Ne apucă durerea pe răpunere, doar om reveni a fi oameni cumsecade și să ne lase. Dar nu-i cu cale, ne ținem tari în nerușinate nelegiuiri ce nu-L știm și îndărătnici. Totuși șocul surprizei dezamăgirii că nu avem credința trebuincioasă, care să ne apere. Ci neobrăzarea nerecunoașterii SALE și fudula răutate a credinței în nimic și de nimic ajungem pînă nu mai sîntem.
De EL se cam știe de toată lumea, dar e mușamalizat firesc de netrebnicii impotenți. În fața SA care-I Unicul și Incoruptibilul ce nu le-ar permite mîrșăvii deloc. Și omenirea îndreptată altă alcătuire ar avea, fără loc nedrepților și șmecherilor. Ci încrederea domnind în pacea lumii cu liniștea făuririi bunei vieții în cooperare cu Totul cum e și firesc.
Dar așa cu buzele umflate după EL și noi cum ne imaginăm doar cum trebuie să fim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu