Condiția umană legată de paradoxuri și contradicții, conștiința cu ale ei cotituri. Nădejdea salvării, îndeplinirea cerinței supreme, că nimic nu-i încă pierdut. Ci amînată aflarea căi de condiționat viața în aflări demne, cumsecade. Credința în EL, nu-i ca-n cazul sluțeniei ce-i încă pe Pămînt în vogă strîmbă, deocheată. Ci Fundamentala Uitată aducere aminte din străfundurile inconștiente de veacuri multe.
Readucerea la zi, nu va fi joacă, ci o serioasă descătușare atîtor neputințe în aflare. Corectă și poate-n timp și spațiu încă ne gîndite de pe acuma și EL ne va da o mînă de ajutor. Nu știm vom afla ce și cum, că și pornita căutare-n veacuri ne arată, acuma deodată. Cum se va putea, cu o domolire înspre o tocmită SUS îngăduință, cum oare se va putea?
Vom ști atunci cînd vremea coaptă va cădea în semne ce le vom desluși aidoma lor priință.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu