertisment, că nu-L mulțumim, ori nu suficient. Că-i încă de muncă, să ne îndreptăm în lume și aflîndu-L cum trebuie. De-abia atunci se începe viața cu adevărat, cum de fapt am fost proiectați a fi. Că nu am găsit calea, poate nu era vremea, iar de curînd se poate schimbarea, corectă să fie permisă.
    Unii mai porniți în direcția unor preocupări diverse se refugiază din cotidian în muncă. Nu se mai implică, nu vor să mai știe de nimic din societate, ci doar de ei înșiși. Și munca lor, se izolează tot mai mult de restul, nu știu altceva și pace. Și chiar de familie nu mai știu, lasă totul pe un altul dispus ori constrîns să-i preia obligațiile. Fuga din fața vieții, ori o altfel de manifestare a unei existențe.
    Și-ntr-un tîrziu se înstrăinează de tot și nu se mai descurcă, devenind o povară traiul lor și pentru ei însăși. E în toate nevoie de un echilibru, cîte un pic măcar din fiecare să știm, să-l probăm. De face parte din viața noastră neîntreruptă, să n-o forțăm noi întrerupînd firescul. Neimplicarea e o meteahnă, o amînare ce te poate costa la o adică.
    Deci nu scăpăm de viață, ci ni se pare doar, o amînare oarecare în timp, ce se poate răzbuna. Firescul e în noi să-l căutăm și să-L cooptăm și pe EL, de putem ține legătura. Că-I  cea mai onorabilă și adevărată din toate cîte există pe Pămînt, fiind oricine. De la talpa țării pînă-n vîrful vieții sociale, LUI ne raportăm de vrem ori nu.
    Că nu-L știm încă fiind uitat, poate și EL o considerat așa să fie existența noastră față de a LUI. Vom afla în timpul ce-l vom afla, mai altfel cred de acum încolo.

1623.Simțim îmbunătățirea mult dorită în timp

   Ne știm a preocupa cam în orice situație, deșteptăciunea elementară e îndatorire. Încercare-i de ne putea controla înspre bun-simț și a binelui. Altfel îL nemulțumim, ne trecînd încercările date, ce-s multe și mărunte în existență. Pentru că se zice pe bună dreptate, că nu știm nimic, dar le știm pe toate.
   Condiția umană e inacceptabilă nedrepților, ce-s puși la colț de EL și părăsiți o și încurcă. Că nu-i floare la ureche viața se știe, nu-i ușoară și e nevoie de străduință în bine și să-L știm. Și ne răsplătește și simțim îmbunătățirea mult dorită în timp și chiar și-n final mulțumiți.
   Fiind părăsiți că nu ne moralizăm și nici bine nu facem, prin părăsire ne vin nevoile. Suferințele, desnădejdiile, neputința și de nu ne simțim cum trebuie. Adică să ne dăm seama de îndatorirea față de EL, de a ne comporta între oameni cum trebuie în bine și util.
   Și-n timp doar de dorim o promovare și mai și să-L și știm corect și chiar să-L respectăm. Toate ne sînt date cît trăim, să-L știm și respecta cum dorește, sîntem supușii SĂI de vrem ori nu. Singurul Responsabil de noi vii de pe Pămîntul SĂU din partea CER-ului. Ne așteptă să facem cunoștință mereu.
   Cu toate că EL Însuși o dorit să ne lămurim în privința SA, venind acum 77 de ani pe aici. Contactînd conaționali, încă nu se vrea, ci această strigătoare la CER nedreptate continuînd să I se facă LUI și nouă. Că avem necazuri din cauza nedrepților, ce nici acuma nu-L recunosc corect, cine-I.
   Nu mai e un ne-fapt ca pînă acum 77 de ani, cînd îL puteam aproxima. Dar atunci venind, contactîndu-ne nemijlocit, nu mai avem temei de tăgadă ci să-L respectăm și ști cum se cuvine. Iar de încă și acuma ca și atuncea îL tot renegăm, ori sîntem fără discernămînt, ori răi voitori, ce trebuie părăsiți. Că ne strică în fața SA și a noastră, cei încă ne educați corespunzător.